Rugaciunea si nadejdea in Dumnezeu

„Un pustnic marturiseste ( Avva Filimon, Cuvant foarte folositor,, in Filocalia 4, p. 173), ca din 70 de ani , cei mai multi i-a pterecut in ispite. Din toate l-a scos nadejdea in Dumnezeu si rugaciunea.”

La intrebarea fireasca daca oamenii se pot schimba in bine, isi pot imbunatati modul lor de a gandi, simti si isi pot infrumuseta comportamentul, ne raspinde parintele Ilarion in volumul I (Pregatirea) al lucrarii sale de capatai „Spre Tabor” (pp. 131-142).

„Desavarsirea spirituala ste o datorie de constiinta, dar si o dorinta , o nevoie, o trebuinta esentiala a sufletului omenesc. In chip firesc tindem spre desavarsire cum tinde dinauntru in afara si se dezvolta orice faptura, orice floare, orice samanta; din intuneric spre lumina, din catuse spre libertate, din vai spre culmi, din adancuri spre inaltimi”. Mai departe parintele aduce sprijin in afirmatia facuta exemplul convingator si limpede oferit de sfintii Bisericii care sunt o „cununa de lumina si slava”. (pp.133)

„Vietile tuturor sfintilor sunt pentru noi dovezi luminoase ca omul se poate reculege, se poate intoarce de la rau spre bine, se poate imbunatati, sfinti si desavarsi. Dupa Sfantul Antonie cel Mare, omul este fiinta care ingaduie sa fie indreptata. „Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni.” (p.142)

Vom gandi si chiar afirma cu tarie si convingere ca noi nu putem fi sfinti, ca ne-ar trebui o viata intreaga sa ne straduim si tot nu am ajunge la desavarsire spirituala, la asemanarea cu Dumnezeu. Da, este adevarat ca multi credinciosi isi pierd cumva nadejdea in imbunatatire vazand in jurul lor oameni fara preocupare si ingrijire spre acest lucru. In cuprinsul lucrarii „Spre Tabor”, parintele Ilarion Felea ne vorbeste despre felul in care omul poate ajunge la transformarea lui in bine si tot mai bine din punct de vedere spiritual. (pp. 379-402).

Apoi, este bine sa constientizam faptul ca oricat am merge pe o cale gresita, ne putem intoarce pe calea cea buna oricand. Avem nevoie ca si talharul de pe cruce de credinta si dragoste pentru Dumnezeu, caci prin Domnul, noi le putem implini pe toate, asa cum afirma Sfantul Apostol Pavel : „Toate le pot în Iisus Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filip 4, 13). Prin Iisus Hristos s-a convertit Saul prigonitorul si a crezut in El, tot prin Iisus a implinit Pavel apostolatul sau jertfelnic si martiric, urmanu-I Lui Hristos pana la moarte.

„Atunci,…atunci unde e mintea si vointa ta, crestine? Unde sunt puterile tale de om, in stare sa faca atatea lucruri bune si frumoase, care incanta, uimesc si strabat veacurile, daca te lasi stapanit de vraja patimilor?…”(p. 376)

„Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele”

Sursa: Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol I Pregatirea, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2007

Cristina David

In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Cu acest titlu a aparut de curand in ziarul Lumina (23 aprilie 2017), un articol scris de Arhim. Conf. Dr. Teofan Mada.

Continutul articolului arunca o lumina aproape fara precedent de clara , pana in clipa de fata, asupra persoanei si personalitatii preotului Ilarion V Felea , om al Lui Dumnezeu mult incercat in viata sa si rolul pe care si  l-a ales, acela de marturisitor pentru Hristos intr-o lume si vreme a prigoanei credintei noastre crestine. Cu mare pretuire pentru autorul articolului , redau aici continutul .

 Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

 

http://ziarullumina.ro/parintele-ilarion-v-felea-o-viata-de-marturisire-121909.html

postare –  Cristina David

 

 

 

 

 

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

Dumnezeu permite ispitele in viata noastra spre a ne apropia de El – fragment din lucrarea „Spre Tabor” vol I Pregatirea

Pr. Ilarion Felea
„Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.”

