Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu - bortodoxa.blogspot

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești” – marturie despre Parintele Ilarion Felea

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”
Mărturisitori – Pr. Ilarion Felea

Cu părintele Felea am stat la Aiud. El o fost și protopop, o fost și profesor de teologie la Arad. Și lucra în fabrică la fierărie. A făcut aprindere de plămâni și n-o vrut să-l bage la infirmerie. Și a făcut în picioare, lucrând în fabrică, aprindere la plămâni. Și s-o vindecat.

El ce lucra? Ducea căruțele. Noi acolo puneam, făceam care din lemn, căruțe din lemn pentru armată. Noi le vopseam. Ăia de la forjă făceau ălea pentru rafturi de lemn, și tot ce era metalic. Și io am lucrat la forjă. Și eram în curte când părintele Felea avea o echipă cu care trăgea căruțele, muta căruțele pentru îmbarcare. Și între ăia avea foarte, foarte mulți turnători. El era foarte, foarte urmărit. Și am auzit că o zis:

- De ăștia nu poți vorbi când ai vrea să vorbești, asta am auzit-o  eu când o spus-o el.  Zice:

- Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești.

Apăi ăștia, teologii de la Arad la care le-o fost profesor… așa frumos vorbeau despre Felea, ș-apoi el o fost condamnat la vreo 15 ani, da în ’59 pe urmă l-o condamnat pe viață pe Felea. Și el o murit la închisoare, părintele Felea.

Autor: Octavian Gherman

Sursa: http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilarion-felea/1307-cu-iubirea-si-cu-dragostea-si-viperele-le-imblanzesti

(Fragment de interviu luat lui Octavian Gherman – Aiudule, Aiudule, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pag. 111, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu)

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea – comentarii facute de Nicolae Condrea

Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „Predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină[17] (Mt 7, 28).

Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”[21].

sursa : Agora Crestina

Note

1. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 167.
2. ^ Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj 2000, p. 218.
3. ^ Pr. Prof. Dr Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1978, p. 115.
4. ^ Ibidem, p. 115.
5. ^ Ibidem, p. 117.
6. ^ Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Diecezana, Ard 1943, p. 88.
7. ^ Ibidem, p. 88.
8. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, Editura Diecezana , Arad 1946, p. 394.
9. ^ Ibidem, p. 397.
10. ^ Ibidem, p. 397.
11. ^ Ibidem, p. 398.
12. ^ Ibidem, p. 399.
13. ^ Ibidem, p. 400.
14. ^ Ibidem, p. 401.
15. ^ Ibidem, p. 402.
16. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 89.
17. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 394.
18. ^ Ibidem, p. 395.
19. ^ Ibidem, p. 404.
20. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 92.
21. ^ Ibidem, p. 94.
22. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 7.

Campania “Din temnite spre Sinaxare”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini.

Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

NOTA  1- anii au trecut unul dupa altul, campania isi continua activitatea , au avut loc multe simpozioane si intruniri comemorative, au fost lucrate icoanele celor trei martiri marturisitori propusi initial pentru canonizare : Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), s-au petrecut lucruri impresionante la nivel de minuni , dar Sfantul Sinod inca nu a ajuns la o decizie in legatura cu propunerea facuta .

NOTA 2- Calendar cu părinţi ortodocşi care au pătimit în temniţele comuniste

December 20th, 2011

A apărut Calendarul pe anul 2012 al Mănăstirii Diaconeşti (Bacău). Cu Părinţi români care au pătimit în închisorile comuniste. Sînt pictaţi, fiecare la cîte o lună, Părinţii Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Ilie Lăcătuşu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu. Pe spatele fiecărei pagini este prezentată în rezumat viaţa fiecărui Părinte.

