Ce este viata duhovniceasca

Din lucrarea de capatai a parintelui Ilarion Felea „Spre Tabor”, anume din primul volum intitulat „Pregatirea”, extrag urmatoarele cugetari cu privire la viata duhovniceasca a omului.

„Sfanta Scriptura cunoaste si deosebeste trei feluri de stari ale vietii: starea trupeasca, aplecata mai mult spre placerile si bucuriile lumii, ale vietii de aici, de pe pamant, starea sufleteasca, indreptata mai mult spre ingrijirea trupului si spre lauda oamenilor, stare care nu se alipeste nici pacatului, nici virtutii, si viata duhovniceasca, in care omul urmeaza insusirile si poruncile lui Dumnezeu. In starea aceasta din urma, omul isi curateste sufletul de patimi, il impodobeste cu virtuti morale si religioase si nazuieste din toate puterile lui sufletesti si trupesti spre imparatia lui Dumnezeu. Dupa cum traiesc in una sau alta din aceste stari, oamenii se numesc trupesti, sufletesti sau duhovnicesti. Crestinii buni sunt oameni duhovnicesti, oameni care in viata lor dau intaietate sufletului, spiritului, iar trupului dau numai atat cat merita si are dreptul ca sa poata servi sufletului si Creatorului.

Grafic design – arhiva personala

Viata sufleteasca duhovniceasca, religioasa si morala, in toata frumusetea, bunatatea, desavarsirea si vesnicia ei, ne-a descoperit-o Iisus Hristos prin exemplul vietii si invatatura Evangheliei Sale. Viata Mantuitorului este de model pentru lumea intreaga si de totdeauna.

Cristina David

Vointa e forta sufletului

„Autorul este un excelent cunoscator al textelor biblice, pe care le ordoneaza in functie de planul general al cartii, dar si al traditiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc. Eruditia patristica si splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar indemna pe cititor sa creada ca se afla in fata unui tratat de teologie academica, sobra, elaborata la rece si redactata cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Parintelui Staniloae.  Surpriza vine din paginile sau paragrafele in care autorul adopta un ton colocvial, viu, patetic, insufletit si insufletitor, ca si cum le-ar spune catorva prieteni sositi pe neasteptate la masa lui de lucru: Hai sa va spun ce-am scris astazi, alternand lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insotit de o masurata gesticulatie pastorala. De abia atunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin, de meditatii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcatuit dupa textul unor tahigrame, asa cum facea, la vremea lui, Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asocierea acestor doua nume nu e nici intamplatoare si nici exagerata, chiar daca pastrarea proportiilor se impune. Geniul unuia si talentul celuilalt pot sta alaturi si prin sfarsitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, dupa toate probabilitatile, si-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mintali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan era rasplatit cu aplauze in biserica, sunt absolut convins ca ascultatorii Parintelui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca, multumindu-se sa-l ovationeze printr-o lacrima a bucuriei duhovnicesti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor carti”. (din prefata semnata de BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit)

Vointa omului, caci despre ea ne vorbeste parintele martir si marturisitor Ilarion Felea in cele ce urmeaza, poate fi slaba sau dimpotriva, puternica, ea este instrumentul care decide actiunile noastre din viata, mai bune sau mai putin bune, dupa cum ne dam seama. Rolul ei, arata parintele Ilarion, este fundamental in lucrarea de induhovnicire pe care Dumnezeu o asteapta din partea noastra caci omul este conlucrator cu El la mantuirea sufletului.

„Omul nu poate fi mai bun, iubiti si binecuvantati crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun. Dorinta nu e de ajuns. Vrerea, voirea,hotararea vointei e hotaratoare.

Vointa e forta sufletului; e motorul faptelor bune sau rele. Orice organ al trupului si al sufletului se intareste prin exercitii, prin deprindere. Scoate raul din vointa si deprinde-o cu binele. Da-ti seama ca vointa ta, crestine, ca si vointa tuturor sfintilor si a tuturor crestinilor e rascumparata de Hristos Mantuitorul, ca sa faci voia Lui, nu voia ta. Da-ti seama ca in lume curg multe lacrimi si sunt multe dureri, pentru ca oamenii nu fac voia lui Dumnezeu. Da-ti seama ca in lume sunt si bucurii si fericiri, cand oamenii implinesc voia lui Dumnezeu. De aceea mai presus de toate,uneste, crestine, vointa ta cu vointa lui Dumnezeu, iar mai departe cauta viata intreaga sa-ti pui vointa trupului in slujba Duhului.