Am inteles in urma celor citite si traite ca si crestini ortodocsi ca ispitele sunt permise de catre Dumnezeu in viata noastra, deoarece ele ne sunt de folos in multe feluri.

„Ispitele ne sunt de folos ca scoala a smereniei , deoarece pun la incercare puterea, mandria , rabdarea si neputinta noastra. Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care NU le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.

Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. <<Cine fuge de ispite, fuge de virtute.>> spune Sfantul Isaac Sirul. Nimeni nu poate sa se desavarseasca in virtute daca nu are rabdare in ispite. Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu, cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi(invinse) aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite..In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.”

Foarte de folos este ceea ce spune parintele Ilarion in continuare, vorbind despre menirea ispitelor si aratand de ce Dumnezeu ingaduie sa fim razboiti de catre dracii ispitelor.

Citand dintr-o lucrare a Sf Maxim Marturisitorul, parintele arata cinci motive sau pricini pentru careDumnezeu ingaduie ispitele si patimile in viata crestinilor. Unul din cele mai evidente pricini este aceea ca sa uram pacatul facut cu multa putere, odata el invins prin lupta si durere, dupa ce am fost ispititi. Iar devenind nepatimasi sa nu uitam cumva slabiciunea noastra prin care am cazut in acel pacat si nici puterea celui ce ne-a ajutat.

Capatam astfel o imagine clara prin lamurirea acestui aspect de care fiecare dintre noi se loveste in viata sa. Caci exista om sa nu fi pacatuit in aceasta viata ? Sf apostol Pavel spune clar in epistola lui catre romani ” Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; „(cap 3 versetul 23).

Postare – Cristina David

 

Parintele Ilarion Felea: SLUGI NETREBNICE SUNTEM

Zis-a Domnul ucenicilor Sai:

Cine din voi, avand sluga la arat sau la pascut vitele si venind aceea din camp, ii va zice: Vino indata si sezi la masa? Oare nu-i va zice: Gateste-mi ceva sa cinez si incingandu-te slu­jeste-mi, pana voi manca si voi bea, si dupa aceea vei manca si vei bea si tu? Va multumi oare slugii ca a facut ce i s-a poruncit? Mi se pare ca nu. Asa si voi, cand veti face toate cele ce vi s-au poruncit, sa ziceti: Slugi netrebnice suntem, ca ce am fost datori sa facem am facut. (Lc. 17:7-10)

Cei mai multi oameni sunt ispititi sa se laude peste masura cu fap­tele lor. Obiceiul acesta e necrestinesc, mai ales din pricina ca cei ce se lauda maresc lucrurile si meritele lor, iar pe ale altora le micso­reaza sau nu le mai vad deloc. Astfel, lauda multa e vecina buna cu minciuna. Iisus Hristos Domnul ne indeamna sa nu ne laudam, ci mai degraba sa ne smerim, chiar si atunci cand ni se pare ca am avea pricina de lauda.

In orice imprejurari traieste, crestinul e dator sa faca binele. Sa faca binele, nu numai sa se fereasca de rau. Şi daca a facut bine­le, de ce sa se laude, cand si-a facut numai datoria de om, de cres­tin…

„Orice porunca este o datorie” (spune Marcu Ascetul)… „Deci Imparatia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului gatit slugilor credincioase“.

Noi, toti oamenii, suntem fata de Dumnezeu ca niste slujitori fata de stapanul lor: suntem datori sa ne facem slujba si sa ne im­plinim datoria si poruncile pana la capat, fara laude si fara cartire. Cand suntem buni unii fata de ceilalti, cand ne rugam cu evlavie si muncim cu harnicie, cand traim frateste si ne iubim din inima, cand facem totdeauna bine si niciodata rau, sa nu ne falim si sa nu ne lasam stapaniti de boala laudaroseniei. Cand am implinit toate poruncile lui Dumnezeu, cand ne-am impodobit cu toate virtutile Sfintei Evanghelii, sa nu ne mandrim, ci cu smerenie, cu credinta si cu dragoste sa zicem: slugi netrebnice suntem, ca n-am facut altceva decat ceea ce eram datori sa facem.

