Campania „Din temnite spre Sinaxare”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini.

Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

NOTA  1- anii au trecut unul dupa altul, campania isi continua activitatea , au avut loc multe simpozioane si intruniri comemorative, au fost lucrate icoanele celor trei martiri marturisitori propusi initial pentru canonizare : Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), s-au petrecut lucruri impresionante la nivel de minuni , dar Sfantul Sinod inca nu a ajuns la o decizie in legatura cu propunerea facuta .

NOTA 2- Calendar cu părinţi ortodocşi care au pătimit în temniţele comuniste

December 20th, 2011

A apărut Calendarul pe anul 2012 al Mănăstirii Diaconeşti (Bacău). Cu Părinţi români care au pătimit în închisorile comuniste. Sînt pictaţi, fiecare la cîte o lună, Părinţii Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Ilie Lăcătuşu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu. Pe spatele fiecărei pagini este prezentată în rezumat viaţa fiecărui Părinte.

Sfinţii Închisorilor

Sfinţii Închisorilor

„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…” (Valeriu Gafencu)

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA SFÎNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

După două decenii de la revoluţia din decembrie, România rămîne tributară moştenirii regimului comunist totalitar, manifestat şi prin cenzurarea memoriei personalităţilor creştine persecutate şi ucise în temniţele comuniste.

Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi.

Persecutarea pe motive religioase este condamnată de Constituţia actuală a României şi de legislaţia Uniunii Europene, din care România face parte.

Creştinii, care reprezintă majoritatea populaţiei României, cetăţeni cu drepturi depline ai Statului Român şi ai Uniunii Europene, sînt îngrijoraţi de metodele de intimidare folosite de către cei ce au recurs la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” şi se arată lezaţi de defăimările aduse martirilor creştini din închisorile comuniste.

Pentru a preveni alte posibile abuzuri şi atacuri la adresa creştinilor şi a memoriei martirilor maltrataţi şi ucişi în temniţele comuniste, ştiut fiind că tradiţia creştină dintotdeauna i-a considerat pe martiri sfinţi, creştinii cer impunerea unui cadru legal care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Creştine Universale, în special a martirilor din perioada comunistă.

În acest sens, a fost creat un grup de iniţiativă care solicită următoarele:

1. Recunoaşterea faptului că regimul comunist a persecutat creştinii: prin interzicerea exprimării libere a credinţei creştine, prin demolarea lăcaşurilor de cult, prin miile de arestări făcute în rîndurile preoţilor şi a monahilor, soldate cu mii de victime.

2. Recunoaşterea faptului că preoţii, monahii şi credincioşii creştini au fost maltrataţi şi ucişi în număr mare în închisorile comuniste, atingînd cote care permit declararea fenomenului drept un genocid pornit împotriva creştinilor.

3. Recunoaşterea faptului că preoţii şi monahii creştini erau bătuţi şi supuşi umilinţelor pentru a se dezice de credinţa în Dumnezeu.

4. Recunoaşterea faptului că în închisorile comuniste creştinii erau umiliţi prin batjocorirea cultului creştin, fiind consemnate cazuri cînd creştinii erau obligaţi, prin bătăi crunte, să mănînce fecale şi să bea urină într-un ritual grotesc, organizat de gardieni, angajaţi ai statului, care maimuţăreau actul sfînt al împărtăşirii cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

5. Condamnarea metodelor de persecuţie practicate de regimul comunist în România. Condamnarea discursului anticreştin de tip comunist, prin care slujitorii Bisericii şi credincioşii creştini sînt defăimaţi şi marginalizaţi.

6. Formularea unei legi care să exprime realitatea genocidului săvîrşit asupra creştinilor în perioada dictaturii comuniste şi care să condamne şi să urmărească penal pe oricine practică metode sau un discurs anticreştin de tipul celui comunist-ateu.

7. Înfiinţarea de către Statul Român al unui muzeu al Genocidului Anticreştin în România comunistă.

8. Legea despre Holocaust, adoptată de Parlamentul României în 2002, care obligă statul român să înfiinţeze un Muzeu al Holocaustului în România, creează un precedent care face posibilă în România promulgarea unei legi care să apere dreptul la cinstirea memoriei colective a unui grup persecutat de un regim totalitar.

9. O lege care ar condamna crimele regimului comunist totalitar, recunoscînd existenţa Genocidului Anticreştin în România comunistă, ar restabili adevărul istoric, ar înfăptui o judecată dreaptă asupra tuturor celor care au iniţiat acest genocid, fără a fi condamnaţi şi, nu în ultimul rînd, ar constitui o dovadă a despărţirii actualei guvernări de trecutul totalitar al României comuniste, în sprijinul democratizării reale a Statului Român.

