Credinta vede pe Dumnezeu

Credinta nu cauta, ci vede pe Dumnezeu, oarecum Il experimenteaza si se bucura de El ca de cea mai scumpa comoara. In credinta ne intalnim cu Dumnezeu si traim cu El. Rasplata imediata a acestei trairi este o bucurie sfanta, religioasa; e bucuria unui dor implinit, bucuria vederii fiintei celei mai dragi, bucuria negraita a intalnirii tainice cu Dumnezeu. Experienta aceasta ne da certitudinea in existenta personala a lui Dumnezeu, certitudine mai sigura si mai tare decat toate probele, decat toate dovezile si argumentele pe care le aduce ratiunea logica in sprijinul adevarului despre existenta lui Dumnezeu.

Calea credintei este calea cea mai scurta si cea mai dreapta, calea cea mai laudata si binecuvantata, pentru a ajunge la Dumnezeu. Cei mai multi oameni se intalnesc cu Dumnezeu prin credinta si prin faptele cele bune de credinta.

Ilarion V Felea -„Religia Iubirii” , Ed Reintregirea, p. 153-154

postare – Cristina David

In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Marturisitor si martir intru HRISTOS – Parintele Ilarion V Felea

Cristina David3 years ago:

„O mare bucurie am avut astazi cand la un impuls am pornit sa caut aici pe youtube un material legat de Parintele Ilarion Felea .Nu mica mi-a fost surpriza , foarte placuta, de a afla acest video alcatuit de o echipa de la minunata publicatie „Fericiti cei prigoniti” .Multa pretuire pentru conducerea acestui site , care cu evlavie si multa dragoste duce o munca misionara de a face cunoscuti pe martirii si marturisitorii inchisorilor comuniste. Doamne ajuta!”

Scriam aceste randuri,  in urma cu cativa ani, cand am aflat, in sfarsit, un material video si audio despre preotul martir Ilarion V Felea , cel care a luptat cu abnegatie totala pentru Invatatura Lui Hristos spre a fi cunoscuta de tineret chiar in vremea neagra de dupa razboi. Pentru acest lucru a fost urmarit, arestat in multe randuri si in final inchis la Aiud, o temnita de crunt renume in Romania, ce avea ca scop exterminarea celor intemnitati.

Regret totusi, revazand acest filmuletz, ca aceasta prezentare foarte bine venita pentru readucerea in mintea credinciosilor romani a personalitatii carismatice si intens spirituale a  preotului martir Ilarion Felea , desi realizata cu multa abnegatie, este mult prea scurta, prea „seaca” , nu reuseste sa realizeze  un real indemn  la cunoasterea in profunzime a celui care a fost un mare preot, profesor, indrumator de tinere generatii , combatant al comunismului pe orice cai , un ilustru teolog (insusi parintele Staniloae care i-a fost bun prieten, a recunoscut ca parintele Ilarion Felea l-a intrecut inca dinaintea plecarii sale la Domnul). NU cunosc multi acest adevar care preferabil este dupa unii,  , din motive nestiute de mine, sa fie dat uitarii, daca s-ar putea…aici insa ,dupa cum stim ,isi spune cuvantul voia Domnului.

Incheind articolul, imi cer iertare daca am ranit sentimente, nu acest lucru l-am dorit…si multumesc din suflet singurilor realizatori – il cunosc personal pe Dl Dan Tudorache pe care il pretuiesc nespus , ii admir munca dusa pana la sacrificiu pentru realizarea cat mai amanuntita si conform realitatii, prin urmare documentata la desavarsire, a continutului site-ului ce-l administreaza impreuna cu colaboratorul sau : „FERICITI cei PRIGONITI” , dedicat tuturor acelora care sub anonimat sau bine cunoscuti,  au pierit jertfelnic in inchisorile comuniste inainte de amnistierea acordata in 1964. Vieti pline de sacrificiu intru CREDINTA STRAMOSEASCA , ei merita cinstirea noastra si rugaciuni neincetate. Odihneste-i, Doamne al nostru, in Pacea Ta alaturi cu dreptii ! AMIN.