Legea vietii crestine este omenia, smerenia, iubirea, pacea, mila, iertarea, credinta si munca fara gand de lauda. Toate faptele bune le face crestinul fara zgomot si fara lauda, intocmai ca albina, care-si aduna mierea din floare in floare, muncind pana la moarte.

Unul dintre poetii nostri de seama (Al. Vlahuta) ne-a lasat aceas­ta scurta si frumoasa poezie:

„Sfanta munca e aceea
Ce rasplata-n ea-si gaseste.
De-ntelegi tu asta – cheia
fericirii tale-o tii.
Urgisit de toti sa fii,
Tu de-a pururea iubeste,
Iar ca sa traiesti in pace,
Nimic lumii sa nu-i ceri.
Binele te-nvat’ a-l face
Ca albina mierea ei“.

Crestinul face binele cum face albina mierea: in chip firesc, neintre­rupt si fara sa se laude. Şi daca e vorba de lauda, apoi lauda lui este in Dumnezeu, precum este scris: «Cine se lauda, in Domnul sa se laude» (1 Cor. 1:31).

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

Gandesc , imi amintesc si simt : Preotul martir Ilarion Felea a demonstrat prin intreaga sa viata ce inseamna  omenia, smerenia, iubirea si pacea…ilustrandu-le prin propria lui conduita intre enoriasi, la amvon si in viata de zi cu zi. L-am cunoscut copil fiind,  insa aceste trasaturi remarcabile s-au implantat in mintea si sufletul meu pentru totdeauna. Pentru ca am petrecut seri lungi si minunate incarcate de lumina si duh curat , cu dansul in casa parohiala a Catedralei Ortodoxe din Arad unde dansul servea si predica. Ne explica surorii mele si mie  , cu mare abnegatie ce important este in viata noastra, a fiecaruia, sa Il avem pe Domnul Hristos in inima. Ne ilustra Cine este Domnul, cat mult BINE a adus pentru fiecare…Nu se intampla des acest lucru, mai cu seama la copii…ei debordeaza de veselie, sunt fara grija, nu au probleme de nici un fel…dar cand cineva cu  har adevarat vine in viata lor, le capteaza atentia si nu pot sa uite ce au invatat de la acea persoana…asa si cu mine.

postare – Cristina David

Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH

Din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului:
PILDELE DESPRE SFANTUL HAR – DUMNEZEIESCUL HAR

 

Este stiut si recunoscut ca prin pacatul stramosesc mintea omu­lui s-a intunecat, incat nu mai poate vedea limpede adevarul; vointa lui a slabit, incat nu mai poate face totdeauna binele; dorintele si sentimentele lui s-au stricat, incat nu mai cauta totdeauna frumusetea cea curata si sfanta. Tot intre urmarile pacatului parintesc se numara si feluritele boli care ataca sanatatea omului, apoi, pierderea fericirii din rai, razvratirea firii impotriva omului si moartea.

Ca sa scape omul de aceste urmari ale neascultarii de Dumnezeu, a venit in lume si S-a intrupat Fiul Tatalui ceresc. El ne-a aratat ca­lea mantuirii: prin invataturile Evangheliei, prin patimile Rastigni­rii si prin minunea Invierii si Inaltarii la cer. Fiecare om in parte si omenirea intreaga se poate mantui urmand pe Mantuitorul in viata, moartea si Invierea Sa, adica mergand pe Calea aratata de El.

«Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine» (Ioan. 14:6).

Omul ajuta omului si prin aceasta cel slab capata putere.

