Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion Felea –  Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina  din 23.04.2017)

Cristina David

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

Marturisitor si martir intru HRISTOS – Parintele Ilarion V Felea

Cristina David3 years ago:

„O mare bucurie am avut astazi cand la un impuls am pornit sa caut aici pe youtube un material legat de Parintele Ilarion Felea .Nu mica mi-a fost surpriza , foarte placuta, de a afla acest video alcatuit de o echipa de la minunata publicatie „Fericiti cei prigoniti” .Multa pretuire pentru conducerea acestui site , care cu evlavie si multa dragoste duce o munca misionara de a face cunoscuti pe martirii si marturisitorii inchisorilor comuniste. Doamne ajuta!”

Scriam aceste randuri,  in urma cu cativa ani, cand am aflat, in sfarsit, un material video si audio despre preotul martir Ilarion V Felea , cel care a luptat cu abnegatie totala pentru Invatatura Lui Hristos spre a fi cunoscuta de tineret chiar in vremea neagra de dupa razboi. Pentru acest lucru a fost urmarit, arestat in multe randuri si in final inchis la Aiud, o temnita de crunt renume in Romania, ce avea ca scop exterminarea celor intemnitati.

Regret totusi, revazand acest filmuletz, ca aceasta prezentare foarte bine venita pentru readucerea in mintea credinciosilor romani a personalitatii carismatice si intens spirituale a  preotului martir Ilarion Felea , desi realizata cu multa abnegatie, este mult prea scurta, prea „seaca” , nu reuseste sa realizeze  un real indemn  la cunoasterea in profunzime a celui care a fost un mare preot, profesor, indrumator de tinere generatii , combatant al comunismului pe orice cai , un ilustru teolog (insusi parintele Staniloae care i-a fost bun prieten, a recunoscut ca parintele Ilarion Felea l-a intrecut inca dinaintea plecarii sale la Domnul). NU cunosc multi acest adevar care preferabil este dupa unii,  , din motive nestiute de mine, sa fie dat uitarii, daca s-ar putea…aici insa ,dupa cum stim ,isi spune cuvantul voia Domnului.

Incheind articolul, imi cer iertare daca am ranit sentimente, nu acest lucru l-am dorit…si multumesc din suflet singurilor realizatori – il cunosc personal pe Dl Dan Tudorache pe care il pretuiesc nespus , ii admir munca dusa pana la sacrificiu pentru realizarea cat mai amanuntita si conform realitatii, prin urmare documentata la desavarsire, a continutului site-ului ce-l administreaza impreuna cu colaboratorul sau : „FERICITI cei PRIGONITI” , dedicat tuturor acelora care sub anonimat sau bine cunoscuti,  au pierit jertfelnic in inchisorile comuniste inainte de amnistierea acordata in 1964. Vieti pline de sacrificiu intru CREDINTA STRAMOSEASCA , ei merita cinstirea noastra si rugaciuni neincetate. Odihneste-i, Doamne al nostru, in Pacea Ta alaturi cu dreptii ! AMIN.

articol scris de Cristina David

Iisus Hristos este Intruparea Invataturii Sale

In lucrarea sa mentionata intr-un articol anterior , RELIGIA IUBIRII, Preotul martir Ilarion Felea exprima un alt adevar pe care multi dintre noi, desi crestini , nu il luam in seama.

In continuare , parintele Ilarion Felea scoate in evidenta o mare realitate constatata de cei care parcurg paginile Sfintei Scripturi si anume , a Noului Testament.

„Cuvantul Evangheliei Domnului are o putere misterioasa, revelatoare, restauratoare si linistitoare.

–  Misterioasa  deoarece atrage, vrajeste si cucereste sufletele intr-un mod negrait si neinteles;

–  Revelatoare, fiindca dezvaluie tainele vietii si ale divinitatii;

– Restauratoare, pentru ca ne descopera adevarul mantuitor si inlatura intunerecul minciunii si al erorii ;

– Linistitoare, caci impaca inima omului si pe om cu Dumnezeu.