Preot Prof Dr Ioan Tulcan — despre contributia Parintelui Ilarion Felea la imbogatirea Teologiei romanesti

Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Contribuţia lui Ilarion V. Felea la dezvoltarea Teologiei Dogmatice Ortodoxe, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad

Este o datorie de onoare pentru noi toţi să evocăm personalităţile teologice româneşti, regândindu-le opera şi trasându-le rolul pe care l-au avut la formarea şi dezvoltarea teologiei ortodoxe de la noi. În cartea de faţă avem un astfel de caz fericit, în care actualul decan al Facultăţii de Teologie de la Arad, Părintele Profesor Ioan Tulcan, îl prezintă pe ultimul rector al acestei instituţii, Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea (1903-1961), care a predat la Academia Teologică arădeană Apologetică, Dogmatică şi Mistică (1938-1948).

Gândirea teologică a Păr. I. Felea este expusă în mod sistematic, pe planul „clasic” al unui manual de Teologie Dogmatică: importanţa Revelaţiei pentru Teologia Dogmatică (p. 13-22) şi căile sale de transmitere: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie (p. 23-36), existenţa lui Dumnezeu şi modurile cunoaşterii Lui (p. 37-46), Sfânta Treime – dogma fundamentală a Bisericii (p. 47-52), învăţătura creştină despre crearea lumii văzute (p. 53-58) şi nevăzute (p. 59-64), antropologia creştină (p. 65-98), Persoana Mântuitorului (p. 99-112) şi lucrarea Sa mântuitoare, cu cele trei slujiri: profetică, arhierească şi împărătească (p. 113-128), actele principale ale acestei lucrări mântuitoare, de la Patimi şi până la Înălţare (p. 129-138), eclesiologia (p. 139-158), mântuirea personală în Biserică prin har, credinţă şi fapte bune (p. 159-182), teologia sacramentală a Bisericii (p. 183-226) şi, în fine, eshatologia (p. 227-258).

Lucrarea se încheie cu două anexe: un CV al Păr. Ilarion Felea (p. 269-270) şi câteva emoţionante evocări ale unor contemporani la trecerea acestuia la Domnul (p. 271-279). În „Prefaţă” autorul remarcase că Părintele Felea a fost coleg de generaţie, dar şi de idealuri teologice şi bisericeşti cu Păr. Dumitru Stăniloae, având multe puncte în comun cu el în biografia, gândirea şi scrisul său teologic (p. 5). Într-adevăr, această asemănare este izbitoare, ceea ce sporeşte şi mai mult meritul Păr. Prof. Ioan Tulcan – acela de a fi făcut încă un pas spre cunoaşterea mai detaliată a perioadei dificile în care s-a dezvoltat Teologia Dogmatică românească, cu liniile sale directoare comune teologiei ortodoxe, dar şi cu accentele sale specifice.

Ciprian Iulian Toroczkai  — in Revista  Teologica – Mitropolia Ardealului

Cine este Antihrist ? — Preot Ilarion Felea

Cine este Antihrist?

Pr. Ilarion V. Felea

Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii – oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii.

De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini.

Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, care dintre noi au iesit(1 In. 2:19), duhurile inselatoare (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi.

Acestia sunt antihristii: toate acele persoane razvratite, potrivnice, dusmane lui Hristos, fie ca sunt stapanitori care prigonesc pe crestini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a crestinilor. Si mii si altii pun piedici crestinismului, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dumnezeu; si unii si altii reprezinta duhul lui antihrist, puterea intunericului si a raului care se razvrateste impotriva luminii, a binelui si adevarului. Toti acestia sunt slugile si premergatorii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o persoana istorica, o unealta a Satanei, o fiinta demonica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dumnezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare in templul din Ierusalim si de acolo va determina lepadarea de credinta, apostazia, celor ce nu au primit iubirea adevarului, ca sa se mantuiasca(2 Tes. 2:10). Iisus Hristos numeste pe Antihrist uraciunea pustiirii(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apostolul Pavel il numeste pe Antihrist omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce este Dumnezeu sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu(2 Tes. 2:3-4). In zilele cele de apoi spune Invatatura celor 12 apostoli (cap. 16) se vor inmulti apostolii mincinosi si amagitorii si se vor preface oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amagitorul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu.