Cu atat mai mult ne ajuta Dumnezeu. Sfantul har este lumina, puterea, iu­birea, darul lui Dumnezeu in ajutorul omului crestin; o raza de lumina si de caldura a Duhului Sfant, care patrunde in inima omului, ca sa o trezeasca la viata cea noua, sa o lumineze, sa o sfinteasca si astfeCa sa nu ne oprim in drum, raniti de rautatea paca­telor sau din slabiciunea firii sau din ispitele Satanei, El ne intinde o mana de ajutor si ne imprumuta o putere de mantuire: sfantul si dumnezeiescul har.l sa o mantuiasca. Dupa ce din prigonitor al Bisericii, Saul devine Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos, el scrie Corintenilor:

«Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar» (1 Corinteni 15:10).”

Biserica crestina este asezamantul harului dumnezeiesc, religia puterii si a iubirii lui Dumnezeu. Cu nasterea lui Iisus Hristos incepe anul milei Domnului (Lc. 4:19), imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Sfantul Har este o putere necunoscuta Vechiului Testament. Sf Apostol si Evanghelist Ioan scrie:

«Legea prin Moise s-a dat, iar ha­rul si adevarul prin Iisus Hristos au venit» (Ioan. 1:17).

Asadar, Sf. Har lucreaza in lume numai de la Iisus Hristos.

Izvorul Sfantului Har este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca

«toa­ta darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, coborandu-se de la Parintele luminilor» (Iacob

1:17).

articol postat de Cristina David

NOTA :

Pildele Mântuitorului, de preot Ilarion Felea – o nouă carte editată de Fundația Justin Pârvu

Pildele Mântuitorului, de Preot Ilarion V. Felea – o carte pentru cei mici și pentru cei mari, pentru învăţaţi și neînvăţaţi.

„Iisus Hristos nu învăţa în felul cărturarilor și al  fariseilor făţarnici. El învăţa ca «Cel ce are putere», ca Cel ce era «plin de har și de adevăr» (In. 1:14).
Mari și mici, învăţaţi și neînvăţaţi, bărbaţi și femei, toţi Îl pot înţelege și toţi sunt chemaţi să-L urmeze, să se mângâie și să se mântuiască prin Evanghelia și Biserica Lui”

autorul

prezentare preluata de pe site-ul Revistei Atitudini

 

 

Curatirea si paza inimii

„Fericiti cei cu inima curata” (Mt 5:8)

Acum in perioada Postului Sfintelor Pasti , cand accentul il punem pe imbunatatirea vietii noastre duhovnicesti prin aplecarea cu si mai mare devotiune asupra rugaciunii zilnice , prin efortul de a ne abtine de la cele rele – ganduri, fapte, vorbe – aceste cateva invataturi ale parintelui Ilarion Felea , privind puterea inimii omului si pe care le-am ales pentru postare , ne pot da un ajutor pretios pentru mentinerea unei stari sufletesti propice implinirii scopurilor noastre duhovnicesti.

„Lucrarea duhovniceasca pentru dezrobirea, imbunatatirea si desavarasirea omului incepe si se hotaraste inauntru sufletului sau, in inima”. Parintele face distinctia intre inima ca organ puternic si vital in functionarea corpului omenesc pe de o parte, si inima sufletului. Caci „inima este resedinta si motorul tuturor puterilor sufletesti…inima este constiinta morala…Inima e centrul de lumina al sufletului, focarul din care ies raze si sclipiri fara de sfarsit. Omul de inima este omul de constiinta, omul religiei si al iubirii. Omul „fara inima” este omul fara constiinta, fara religie, fara iubire. Cele mai mari virtuti si fapte bune le-au intruchipat oamenii de inima . Cele mai mari crime le-au facut oamenii fara de inima, fara  religie, fara iubire, fara Dumnezeu – ateii.”

In volumul al doilea al lucrarii sale „Spre Tabor” subintitulat „Curatirea” , parintele Ilarion Felea are un capitol special dedicat curatirii si pazei inimii. In paginilile lui el se opreste asupra invataturii pe care o gasim despre inima in  Sfanta Scriptura . Cunoscandu-le si retinandu-le , considera parintele pe buna dreptate , „Intelegem mai bine ce este inima si care e locul si puterea inimii in lupta pentru curatirea , luminarea si desavarsirea vietii spirituale .