La rîndul său, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susţină grupul de iniţiativă, militînd pentru promulgarea legii care să recunoască existenţa în România a Genocidului Anticreştin în perioada regimului comunist totalitar, în termenii descrişi mai sus şi să recunoască, printr-un document oficial:

1. Faptul că în perioada dictaturii comuniste în România a existat fenomenul martirajului creştin.

2. Să declare martiri pe toţi creştinii care au suferit în temniţele comuniste sau au fost ucişi în case şi oriunde de miliţia comunistă.

3. Să ridice post-mortem caterisirile şi excomunicările aplicate din conjunctură clericilor şi monahilor arestaţi.

4. Să instituie o comisie pe lîngă Sfîntul Sinod care să se ocupe de cercetarea dosarelor Securităţii, a mărturiilor scrise de foştii deţinuţi politici, cît şi colectarea declaraţiilor de la martori oculari ai martiriului creştinilor din orice loc. În acest sens, să declare mărturiile foştilor deţinuţi politici despre pătimirea unor preoţi, călugări sau simpli credincioşi ca fiind suficiente pentru întocmirea unor eventuale dosare de canonizare a martirilor din perioada comunistă.

5. Să instituie o zi de pomenire a tuturor martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste, alcătuind slujba şi zugrăvind icoana praznicului.

6. Să declare rămăşiţele fizice ale martirilor din perioada comunistă sfinte moaşte şi să dispună folosirea lor în antimisele prevăzute pentru săvîrşirea sfintei Euharistii.

7. Să pornească procesul de canonizare nominală a martirilor din perioada comunistă, mai întîi a episcopilor, preoţilor şi monahilor, apoi şi a tuturor celor a căror martiriu va putea fi dovedit. Să se alcătuiască slujbe şi să se zugrăvească icoane pentru fiecare martir canonizat în parte, instituindu-se zile diferite de prăznuire pentru fiecare, aşa încît credincioşii să aibă mai des prilejul de a pomeni jertfa martirilor din neamul lor.

8. Să trimită tomusurile de canonizare ale martirilor români din perioada comunistă către toate Bisericile Ortodoxe surori, conform tradiţiei ortodoxe, pentru a face cunoscut lumii întregi numărul mare de martiri care fac cinste Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român în general.

9. Practica Bisericilor Ortodoxe surori confirmă existenţa martiriului în perioada comunistă. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă, cu care Biserica Ortodoxă Română se află în comuniune canonică şi liturgică, deci recunoaşte aceiaşi sfinţi, a canonizat nominal, pînă la momentul de faţă, 1704 (o mie şapte sute patru) noi mucenici, aşa încît nu există nici o zi în an în care să nu fie pomeniţi cîţiva martiri din perioada comunistă.

10. Canonizarea martirilor din timpul prigoanei comuniste este conformă cu tradiţia bimilenară a Bisericii Creştine Universale care a considerat sfînt, fără alte dovezi, pe oricine a fost ucis pentru mărturisirea credinţei în Hristos.

11. Demararea procesului de canonizare a martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste ar consfinţi practica de cinstire a acestora existentă în rîndurile credincioşilor, satisfăcînd o necesitate firească a evlaviei poporului. Prin această măsură Biserica Ortodoxă Română ar spulbera acuzaţiile tot mai insitente de colaborare cu fostul sistem comunist totalitar, despărţindu-se de trecutul său nomenclaturist compromiţător.

12. Prin mulţimea martirilor, recunoscuţi şi cinstiţi oficial, România ar deveni un loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă, dar şi al tuturor celor interesaţi de istoria comunismului, promovînd o imagine demnă a poporului român.

13. Sfîntul Sinod, după ce va lua act de iniţierea campaniei de recunoaştere a Genocidului Anticreştin în România comunistă, trebuie să dispună, prin circulare oficiale, trimise către toate episcopiile din componenţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), colectarea de semnături în sprijinul acestei campanii, care vor fi înaintate ulterior, din partea Sfîntului Sinod al BOR, organelor competente ale Statului Român. Orice refuz de colaborare venit din partea vreunui episcop sau preot din jurisdicţia canonică a BOR să fie catalogat drept dovadă a colaborării cu fostul regim comunist totalitar şi ca o ofensă adusă cinstirii martirilor în Biserica Ortodoxă.

14. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, în numele noilor martiri români, să-i ierte public şi să-i dezlege pe toţi clericii care au colaborat cu fostul regim totalitar comunist, solicitînd totodată neînceperea urmăririi penale şi confidenţialitatea numelor persoanelor care se vor dovedi vinovate de participarea la Genocidul Anticreştin în România comunistă. Astfel vor fi înfăptuite, pe de o parte, dreptatea istorică, iar pe de alta, dragostea creştină care propovăduieşte iertarea în nădejdea îndreptării celor ce greşesc.