„Spre Tabor” – vol. II – Curatirea p. 211

Cauta sa nu tulburi niciodata armonia si unirea dintre vointa ta si vointa lui Dumnezeu, ci mai degraba sileste-te si lupta ca sa-ti implinesti chemarea si sa castigi biruinta.N-ar mai exista credinta si necredinta, daca s-ar putea indrepta omul fara truda, fara ostenelile mintii si ale vointei. Cinstea, lauda si slava sunt gatite numai omului care imbratiseaza binele in chip liber, binele care rasare din libera hotarare a vointei.

Pentru biruinta aceasta te lupta, crestine, ca si sfintii si mucenicii Domnului, ca sa poti rosti si tu impreuna cu El : Iata sunt gata, iata m-am hotarat, iata vin sa fac si eu voia Ta, Dumnezeule…Da-mi har ca sa implinesc numai voia Ta si sa-ti slujesc numai Tie, Dumnezeule.”

Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol.II – Curatirea – Piatra Neamt : Crigarux 2007 p 211-212

Cristina David

Parintele Ilarion Felea din Arad – un harismatic crestin ortodox

Am aflat printre lecturile facute pe internet o carte scrisa de Radu Teodorescu intitulata „Harismaticul in Biserica Crestin Ortodoxa” , carte in care autorul explica in termeni pe intelesul tuturor ce inteles are cuvantul „harismatic” folosit in expresia „harismatic crestin ortodox”.

Harismaticul creştin ortodox este o persoană care L-a luat pe Hristos în serios Şi fiidncă a făcut acest lucru Hristos a ajuns să îi transfigureze viaţa. Prin urmare harismaticul este unul care a ajuns să II iubească dezinteresat şi fără de nici o urmă de interes pe lisus. La fel de bine cei care vin în contact cu harismaticul pot să vadă această iubire a lui dezinteresată faţă de lisus.

Este prin urmare cât se poate de adevărat că harismaticul este o persoană providenţială care este lăsată de Dumenzeu pentru folosul creştinilor ortodocşi simpli. Creştinii ortodocşi simpli când văd un harismatic sunt întăriţi si la fel de bine ajung să fie cât se poate de însufleţiţi. Aceasta fiidncă ei văd pe cineva care a trecut prin propriile lor probleme si în cele din urmă a ieşit învingător. Este adevărat că harismaticul creştin ortodox este un învingător.

Pentru a da un exemplu de persoana care intruchipeaza calitatile unui harismatic crestin ortodox autorul il numeste pe parintele Ilarion Felea din Arad.

Au fost mai mulţi harismatici crestin ortodocşi care au ajuns să plătească cu propria lor viaţă viziunea lor creştin ortodoxă.
Unul dintre aceste cazuri a fost părintele din Arad România Ilarion Felea. Rănit de dragostea lui Hristos după ce a scris Şi a propovăduit mai multă vreme pe Iisus părintele Ilarion Felea avea să fie închis în temniţele sovietice unde îşi va găsii Şi obştescul sfârit la anul 1961. Avem aici de a face cu un caz de harismatic creştin ortodox care atât a fost de pătruns de adevărurile creştin ortodoxe că în cele din urmă a ales să moară pentru ele. Iată prin urmare ce înseamnă un harismatic creştin ortodox autentic. Acesta de multe ori convinge prin propria viaţă după cum a făcut-o părintele Ilarion Felea.

Sunt mulţi care îi consideră pe harismaticii creştin ortodocşi un fel de visători. Ei sunt cei care visează la o lume mai bună, la încetarea duşmăniilor si a neînţelegerilor, la o viaţă fără de vicii si de patimi. Este cât se poate de evident că numai un visitor ar putea să îşi dorească asemenea lucruri. Realitatea este că am ajuns atât de prinşi în jocul murdar al lumii din jurul nostru că un harismatic ni se pare un lucru străin dacă nu imposibil. Totusi, Biserica Crestin Ortodoxă trebuie să avem în vedere că a dat lumii mai mulţi harismatici care au văzut lumea diferit decât o vedem noi. Să fie ei doar un fel de accidente ale istoriei? Nu, adevărul este că harismaticii crestin ortodocşi nu sunt simple accidente ale istoriei ci el sunt mult mai mult. Ei sunt persoane care ne fac să vedem lucrurile mult mai centrate pe Hristos. Harismaticii nu sunt oameni ai momentului care merg după deviza: trăieşte clipa. Harismaticii sunt oameni de viziune care văd lucrurile în ansamplul lor si în cele din urmă pot să tragă o concluzie despre cum ar trebui să fie lucrurile cu adevărat. Asa se face că harismaticul este o persoană care studiază asiduu realităţile lumii din jur. Harismaticul este conştient că nu poate să schimbe pe cei din jur dacă mai înainte nu i-a studiat sau mai bine spus dacă nu a ajuns să îi cunoască. Trebuie să ne cunoaştem semenii ca în cele din urmă făcând astfel să ajungem să îi si ajutăm. Cazul părintelui Ilarion Felea este fără doar si poate unul inedit.