„Cele dintai senzatii, simtiri sufletesti si sentimente de care aminteste Sfanta Scriptura sunt nevinovatia si iubirea fara prihana., Adam si Eva, cei dintai oameni  <<erau goi si nu se rusinau>>. Urmeaza dorinta de slava, lacomia de mancare, trufia si pofta si…rusinea.” Ispititi fiind dupa cum stim de catre sarpe (Satana) sa fie si ei ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, au mancat din pomul cunostintei care era ispititor la vedere. „Atunci si-au dat seama ca au gresit, li s-au deschis ochii si s-au rusinat (Facerea 3: 5-7). Trupul a trezit in ei pofta de mancare din fructul oprit, inima i-a mustrat  si i-a facut sa se rusineze de greseala facuta.”. Se mentioneaza in continuare ca in paginile Vechiului Tastament David aminteste foarte des despre inima in Psalmii sai. „Randuielile Domnului sunt drepte, ele veselesc inima, poruncile Domnului sunt stralucite, ele lumineaza ochii…Doamne, scaparea mea si izbavitorul meu, primite sa fie inaintea Ta cuvintele gurii mele si cugetele inimii mele placute sa fie inaintea Ta! (Ps. 18:8, 15).”  Urmeaza multe citate din proorocii si profetii Vechiului Testament si alti Psalmi ai lui David… ”  Profetul Natan zice : << Fa tot ce-ti spune inima, caci Dumnezeu este in tine>> (1 Paral. 17:2)  …Dupa profetul Ieremia, <<inima e mai adanca decat orisice>> (17:9)…Priceperea ei vine de la Domnul. Pocainta din inima aduce cu sine iertarea si dezrobirea sufletului (24:7) De aceea striga profetul ; <<Curateste-ti inima de rautate, Ierusalime, ca sa te mantuiesti>> (Ier 4:14) . Razvratirea, viclenia, stricaciunea si ticalosia (Oseia 5:4) inimii vor primi osanda meritata.  Rugaciunea cu lacrimi si din inima curata , ii obtine regelui Ezechia , de la Dumnezeu iertarea pacatelor si prelungirea vietii cu inca cincisprezece ani atunci cand el se pocaieste sincer dupa ce profetul Isaia ii aduce vestea mortii …Precum vedem, iubiti si binecuvantati crestini, e plin Vechiul Testament de invataturi care privesc inima si curatia ei. Faptul acesta arata insemnatatea ei hotaratoare in viata sufletului ca si in viata trupului.”.

„Inima buna si curata face omul bun si curat. Inima rea si pangarita face omul rau, ticalosit, indracit. De aceea nu trebuie sa lipseasca niciodata din mintea noastra gandul de a fi oameni dupa inima Lui Dumnezeu – care va face toate voile Lui Dumnezeu, ca David, nici de pe buzele noastre rugaciunea pentru curatirea inimii, care de trei mii de ani desteapta si inalta sufletele oamenilor credinciosi: <<Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste inlauntrul meu>>(Ps 50:11)”.

Noul Testament contine bogate referiri si invataturi referitoare la inima omului , si mai multe decat in Vechiul Testament.  „Mantuitorul, n cuvintele cele mai simple, cuprinde cea mai inalta intelepciune despre inima si curatia ei. <<Fericiti cei cu inima curata , ca aceia vor vedea pe Dumnezeu>>”

In postari viitoare , cu ajutor de la Domnul voi selecta si alte invataminte pentru credinciosii crestini care doresc sa duca o viata mai curata si pe placul Lui Dumnezeu, din aceeasi lucrare a parintelui Ilarion Felea.

 

postare si comentarii – Cristina David

Sa ne cinstim martirii

Cateva marturii despre Parintele Ilarion Felea scrise de credinciosi cu diferite ocazii. Pe acestea  le-am aflat in site-ul Cuvantul-Ortodox.ro , unde apar drept comentarii la un fragment dintr-o lucrare a parintelui publicata de acest site.