Despre canonizarea sfinţilor închisorilor – Deva 2007 – AUDIO
Strângere de mărturii despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud
Piteşti: Genocidul sufletelor
Pr. Sofian BOGHIU – Rugăciunile celor din închisori
Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, http://www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

Danion Vasile – „Sa nu ne uitam mucenicii”

6. Danion Vasile: „Să nu ne uităm mucenicii”

Când se vorbeşte despre sfinţii închisorilor, mulţi îşi pun o întrebare firească: Dar de unde ştim că sunt sfinţi cei care au pătimit pentru Hristos în închisorile comuniste?
Cine-şi pune o astfel de întrebare nu cunoaşte învăţătura Bisericii despre canonizarea sfinţilor. Atunci când Biserica cercetează canonizarea unui mărturisitor, nu este nevoie nici de minuni, nici de sfinte moaşte. Este nevoie de un singur criteriu, şi anume dreapta credinţă. E de ajuns să fie ortodox cineva care moare în închisoare pentru Hristos, pentru a fi sfânt? Da! Ce simplu este! – ar putea zice unii! Dar în realitate, este foarte greu. Cei care au pătimit pentru Hristos în închisori, de la începutul Bisericii până în vremurile noastre au suferit bătăi şi chinuri pe care nouă ne este şi greu a le auzi descrise! Sau uneori unii nici măcar nu suportă să le citească, li se par sângeroase.
Aşa cum, de exemplu, unii, văzând filmul făcut de Mel Gibson despre Patimile lui Hristos, au zis că este un film sângeros, deşi în realitate, Hristos a suferit mult mai mult pe cruce decât poate arăta un film de câteva ore – nu mai ţin minte, parcă are în jur de două ore – cu atât mai mult, de mărturia sfinţilor mucenici nu ne place să ne apropiem. De ce? Pentru că noi ducem o viaţă căldicică. Noi iubim păcatul. Şi este şocant să auzim că este de ajuns să dai mărturia cea bună şi să mori pentru Hristos, ca să fii sfânt. De ce? Pentru că nouă ni se pare uşor. De ce? Pentru că noi vrem să fie foarte, foarte complicat.
Vrem ca mucenicia să fie ceva cu totul şi cu totul străin nouă, ca să putem zice: „Doamne, eu n-aş putea aşa ceva! Doamne, mărturisirea lui Hristos e pentru cei aleşi!” Dar în realitate, fiecare dintre noi este chemat să dea mărturie în faţa înşelăciunii acestui veac. Nu există o justificare prin care să zicem: „Doamne, dar nu pot să nu fac compromisuri! Doamne, mi-e greu!” În realitate, toţi – la locul de muncă, la serviciu, la facultate, la liceu – suntem chemaţi să dăm o mărturie creştină. E adevărat, nu mărturie sângeroasă. Dar uneori este mai greu să rezişti ani de zile ispitelor unui şef de birou, decât să fii bătut o dată pe lună de către torţionari.

Întrebarea, deci, de unde ştim că au fost sfinţi cei care au pătimit în închisorile comuniste îşi găseşte un răspuns simplu: dacă cercetăm viaţa lor şi vedem că au fost mădulare ale Bisericii Ortodoxe, că au fost fii ai Bisericii Ortodoxe, au ţinut dreapta credinţă, dacă au murit acolo, mărturisindu-L pe Hristos, sunt sfinţi.
Stareţul Daniil de la Rarău, care apare în icoana celor trei noi mărturisitori este pictat în mijloc, între Valeriu Gafencu şi părintele Ilarion Felea. Stareţul Daniil – cunoscut şi sub pseudonimul literar Sandu Tudor – a murit în urma bătăilor pe care le-a primit în închisoarea din Aiud. A murit în urma bătăilor şi este nou mucenic. De ce nu este canonizat stareţul Daniil? Nu există nicio justificare pentru a amâna canonizarea lui. Dacă în cazul celor care au făcut parte din Mişcarea Legionară, unii spun: „Dom’ne, au fost legionari, nu putem să-i canonizăm!”, stareţul Daniil, în tinereţea sa, a avut chiar simpatii de stânga. Deci, nu numai că nu a fost legionar, a avut chiar unele opinii contrare legionarilor. Chiar dacă a fost acuzat, înainte de a fi închis, şi de apartenenţă la Mişcarea Legionară şi de propagandă legionară. Dar, ar trebui să fie clar pentru oricine cercetează viaţa lui că a fost de stânga. Deci, nu poţi amâna canonizarea pe motiv că a fost legionar.
Părintele Ilarion Felea, care a murit tot în închi¬soarea de la Aiud, a fost un profesor de teologie care a scris cărţi de o adâncime deosebită – ştiţi poate volumele tipărite sub îngrijirea mănăstirii Petru Vodă. Ei bine, părintele Ilarion a fost aruncat în închisoare pentru că se îngrijea de familiile preoţilor care fuseseră închişi de comunişti. Când afla că unele preotese nu aveau ce să dea să mănânce copiilor, că nu se descurcau din cauza diferitelor lipsuri materiale, părintele Ilarion strângea bani şi încerca să le ajute pe preotesele respective. Şi a fost aruncat în închisoare, fiind acuzat că este legionar.
Valeriu Gafencu, cel care este cunoscut ca sfânt al închisorilor, – de fapt este cel mai cunoscut dintre sfinţii închisorilor – a făcut parte din Frăţiile de cruce, şi în închisoare a murit, dându-şi viaţa pentru a salva viaţa unui evreu, cel care a ajuns cunoscut în întreaga lume, pastorul Richard Wurmbrandt. În loc să se trateze de boala la plămâni, i-a dat Gafencu medicamentele evreului. Şi e acuzat de atitudine antisemită, de fanatism, nu-l putem canoniza pentru că a fost antisemit! Câţi dintre noi suntem gata să murim în locul mamei noastre? Sau în locul tatălui nostru? Sau în locul copiilor noştri? Sau în locul soţului sau al soţiei sau al prietenilor noştri? Câţi dintre noi, dacă ni s-ar zice acum: „Trebuie să mori pentru el!”, am zice Da?
Cum s-a întâmplat cu Sfântul Serafim de Sarov: avea o ucenică care a aflat că fratele ei trebuia să moară, fiind foarte, foarte bolnav. Şi ucenica sfântului Serafim, o maică, care este şi ea sfântă, a zis: „Uite, batiuşka Serafim, nu se poate să mor eu în locul lui?” Şi Sfântul Serafim s a rugat şi a zis: „Bine, Dumnezeu a primit rugăciunea ta.” Şi ea a murit, oferindu-se ca un fel de jertfă pentru fratele ei.