articol scris de Cristina David

Parintele Ilarion Felea: SLUGI NETREBNICE SUNTEM

Zis-a Domnul ucenicilor Sai:

Cine din voi, avand sluga la arat sau la pascut vitele si venind aceea din camp, ii va zice: Vino indata si sezi la masa? Oare nu-i va zice: Gateste-mi ceva sa cinez si incingandu-te slu­jeste-mi, pana voi manca si voi bea, si dupa aceea vei manca si vei bea si tu? Va multumi oare slugii ca a facut ce i s-a poruncit? Mi se pare ca nu. Asa si voi, cand veti face toate cele ce vi s-au poruncit, sa ziceti: Slugi netrebnice suntem, ca ce am fost datori sa facem am facut. (Lc. 17:7-10)

Cei mai multi oameni sunt ispititi sa se laude peste masura cu fap­tele lor. Obiceiul acesta e necrestinesc, mai ales din pricina ca cei ce se lauda maresc lucrurile si meritele lor, iar pe ale altora le micso­reaza sau nu le mai vad deloc. Astfel, lauda multa e vecina buna cu minciuna. Iisus Hristos Domnul ne indeamna sa nu ne laudam, ci mai degraba sa ne smerim, chiar si atunci cand ni se pare ca am avea pricina de lauda.

In orice imprejurari traieste, crestinul e dator sa faca binele. Sa faca binele, nu numai sa se fereasca de rau. Şi daca a facut bine­le, de ce sa se laude, cand si-a facut numai datoria de om, de cres­tin…

„Orice porunca este o datorie” (spune Marcu Ascetul)… „Deci Imparatia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului gatit slugilor credincioase“.

Noi, toti oamenii, suntem fata de Dumnezeu ca niste slujitori fata de stapanul lor: suntem datori sa ne facem slujba si sa ne im­plinim datoria si poruncile pana la capat, fara laude si fara cartire. Cand suntem buni unii fata de ceilalti, cand ne rugam cu evlavie si muncim cu harnicie, cand traim frateste si ne iubim din inima, cand facem totdeauna bine si niciodata rau, sa nu ne falim si sa nu ne lasam stapaniti de boala laudaroseniei. Cand am implinit toate poruncile lui Dumnezeu, cand ne-am impodobit cu toate virtutile Sfintei Evanghelii, sa nu ne mandrim, ci cu smerenie, cu credinta si cu dragoste sa zicem: slugi netrebnice suntem, ca n-am facut altceva decat ceea ce eram datori sa facem.

Legea vietii crestine este omenia, smerenia, iubirea, pacea, mila, iertarea, credinta si munca fara gand de lauda. Toate faptele bune le face crestinul fara zgomot si fara lauda, intocmai ca albina, care-si aduna mierea din floare in floare, muncind pana la moarte.

Unul dintre poetii nostri de seama (Al. Vlahuta) ne-a lasat aceas­ta scurta si frumoasa poezie:

„Sfanta munca e aceea
Ce rasplata-n ea-si gaseste.
De-ntelegi tu asta – cheia
fericirii tale-o tii.
Urgisit de toti sa fii,
Tu de-a pururea iubeste,
Iar ca sa traiesti in pace,
Nimic lumii sa nu-i ceri.
Binele te-nvat’ a-l face
Ca albina mierea ei“.

Crestinul face binele cum face albina mierea: in chip firesc, neintre­rupt si fara sa se laude. Şi daca e vorba de lauda, apoi lauda lui este in Dumnezeu, precum este scris: «Cine se lauda, in Domnul sa se laude» (1 Cor. 1:31).