File de sfintenie romaneasca (ne)-recunoscuta V PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Vasilica

10-06-2010 21:57

Chiar daca nu a fost canonizat pr.Felea este un sfant. Am discutat cu oameni care l-au cunoscut din Arad si ne-au relatat sfintenia acestui preot. Ajuta vaduvele,oamenii nevoiasi,tinea predici minunate la catedrala din Arad si toata intelectualitatea era prezenta. Cand a ctitorit o biserica s-a dus la un baron sa-i ceara loc dar acela a zis ca ai da loc dar sa scrie numele lui pe biserica,atunci pr.Felea a spus ca, capul bisericii este Hristos si ca nu scrie numele nimanui pe ea. Avea demnitate si credinta vie. In fiecare duminica seara tinea cu oamenii scoala duminicala unde talcuia evanghelia .

emma

19-06-2010 16:51

FRATILOR INTRU HRISTOS! Inca stam si ne intrebam daca sfintii patimitori in temnitele comuniste merita atentie si cinstire din partea noastra? Nu suntem siguri? Sau ni se pare facultativ? Va intreb,daca sfintii de dinaintea lor,care ar fi luat tot asa lucrurile,in usor,ce s-ar fi ales de noi ca popor,ca neam?Si ma refer la sfinti precum-SF.AP.ANDREI-OCROTITORUL ROMANIEI,SIHASTRII SI PUSTNICII,MARTIRII SI MUCENICII(ZOTIC,ATAL SI FILIP DE LA NICULITEL;MONTANUS SI MAXIMA;IRINEU DE SIRMIUM.NICETA DE REMESIANA,EPICTET SI ASTION)CUVIOSII-(NICODIM CEL SFINTIT DE LA TISMANA,SAVA DE LA BUZAU,PAHOMIE DE LA GLEDIN,TEODORA DE LA SIHLA,IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS,VARLAAM SI DOSOFTEI AL MOLDOVEI,STEFAN CEL MARE SI SFANT,NEAGOE BASARAB,SF MARTIRI BRANCOVENI,VOIEVOZII SI IERARHII,MARTURISITORII,cei ce s-au luptat pana la sange pentru biserica lui HRISTOS…si iata,acesti noi marturisitori-ARSENIE BOCA,DUMITRU STANILOAE, ILARION FELEA, VALERIU GAFENCU, SOFIAN BOGHIU,ARSENIE PAPACIOC, IUSTIN PARVU, CUVIOSII SI IERARHII- OARE NU MERITA O SFANTA BISERICA INCHINATA LOR?  UN VESMANT FRUMOS CU CARE SA IMBRACAM SFINTELE LOR MOASTE?  UN ACATIST DE MULTUMIRE PENTRU TOT CE AU FACUT PENTRU NOI? SAU CONSIDERAM CA NU AU FACUT DESTUL?  AR TREBUI SA NE FIE RUSINE CA II TINEM ASA,CUM SE VEDE IN POZA DE MAI SUS, EXPUSI CA INTR-UN MUZEU!  SUNTEM DATORI SA II CINSTIM CU EVLAVIA NOASTRA SI SA LUPTAM PENTRU EI SI CU EI CA DREAPTA NOASTRA CREDINTA ORTODOXA SA NU SE PIARDA CI SA DAINUIE IN VECII VECILOR. AMIN.

In cinstea acestor martiri/sfinti am gasit potrivit sa postez frumoasa si emotionanta poezie de mai jos:

Aiudul iar ne’arată
Şi’acum şi totdeauna
Cum Adevărul sacru
A biruit minciuna,

Cum viaţa ortodoxă
A fost nevinovată,
Cum dragostea ei sfântă
Nu cade niciodată,

Cum forţele minciunii
Ucid fără folos,
Luptându-se cu cerul
-Din inimi- cu Hristos,

Cum nu pot stinge duhul
Cu moarte’nfricoşată,
Cum Adevărul vieţii
Nu cade niciodată.

Minciuna comunistă,
-Slăvită- a apus,
Zdrobită de’Adevărul
Martiric în Iisus.