Dupa Sfintii Parinti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Damaschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie desfranata, spurcata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu puterea satanei prin inselare, prin minciuni si minuni false si va prigoni Biserica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Mantuitorului. In cifre biblice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau acelasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apocalipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand balaur, cand Babilon (cap. 11-20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insemneaza acest numar, nimeni nu poate preciza. Incercari de lamurire s-au facut nenumarate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca textele Apocalipsei sunt cele mai greu de talcuit, Biserica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apostolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pastreaza pe toate sub un acoperamant de taina.

Opera lui Antihrist va fi persecutia, inselarea si apostazia cea mai mare. Mana lui va semana neghina in grau, va picura venin in miere. Stiinta lui va fi minciuna, forta lui va fi tirania; in loc de prieteni va avea robi; in loc sa fie pastor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va persecuta sfintii si va profana Biserica.

Cei ce vor crede in minciunile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi semnul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pentru crestini exista pecetea lui Hristos, sigiliul darului Duhului Sfant in semnul crucii; pentru inchinatorii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hristos Domnul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va premerge venirii a doua a Mantuitorului. Vine Antihrist, vine si Hristos dupa el(Sf. Ciprian). Aratarea lui Hristos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mortilor. Biruinta va fi a lui Hristos. Binele si Adevarul vor infrunta si vor invinge puterea raului si a intunericului.

Acestea sunt pe scurt raspunsurile invataturii crestine, ale Dogmaticei Ortodoxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihristica, iubiti si binecuvantati crestini. Istoria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacatului pustiitor cu virtutea mantuitoare, a luminii cu intunericul, a adevarului cu minciuna, a vietii cu moartea, a lui Hristos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dumnezeu, o uraciune a pustiirii (Mt. 24:15), o taina a faradelegii (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu puterea satanei. Aceasta e lucrarea antihristica, amagitoare, inselatoare, mincinoasa; e lucrarea antihristilor, satanica, distrugatoare, infernala. Ea tine pana la sfarsitul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, puterea si lucrarea aceasta e legata, e oprita de puterea si lucrarea Bisericii lui Hristos, de puterea si de lucrarea harului Duhului Sfant.

La sfarsitul veacurilor puterea antihristica se va dezlantui cu toata salbaticia ei prin aratarea lui Antihrist, pentru a fi nimicita cu totul. In ciocnirea cea din urma, binele va infrange raul, Hristos va nimici pe Antihrist, – cel din urma prigonitor al crestinilor si cel mai mare dusman al lui Iisus Hristos, – si astfel se va implini voia lui Dumnezeu care este mantuirea si fericirea vesnica a lumii intregi, in si prin Iisus Hristos Domnul si Mantuitorul nostru.

Acestea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evangheliei si Bisericii lui Hristos, dusmana crestinilor si sfintilor, sa ne intarim si mai mult credinta in Dumnezeu, viata in Hristos, dragostea fata de Evanghelia si Biserica Lui, precum si privegherea in rugaciune si rabdarea in suferinte. Antihristii sunt mai slabi, crestinii sunt mai tari. Dupa cum Hristos va birui pe Antihrist, asa si crestinii vor birui pe antihristi. Puterea adevarului crestin este neinvinsa. Biruitorii fiarei si invataceii Mielului vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in templul cerului (cf. Apoc. 2-3). Si se vor bucura cu Dumnezeu, in vecii vecilor. Amin.

(articol exclusiv din opera Spre Tabor, vol IV, Desavarsirea, ILARION V. FELEA, in curs de aparitie – publicat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )

NOTA  – intre timp lucrarea a vazut lumina tiparului in 4 volume

Cristina David

Iisus Hristos in istoria si viata omenirii – Preot Ilarion Felea

Pr. Ilarion Felea: Iisus Hristos în istoria şi în viaţa omenirii.

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi.

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4).

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10, extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

Ilarion Felea – Religia e oxigenul familiei

Ilarion Felea: Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare

Posted on 5 noiembrie 2008 by admin

Tineretul si Crestinismul. Repere duhovnicesti pentru tinerii zilelor noastre

Autor : Mladin, Nicolae, mitrop. dr.; Crainic, Nichifor, prof. dr.; Felea, Ilarion V., pr. prof. dr.; Vasilescu, Emilian, arhid. prof. dr.; Candea, Spiridon, pr. prof. dr.; Bunea, Ioan, pr. prof. dr.

