In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Talcuirea Sfintei Liturghii de Pr Ilarion Felea in revista The Orthodox Word – St Hermann Press

 

Ma bucur sa pot anunta o fapta si un eveniment deosebit de imbucuratoare. Fapta este lucrarea de traducere din limba romana in limba engleza a doua capitole din  „Talmacirea Sfintei Liturghii” – opera parintelui Ilarion Felea. Evenimentul este publicarea de catre Saint Hermann Press (o revista crestin ortodoxa  de mare circulatie in America de Nord – in cel mai recent numar al anului 2018) a acestei traduceri si a unei prezentari a personalitatii parintelui martir Ilarion V Felea  – autor si traducere doamna Diana Suvak. Nu am stiut despre acest proiect decat acum doua luni cand am fost contactata de doamna Suvak si cand am ajutat cu trimiterea unor fotografii de familie infatisand pe Pr Ilarion Felea, cu datarea lor si cu alte cateva informatii. Am tinut de atunci comunicare stransa cu dansa  si de curand m-a instiintat de aparitia ultimului numar al revistei . Editura ofera si un format digital al traducerii. Am luat legatura si am informat portalul Marturisitorii unde domnul Victor Roncea este unul dintre colaboratori. Dansul cu bunavointa si promptitudinea care il caracterizeaza a publicat  acest eveniment de mare importanta.

Redau prezentarea facuta de publicatia The Orthodox Word numarului ultim al editurii St Hermann Press:

This issue of The Orthodox Word features the biography of a Christian hero who suffered in the prisons of Romania during that country’s more than forty years of Communist enslavement. Fr. Ilarion Felea, a married priest with two children, was a noted pastor, scholar, theologian, and author, whose works are highly valued and studied to the present day. In the words of the great Romanian theologian Fr. Dumitru Staniloe, “Fr. Ilarion has surpassed me.… I translated the Philokalia, but he actually lived it.” For his uncompromising stand for Christ he was arrested three times. During his final imprisonment in the notorious Aiud prison, he became the primary father confessor and spiritual counselor of the prisoners. His martyric death followed in 1961.

This issue also includes two chapters on the reception of Holy Communion from Fr. Ilarion’s book, An Interpretation of the Holy Liturgy, translated by Diana Suvak, the author of his biography.

https://www.sainthermanmonastery.com/

Cristina David

Iisus Hristos este Intruparea Invataturii Sale

In lucrarea sa mentionata intr-un articol anterior , RELIGIA IUBIRII, Preotul martir Ilarion Felea exprima un alt adevar pe care multi dintre noi, desi crestini , nu il luam in seama.

In continuare , parintele Ilarion Felea scoate in evidenta o mare realitate constatata de cei care parcurg paginile Sfintei Scripturi si anume , a Noului Testament.

„Cuvantul Evangheliei Domnului are o putere misterioasa, revelatoare, restauratoare si linistitoare.

–  Misterioasa  deoarece atrage, vrajeste si cucereste sufletele intr-un mod negrait si neinteles;

–  Revelatoare, fiindca dezvaluie tainele vietii si ale divinitatii;

– Restauratoare, pentru ca ne descopera adevarul mantuitor si inlatura intunerecul minciunii si al erorii ;

– Linistitoare, caci impaca inima omului si pe om cu Dumnezeu.

Spre deosebire de cuvintele altor intelepti, profeti si intemeietori de religie , cuvintele Mantuitorului sunt una cu persoana Sa. Iisus Hristos este intruparea invataturii Sale. Cu o divina autoritate, El se declara Adevarul, Viata si Lumina lumii. „Eu sunt calea , adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine.”(Evanghelia lui Ioan 14:

„Eu sunt Invierea si Viata. Cel ce crede in Mine va fi viu, chiar daca va muri.” (Evanghelia lui Ioan 11:25).

„Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine dupa mine nu va umbla in intunerec, ci va avea lumina vietii.”(Evanghelia lui Ioan 8:12)

Asa se intelege ca unde este Iisus Hristos apare lumina, viata si mantuirea, harul si adevarul, care alunga intunericul , cu toate lucrurile, duhurile si puterile lui.”

sursa : Preot Ilarion V Felea „Religia iubirii” pp 381, 382

postare – Cristina David

Dumnezeu este Iubire

Dumnezeul crestinilor

In lucrarea sa intitulata „Religia Iubirii”, parintele Ilarion Felea – teologul si marturisitorul care a murit o moarte de martir la Aiud – a adus „un prinos de lauda Mantuitorului Iisus Hristos ” care ne-a revelat noua prin propria persoana , atat Om cat si Dumnezeu, pe Insusi Creatorul lumii , pe acel Dumnezeu pe care omul nu L-a vazut pana atunci…nu Il intelegea si nu stia cum este. El, Domnul Iisus ne-a invatat sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a iubit El pe noi dupa cum ne spune sfantul Evanghelist Ioan in Evanghelia sa : „Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” (Ioan 15, 12). Preot conferentiar universitar si dr in Teologie Remus Onisor , care prefateaza si postfateaza  cartea tiparita cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei , afirma ca aceasta carte este fundamentala in domeniul teologiei crestin ortodoxe iar autorul ei, preotul martir Ilarion V Felea este „un model de teolog si marturisitor al credintei”. Acest marturisitor „foarte important pentru Biserica” ne spune el insusi in prefata scrisa de dansul , ca a incercat sa redea esenta si sa demonstreze permanenta crestinismului prin invatatura ortodoxa ce ne lumineaza in privinta salvarii omenirii. Salvarea, mantuirea sufletelor noastre ne vine tocmai prin Iubirea intruchipata de Iisus Hristos. Altfel spus, asa cum inteleg si eu, Iubirea este singura arma impotriva raului caci izvoraste permanent si mantuitor din Bunatatea Lui Dumnezeu. Domnul sa ne lumineze mintea si sa ne imbuneze sufletul, mereu si mereu ! Amin.

„Sunt multe carti din care se poate citi adevarul existentei Lui Dumnezeu”, scrie parintele Ilarion, „cartea cerului instelat, cartea vremii – istoria , cartea inimii, etc. insa invatatura cea mai luminoasa despre Fiinta Lui Dumnezeu, o avem cuprinsa in cartea vietii, in Sfanta Scriptura. Nicaieri nu aflam raspunsuri mai lamurite si mai satisfacatoare la intrebarea : Cine sau ce este Dumnezeu ? – ca in Biblie. De la primul ei verset se spune clar si lapidar, ca Dumnezeu este Creatorul cerului si al pamantului (Facere, 1,1). E prima cunostinta pe care ne-o descopera Sfanta Scriptura despre Dumnezeu.

In Noul Testament intalnim aproape aceleasi numiri date Lui Dumnezeu ca si in Vechiul Testament. Iisus Hristos propaga credinta in Dumnezeu, Creatorul, Dumnezeul cel unic, Dumnezeul parintilor, Dumnezeul cel viu, Dumnezeul proniator, mantuitor si judecator al lumii. El ne mai invata ca Dumnezeu este Domnul slugilor, Stapanul viei, Bunul Dumnezeu care primeste rugaciunile oamenilor si iarta pe fiul care se pocaieste. Dar in Noul Testament, desi avem primita in intregime credinta in Dumnezeul Vechiului Testament, totusi avem si o revelatie noua despre Dumnezeu. Revelatia aceasta este unul din scopurile principale ale intruparii Mantuitorului (Ioan 17:6) . „Nimeni nu cunoaste pe Fiul decat Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste decat Fiul si caruia va voi Fiul sa-i descopere.”(Matei 11:27). Iisus Hristos ne descopera ca Dumnezeu e Tatal nostru Parintele creator si iubitor al lumii si al oamenilor. Descoperirea numelui de Tata si introducerea iubirii parintesti in notiunea de Dumnezeu este una dintre cele mai insemnate revelatii facuta de Mantuitorul. Pe cat de mare, pe atat de simpla. Dumnezeu e Tatal iubitor si noi suntem frati intreolalta si fiii aceluiasi Parinte ceresc. El e Tatal, pentru ca ne-a creeat, ne-a aratat suprema iubire (Ioan 3:16), ne-a facut fagaduinte minunate si ne-a lasat Imparatia Sa mostenire (Luca 12:32) .Aflam si in Vechiul Testament lucruri in care e vorba de un Dumnezeu-Parinte, dar Iisus Hristos subliniaza acest adevar cu o energie si intr-o lumina deosebita. Pe langa iubire, Mamtuitorul mai reveleaza ca Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), e Spirit absolut si independent de orice limita sau materie.