Spre deosebire de cuvintele altor intelepti, profeti si intemeietori de religie , cuvintele Mantuitorului sunt una cu persoana Sa. Iisus Hristos este intruparea invataturii Sale. Cu o divina autoritate, El se declara Adevarul, Viata si Lumina lumii. „Eu sunt calea , adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine.”(Evanghelia lui Ioan 14:

„Eu sunt Invierea si Viata. Cel ce crede in Mine va fi viu, chiar daca va muri.” (Evanghelia lui Ioan 11:25).

„Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine dupa mine nu va umbla in intunerec, ci va avea lumina vietii.”(Evanghelia lui Ioan 8:12)

Asa se intelege ca unde este Iisus Hristos apare lumina, viata si mantuirea, harul si adevarul, care alunga intunericul , cu toate lucrurile, duhurile si puterile lui.”

sursa : Preot Ilarion V Felea „Religia iubirii” pp 381, 382

postare – Cristina David

Parintele Ilarion V Felea despre NUMELE de CRESTIN

Cine este un adevarat crestin? Numele de crestin ne-a ramas mostenire peste veacuri din timpurile in care ucenicii Domnului Hristos au ramas sa-I implineasca indemnul si porunca de a raspandi Evanghelia Iubirii.. Apostolii Lui si aceia care s-au alaturat lor. au fost crestini adevarati. Cautand etimologia cuvantului, aflam ca semnificatia lui este  ” cel care Il urmeaza pe Cristos”. Asa si este, un crestin autentic nu pregeta sa urmeze Domnului si Mantuitorului Hristos in orice imprejurare, sa Ii asculte poruncile si sa raspandeasca Evanghelia in lume in orice situatie, fie si in cele mai grele imprejurari. Sunt crestini toti aceia care Il urmeaza si poarta crucea Lui, asa precum au fost chemati de El.

Despre aceasta trasatura profund morala si religioasa  a omului, de o importanta covarsitoare in toate imprejurarile vietii  ivite oricand ,oriunde,  ne vorbeste parintele Ilarion.

„Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Este crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului,  Fundatia Justin Parvu, 2014

postare  si comentarii – Cristina David

 

INIMA in VIATA DUHOVNICEASCA

Inima in Viata Duhovniceasca – Parintele Ilarion Felea

„Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru, in inima ” (Luca 17:21)

Nu este lucru usor sa privesti si sa citesti inima omului..”De ar putea cineva/ S-ami citeasca inima/ Ar ceti pan-ar rmuri/ si tot n-ar ispravi” (spune versul si cantecul popular)
Acolo, in adancurile ei sunt ascunse taine mari: lumini si umbre,virtuti si pacate, puteri si slabiciuni, vapai si ruini, viata si moarte, frumuseti si uraciuni, ingeri si demoni, ceruri si iaduri…In inima omului, mica, mari focuri ard; ardeaici ceva din vapaia vesniciei. aici se ascund visele si dorurile; aicieste mlastina deznadejdii si ancora nadejdii; aici se afla comorile cele mai scumpe, cele mai mari si adevarate …dar si cele false, uneori.
Dupa Sfantul Macarie cel Mare – adanc si mare cunoscator al sufletului omenesc – inima la unii este palat al Lui Hristos, la altii bordel..la unii holda de grau, la altii camp de spini: la unii cer si lumina, la altii prapastie intunecoasa.