E trist că, în vreme ce aşa-zisa biserică catolică îi canonizează pe cei pe care îi consideră eroii credinţei în secolul XX – se fac pregătiri pentru canonizarea lui Vladimir Ghica şi a altora -, Biserica Ortodoxă din România tace.
Biserica rusă a canonizat peste o mie şapte sute de noi mucenici. Oare nu sunt aceleaşi criterii de sfinţenie în România şi Rusia? Criteriile de sfinţenie trebuie să fie aceleaşi în toată Biserica. Dacă un om a murit mărturisindu-L pe Hristos în Africa sau în Australia, dacă l-a canonizat biserica din Australia, după aceleaşi criterii ar trebui să canonizeze şi Biserica din America, de exemplu.
De ce nu sunt canonizaţi martirii anticomunişti? Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost întrebat: „Toţi aceştia care au suferit în închisori şi pe care poporul îi consideră sfinţi ar trebui canonizaţi?” Şi părintele Calciu a răspuns: „Incontestabil! Numai că Biserica se teme atunci când se vorbeşte despre cei din închisori. A rămas cu aceeaşi idee: că sunt duşmanii poporului sau ceva de genul ăsta. Cred că ezitarea vine din pricină că au fost legionari. Dar această discriminare, ca să spun aşa, pe motive politice, nu religioase, este un act pentru care ierarhia va răspunde în faţa lui Dumnezeu.” Cuvinte foarte dure, dar cât se poate de realiste.

Danion Vasile – cartea „Marturisitorii”

„Pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul”

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…”

PS. Sebastian Paşcanu,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

7. „19 martie” 2010 – minunea se repetă…

Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Totodată a fost lansată cartea Biserica şi duşmanii ei, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s‑a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii. (…)

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, drept mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul Din temniţe spre Sinaxare.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.

Alexandra Corbu – fragment din cartea „Marturisitorii”

Sub forma de concluzie si ca prezicere totodata am gasit potrivit sa anexez urmatorul text extras din aceeasi carte „Marturisitorii”

Acum, când Sfântul Ioan Maximovici este cinstit ca sfânt în întreaga lume, şi moaştele sale întregi şi binemirositoare sunt făcătoare de minuni, este greu să ne imaginăm câtă luptă a dus părintele Serafim Rose pentru canonizarea povăţuitorului său, Sfântul Ioan. E bine însă ca toţi cei care îşi doresc să sprijine într-un fel sau altul canonizarea unui sfânt să se aştepte la ispite. Nu există cunună fără luptă, fără nevoinţă, fără jertfă…

Au fost mulţi care s-au opus canonizării Sfântului Ioan Maximovici. Tot aşa, astăzi există anumiţi urmaşi ideologici ai torţionarilor din secolul XX, care se opun canonizărilor noilor mucenici. Dar, mai devreme sau mai târziu, uneltirile lor se vor spulbera. Să luăm aminte la cuvântul profetic al părintelui Gheorghe Calciu Dumi­treasa: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui!”[204]