 

Că părintele Ilation Felea a fost un harismatic creştin ortodox ne-o spun cărţile lui. Dintre ele se disting două: Religia iubirii Şi Religia culturii. Este evident că părintele a scris mai multe cărţi dar acestea două sunt cele care au un profund caracter harismatic. In zilele noastre poate uităm mult prea repede de cazul părintelui Ilarion Felea fiindcă adevărul este că nu prea suntem interesaţi de harismatici crestin ortodocşi autentici. După cum am spus mai mulţi harismatici crestin ortodocşi în timpul vieţii în loc să fie recunoscuţi si urmaţi si-au atras ură si ranchiună din diferite mtoive. De la această situaţie nu a făcut rabat nici părintele Ilarion Felea care a mărturisit pe Hristos în temniţă.

Ca părintele Ilarion Felea au fost mai mulţi harismatici creştin ortodocşi care au ajuns în temniţele sovietice: Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghius, Ioan Iovan sau Calciu Dumitreasa. Este de amintit aici că comuniştii din secolul al XX-lea i-au găsit pe harismaticii creştin ortodocşi cât se poate de inconvenieţi şi de periculoşi. Este o realitate tristă dar adevărată.

Cristina David

Inaltarea smereste, smerenia inalta

Cat nu se calca in picioare oamenii, ca sa se ridice unii peste altii; unii mai sus decat ceilalti…Este crima omorul, dar cate crime nu fac oamenii ca sa ocupe locurile din fruntea meselor cu bunatatile vietii…

Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa „Ilarion V Felea” Arad

Iisus Hristos a osandit trufia si toate relele care izvorasc din ea: marirea desarta, fala, ingamfarea, mandria. Dorul de marire va aduce omului numai rusine, cum a adus celor din parabola, dar si alte rele : pe unii ii ispiteste sa minteasca, sa vicleneasca si sa insele; pe altii ii face sa ponegreasca, sa faca nedreptati si sa loveasca; pe altii ii face sa se supere grozav cand nu li se da cinste mai multa decat merita, si de aici urmeaza dusmaniile, ura si alte pacate. Toate aceste rele cad, atunci cand oamenii sunt impodoiti cu virtutea smereniei.

Mantuitorul a laudat smerenia pentru ca e placuta si in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu. Smerenia e virtute crestina, semn de sinceritate; mandria o dovada de falsitate. Omul smerit e sincer; omul mandru e fals, vrea sa-si arate virtuti pe care nu le are.

Intr-un sat din Ardeal era un administrator de mosie imbogatit pe spinarea altora,laudaros, increzut si tare ingamfat. Auzind el din gura oamenilor proverbul ca „Dumnezeu nu lasa plopii sa creasca pana la cer”, cand se afla intr-o societate, a grait plin de mandrie: „Voi ziceti ca Dumnezeu nu lasa pomii sa creasca pana la cer si iata, eu totusi m-am ridicat”.  A doua zi trecand cu trasura peste un deal, la coborare caii s-au speriat si administratorul a cazut sub rotile trasurii, care-i trecura peste gura si-l strivira. Oamenii din partile acelea, cand isi aduc aminte de patania si mandria administratorului nenorocit, isi fac cruce si zic: „Doamne, nu ne ispiti”.

Sa nu ne lasam ispititi de pacatul ingamfarii, ci sa luam pilda dela Mantuitorul, care a fost „bland si smerit cu inima” (Matei, 11, 28).