„Palatul Lui Hristos este inima” ; aici locuieste si Se odihneste Hristos, cu ingerii si cu duhurile sfinte, cand e curata. (Sf Macarie cel Mare – Omilii duhovnicesti,p 96)

sursa : Pr Ilarion Felea – Spre Tabor vol II – Curatirea pp 162-163

Un simplu comentariu , de fapt o mica rugaciune :

Ajuta-ne Doamne al nostru ca inima sa ne fie Granarul gandurilor , simtirilor, si faptelor bune , sa culegem la sfarsitul vietii noastre aici mantuirea sufletelor noastre si viata vesnica in Lumina. Caci numai Tu ne poti da acest har prin Duhul Tau Sfant . AMIN

postare Cristina David

 

 

FOCUL DUHULUI SFANT

 

Lucrarea sfantului si dumnezeiescului Har se mai aseamana cu lucrarea focului. In foc se lamureste aurul, in focul suferintei se curateste sufletul. In vechime, chiar si in Vechiul Testament (Lev. 6:9), focul ardea fara incetare pe toate altarele, ca cea mai scum­pa jertfa. Focul inspira profetii (Is. 6:1-7) si face din pescari Apostoli (FA. 2:1-4). Focul iubirii inflacareaza inima, focul inroseste carbunele; focul inmoaie fierul, ca sa-l putem modela cum vrem; focul misca toate masinile si astfel a devenit izvorul civilizatiei si al progresului. Nu ne mai putem inchipui viata si cultura omenirii fara de ajutorul binefacator al focului.

Mantuitorul Hristos pune focul la temelia lucrarii sale mantuitoare.

Foc am venit sa arunc pe pamant, si cat as vrea sa fie acum aprins! (Lc. 12:49)_.

Focul despre care vorbeste aici Mantuitorul este harul ceresc al Sfantului Duh. Acest foc, al Duhului Sfant, a fost fagaduit Apostolilor de catre Mantuitorul in cuvantarea pe care a rostit-o la Cina cea de Taina. Atunci a zis:

«Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da, ca sa ramana cu voi in veac: Duhul adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-l vede, nici nu-l cunoaste, iar voi il cunoas­teti, caci cu voi este si in voi va fi… Iar Mangaietorul, Duhul cel Sfant, pe care-L va trimite Tatal in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte de toate cate v-am spus» (In. 14:16-17,26).

Fagaduinta aceasta, s-a implinit la cincizeci de zile dupa inviere, cand Duhul Sfant S-a coborat peste Apostoli in chipul limbilor de foc (FA. 2:1-4). Primind focul Duhului Sfant, Apostolii se insufletesc si vestesc pana la moarte invierea si Evanghelia Domnului. Focul Duhului Sfant face din pescari si din pacatosi oameni noi (Ef. 2:15), oameni duhovnicesti (1 Cor. 3:1), care traiesc in dreptate si in sfintenia adevarului (Ef. 4:22-24).

Fiecare crestin primeste focul Duhului Sfant, in taina Sf. Mir. Atunci se pune pe sufletul lui pecetea darului Duhului Sfant (Ef. 1:13; 4:30), atunci primim cu totii arvuna Duhului in inimile noastre (2 Cor. 1:21-22; 5:5). Mare taina!… Sfanta si duhovniceasca lucrare!… Acesta este botezul cu foc (Mt. 3:11), menit sa arda buruienile pa­catelor din suflete, sa tina mereu treaza constiinta, inima curata si vesnic aprinsa iubirea de Dumnezeu si de oameni.

Carul de foc a inaltat pe Ilie la cer; focul Duhului Sfant ne sfin­teste si astfel ne pregateste sufletele pentru inaltarea la cer.

Exista un foc al iadului si un foc al cerului. Focul iadului e chinul pacatosilor; focul cerului e mantuirea dreptilor. Focul iadului e osanda, focul cerului e fericire negraita. Focul iadului e durere, focul cerului e bucurie si pace fara de sfarsit, in Duhul Sfant.

Fiecare crestin, dupa ce a primit pecetea si arvuna Duhului Sfant in inima e dator sa lucreze astfel, incat sa nu-l intristeze, ci sa-l tina aprins si rodnic, pana la moarte, intocmai ca Sfintii Apostpli. Prin credinta, prin rugaciune, prin iubire, prin urmarea Evangheliei si primirea Sfintelor Taine, dumnezeiescul foc arde cu flacara tot mai mare pe vatra inimii noastre.