Editura :: Mitropolia Olteniei = > Aici

În rândul al doilea, religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci şi familia este creaţia lui Dumnezeu. Şi după cum omul e dator să-şi cunoască şi să-şi adore Creatorul, tot aşa şi familia.

De când există istorie şi preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – şi la păgâni, nu numai la creştini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar şi numai atâta timp familia e celula societăţii sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinţei in Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradiţiilor şi al speranţelor sfinte.

Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevesteşte nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai şi a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorţurilor şi avorturilor, cuibul viciilor şi al blestemelor.

Religia este o datorie şi o trebuinţă pentru soţ, soţie şi pentru copii.

Soţului, pentru a-şi îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea şi fericirea casei; soţiei, pentru a-şi îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soţie credincioasă şi mamă bună; iar copiilor, pentru a învăţa să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute şi să osândească viciul, să facă binele şi să se ferească de rău.

„Toată educaţia bine făcută se reazemă pe religie” (Diderot). E prea bine ştiut că reforma unui învăţământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forţă, atât în educaţie cât şi în instrucţie.

Timpurile de criză ale învăţământului sunt timpuri de criză religioasă şi morală. Eliminarea religiei din şcoală are rezultate dezastruoase.

Cine n-are religie, n-are nici familie şi cine n-are familie, n-are nici patrie.

Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare.

articolul preluat de pe Tainacasatoriei.wordpress

Imi permit sa adaug unul din comentariile la articol facut de o cititoare:

botan suster aida says:

2 martie 2011 la 22:07

acestia sunt modele pentru noi Dumnezeu sa- l odihneasca in pace si iubire pe parinele Ilarion Felea .Cate sute de ani vor mai trece sa se mai nasca unul ca el?

Duhul unirii si duhul dezbinarii – autor Parintele Ilarion Felea

Duhul unirii si duhul dezbinarii

Mareste imaginea.

Cand era la Cina cea de Taina si vedea inaintea ochilor Sai duhovnicesti drumul Crucii, Mantuitorul se roaga ca toti ucenicii si urmasii Sai “sa fie una”, sa formeze o singura Biserica.

Apostolii si cei dintai crestini, toti erau una, un suflet si o inima, formau o singura Biserica si astfel implineau testamentul Domnului. Desi se raspandeau prin toate partile si intemeiau mai multe comunitati crestine, in privinta credintei si a virtutilor, a dogmelor si a canoanelor, toti erau una: un trup si un Duh; un Domn, un Crez si o Biserica. De ce Iisus Hristos doreste si se roaga din toata inima, cu sudori de sange, ca toti crestinii sa fie una -o turma si un Pastor – ne-o spune tot El: “…ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis” (In 17, 21).

Daca toti crestinii traiesc infratiti si uniti in aceeasi Biserica, “lumea” vede in ei pe ucenicii si inchinatorii Mantuitorului. Daca crestinii traiesc dezbinati, impartiti in tabere si in “biserici” deosebite, atunci “lumea” cu dreptate se intreaba: Care este Biserica lui Hristos ? Daca sunt mai multe feluri de ucenici, mai multe feluri de invataturi si mai multe feluri de turme si de biserici, e limpede ca nu toate sunt de la Hristos.

Dezbinarea aduce sminteala; unirea aduce pace si dragoste. Dezbinarea e de la oameni; unirea si iubirea sunt de la Dumnezeu. Cine dezbina turma lui Hristos sau se desparte de Biserica Lui, lucreaza impotriva dorintei si a rugaciunii Mantuitorului ca “toti sa fie una”. In acelasi timp, cel ce dezbina Biserica Domnului e sminteala pentru “lume”, caci lumea isi pierde increderea in oamenii care se cearta si se dezbina.