Sfintii Apostoli primesc si propaga doctrina Mantuitorului despre Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel intrebuinteaza cu predilectie cuvintele Dumnezeu-Tatal, care are fata de oameni un scop mantuitor, iar Sfantul Apostol Ioan isi concentraza invatatura despre Dumnezeu in doua definitii clasice, unice, scurte si precise :

„Dumnezeu este Lumina” (I Ioan 1,5) si

„Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4,16)

Dintre toate numirile si definitiile care s-au dat lui Dumnezeu, aceasta din urma este cea mai aproape de inima omului. Dumnezeu este Iubire , Dragoste universala pura si eterna. Fiecare om stie si daca nu stie, simte  ca nimic nu este mai sfant si mai divin ca iubirea. Din sentimentul acesta adanc al iubirii, din experienta ei mistica, oricine poate sa-si dea seama mai bine ce este Dumnezeu si in ipostasul acesta, de Parinte iubitor, bun, sfant, drept, milostiv, in ce legatura spirituala se afla El cu sufletul lui…”

sursa : Religia Iubirii/ Ilarion V Felea – Ed. a 2- a rev. Alba Iulia : Reintregirea, 2009 ,134-136

 

postare si comentarii – Cristina David

 

 

 

Cum lucreaza ispita – prin diavol – Spre Tabor vol1 (I)

In Post mai ales , (mai avem de parcurs doua saptamani din Postul cel Mare in acest an ) , grija cea mare este intre altele , lupta cu ispitele. O lupta adesea nedreapta in ceea ce privesc fortele implicate , si greu de dus. Omul, noi toti, suntem nedesavarsiti , avem nenumarate slabiciuni care adeseori  ne imping in bratele ispitelor.  Aici intervine in mintea credinciosului , vointa , stradania spre  ascultarea poruncilor Mantuitorului nostru , care implinite, ne apropie sufleteste de Dumnezeu si tot ceea ce El reprezinta.

Parintele Ilarion Felea spune in lucrarea sa „Spre Tabor” (considerata de parintele Iustin Parvu ca fiind cea mai buna opera a Ortodoxiei romanesti, de pana acum) si anume, in primul volum ,ca „ispitele insele ne cheama sufletele la pocainta, la ispasirea si inlaturarea pacatelor.”  Ele ” sunt toiag de intoarcere la Dumnezeu, pricini de trezire, indreptare si apropiere de Dumnezeu.”.

In continuare autorul citeaza din opera Sfantului Maxim Marturisitorul : „Necazurile incercarilor, sunt aduse  pentru unii pentru stergerea pacatelor savarsite, peste altii pentru stergerea celor ce le savarsesc acum, si iarasi peste altii , pentru oprirea celor ce vor avea sa le faca.. Dar afara de acestea, mai sunt si cele care vin pentru dovedire (probare – nota autorului), ca de pilda cele venite asupra lui Iov.”

Ispitele dovedesc , mai subliniaza parintele Felea , ce-i in inima omului.( dupa cum aflam si in Sfanta Scriptura – Deut. 8:2 ; 32-31 si Iacob 1:3.

Cum lucreaza ispita

Ispita sau incercarea este cea dintai piedica in drumul spre culmile desavarsirii sufletului. O numim piedica, dar ea poate fi si un mijloc de curatire si intarire duhovniceasca.

Ispita pate fi o cercetare mai in adanc a lucrurilor.

De unde vin ispitele? Cine si de ce ispiteste? Ce folos avem din ispite? Cum lucreaza ispitele? Care sunt mijloacele, armele de lupta prin care ne putem impotrivi ispitelor?

Ispita nu este de la Dumnezeu.