Nu-l lasa – crestine – sa se stinga! Adu-ti mereu aminte de cuvintele din Apocalipsa, adresate caldiceilor:

«Ştiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierhinte! Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea» (Apoc. 3:13-16).

Intr-un singur caz vei fi mantuit: cand esti cald, cand arde pe altarul inimii tale focul Duhului Sfant, cand esti crestin, aprins de iubire catre Dumnezeu si catre oameni.

Fii crestin cald si roaga-te neincetat, cu foc:

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, care pretutindenea esti si toate le plinesti, vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si te salasluiete intru noi si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

preluare de pe Cuvantul Ortodox – articol intitulat :

Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH  Publicat pe 12 Jun 2014

Postare de Cristina David

Mircea Vulcanescu , Ilarion Felea si Iustin Parvu , cetateni de onoare ai Aiudului

Ma bucur din tot sufletul sa pot astazi anunta ceea ce am stiut de mai mult timp , dar nefiind inca facuta oficiala stirea , am pastrat tacerea care se impunea.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu

Trei mari marturisitori si martiri pentru Hristos in vremea lagarului comunist din tara noastra , Arhimantrit Iustin Pârvu, Preot Ilarion Felea şi Mircea Vulcănescu, au primit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al Aiudului – in a carui temuta temnita  au suferit toti trei pentru credinţa lor stramoseasca si pentru atitudinea lor ferma de nezdruncinat impotriva prigoanei comunistilor.

Este o masura demna de toata lauda din partea conducerii Primariei orasului Aiud.

Parastasul ridicat in memoria celor trei personalitati  a fost slujit de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. IPS Irineu a evocat meritele si pecetea Crucii celor trei martiri în timpul ceremoniei de decernare a titlurilor. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei  a mai spus că, pentru sangele varsat de mii de martiri si care a imbibat acest spatiu geografic al Romaniei , Aiudul poate fi numit „antimisul neamului românesc”.

In incheiere mentionam si faptul ca acordarea diplomelor a fost facuta  la iniţiativa cotidianului Gazeta de Maramureş.

http://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE#t=75

Redau in continuare prezentarea facuta de site-ul oficial al Manastirii  Petru Voda remarcabilului eveniment din lumea crestin ortodoxa din Romania . Va invit ca sa deschideti link-ul urmator : http://manastirea.petru-voda.ro/2014/02/17/parintele-justin-parvu-cetatean-de-onoare-al-aiudului-impreuna-cu-parintele-ilarion-felea-si-cu-filosoful-mircea-vulcanescu/

Voi spicui in intregime si posta prezentarea facuta marelui teolog si preot roman Ilarion V Felea :

Părintele Ilarion Felea este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul  cu teza: Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică. Profesor şi rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon, Părintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut mărturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu râvnă prin cuvânt şi mai apoi cu însăşi viaţa sa, fiind unul din cei care şi-au lăsat trupul de mucenic în antimisul neamului românesc, Aiudul. Vina pentru care Părintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea o aflăm de la părintele Tudor Demian, care ne relatează principală acuză adusă în proces: “Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de Stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică”.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că părintele Felea l-a depăşit în trăirea duhovnicească: “Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”. Părintele Felea a avut o bogată activitate pastorală, pedagogică şi publicistică şi prin toată lucrarea lui a încercat să arate necesitatea, universalitatea şi demnitatea credinţei. În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi patimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Şi Însuşi Domnul l-a iubit şi l-a chemat la El, îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, căci pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare din Aiud în cea triumfătoare din ceruri. Moştenirea teologică a părintelui Felea s-a păstrat în cea mai însemnată lucrare a sa, Spre Tabor, pe care Părintele Justin o consideră a doua după Filocalie, fiind o tâlcuire desăvârşită a acesteia.