– „Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri si  cel ce se smereste se va inalta”…

Il. V. F. – fragment din articolul aparut in „Calea Mantuirii” Foaie religioasa pentru popor nr. 32 , august 1946

Cristina David

Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi

Părintele Prof. Dr. Ilarion Felea – Cuvinte duhovniceşti

Foto Cristina David – Icoana – Catedrala veche din Arad

În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate şi uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei şi a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educaţii greşite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupeşti şi sufleteşti. Nedreptăţile sociale, păcatele, războaiele şi abuzurile celor tari vin de la oamenii de voinţă fără simţ de răspundere, de la conducători abuzivi, de la fiinţe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat… Ar fi numai vaiete şi plânsete în lume, şi nedreptăţi. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmaşi nevinovaţi, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la cer. Dumnezeu pedepseşte, dar El ştie răbda şi remedia răul cu binele, pe căi şi prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire şi de cunoaştere aşa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

În privinţa aceasta nu trebuie să avem nici o îndoială. El ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi. Cam la fel stăm şi cu suferinţele, durerile şi lacrimile „drepţilor”. Aceştia nu sunt întotdeauna aşa de drepţi şi sfinţi precum ni-i închipuim, şi, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor şi mântuitor al suferinţei. Din suferinţă se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale şi personalităţile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferinţa, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providenţial şi pedagogic, spre binele omului şi al societăţii.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)

sursa : https://doxologia.ro

Cristina David

Smerenia este umblarea in adevar

Smerenia este umblarea in adevar. Nu este pentru om purtare mai buna si mai aleasa decat umblarea in adevar : nici umflat ca paunul, nici viclean ca vulpea nici rapitor ca hiena, nici fatarnic si mandru ca fariseul, nici eretic si ispititor ca saducheul, nici dispretuitor ca cinicul, nici robit placerilor ca epicureul, nici mincinos ca necredinciosul, – ci sincer si dupa adevar, cum trebuie sa fie orice om si mai cu seama crestinul. Asa ne cere sa traim virtutea smereniei : in sinceritate, in cuviinta  , in adevar fata de Dumnezeu, fata de lume, fata de semeni, si fata de noi insine.

Smerenia este una cu bunatatea, una cu sinceritatea, una cu sfintenia, una cu adevarul.

„Cel smerit niciodata nu cade” (ca nu are de unde sa cada). Pentru el este o singura cale : inaltarea.(…) Pazeste smerenia pentru ca in smerenie se ascunde si se vadeste Duhul lui Dumnezeu.(…) Imbraca-te in haina cea sfanta a smereniei, pentru ca <>.</dumnezeu >

Smerenia este pereche sfanta cu dragostea. Una (dragostea) inalta; cealalta nu lasa niciodata sa cada.

 

Fericitul Augustin intreaba si raspunde : Doresti sa te ridici? Incepe prin a te cobori. Visezi sa zidesti o casa care sa te ridice pana la cer? Aseaza-i mai intai temelia pe smerenie. Si cu cat mai mut trebuie sa se ridice zidirea,cu atat mai adanci trebuie sa-i fie temeliile”.

Preot Ilarion V Felea, Spre Tabor – vol III Iluminarea, pp. 117,126,132

Cristina David

De ce cautam viata in Iisus Hristos? Vita si mladitele – Pr. Ilarion V Felea

Tie, Doamne, iti multumim si Tie ne rugam din tot sufletul nostru, pe Tine Te laudam pentru tot ce avem in viata noastra si pe Tine te binecuvantam !

„….viaţa noastră este un dar de la Dumnezeu, menit a se înmulţi şi înfrumuseţa, până la asemănarea cu El.

Unii fac din ea o tragedie, o piesă de durere, alţii fac din ea o comedie, o piesă de glume şi de petrecere; alţii fac din ea o poezie frumoasă, o nuvelă, un roman.

Cei mai buni oameni, învăţaţi şi luminaţi de IisusHristos, fac din viaţa lor muncă, istorie, strădanie de a scoate din ea chip şi asemănare cu Dumnezeu, cu IisusHristos. Drept aceea – “Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Viţa şi mlădiţele

“Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele…” (In. 15, 5)

Viaţa aceasta de model întipărită, sădită în noi de la naştere, în Sf. Botez, sunt datori să o descopere şi să o trăiască toţi creştinii: “Viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (2 Cor. 4,12). Aici e tot programul, tot planul şi idealul creştin: viaţa spre Hristos, viaţa în Hristos, viaţa cu Hristos; viaţa lui Hristos în viaţa noastră, sufletul lui Hristos în sufletul nostru, mintea lui Hristos în mintea noastră, inima lui Hristos în inima noastră, privirea lui Hristos în ochii noştri, ascultarea lui Hristos în urechile noastre, graiul lui Hristos în graiul nostru, mâinile lui Hristos în mâinile noastre, picioarele lui Hristos în picioarele noastre, trupul lui Hristos în trupul nostru, sângele lui Hristos în sângele nostru.