Este lamurit ca Dumnezeu, neavand in sine nimic rau , nu ispiteste pe nimeni. Asa spune Sf Apostol Iacob: „In ispita  nimeni sa nu zica : Ma ispiteste Dumnezeu, caci Dumnezeu nu este ispitit de rele si El nu ispiteste pe nimeni.” (Iacob 1:13)

Ispita vine de la diavolul, de la lume si de la trup, dinafara si dinlauntrul omului.

Cu incredintarea aceasta,ca Dumnezeu nu ispiteste, dar permite ispita pe masura puterii omului si scapa pe cei credinciosi din cursele ei, ne rugam Cerescului Tata : ” Si nu ne duce- Doamne – pe noi in ispita, ci ne mantuieste de cel ra” (Matei 6:13)

Ispititorul, (diavolul, lumea, omul) este afara de noi. Samanta ispitei insa este in in noi insine , in mintea, in inima si in vointa noastra libera. In noi se trezeste si lucreaza ispita indoielii, ispita gandului patimas, ispita necredintei, ispita poftelor si a placerilor trupului si toate ispitele.

Preot Ilarion Felea „Spre Tabor” vol I  pp. 145, 146, 152

In postarile pe care le am in vedere pentru viitor , voi continua sa ating in detaliu aspectul deosebit de  spinos al ispitei si pacatului , atat de intrepatrunse dupa cum stim atat de bine  , insa din fericire nu imposibil de despartit.  Victoria asupra ispitelor nu este tocmai usor de atins , insa citind sfaturile si exemplele date de un mare om, teolog si marturisitor martir pentru Hristos , care s-a implicat in viata duhovniceasca proprie si a enoriasilor lui cu patos si daruire , vom afla incurajare, sunt sigura. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

Post mult binecuvantat in zilele care urmeaza si ne apropie tot mai mult de Sfanta Sarbatoare plina de Lumina a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Postare si comentarii – Cristina David

Sfantul Ilarion cel Nou – Patronul intre sfinti al Parintelui Ilarion Felea

Astazi, realizand ca suntem deja in 28 martie , ma grabesc sa adaug cateva cuvinte despre semnificatia Sfantului Cuvios sarbatorit azi in lumea crestin ortodoxa, in legatura cu viata parintelui Ilarion Felea.

O voi face preluand un scurt paragraf din cartea „Opera vietii mele” a preotului martir si marturisitor Ilarion V Felea care este jurnalul sau personal in care parintele a inmanunchiat insemnari zilnice precum si cugetari duhovnicesti si teologice de o mare profunzime .

Dar despre lucrarea de o mare insemnatate pentru toti aceia care o vor citi , indiferent ca sunt obisnuiti cu studiul teologiei si cu slujirea Domnului in sfintele biserici sau ca apartin unor alte categorii de intelectuali sau sunt doar simpli credinciosi  care la randul lor cauta sa afle ajutor in incercarea lor de a se apropia de Hristos si de a intelege mai bine caile care ii vor conduce spre o imbunatatire a propriei vieti duhovnicesti , urmeaza sa scriu in alte postari aici pe blogul meu.

Intrarea din jurnal pentru ziua de 28.III  1928  „Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion cel Nou, egumenul manastirii Pelechitului. Intrucat, prin o fericita coincidenta implinesc 25 (douazecisicinci) de ani din viata si-mi sarbatoresc, prin reflectii interioare, ziua inaltului meu patron – inima si mintea ma indeamna sa fac cateva marturisiri – descaracari de constiinta. Sunt fericit ca ziua numelui imi coincide cu ziua nasterii (28 III 1903)…..Ceea ce constat si experimentez zilnic, este principiul jertfei si a l lepadarii de lume si de mine, de aceea invat ca sa ajut pe cei ce sufera si inteleg ca sa percep serviciu divin a Golgotei si a Crucii pe pamant. Model in toate gandurile, vorbele si actiunile mele am avut si am pe adormitul meu tata si mai ales pe Inaltul meu Patron : P.C.P Ilarion cel Nou.”

Exact cu zece ani mai tarziu parintele consemneaza urmatoarele: „28 III .Ziua  nasterii si a numelui meu: Ilarion cel Nou. 35 de ani impliniti”. Cu durere mare adauga : „Am facut , dupa o poezie a lui Stefan Nenitescu epitaful urmator de pe Crucea lui Florin (primul lui fiu  , plecat la Domnul la varsta de numai 8 ani):

Doamne!

