Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi

Părintele Prof. Dr. Ilarion Felea – Cuvinte duhovniceşti

Foto Cristina David – Icoana – Catedrala veche din Arad

În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate şi uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei şi a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educaţii greşite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupeşti şi sufleteşti. Nedreptăţile sociale, păcatele, războaiele şi abuzurile celor tari vin de la oamenii de voinţă fără simţ de răspundere, de la conducători abuzivi, de la fiinţe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat… Ar fi numai vaiete şi plânsete în lume, şi nedreptăţi. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmaşi nevinovaţi, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la cer. Dumnezeu pedepseşte, dar El ştie răbda şi remedia răul cu binele, pe căi şi prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire şi de cunoaştere aşa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

În privinţa aceasta nu trebuie să avem nici o îndoială. El ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi. Cam la fel stăm şi cu suferinţele, durerile şi lacrimile „drepţilor”. Aceştia nu sunt întotdeauna aşa de drepţi şi sfinţi precum ni-i închipuim, şi, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor şi mântuitor al suferinţei. Din suferinţă se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale şi personalităţile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferinţa, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providenţial şi pedagogic, spre binele omului şi al societăţii.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)

sursa : https://doxologia.ro

Cristina David

PREDICA ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN SECOLUL al XX-lea

Trebuie să menţionăm de la început constatarea că în predica secolului al XX-lea se
reflectă mai mult decât în secolele precedente realităţile culturale, sociale, economice şi
politice prin care a trecut poporul nostru. Este incontestabil faptul că toţi predicatorii
conştiincioşi şi-au structurat cuvântările în primul rând pentru împlinirea scopului
religios-moral, dar au avut în atenţie şi realităţile vieţii cotidiene. Sub acest aspect, după
opinia noastră, predica din secolul al XX-lea cunoaşte trei etape: de la început până la
instalarea comunismului (1945); perioada propriu-zisă a comunismului (1945–1989) şi
perioada 1990–2000, a recâştigării şi manifestării libertăţii de exprimare.

Mai întâi să-i nominalizăm pe cei ale căror predici le supunem atenţiei: a. Dintre
cei trecuţi în veşnicie: Irineu Mihălcescu (1874–1948), Iuliu Scriban (1878–1949), Ioan
Lupaş (1880–1967), Toma Chiricuţă (1887–1971), Grigore Comşa (1889-1935), Marin
Ionescu (1891–1965), Grigore Cristescu (1895–1961), Mihail Bulacu (1898–
1985),Dumitru Belu (1902–1980), Ilarion Felea (1903–1961), Simion Radu (1906–1995),
Sebastian Chilea (1906–1992?) Nicolae Petrescu (1908–1996), Vasile Coman (1912–
1992), Ioan Bunea (1906–1990), Ilie Cleopa (1912–1998), Ştefan Slevoacă (1912–1998),
Nicolae Steinhardt (1912–1989); b. Dintre cei în viaţă: Constantin Galeriu (n. 1918),
Gheorghe Liţiu (n. 1919), Anania Bartolomeu (n.1921), Antonie Plămădeală (n.1926),
Teofil Părăian (n. 1929), Veniamin Micle (n. 1939), Sebastian Şebu (n. 1941).
NOTA – in prezent cei mai multi parinti mentionati ca fiind in viata au plecat la Domnul

În prima perioadă s-au remarcat predicatori străluciţi, teologi de mare erudiţie,
personalităţi de înaltă conştiinţă sub aspect misionar şi patriotic. Unii dintre ei prevăzând
pericolul comunismului-ateu au presărat în predicile lor îndemnuri la păstrarea conştiinţei
naţional-ortodoxe, fapt pentru care au avut mai apoi de suferit felurite prigoane, inclusiv
închisori în care, o parte dintre ei, şi-au dat obştescul sfârşit, cum a fost, de exemplu,
părintele Ilarion Felea, decedat într-o celulă din închisoarea Aiud, în anul 1961.

Majoritatea celor nominalizaţi sunt incluşi în bibliografia omiletică pusă la
dispoziţia studenţilor din anul IV de la Secţia Pastorală a Facultăţii de Teologie
Ortodoxă din Bucureşti, fiind, totodată, menţionate şi studiile lor reprezentative, cărţile
de predici ş.a. „Lista” nu are, desigur, un caracter exclusivist, rămânând deschisă
oricăror completări ulterioare, mai ales în vederea alcătuirii unui studiu mai amplu
asupra secolului de care ne ocupăm.

ebooks.unibuc.ro/Teologie/omiletica/19.pdf