Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David

 

Un text inedit al Parintelui Ilarion V Felea – In memoriam Nichifor Crainic

Se împlinesc azi 73 de ani de la atentatul terorist bolșevic la cultura română din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte și închisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru șiRadu Gyr de către soția lui Silviu Brucan, A. Sidorovici.

In memoriam Nichifor Crainic publicăm azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale în haos ale României, cu referiri de strictă actualitate și azi, cum ar fi: “Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic.”

Recenzia de mai jos, pe care o publicăm online în premieră, a fost  (re)descoperită de cercetătorul Florin Duțu după 82 de ani de la publicare și reprodusă într-o nouă ediție a lucrării “Puncte cardinale în haos” de Nichifor Crainic, apărută la Editura Floare Albă de Colț.

Nichifor Crainic – Puncte Cardinale în Haos

de Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA

(n.21 mart.1903; d.18 sept.1961, temnița Aiudului),

în Revista Teologică, nr. 3-4, 1936, p. 136-137.

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit pe noi Românii, ca la marile răspântii și cotituri ale vieții istorice să ne trimită bărbați aleși și plini de har, care prin energia înțelepciunii lor să ne arate calea mântuirii. Credem că din rasa acestora face parte și maestrul Nichifor Crainic. Cine-i cunoaște scrierile poetice, încununate de premiul Academiei Române și activitatea publicistică, mai ales cea depusă în redacția Calendarului și a Gândirii, încununată și aceasta într-un fel sau într-altul de admiratorii și adversarii lor – își poate face o icoană clară despre valoarea personalității și a sufletului din care au izvorât. Cu noua Dsale lucrare intră în primele rânduri ale scriitorilor care au ceva de spus lângă patul durerilor în care se zămislește epoca cea nouă, renașterea României în duh și adevăr.

Punctele Cardinale sunt într-adevăr directivele unui văzător, care dau orientarea sigură și optimă în vălmășagul ideologiilor contemporane. Avem înainte o carte de eseuri, cum nu s-a publicat alta în literatura română. Problemele cele mai mari și mai grele ale vremii află în condeiul lui Nichifor Crainic instrumentul de expunere și de obiectivă lămurire. Tineretul și creștinismul, comunismul, ateismul și spiritualismul, cultura și civilizația, democrația și demofilia, creștinismul și naționalismul, străinismul, tradiția, rasa și religia, ortodoxia, latinitatea, credința, etnicul și esteticul, pacifismul – toate aceste pietre de care se poticnește timpul nostru sunt rând pe rând cioplite și modelate cu măiestrie de cugetarea artistului. Apoi îmbrăcate în haina operei de artă, în armonia cântecului ziditor de cetate sunt redate generației ce simte pe umerii ei povara gravei răspunderi a ceasului de față.

S-a spus cu drept cuvânt că epoca noastră este „epoca ideologiilor”. Dl. Nichifor Crainic prezintă gânditorilor români ideologia sănătoasă a creștinismului ortodox, activ și creator, atât de fericit concrescută în sufletul poporului cu naționalismul. Trecutul istoric, viața și cărțile celor mai aleși fii reprezentativi ai neamului, întreagă tradiția noastră culturală și zestrea morală a nației ne îndeamnă, ca după această ideologie să ne orientăm cârma sufletului și a statului în mersul lor spre culmile desăvârșirii.

Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixează în haosul cugetării moderne, sunt farurile care luminează mersul normal al României în drumul ei spre glorie și nemurire. Ele sunt catehismul generației tinere și au menirea de a deveni „crezul omului eroic”.

Alte națiuni au demult astfel de cărți ce formează pietrele de hotar dintre epoci și le asigură curgerea vieții istorice în alvia firească a destinului lor cultural. Noi încă am avut câteva scânteieri de acest fel, cum au fost Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sau Cântarea României. După războiul mondial am avut articolele fulgurante ale d-lui Octavian Goga, cuprinse în volumul Mustul care fierbe. Sunt dezbătute și luminate aici o serie întreagă de probleme și idei care frământă viața și fixează evoluția veacului nostru.

Punctele Cardinale designează un apogeu în scrierile de acest gen, la noi. Ele sunt asemănătoare cu cele ale d-lui Octavian Goga, cu deosebirea că dl. O. Goga scrie pentru masa publicului cititor, dl. N. Crainic pentru elite și în special pentru tineretul universitar. Unul scrie articole în fuga condeiului; celălalt, pe îndelete, eseuri. Dar și unul și altul pun cu curaj și cu toată sinceritatea degetul pe rănile țării și depun osteneli eroice pentru tămăduirea lor. Îndeosebi se ocupă ei cu străinismul sub toate formele sub care ni se prezintă și ne copleșește și au aceleași accente dureroase față de „înstrăinații neamului”, ca și Simeon Bărnuțiu în 1848, când a rostit profeticele cuvinte: „Fii nenorociți! Cine vă va apăra, dacă părinții voștri dau mâna cu străinii în contra voastră?!”