Eu ma inchin:

Fa-i somnul lin:

Fara suspin.

Amin

Talcul lui il intelege numai cine a stat langa patul lui de suferinta ultimele 20 de ore.”

Doamne, te rog odihneste in pace si fara suspin atat pe tata cat si pe fiu , si pomeneste-i in Imparatia Ta ! Amin

Troparul Sfantului Ilarion cel Nou

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Ilarion, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

articol postat de Cristina David

Preot prof. univ. dr. Ilarion Virgil Felea portret – biografie

Preot prof. univ. dr. Ilarion Vigil Felea (1903-1961)

Preot și profesor de teologie, rector al Academiei Teologice din Arad până în 1948.

Prin viața, activitatea și destinul său de martir al Bisericii și Neamului românesc, părintele Ilarion a devenit o personalitate distinsă de care istoria bisericească și națională trebuie să țină seama de acum încolo.

S-a născut la 21 martie 1903, „în vinerea Floriilor”, în localitatea Valea Bradului din județul Hunedoara, fiind fiul preotului Ioan și al preotesei Marta, având încă opt frați.

Școala primară a făcut-o în comuna natală între anii 1910-1914. Apoi a continuat Gimnaziul ortodox român din Brad pe care l-a absolvit în 1918. A urmat apoi cursurile Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi Liceul „Avram Iancu” la Brad absolvind și susținând bacalaureatul la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. A absolvit în 1926 cursurile Academiei Teologice „Andreiene” din Sibiu.

În 1927 a funcționat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” Brad. La 23 iulie 1927 s-a cununat în biserica din Crișcior cu Valeria, fiica învățătorului de acolo. În 29 iulie a fost hirotonit diacon, iar apoi, la 6 august 1927, preot de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în capela Mitropoliei din Sibiu.

În august 1927 a fost instalat preot în comuna natală. Din 1930 este preot la parohia Arad-Șega. Începând cu 20 mai 1939 a fost numit preot paroh al IV-lea al parohiei Arad-Centru – vechea catedrală(1939-1958).

După hirotonia întru preot, în paralel, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Cluj. Între 1930-1932 a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, iar în 1939 a obținut doctoratul, cu teza: Pocăința, studiu de documentare teologică și psihologică.

În anul școlar 1937-1938 a funcționat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar din 1938 la cea din Arad, unde începând cu 1947 a fost rector până la desființarea școlii (31 decembrie 1948). A fost redactor la revistele „Biserica și Școala” și „Calea Mântuirii” din Arad. A publicat sute de articole, studii și predici.

După 1944 a intrat în vizorul autorităților represive ale noii puteri totalitare. În 1945 a fos anchetat de mai multe ori, arestat, dus în lagăr la Caracal. În 1949 este din nou arestat, anchetat, condamnat și scos din rândul profesorilor de teologie. După eliberare, a fost o vreme bibliotecar al Episcopiei arădene, apoi, la 1 iulie 1952 a fost repus în drepturi la parohia Arad-Centru. În 1958 este anchetat din nou, iar în 14 martie 1959 este condamnat la 20 de ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică. Detenția a făcut-o la Gherla apoi la Aiud unde moare la 18 septembrie 1961. A fost îngropat în cimitirul deținuților din Aiud.

De la el ne-au rămas lucrări importante pentru teologia și cultura românească, unele publicate după 1990. În conștiința românilor ortodocși a rămas prin activitatea, opera și viața sa, ca unul dintre puținii „clerici care au putut întruni cele două calități – de a fi teolog și cărturar în același timp”.

http://www.catedralaveche.ro/preoti_parohi/preoti_parohi.php

Părintele Ilarion Felea despre importanța credinței în familie

Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia.

