Este multa vreme de cand nu am postat pe aceste pagini . Motivele nu au importanta , cred eu , decat pentru mine dar noi am invatat faptul ca peste tot , in toate cate ni se intampla voia Domnului este.
A trecut cea mai luminosa si plina de bucurie Sarbatoare crestina a anului , cea pe care credinciosii o asteapta de fiecare data cu mare nerabdare si cu deosebita evlavie : Nasterea Domnului nostru.
Am depasit-o in timp, asa cum trecem de zilele noastre de nastere an de an. Dar nu in suflete, Taina minunata impreuna cu sentimentul pe care ni-l trezeste ramane cu noi, sau ar trebui sa se intample asa. Sa fim constienti ca-L avem pe Hristos intre noi, langa noi, cu noi in suflete si in casele noastre clipa de clipa.Este darul cel mai mare pe care Dumnezeu Tatal ni l-a facut noua oamenilor precum si dovada suprema a iubirii Lui nesfarsite pentru noi , gresitii Lui.
Pentru aceasta am gasit cu cale sa postez un fragment dintr-un articol scris de Preot Ilarion Felea in care ni se reaminteste ce avem de facut , ceva ce cu totii am fost chemati sa facem din acel moment al venirii Mantuitorului in lume . De aceea S-a intrupat, de aceea ne-a invatat si de aceea a patimit . Cunoasterea si urmarea Lui Hristos – impreuna – sunt primul pas pe care in mod liber si constient il facem pe o cale lunga stramta si anevoioasa , cel mai adesea presarata cu dureri si suferinte, cu piedici insurmontabile in aparenta . Este Calea pe care Insusi Iisus a pasit fara preget pana la fine. Si El ne-a aratat-o noua.
De cate ori , chiar cei mai credinciosi dintre oameni se aseamana lui Petru , acela dintre apostoli care din frica pentru sine s-a lepadat de Mantuitorul ? Noi toti suntem slabi , frica ne face asa. Sunt si multe alte pricini care ne arata cat de slabi suntem in credinta noastra , dar frica , gandesc eu ,este dusmanul cel mai mare al credintei in Dumnezeu.
Spiritul , Pacea si Bucuria Sarbatorii de Craciun sa stea cu noi mereu , sa le pastram in inimi si suflete caci prin aceasta putem deveni mai puternici in fata fricii si a celorlalte obstacole care ne opresc pe noi in calea urmarii Mantuitorului . Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Treapta întâi a întoarcerii la Dumnezeu
Fiecare învăţăcel, când i-a zis Învăţătorul: „Vino după Mine”, a lăsat toate ale sale şi a plecat pe urmele lui Iisus. „Iată noi toate am lăsat ale sale şi am urmat Ție”, spun ei mai târziu. Această alegere şi asociere devotată a fost primul punct din prorgamul de învăţătură pe care ucenicii l-au primit de la Mântuitorul.
Primii ucenici cari au urmat spontan şi liber pe Mântuitorul, au fost Apostolii. Aceştia au renunţat de bună voie la îndeletnicirile şi câştigurile, casele şi comoditatea lor, la vămile, la corăbiile şi la tot ce le putea să le asigure traiul şi liniştea vieţii. Fiecare învăţăcel, când i-a zis Învăţătorului: „Vino după Mine”, a lăsat toate ale sale şi a plecat pe urmele lui Iisus. „Iată noi toate am lăsat ale sale şi am urmat ţie”, spun ei mai târziu. Această alegere şi asociere devotată a fost primul punct din prorgamul de învăţătură pe care ucenicii l-au primit de la Mântuitorul. Dar cu aceasta, convertirea nu era desăvârşită. Era abia la început. Urcaseră numai prima treaptă în actul convertirii.
Convertirea apostolilor este o lucrare lentă. Timp de 3 ani ei ascultă şi urmează pe Mântuitorul, îi fac şi declaraţii de credinţă şi iau parte cu El al intrarea sărbătorească în Ierusalim şi la Cina cea de taină. Dar a fost deajuns denunţarea unei slujnice, ca şi cel mai bătrân dintre apostoli, Petru, care a făcut cea mai hotărâtă mărturisire de credinţă în divinitatea Mântuitorului, să se lapede de El şi să spună că nici nu-l cunoaşte.
(Preot Ilarion V. Felea, Convertirea creştină, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, p. 18)
sursa :Doxologia
articol postat de Cristina David
imagini Cristina David
Blog crestin ortodox - IN MEMORIAM - Preot Ilarion V Felea 