Apostolii satelor și ai orașelor, preoții, învățătorii și întreaga elită a intelectualității române are față de dl. Nichifor Crainic o sfântă datorie: să coboare ideologia Punctelor Cardinale în sufletul poporului. Moneda forte să o schimbe în bani mărunți de circulație zilnică. Să facem adică frumoasa gândire a maestrului Nichifor Crainic să trăiască viu și conștient în mulțimea poporului român. Căci e o adevărată tragedie în care se zbuciumă spiritualitatea românească și profeții ei. Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu [subl.ns]. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic. Profeții lui adevărați luptă vitejește cu munți de greutăți. Unii obosesc și cad sub povara lor. Dar împărțite pe umerii tuturor aceste greutăți s-ar purta și pe degetul cel mic. Să împărțim deci sarcinile, să muncim și să luptăm, ca prin doctrina creștinismului dinamic și a naționalismului sincer, clasic definită de maestrul Nichifor Crainic în Puncte Cardinale, să facem din haosul vremii cosmos – ordine morală și frumusețe divină pe fața transfigurată a României.

Sursa: MĂRTURISITORII 

Cristina David

Luminarea prin rugaciune (1)

„Cea mai veche scoala a omenirii e…rugaciunea. Cand inca nu erau dascali si abecedare, oamenii isi munceau mintea si isi mangaiau inima prin rugaciuni: invatau rugaciuni,cantau rugaciuni- se bucurau si se luminau prin rugaciuni. Scoala rugaciunii mai intai a imblanzit firea, a desteptat mintea si a intarit virtutea omului”.

Astfel isi incepe parintele Ilarion capitolul XII si ultimul al volumului III din lucrarea sa „Spre Tabor” (Luminarea). Acest capitol este evident dedicat importanteisi rolului  rugaciunii in viata crestinului.

„De cand exista omul, religia si mai ales Biserica, rugaciunea implineste un  foarte insemnat rol curatitor si sfintitor, luminator si indreptator.”

Parintele ne spune ca, „dupa cuprinsul lor, Biserica ne invata trei feluri de rugaciuni, intemeiate pe cele trei virtuti religioase ale  Evangheliei: rugaciuni de lauda intemeiate pe credinta; rugaciuni de cerere, intemeiate pe nadejde si rugaciuni de multumire intemeiate pe iubire – toate avand un rost si un folos luminator si mantuitor.”

Prin rugaciunea facuta din inima, cu atentie desavarsita, primim lumina si liniste în suflet, in minte şi in privire; primim putere, caldura, bucurie si viata duhovniceasca.
„Rugaciunea smereste inima in fata lui Dumnezeu, fereste de pacat, ajuta
sa ne innoim viata si sa crestem in virtuti si fapte bune. Rugaciunea alunga demonii
gandurilor rele, atrage mila si iertarea lui Dumnezeu, aprinde focul harului, incalzeste iubirea, intareste sufletul si ne ridica pe aripile evlaviei pana la cer.”
Parintele Ilarion V Felea – Spre Tabor vol III , Iluminarea, pp. 467,471
Cristina David

Starea de pacat – o stare de cadere si nefericire

Starea de păcat nu este o stare firească, nici o stare de fericire, mai ales pentru creştini. Starea de păcat este nefirească; e stare de cădere şi nefericire; e stare de mizerie şi de abatere de la voia lui Dumnezeu. Aminteşte-ţi mereu că: «Oamenii fireşti nu au Duhul» (Iuda 19) şi nu sunt liberi; nu au nici firea întreagă, nici harul Duhului Sfânt; sau dacă l-au primit, nu conlucrează cu el şi l-au lăsat să se ascundă, să se retragă; vai! să-i părăsească,… până când, la adierile lui tainice, se trezesc din somn şi îşi vin în fire, ca să strige şi împreună cu noi toţi să se roage: «Dumnezeule,… nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău (Harul) cel Sfânt nu-1 lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii şi cu duh stăpânitor întăreşte-mi» (Ps. 50:11-13) firea mea şi a tuturor oamenilor.

Sunt două puteri duhovniceşti morale şi religioase, prin care putem scăpa de toate formele răului, ale urâtului şi ale greşalelor (erorilor) cunoscute sub numele de păcat: virtutea (credinţa unită cu faptele bune) din partea omului şi harul din partea lui Dumnezeu.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV  p 176

Cristina David

Harul trezeste in chip dumnezeiesc constiinta

 

Firea este schimbătoare; depinde numai de voinţă, ca  cineva să fie copil al lui Dumnezeu, sau fiu al pierzării (2 Tes. 2:3), căci libera hotărâre rămâne.”