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

Gandesc , imi amintesc si simt : Preotul martir Ilarion Felea a demonstrat prin intreaga sa viata ce inseamna  omenia, smerenia, iubirea si pacea…ilustrandu-le prin propria lui conduita intre enoriasi, la amvon si in viata de zi cu zi. L-am cunoscut copil fiind,  insa aceste trasaturi remarcabile s-au implantat in mintea si sufletul meu pentru totdeauna. Pentru ca am petrecut seri lungi si minunate incarcate de lumina si duh curat , cu dansul in casa parohiala a Catedralei Ortodoxe din Arad unde dansul servea si predica. Ne explica surorii mele si mie  , cu mare abnegatie ce important este in viata noastra, a fiecaruia, sa Il avem pe Domnul Hristos in inima. Ne ilustra Cine este Domnul, cat mult BINE a adus pentru fiecare…Nu se intampla des acest lucru, mai cu seama la copii…ei debordeaza de veselie, sunt fara grija, nu au probleme de nici un fel…dar cand cineva cu  har adevarat vine in viata lor, le capteaza atentia si nu pot sa uite ce au invatat de la acea persoana…asa si cu mine.

postare – Cristina David

Curatirea si paza inimii

„Fericiti cei cu inima curata” (Mt 5:8)

Acum in perioada Postului Sfintelor Pasti , cand accentul il punem pe imbunatatirea vietii noastre duhovnicesti prin aplecarea cu si mai mare devotiune asupra rugaciunii zilnice , prin efortul de a ne abtine de la cele rele – ganduri, fapte, vorbe – aceste cateva invataturi ale parintelui Ilarion Felea , privind puterea inimii omului si pe care le-am ales pentru postare , ne pot da un ajutor pretios pentru mentinerea unei stari sufletesti propice implinirii scopurilor noastre duhovnicesti.

„Lucrarea duhovniceasca pentru dezrobirea, imbunatatirea si desavarasirea omului incepe si se hotaraste inauntru sufletului sau, in inima”. Parintele face distinctia intre inima ca organ puternic si vital in functionarea corpului omenesc pe de o parte, si inima sufletului. Caci „inima este resedinta si motorul tuturor puterilor sufletesti…inima este constiinta morala…Inima e centrul de lumina al sufletului, focarul din care ies raze si sclipiri fara de sfarsit. Omul de inima este omul de constiinta, omul religiei si al iubirii. Omul „fara inima” este omul fara constiinta, fara religie, fara iubire. Cele mai mari virtuti si fapte bune le-au intruchipat oamenii de inima . Cele mai mari crime le-au facut oamenii fara de inima, fara  religie, fara iubire, fara Dumnezeu – ateii.”

In volumul al doilea al lucrarii sale „Spre Tabor” subintitulat „Curatirea” , parintele Ilarion Felea are un capitol special dedicat curatirii si pazei inimii. In paginilile lui el se opreste asupra invataturii pe care o gasim despre inima in  Sfanta Scriptura . Cunoscandu-le si retinandu-le , considera parintele pe buna dreptate , „Intelegem mai bine ce este inima si care e locul si puterea inimii in lupta pentru curatirea , luminarea si desavarsirea vietii spirituale .