Că’n El dau mărturie
Martirii totdeauna
Şi-n El ortodoxia
Va nimici minciuna.

În El şi noi, – urmându-i –
Vom dovedi credinţă,
Zidindu-ne lăuntru
În sfânta pocăinţă.

Vom dobândi lumina
Şi toată vrednicia
Ce ne-o oferă Domnul,
TRĂIND otrtodoxia,

Spre-a ne întoarce iarăşi
La cinste şi dreptate,
Spre’a ne spăla lăuntru
De grelele păcate.

Să ne cinstim martirii
Trăind ortodoxia
Ce poate să salveze
Printrânsa ROMÂNIA.

Să ne’asumăm calvarul
Ce ispăşeşte vina,
Prin lipsuri şi’umilinţe
Ce ne re’aduc lumina.

Să ne cinstim martirii
Că-n preţul jertfei lor
Primit-am libertate
Şi har mântuitor.

poezie de Nicolae Mirean

sursa : Cuvantul-Ortodox.ro – File de sfintenie romaneasca (ne)-recunoscuta V PARINTELE ILARION FELEA – sfnatul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

postare si comentarii Cristina David

Dumnezeiescul Har al Duhului Sfant

Dumnezeu ne-a mai dat o sansa, noua pacatosilor, din vita lui Adam tragandu-ne. Aceasta sansa a fost de fapt, un DAR.. Intruparea dumnezeirii in om , cu asemanare in toate cele in afara de PACAT. Domnul Iisus Hristos desi Om,  nu a avut pacatele omenesti pe care avea menirea din partea Tatalui  ca sa le arate oamenilor si sa ii vindece de ele. Domnul nostru Iisus, dupa raspandirea Cuvantului intre oameni , a plecat inapoi la Tatal lasand ca mostenire ucenicilor Lui Evanghelia, cu indemnul specific sa fie raspandita intre neamuri. Dar cum? Apostolii sai erau oameni obisnuiti, ce putere aveau ei in fata incercarilor vajmasului? Pana la  Inaltarea la ceruri a Domnului Hristos  Invatatorul lor, se bazasera in puterea Lui. Insa Hristos le-a promis la plecare un intaritor , care ii va sustine in toate cele ale raspandirii Cuvantului si ii va ajuta sa depaseasca greutatile. Ajutorul acesta nu era altul decat Duhul Sfant, parte integranta din Dumnezeirea cea fara de inceput, acela Care avea sa daruiasca Apostolilor Lui Iisus Harul Lui Dumnezeu , atotputernic si izbavitor.

 

DUMNEZEIESCUL HAR

Ca sa se mantuiasca din catusele pacatului si din robia mor­tii, omul crestin primeste de la Dumnezeu, – pe langa darurile firesti: minte, simtire, vointa, putere de munca, sanatate si daruri duhovnicesti.

Este stiut si recunoscut ca prin pacatul stramosesc mintea omu­lui s-a intunecat, incat nu mai poate vedea limpede adevarul; vointa lui a slabit, incat nu mai poate face totdeauna binele; dorintele si sentimentele lui s-au stricat, incat nu mai cauta totdeauna frumusetea cea curata si sfanta. Tot intre urmarile pacatului parintesc se numara si feluritele boli care ataca sanatatea omului, apoi, pierderea fericirii din rai, razvratirea firii impotriva omului si moartea.

Ca sa scape omul de aceste urmari ale neascultarii de Dumnezeu, a venit in lume si S-a intrupat Fiul Tatalui ceresc. El ne-a aratat ca­lea mantuirii: prin invataturile Evangheliei, prin patimile Rastigni­rii si prin minunea Invierii si Inaltarii la cer. Fiecare om in parte si omenirea intreaga se poate mantui urmand pe Mantuitorul in viata, moartea si Invierea Sa, adica mergand pe Calea aratata de El.