Sursa: Radio Reîntregirea Data: 17 Februarie 2014

Cristina David

Contribuţia lui Ilarion V. Felea la dezvoltarea Teologiei Dogmatice Ortodoxe

Mai jos reproduc un sumar al cartii scrise de Pr Prof Dr Ioan Tulcan -(actualul decan al Facultatii de Teologie din Arad) in care autorul ei prezinta pe Pr Prof. Dr. Ilarion Felea – ultimul rector al vechii institutii aradene.

Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan- Contribuţia lui Ilarion V. Felea la dezvoltarea Teologiei Dogmatice Ortodoxe, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2010, 280 p., ISBN 978-973-752-520-8

Este o datorie de onoare pentru noi toţi să evocăm personalităţile teologice româneşti, regândindu-le opera şi trasându-le rolul pe care l-au avut la formarea şi dezvoltarea teologiei ortodoxe de la noi.

În cartea de faţă avem un astfel de caz fericit, în care actualul decan al Facultăţii de Teologie de la Arad, Părintele Profesor Ioan Tulcan, îl prezintă pe ultimul rector al acestei instituţii, Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea (1903-1961), care a predat la Academia Teologică arădeană Apologetică, Dogmatică şi Mistică (1938-1948).

Gândirea teologică a Părintelui Ilarion Felea este expusă în mod sistematic, pe planul „clasic” al unui manual de Teologie Dogmatică: importanţa Revelaţiei pentru Teologia Dogmatică (p. 13-22) şi căile sale de transmitere: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie (p. 23-36), existenţa lui Dumnezeu şi modurile cunoaşterii Lui (p. 37-46), Sfânta Treime – dogma fundamentală a Bisericii (p. 47-52), învăţătura creştină despre crearea lumii văzute (p. 53-58) şi nevăzute (p. 59-64), antropologia creştină (p. 65-98), Persoana Mântuitorului (p. 99-112) şi lucrarea Sa mântuitoare, cu cele trei slujiri: profetică, arhierească şi împărătească (p. 113-128), actele principale ale acestei lucrări mântuitoare, de la Patimi şi până la Înălţare (p. 129-138), eclesiologia (p. 139-158), mântuirea personală în Biserică prin har, credinţă şi fapte bune (p. 159-182), teologia sacramentală a Bisericii (p. 183-226) şi, în fine, eshatologia (p. 227-258).

Lucrarea se încheie cu două anexe: un CV al Păr. Ilarion Felea (p. 269-270) şi câteva emoţionante evocări ale unor contemporani la trecerea acestuia la Domnul (p. 271-279).

În „Prefaţă” autorul remarcase că Părintele Felea a fost coleg de generaţie, dar şi de idealuri teologice şi bisericeşti cu Păr. Dumitru Stăniloae, având multe puncte în comun cu el în biografia, gândirea şi scrisul său teologic (p. 5). Într-adevăr, această asemănare este izbitoare, ceea ce sporeşte şi mai mult meritul Păr. Prof. Ioan Tulcan – acela de a fi făcut încă un pas spre cunoaşterea mai detaliată a perioadei dificile în care s-a dezvoltat Teologia Dogmatică românească, cu liniile sale directoare comune teologiei ortodoxe, dar şi cu accentele sale specifice.

articol preluat de pe Revista Teologica – Ciprian Iulian Toroczkai

Cristina David

IN MEMORIAM PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul – Astăzi, 18 septembrie, se împlinesc 51 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui mucenic Ilarion Felea.

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră„cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” .

Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad – Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie,

„care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11),

„fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4),

îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor. În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Catedrala ortodoxa din AradPrin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946. În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

Autor: Pr. Tudor Demian – “Din temniţe spre sinaxare“, Editura Egumenița, Galați, 2008