De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – și la păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar și numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradițiilor și al speranțelor sfinte.
Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevestește nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai și a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorțurilor și avorturilor, cuibul viciilor și al blestemelor.
Religia este o datorie și o trebuință pentru soț, soție și pentru copii.
Soțului, pentru a-și îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea și fericirea casei; soției, pentru a-și îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soție credincioasă și mamă bună; iar copiilor, pentru a învăța să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute și să osândească viciul, să facă binele și să se ferească de rău.
„Toată educația bine făcută se reazemă pe religie“ (Diderot). E prea bine știut că reforma unui învățământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forță, atât în educație cât și în instrucție.
Timpurile de criză ale învățământului sunt timpuri de criză religioasă și morală. Eliminarea religiei din școală are rezultate dezastruoase.
Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici patrie.
Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjește și moare.

Părintele Prof. Dr. Ilarion Felea

Preot Ilarion V. Felea: Despre importanța ecteniei catehumenilor

De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catatehumenilor din Liturghiere

Cine sunt catehumenii? La începutul Bisericii și de atunci până astăzi, toți păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez erau datori să învețe mai întâi catehismul, să cunoască învățăturile de temelie ale Evangheliei și ale Bisericii. De la data când începeau să învețe adevărurile și să cunoască tainele religiei creștine și până în clipa Botezului, toți catehumenii sau chemații la Sf. Botez, spre deosebire de credincioșii care erau membri botezați ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învățăturile religiei și să se roage împreună cu credincioșii Bisericii, să meargă la Biserică și să asculte rugăciunile, cântările și citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei. Din îndemnul apostolesc și din îndatorirea frățească de a ne ruga unii pentru alții (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obștească așezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugați-vă cei chemați Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioși, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioși, pentru cei chemați să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i învețe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptății, să-i unească pe dânșii cu Biserica și să-i mântuiască prin harul Său. Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor și-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemați, capetele voastre Domnului să le plecați” și în timp ce credincioșii cu strana răspund lung: „Ție Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia nașterii de a doua, adică de veșmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica și cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca și aceștia -adică cei chemați, catehumenii- împreună cu noi să mărească prea cinstitul și de mare cuviință” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiți să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câți sunteți chemați, ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați”, se subînțelege – să nu rămână în Biserică.
Împreună cu catehumenii erau obligați să iasă din Biserică și toți cei ce se făcuseră vinovați de păcate grele, pentru care trebuiau să se pocăiască. Aceștia erau împărțiți în patru grupe și anume: plângătorii, care tot timpul ascultau până aici Sf. Liturghie plângând în afară de biserică și rugând pe cei ce intrau în biserică să se roage pentru iertarea lor, îngenunchetorii, care tot timpul ascultau sf. slujbă în genunchi; ascultătorii, care aveau dreptul să asculte Sf. Liturghie, dar numai până la predică și împreună șezătorii care puteau aduce daruri la Sf. Biserică și nu se puteau împărtăși.
O astfel de canonire astăzi nu se mai face. La trebuință însă, Biserica va putea înnoi oricând astfel de măsuri disciplinare, menite să aducă sănătatea în membrele ei bolnave. Astfel la invitarea: „Cei chemați, ieșiți…”, catehumenii și penitenții trebuiau să părăsească Biserica. Din timpul apostolilor și până astăzi, la Sf. Liturghie nu pot lua parte decât credincioșii botezați. Necredincioșii și nebotezații nu pot lua parte la Sf. Liturghie, fără să o profaneze, fără să o necinstească prin necredința și neștiința lor. Cum ar și putea lua parte cu credincioșii la sf. slujbă, cei ce nu cunosc nimic din Sf. Jertfă, din Sf. Cină, din Sf. Taine!…
Astăzi, când mai ales prin părțile noastre nu sunt decât rareori și puțini catehumeni, s-ar părea că ectenia aceasta pentru catehumeni, n-ar mai avea rost în cuprinsul Sf. Liturghii. Ea totuși rămâne pentru noi credincioșii un strigăt de chemare la cercetarea conștiinței. Invitarea: „Cei chemați ieșiți..” trebuie să răscolească până în adâncuri sufletele noastre și să ne întrebe: dacă voi cei botezați, sunteți vrednici să stați înaintea lui Dumnezeu la aducerea sfintei jertfe?… Ați păstrat curată haina sfântului Botez și credința mărturisită în Crez? Ești curat cu gândurile și cu inima, sau ești pângărit, creștine?
Virtuțile Sfintei Evanghelii fac podoaba sufletului tău, creștine, sau sunt străine de tine? Ai ținut sau ai călcat poruncile Bibliei și ale Bisericii? Faptele îndurării trupești ți-au adunat ceva „parte” și „comoară” în cer sau ești sărac de ele ca și bogații cei nebuni și nemilostivi? Dacă patimile tale sunt legate și stăpânite sau au făcut din tine un fiu pierdut și nefericit? Dat-ai semne destule de pocăință, de smerenie și de îndreptare ca să poți sta în fața îngerilor, să te poți împărtăși pregătit, în vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului și să poți da răspuns bun la judecata conștiinței, la judecata oamenilor, la judecata istoriei și la judecata lui Dumnezeu? Sau la invitarea: „cei chemați ieșiți…”, ar trebui să te cobori și tu și să ne coborâm și noi toți ca niște nevrednici în rândul catehumenilor și a penitenților, să ne smerim inimile și obrazele, înnoind în noi cu toată hotărârea voința de îndreptare?…
Nimeni din cei nevrednici de a mânca din masa cea dumnezeiască, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nimeni din cei ce nu pot să primească Sângele cel ceresc, vărsat pentru iertarea păcatelor, nimeni din cei ce nu sunt vrednici de jertfa cea vie, nimeni din cei ce nu cunosc tainele credinței, nimeni din cei ce au buze întinate, să nu îndrăznească a sta de față. Masa întinsă aici este Dumnezeiască, la ea servesc îngerii și Însuși Împăratul stă de față!…
„De aceea: ai mânie asupra unui dușman, arunc-o ca să primești de la Dumnezeu masă, lecuirea rănilor inimii tale”. Chemarea la ieșirea catehumenilor și a penitenților pedepsiți, precum și la cercetarea conștiinței credincioșilor, mai poate avea încă un înțeles și anume să se știe că de aici înainte, la Sf. Liturghie nu mai pot lua parte decât creștinii dreptcredincioși. Păgânii și orice oameni de altă religie nu mai pot lua parte la Liturghia credincioșilor și mărturisirea crezului, taina prefacerii și împărtășirea credincioșilor sunt lucruri de cult care pretind o credință lămurită pe care ei nu o au și astfel poate da naștere la sminteală.