„Cele dintai senzatii, simtiri sufletesti si sentimente de care aminteste Sfanta Scriptura sunt nevinovatia si iubirea fara prihana., Adam si Eva, cei dintai oameni  <<erau goi si nu se rusinau>>. Urmeaza dorinta de slava, lacomia de mancare, trufia si pofta si…rusinea.” Ispititi fiind dupa cum stim de catre sarpe (Satana) sa fie si ei ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, au mancat din pomul cunostintei care era ispititor la vedere. „Atunci si-au dat seama ca au gresit, li s-au deschis ochii si s-au rusinat (Facerea 3: 5-7). Trupul a trezit in ei pofta de mancare din fructul oprit, inima i-a mustrat  si i-a facut sa se rusineze de greseala facuta.”. Se mentioneaza in continuare ca in paginile Vechiului Tastament David aminteste foarte des despre inima in Psalmii sai. „Randuielile Domnului sunt drepte, ele veselesc inima, poruncile Domnului sunt stralucite, ele lumineaza ochii…Doamne, scaparea mea si izbavitorul meu, primite sa fie inaintea Ta cuvintele gurii mele si cugetele inimii mele placute sa fie inaintea Ta! (Ps. 18:8, 15).”  Urmeaza multe citate din proorocii si profetii Vechiului Testament si alti Psalmi ai lui David… ”  Profetul Natan zice : << Fa tot ce-ti spune inima, caci Dumnezeu este in tine>> (1 Paral. 17:2)  …Dupa profetul Ieremia, <<inima e mai adanca decat orisice>> (17:9)…Priceperea ei vine de la Domnul. Pocainta din inima aduce cu sine iertarea si dezrobirea sufletului (24:7) De aceea striga profetul ; <<Curateste-ti inima de rautate, Ierusalime, ca sa te mantuiesti>> (Ier 4:14) . Razvratirea, viclenia, stricaciunea si ticalosia (Oseia 5:4) inimii vor primi osanda meritata.  Rugaciunea cu lacrimi si din inima curata , ii obtine regelui Ezechia , de la Dumnezeu iertarea pacatelor si prelungirea vietii cu inca cincisprezece ani atunci cand el se pocaieste sincer dupa ce profetul Isaia ii aduce vestea mortii …Precum vedem, iubiti si binecuvantati crestini, e plin Vechiul Testament de invataturi care privesc inima si curatia ei. Faptul acesta arata insemnatatea ei hotaratoare in viata sufletului ca si in viata trupului.”.

„Inima buna si curata face omul bun si curat. Inima rea si pangarita face omul rau, ticalosit, indracit. De aceea nu trebuie sa lipseasca niciodata din mintea noastra gandul de a fi oameni dupa inima Lui Dumnezeu – care va face toate voile Lui Dumnezeu, ca David, nici de pe buzele noastre rugaciunea pentru curatirea inimii, care de trei mii de ani desteapta si inalta sufletele oamenilor credinciosi: <<Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste inlauntrul meu>>(Ps 50:11)”.

Noul Testament contine bogate referiri si invataturi referitoare la inima omului , si mai multe decat in Vechiul Testament.  „Mantuitorul, n cuvintele cele mai simple, cuprinde cea mai inalta intelepciune despre inima si curatia ei. <<Fericiti cei cu inima curata , ca aceia vor vedea pe Dumnezeu>>”

In postari viitoare , cu ajutor de la Domnul voi selecta si alte invataminte pentru credinciosii crestini care doresc sa duca o viata mai curata si pe placul Lui Dumnezeu, din aceeasi lucrare a parintelui Ilarion Felea.

 

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Ilarion V Felea despre NUMELE de CRESTIN

Cine este un adevarat crestin? Numele de crestin ne-a ramas mostenire peste veacuri din timpurile in care ucenicii Domnului Hristos au ramas sa-I implineasca indemnul si porunca de a raspandi Evanghelia Iubirii.. Apostolii Lui si aceia care s-au alaturat lor. au fost crestini adevarati. Cautand etimologia cuvantului, aflam ca semnificatia lui este  ” cel care Il urmeaza pe Cristos”. Asa si este, un crestin autentic nu pregeta sa urmeze Domnului si Mantuitorului Hristos in orice imprejurare, sa Ii asculte poruncile si sa raspandeasca Evanghelia in lume in orice situatie, fie si in cele mai grele imprejurari. Sunt crestini toti aceia care Il urmeaza si poarta crucea Lui, asa precum au fost chemati de El.

Despre aceasta trasatura profund morala si religioasa  a omului, de o importanta covarsitoare in toate imprejurarile vietii  ivite oricand ,oriunde,  ne vorbeste parintele Ilarion.

„Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Este crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului,  Fundatia Justin Parvu, 2014

postare  si comentarii – Cristina David

 

Inceperea misiunii Parintelui Ilarion V Felea – ca pastor de suflete la Biserica din Valea-Brad – 6 august 1927

„Sub titlul „Instalarea de paroh” ziarul „Telegraful roman”, publica in numarul 59-60 din 19 august 1927 urmatoarele: „Ziua de 6 august a.c. a fost pentru comuna noastra Valea-Brad , din prot. Zarandului, adevarata zi de sarbatoare. Dupa ce parohia Valea-Brad ramasese vacanta 5 1/2 ani – bunul Dumnezeu a randuit asa, ca tocmai  in ziua Schimbarii la fata a Mantuitorului, sa se schimbe si aspectul parohiei vaduvite. Dimineata la ora 7, enoriasii comunei, imbracati in haine de sarbatoare, se prezinta la casa noului paroh, Ilarion Felea, insotiti de cantaretii bisericii. Doi voinici flacai purtau drapele impodobite cu cununi de flori. Tanarul paroh Ilarion Felea ii intampina cu cuvintele „bine ati venit dragii mei”, la care credinciosii ii raspund intr-un glas : „Traiasca parintele nostru”. Pregatirile au fost pe masura evenimentului, avand loc cuvantari, rostindu-se rugaciuni speciale pentru sfintirea apei si pentru multumire si impacare pentru toti. S-a oficiat sfanta liturghie de catre parintele Ilarion Felea si un mare numar de multi preoti prezenti. „Acesta ar fi fost in linii generale cadrul sarbatoresc in care s-a facut instalarea mea de paroh in comuna mea natala Valea-Brad. Va fi o zi neuitata pentru mine, dupa cum va fi neuitata si pentru enoriasii mei , care m-au dorit cu atata dragoste, m-au sustinut cu atata incredere, si m-au primit cu atata bucurie si entuziasm.” In continuare, insirand derularea evenimentului care a fost sarbatorit in acea zi, preotul Ilarion face portretul tatalui sau, fostul preot paroh in Valea-Brad : „Puterea lui de munca era sporita prin rugaciune multa si contact zilnic, intim si sincer cu Hristos si cu Evanghelia Sa. Cand venea acasa de la slujbe – mai presus de orice, lasa toatele la o parte si ingenunchea si se ruga si aici sta succesul lui, atat in parohia, care sub raport moral si religios ne-a lasat-o in o stare de-a dreptul infloritoare, cat si in familie, pe care si-a ingrijit-o cu atatea greutati si sacrificii, crescand noua copii, dandu-i pe toti la scoli inalte.. Eu ca actual si viitor preot ,am gasit in viata lui de truda si neodihna, icoana vie care sa ma inspire si sa ma calauzeasca in viata, de aceea se cade sa-i inchinam cu aceasta ocaziune macar un moment prin o clipa de cucernica tacere.”. sursa : Jurnalul personal al Parintelui Ilarion Felea postare : Cristina David

NOTA – In acei ani, parintele Ilarion Felea a slujit sfanta liturghie, dupa cerinte si necesitati si in bisericile comunelor Criscior si Zdrapti, care in acea perioada  nu aveau preot paroh.

Parinti romani care au patimit în închisori – Parintele Ilarion Felea

Părintele Ilarion Felea
(21 martie 1903 – 18 septembrie 1961)

„Că am iubit legea Ta, Doamne,
ea toată ziua cugetarea mea este.”
(Ps. 118, 97)