Acest fapt trebuie reţinut şi subliniat: omul poate conlucra liber cu harul, dar îl poate şi respinge. Harul nu vine peste cei ce nu voiesc. Omul poate zice: da sau nu; poate zice: vreau sau poate zice: nu vreau… Aici se deosebeşte el de animale, aici stă toată demnitatea, dar şi răspunderea lui, în religie, în cultură, şi pretutindeni în viaţă. Din partea sa, harul nici nu sileşte (constrânge), nici nu distruge firea, ci o ajută şi o perfecţionează, o îmbunătăţeşte şi desăvârşeşte; o reface şi o restaurează în Hristos.

Harul „trezeşte în chip dumnezeiesc conştiinţa” (Cuviosul Marcu Ascetul, Filocalia 1, p. 257). ; harul luminează în chip dumnezeiesc mintea; harul întăreşte în chip dumnezeiesc voinţa în bine; harul în chip dumnezeiesc desfătează inima; harul sfinţeşte, înnoieşte şi desăvârşeşte puterile sufletului; „harul Duhului nu desfiinţează câtuşi de puţin puterea firii, ci mai degrabă, fiind slăbită prin întrebuinţarea ei într-un mod potrivit firii, înălţând-o la înţelegerea celor dumnezeieşti” (Sf. Maxim Mărturisitorul). Tot Sf. Maxim spune că alta este raţiunea firii şi alta este raţiunea harului şi de aceea „sfinţii ca sfinţi făceau minuni din pricina harului, dar ca oameni pătimeau din pricina firii. Aceasta pentru că harul nu desfiinţa trăsătura pătimitoare a firii, dat fiind că raţiunile firii şi ale harului nu se amestecau nicicum.

„O dată ce raţiunea harului şi a firii nu este una şi aceeaşi, nu trebuie să ne nedumirească faptul că unii sfinţi au rămas uneori deasupra pătimirilor, iar alteori au fost doborâţi de ele. Căci trebuie să ştim că minunea este a harului, iar pătimirea a firii.(Sf. Maxim Marturisitorul).

Pr. Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV pp. 172-174

Cristina David

Desavarsirea sufletului prin trairea in Hristos

Despre tot ce este desăvârşit spunem că este dumnezeiesc: dumnezeiesc de bun, dumnezeiesc de frumos, minunat, divin… Iisus Hristos descoperă divinul, dezvăluie dumnezeirea în suflet şi desăvârşirea în viaţa religioasă şi morală. Tot ce ne descoperă Iisus Hristos este dumnezeiesc de frumos, de bine, de adevărat. Viaţa lui este dumnezeiască, Evanghelia Lui este dumnezeiască, jertfa şi învierea şi înălţarea Lui sunt dumnezeieşti.

Pentru creştini, desăvârşirea şi dumnezeirea este viaţă tainică în Iisus Hristos (cuvânt drag mai ales Sfântului Apostol Pavel, care îl foloseşte în scrierile sale nu mai puţin de 164 ori). în Iisus Hristos S-a descoperit şi S-a arătat Dumnezeu. El este chipul fiinţei lui Dumnezeu cel viu (Evr. 1:1-3). în Iisus Hristos locuieşte toată deplinătatea Dumnezeirii trupeşte (Col. 2:9); în El sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei (Col. 2:3), ale filosofiei şi ale ştiinţei; toate virtuţile, toate puterile, toate desăvârşirile Dumnezeirii: toată bunătatea, toată dreptatea, toată iubirea, toată sfinţenia. El este modelul tuturor virtuţilor, icoana vie a tuturor desăvârşirilor; el este viaţa: «Eu sunt viaţa…» (In. 11:25; 14:6) – viaţa de model, viaţă dumnezeiască, viaţă în toată puterea, frumuseţea, plinătatea, desăvârşirea, nemurirea şi dumnezeirea ei.

Viaţa aceasta de model întipărită, sădită în noi de la naştere, în Sf. Botez, sunt datori să o descopere şi să o trăiască toţi creştinii: «Viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor» (2 Cor. 4:11). Aici e tot programul, tot planul şi idealul creştin: viaţa spre Hristos, viaţa în Hristos, viaţa cu Hristos; viaţa lui Hristos în viaţa noastră, sufletul lui Hristos în sufletul nostru, mintea lui Hristos în mintea noastră, inima lui Hristos în inima noastră, privirea lui Hristos în ochii noştri, ascultarea lui Hristos în urechile noastre, graiul lui Hristos în graiul nostru, mâinile lui Hristos în mâinile noastre, picioarele lui Hristos în picioarele noastre, trupul lui Hristos în trupul nostru, sângele lui Hristos în sângele nostru.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV – Desavarsirea, pp 46-47

Cristina David