Din cele învățate până aici, am putut înțelege că partea întâi a Sf. Liturghii, proscomidia, se desfășoară sub un văl de taină și închipuiește peștera smerită în care se naște Mântuitorul, iar părticelele de pe Sf. Disc închipuiesc Biserica, având în centru pe Iisus Hristos – Capul și Mântuitorul ei, la dreapta pe Maica Preasfântă, la stânga cetele îngerilor și ale sfinților, iar înainte și la picioare toți viii și morții dreptcredincioși.
Partea a doua a Sf. Liturghii, de la tragerea sau ridicarea perdelei și de la binecuvântare până la plecarea catehumenilor se desfășoară în plină lumină, cu rostul să ne înfățișeze arătarea în lume a Mântuitorului și predica învățăturilor Lui (caracter didactic). De aceea să luăm aminte. În fața Mântuitorului și a Evangheliei Lui, toți trebuie să ne cutremurăm, să ne dăm seama de nevrednicia noastră și cu hotărârea de îndreptare și îmbunătățire sinceră, să dorim a ne număra printre credincioșii care iau parte la Sf. Liturghie ca adevărați învățăcei ai lui Hristos, împreună cu sfinții și îngerii Lui.

articol apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI  (Preluată din Tâlcuirea Sfintei Liturghii, de Preot Ilarion V. Felea, editura Fundației Justin Pârvu.)

IN MEMORIAM PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul – Astăzi, 18 septembrie, se împlinesc 51 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui mucenic Ilarion Felea.

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră„cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” .

Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad – Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie,

„care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11),

„fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4),

îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor. În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Catedrala ortodoxa din AradPrin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946. În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

Autor: Pr. Tudor Demian – “Din temniţe spre sinaxare“, Editura Egumenița, Galați, 2008