 

– Extras din Pr. Ilarion V. Felea, “Spre Tabor”, vol. IV – Desăvârşirea, Editura Crigarux –

sursa : https://ajore.wordpress.com

Cristina David

Omagierea părintelui Ilarion Felea, în cadrul „Serilor duhovnicești” de la Catedrala Veche din Arad

   În seara zilei de 27 octombrie a.c., preotul lector dr. Filip Albu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a susținut o conferință în cadrul Serilor duhovnicești organizate de către Asociația “Calea Mântuirii” a Parohiei Ortodoxe Arad-centru.

   Îndată după rostirea rugăciunii, părintele profesor dr. Ioan Tulcan, coordonatorul acestui proiect catehetic și duhovnicesc, a prezentat în fața auditorului câteva coordonate ale tematicii anului omagial închinat apărătorilor Ortodoxiei din perioada comunistă, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Asociatia ortodoxa Calea Mantuirii – Galerie foto

   După această succintă introducere, a fost salutată prezența conferențiarului, care a ales ca disertație tema: A trăi, a propovădui și a mărturisi în Duhul Adevărului: Preotul martir Ilarion V. Felea.

   În debutul conferinței sale, părintele Filip a mulțumit organizatorilor pentru invitație, felicitându-i pe cei prezenți pentru derularea acestui frumos proiect pastoral.

   Din cele prezentate de conferențiar au fost reținute, din concluzii, următoarele: “Pentru noi, cei de astăzi, personalitatea părintelui Felea rămâne ca un model vrednic de urmat. De la el învățăm că preoția înseamnă o slujire pastorală a credincioșilor cu timp și fără timp, în care primează câștigarea acestora pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu urmărirea dobândirii unor foloase materiale. Într-o vreme în care oamenii sunt folosiți tocmai pentru câștig financiar, preoția noastră trebuie să le ofere tocmai reversul pe care ei îl caută.

   Conștiința aceasta o dobândim prin multă rugăciune particulară legată de cea liturgică, după ritmul cursului anului bisericesc, după cum ne oferă exemplul părintele Felea. În acest efort duhovnicesc trebuie integrați și credincioșii, fiind obișnuiți cu Spovedania și Cuminecarea frecventă. Așa îi vom putea conștientiza de adevăratul sens al Bisericii, ca Trup al lui Hristos.

Catedrala Veche – Arad – photo Cristina David

   La acestea se adaugă dragostea sa față de „știința cea înaltă a Teologiei”. Lucrarea preoțească nu se reduce la oficierea mecanică a slujbelor ci presupune o permanentă adăpare din izvorul scrierilor patristice. Mai departe, bagajul de cunoștințe dobândit devine fermentul necesar unei activități catehetice și omiletice roditoare. Tocmai pentru a depăși capcanele unei predici nereușite, în fața unui auditoriu mult mai școlit acum, preotul este dator a-și pregăti predicile sub toate aspectele cerute de regula omiletică: conținut, formă oratorică și stil cât mai elevat.

   Prin urmare, chipul de adevărat păstor și slujitor al părintelui Felea ne invită să-l descoperim, iar și iar, din scrierile sale, pentru a ne imprima acele impulsuri necesare spre buna și roditoarea lucrare în via Bisericii lui Hristos Domnul.”

Asociatia ortodoxa Calea Mantuirii – Galerie foto

   După încheierea disertației a urmat o sesiune de dialog cu cei prezenți, părintele Ioan Tulcan mulțumind, la final, invitatului și credincioșilor, pentru frumoasa întâlnire.

F.B.

sursa : http://www.caleamantuirii.ro

Cristina David

O vizita la Parohia Sega I din Arad – ctitorie a parintelui Ilarion Felea

In luna august a anului acestuia am avut posibilitatea de a face o calatorie la Arad (oras indragit deoarece acolo s-a nascut mama mea si a locuit impreuna cu bunicii vreme de 14 ani) cu care prilej am tinut neaparat sa ajung si la Biserica din cartierul Sega , depsre care stiam ca a fost ctitorita de parintele Ilarion Felea . Acest preot daruit cu har si binecuvantat de Domnul , a fost cumnatul bunicii mele, el casatorindu-se cu sora ei, Valeria Faur devenita astfel preoteasa Valeria Felea.