<< Eu sunt Calea, Adevarul si Viata , nimeni nu vine la Tatal, decat  prin Mine>>

Omul ajuta omului si prin aceasta cel slab capata putere. Cu atat mai mult ne ajuta Dumnezeu. Sfantul har este lumina, puterea, iu­birea, darul lui Dumnezeu in ajutorul omului crestin; o raza de lumina si de caldura a Duhului Sfant, care patrunde in inima omului, ca sa o trezeasca la viata cea noua, sa o lumineze, sa o sfinteasca si astfel sa o mantuiasca. Dupa ce din prigonitor al Bisericii, Saul devine Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos, el scrie Corintenilor:

<<Prin harul Lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt ; si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar.>>

Fara harul Lui Dumnezeu, Pavel a fost un om nefericit (Romani 7 : 24 ), un vrajmas al lui Hristos. Cu ajutorul sfantului har, Pavel devine un om nou, un Apostol si martir al Bisericii crestine. Sfantul har este darul, puterea lui Dumnezeu care altoieste in noi viata cea noua si sfanta. El face din om templul Duhului Sfant(1 Cor. 6:19),

Biserica crestina este asezamantul harului dumnezeiesc, religia puterii si a iubirii lui Dumnezeu. Cu nasterea lui Iisus Hristos incepe anul milei Domnului(Lc. 4:19), imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Sf. Har este o putere necunoscuta Vechiului Testament. Sf Apostol si Evanghelist Ioan scrie (In. 1:17).: << Legea prin Moise s-a dat, iar harul si Adevarul prin Iisus Hristos  au venit >> (Ioan 1: 17)

Asadar, Sfantul Har lucreaza in lume numai de la Iisus Hristos.

Izvorul Sfantului Har este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca

«toa­ta darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, coborandu-se de la Parintele luminilor» (Iac. 1:17).Tronul lui Dumnezeu e tronul harului (Evr.4:16); cuvintele Evangheliei sunt cuvintele harului (Lc. 4:22). Prin har dobandim bunurile cele vesnice: iubirea lui Dumnezeu (Rom. 5:5), puterea si intelepciunea (Lc. 21:15), rascumpararea si iertarea (Ef. 1:6-8), nadejde buna si mangaiere vesnica (2 Tes. 2:16), viata duhovniceasca (2 Petr. 1:3) si toate darurile duhovnicesti (1 Cor. 12): indreptarea (Rom: 3:24), innoirea si sfintirea (Rom. 15:15-16), mantuirea (FA. 15:11; Ef. 2:5-8), pacea sufleteasca (In. 14:27), slava (In. 17-22) si viata vesnica (In. 10:28).

Harul sfinteste sufletul si nimiceste pacatul, intocmai cum soa­rele nimiceste microbii (semintele) bolilor. Harul inlatura urmarile pacatului stramosesc: lumineaza mintea, ca sa cunoasca adevarul; intareste vointa, ca sa faca binele; curateste simtirile, ca sa doreasca numai ce e frumos si sfant. Harul imblanzeste pornirile pacatoase ale firii, reface in om chipul lui Dumnezeu, deschide usa raiului si inlatura puterea mortii.

Sfantul Har lucreaza in Biserica si se primeste prin credinta (Gal, 3:14), prin rugaciune (FA. 8:15), in Sfintele Taine. Fara Sf. Har, sufletul se ofileste ca o floare lipsita de lumina si caldura soarelui. Fara ajutorul Sfantului Har,nu putem intra in Imparatia Lui Dumnezeu. (In. 3:5).

Roadele harului sunt virtutile Evangheliei care impodobesc pe omul cel nou : iubirea, iertarea, smerenia, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, binefacerea, credinta, blandetea,cumpatarea. (Gal. 5:22). Iata ce este si ce fel de roade aduce in sufletul omului cres­tin sfantul si dumnezeiescul Har.

Crestinul bun stie si e incredintat ca pentru primirea Sfantului  Har ne rugam ori de cate ori zicem: Doamne , apara, mantuieste, miluieste si ne pazeste cu darul Tau, ca sa ne mantuim de tot necazul, mania, primejdia si nevoia.

sursa : Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

postare si comentarii  Cristina David