Fiu de preot din Hunedoara, teolog profund şi lucrător al rugăciunii neîncetate, Părintele Ilarion Felea a urcat, într-o viaţă plină de prigoniri şi strâmtorări, calea spre Tabor, unde a aflat, strălucitoare şi necreată, lumina lui Hristos.
Absolvent al Facultăţii de Teologie din Sibiu, licenţiat în Litere şi Filozofie la Cluj şi doctor în Teologie la Bucureşti, Părintele Ilarion şi-a lucrat cu osârdie talanţii, atât ca profesor de Dogmatică şi Apologetică şi rector al Academiei Teologice din Arad, cât şi ca preot duhovnic la catedrala din oraş, pe care a transformat-o într-un adevărat focar de traire şi cultură religioasă.
Activitatea sa cărturărească a fost impresionantă: sute de articole, studii teologice, pagini omiletice şi aghiografice şi mai cu seamă ciclul de volume „Spre Tabor”, adevărate „Filocalii după Filocalii”.
Dragostea de oameni a Părintelui, pilda sa vie de credinţă şi jertfă, precum şi darul cuvântului, cu care a fost înzestrat din belşug, au atras în jurul său mulţime de credincioşi şi mai ales tineri însetaţi de adevărurile Ortodoxiei, fapt care a alertat în scurtă vreme Securitatea. Arestat prima dată în 1949, a fost închis timp de un an la Aiud. Revenit în mijlocul credincioşilor, şi-a continuat cu aceeaşi osârdie lucrarea misionară, mărturisind adevărurile de credinţă în predici şi articole.
În septembrie 1958 a fost arestat din nou şi supus unei anchete violente. Condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru „activitate contra clasei muncitoare”, a fost închis la Gherla şi apoi la Aiud. Aici, alături de Părintele Dumitru Stăniloae a ţinut aprinsă flacăra rugăciunii, slujind tainic în celulă, ori de câte ori era cu putinţă, Sfânta Liturghie pentru deţinuţi. Rugăciunea a fost, de altfel, reazemul său în toate strâmtorările vieţii, singura cale spre apropierea de Hristos. „Păcatul – scria Părintele – ne desparte de Dumnezeu şi ne întinează; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine”.
Ca toţi cei ce au mers pe urma lui Hristos, Părintele Ilarion Felea nu s-a temut de cei ce ucid trupul, ci s-a îngrijit ca mâna necredincioşilor să nu se atingă de sufletul său curat. Refuzând orice compromis cu regimul ateu, şi-a purtat crucea cu demnitate, făcând apostolat până la capăt între zidurile temniţei.

Frigul, foamea şi chinurile îndurate i-au adus grabnicul sfârşit, aureolat de nimbul martiriului. Trupul său a fost aruncat, fără cruce şi nume, în Râpa Robilor de la Aiud, mormântul elitei spirituale a României interbelice.

sursa : acum-si-aici.blogspot.com

„Pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul”

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…”

PS. Sebastian Paşcanu,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

7. „19 martie” 2010 – minunea se repetă…

Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Totodată a fost lansată cartea Biserica şi duşmanii ei, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s‑a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii. (…)

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, drept mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul Din temniţe spre Sinaxare.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.

Alexandra Corbu – fragment din cartea „Marturisitorii”

Sub forma de concluzie si ca prezicere totodata am gasit potrivit sa anexez urmatorul text extras din aceeasi carte „Marturisitorii”

Acum, când Sfântul Ioan Maximovici este cinstit ca sfânt în întreaga lume, şi moaştele sale întregi şi binemirositoare sunt făcătoare de minuni, este greu să ne imaginăm câtă luptă a dus părintele Serafim Rose pentru canonizarea povăţuitorului său, Sfântul Ioan. E bine însă ca toţi cei care îşi doresc să sprijine într-un fel sau altul canonizarea unui sfânt să se aştepte la ispite. Nu există cunună fără luptă, fără nevoinţă, fără jertfă…

Au fost mulţi care s-au opus canonizării Sfântului Ioan Maximovici. Tot aşa, astăzi există anumiţi urmaşi ideologici ai torţionarilor din secolul XX, care se opun canonizărilor noilor mucenici. Dar, mai devreme sau mai târziu, uneltirile lor se vor spulbera. Să luăm aminte la cuvântul profetic al părintelui Gheorghe Calciu Dumi­treasa: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui!”[204]