Nu am pierdut timpul si am luat legatura cu parintele Aurel Bonchis, parintele paroh si presedintele Asociatiei Bunavestire (despre care am scris aici cu mult timp in urma).https://preotulmartirilarionfelea.wordpress.com/category/parohia-sega-i-arad/

Biserica parohiala – Sega I- foto Cristina David

Se apropia ora amiezei si caldura caniculara invaluia nemilos totul in jur.  Parintele Aurel ma astepta cu mult calm si rabdare desi intarziasem un pic mai mult  iar dansul avea de ajuns la o inmormantare . M-a intampinat cu o caldura si o bunavointa care au avut darul sa ma destinda si sa ma faca sa ma simt imediat ca acasa.Cu multa sfiala si mare emotie mi-am inceput vizita cu intrarea in biserica ce mi-a atras atentia de cum am zarit-o prin marimea si frumusetea structurii arhitectonice , zugravita in alb la exterior  Imi plac nespus bisericile de culoare alba caci imi mangaie sufletul. Interiorul ei mi-a umplut sufletul de bucurie , era peste masura asteptarilor si a celor inchipuite de mine. Pictura realizata in culori vii pe peretii interiori si catapeteasma altarului mestesugit lucrata , care dateaza din anii de inceput, confera bisericii o atmosfera de tihna si evlavie. Am aflat de la parintele Bonchis ca preotul Ilarion Felea a sosit in Sega in luna septembrie 1930 venind de la Valea Bradului – localitate de moti din Muntii Apuseni , acolo unde fusese prima lui parohie dupa hirotonirea in preotie. Fusese asadar numit ca preot paroh la Arad – cartierul Sega I si a ramas aici pana in septembrie 1939 cand a fost numit ca preot slujitor la Catedrala Ortodoxa din acelasi oras.

Icoana Sfintei Treimi – foto Cristina David

La venirea parintelui Ilarion in parohie (sunt informata), biserica fusese ridicata deja in rosu prin osteneala enoriasilor doritori de a avea biserica lor unde sa se inchine si sa se roage in tihna dupa sufletul lor. A urmat o activitate de multa daruire din partea preotului paroh si a credinciosilor ce a durat ani de zile, timp in care biserica a fost dotata cu tot ce avea nevoie spre a deveni o binecuvantata casa a Domnului. Parintele mi-a aratat icoana reprezentand Sfanta Treime ,singura care se pastreaza din pictura initiala . Mi s-a spus ca scaunele aflate in biserica si la strane, lucrate cu multa arta in lemn solid de stejar, au rezistat in timp in conditie buna trebuind doar a fi lacuite din nou, proces ce urmeaza sa inceapa foarte curand, am inteles.

Interior biserica – atat Iconostasul cat si scaunele – sunt cele originale – foto Cristina DavidParintele Ilarion V Felea ctitorul sfintei biserici – Parohia Sega I Arad – foto Cristina David

Un moment emotionant (cu atat mai mult cu cat nu ma asteptasem – am simtit lacrimi inundandu-mi ochii) a fost acela in care parintele Aurel a scos din sfantul altar (unde sta in permanenta fixat intr-un cui pe perete) portretul marit al preotului ctitor, inramat cu multa grija. „Este cu noi in permanenta si ne asista la slujirea sfintei liturghii in fiecare duminica”, mi-a spus cu simplitate , vadind smerenie autentica si dragoste  impletita cu adanca pretuire fata de parintele Ilarion Felea ,cel care a fost mult timp sufletul bisericii  in care ne aflam. (va urma)

Cristina David

Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Cu acest titlu a aparut de curand in ziarul Lumina (23 aprilie 2017), un articol scris de Arhim. Conf. Dr. Teofan Mada.

Continutul articolului arunca o lumina aproape fara precedent de clara , pana in clipa de fata, asupra persoanei si personalitatii preotului Ilarion V Felea , om al Lui Dumnezeu mult incercat in viata sa si rolul pe care si  l-a ales, acela de marturisitor pentru Hristos intr-o lume si vreme a prigoanei credintei noastre crestine. Cu mare pretuire pentru autorul articolului , redau aici continutul .

 Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

 

http://ziarullumina.ro/parintele-ilarion-v-felea-o-viata-de-marturisire-121909.html

postare –  Cristina David