De aceea Mantuitorul osandeste in cuvinte foarte aspre pe cei ce aduc in Biserica sminteala si dezbinarea: ” Vai de acela prin care vin smintelile ! Mai de folos i-arfi aceluia de i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici” (Lc. 17, 1-2). Cu alte cuvinte, e mai bine sa fie ucis cineva, decat sa duca la sminteala dezbinarii.

Desigur, Iisus Hristos nu vrea moartea nimanui, dar vrea sa ne deschidem ochii si sa intelegem cat de urata si de vinovata este fapta omului care aduce dezbinare si sminteala in sanul Bisericii crestine.

- “Indemnu-va pe voi, fratilor, – scrie Sf. Ap. Pavel – pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa graiti la fel si sa nu fie dezbinari in sanul vostru; ca sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere” (I Cor. 1, 10).

Marele apostol Pavel ne invata ca toti sa traim in aceeasi solidaritate, unire si iubire, ca si madularele trupului, care nu se cearta, nu se omoara unele pe altele. “Sunt multe madulare, insa un singur trup”. Asa l-a intocmit Dumnezeu, ca sa nu fie dezbinare in trup, ci sa se ingrijeasca madularele unul de altul: capul de trup, mainile de picioare, gura de stomac, ochii de urechi si asa mai departe. Nu poate trupul sa spuna ca nu are trebuinta de cap, nici picioarele de maini, nici urechile de ochi, nici stomacul de gura… Cand stomacul sufera, toate sufera; cand ochiul e orb, tot corpul e in intuneric; unde lipseste capul, vai de picioare. Cand un madular patimeste, toate madularele patimesc; cand este cinstit un madular, toate se bucura.

Nu este razboi intre maini si picioare, intre ochi si urechi, intre gura si stomac, ci armonie; toate sunt infratite si unite, in acelasi trup, dupa cum si noi toti, crestinii, ne-am botezat si suntem uniti in acelasi Duh. Si Apostolul incheie: – “Voi sunteti trupul lui Hristos, si madulare in parte” (I Cor. 12, 12-27).

Biserica e trupul lui Hristos (Efes. 1, 22-25; Col.1, 24) in intelesul ca toti crestinii formeaza un trup si un suflet. Toti suntem unii altora madulare (Efes. 4, 25); si avem un singur cap, care e Hristos.

Cine poate spune ca face parte din Biserica lui Iisus Hristos, daca se dezbina de corpul ei. “Oare s-a impartit Hristos ?” (I Cor. 1, 13).

Cei ce sunt ai lui Hristos, traiesc in Duhul unirii si al iubirii. Cei ce dezbina Biserica – trupul lui Hristos – traiesc in Duhul cel rau al urii, al maniei si al razvratirii, care stapaneste in “fiii neascultarii” (Efes.
2, 2; Col. 3, 6).

Drept aceea, “imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati si fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa domneasca in inimile voastre” (Col. 3, 14-15).

Parintele Ilarion Felea -  articol preluat de pe Crestin Ortodox

Ilarion Felea – Amintirile celor ce l-au cunoscut sunt de neuitat

Ilarion Felea – “Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, sunt de neuitat”

Mărturisitori – Pr. Ilarion Felea

Autor: Viorel Gheorghiță

Părintele profesor Dr. Ilarion V. Felea, rector al Academiei Teologice din Arad, condamnat la 28 oct. 1949, de către Tribunalul Militar Timişoara, la 1 an î.c, pentru omisiune de denunţ, condamnat a doua oară, în 14 martie, 1959, de către Tribunalul Militar din Cluj, la 20 ani m.s., pentru activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, trece la cele veşnice în data de 18 septembrie, 1951. Se pare, în urma unei ocluzii intestinale şi a refuzului de acordare a unei minime asistenţe medicale. Crimă premeditată. Nu i se putea trece cu vederea exemplaritatea. Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, în timpul detenţiei, sunt de neuitat. (Viorel Gheorghiță – Et ego. Sărata, Pitești, Gherla, Aiud)   “Prin apostolatul până la martiriu, adevăraţii creştini au biruit lumea răului şi au mărturisit pe Hristos. Din jertfa martirilor pentru credinţă s-au născut cele mai frumoase exemple de urmat.”