Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion Felea –  Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina  din 23.04.2017)

Cristina David

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

În premieră: Sfinţii închisorilor – partea I

Prima parte a unui reportaj care se referă la tăcerea suspectă care învăluie un subiect delicat: miile de preoţi şi de credincioşi martiri ucişi în închisorile comuniste. Echipa “În premieră” a aflat cine vrea să ascundă adevărul şi ce interese se află în spatele acestei tăceri.

“Unii dintre aceştia au caracteristici de sfinţi şi chiar sunt cinstiţi ca atare de prelaţi şi mii de români cu credinţă în Dumnezeu. Însă cineva vrea neapărat să păstreze tăcerea asupra acestui fenomen şi, mai ales, ignoră demersurile care s-au făcut de către unele cercuri ale Bisericii, pentru canonizarea martirilor. Mai grav, adevărul despre ce s-a întâmplat cu oamenii condamnaţi pentru credinţă e în continuare ascuns, victimele zac şi astăzi în gropi comune, neidentificate, în număr necunoscut şi fără cruci la căpătâi’, spune Carmen Avram.

| antena3.roded&v=hRkkRMJuevY]

articol postat de Cristina David

Parinti romani care au patimit în închisori – Parintele Ilarion Felea

Părintele Ilarion Felea
(21 martie 1903 – 18 septembrie 1961)

„Că am iubit legea Ta, Doamne,
ea toată ziua cugetarea mea este.”
(Ps. 118, 97)

Fiu de preot din Hunedoara, teolog profund şi lucrător al rugăciunii neîncetate, Părintele Ilarion Felea a urcat, într-o viaţă plină de prigoniri şi strâmtorări, calea spre Tabor, unde a aflat, strălucitoare şi necreată, lumina lui Hristos.
Absolvent al Facultăţii de Teologie din Sibiu, licenţiat în Litere şi Filozofie la Cluj şi doctor în Teologie la Bucureşti, Părintele Ilarion şi-a lucrat cu osârdie talanţii, atât ca profesor de Dogmatică şi Apologetică şi rector al Academiei Teologice din Arad, cât şi ca preot duhovnic la catedrala din oraş, pe care a transformat-o într-un adevărat focar de traire şi cultură religioasă.
Activitatea sa cărturărească a fost impresionantă: sute de articole, studii teologice, pagini omiletice şi aghiografice şi mai cu seamă ciclul de volume „Spre Tabor”, adevărate „Filocalii după Filocalii”.
Dragostea de oameni a Părintelui, pilda sa vie de credinţă şi jertfă, precum şi darul cuvântului, cu care a fost înzestrat din belşug, au atras în jurul său mulţime de credincioşi şi mai ales tineri însetaţi de adevărurile Ortodoxiei, fapt care a alertat în scurtă vreme Securitatea. Arestat prima dată în 1949, a fost închis timp de un an la Aiud. Revenit în mijlocul credincioşilor, şi-a continuat cu aceeaşi osârdie lucrarea misionară, mărturisind adevărurile de credinţă în predici şi articole.
În septembrie 1958 a fost arestat din nou şi supus unei anchete violente. Condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru „activitate contra clasei muncitoare”, a fost închis la Gherla şi apoi la Aiud. Aici, alături de Părintele Dumitru Stăniloae a ţinut aprinsă flacăra rugăciunii, slujind tainic în celulă, ori de câte ori era cu putinţă, Sfânta Liturghie pentru deţinuţi. Rugăciunea a fost, de altfel, reazemul său în toate strâmtorările vieţii, singura cale spre apropierea de Hristos. „Păcatul – scria Părintele – ne desparte de Dumnezeu şi ne întinează; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine”.
Ca toţi cei ce au mers pe urma lui Hristos, Părintele Ilarion Felea nu s-a temut de cei ce ucid trupul, ci s-a îngrijit ca mâna necredincioşilor să nu se atingă de sufletul său curat. Refuzând orice compromis cu regimul ateu, şi-a purtat crucea cu demnitate, făcând apostolat până la capăt între zidurile temniţei.

Frigul, foamea şi chinurile îndurate i-au adus grabnicul sfârşit, aureolat de nimbul martiriului. Trupul său a fost aruncat, fără cruce şi nume, în Râpa Robilor de la Aiud, mormântul elitei spirituale a României interbelice.

sursa : acum-si-aici.blogspot.com

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești” – marturie despre Parintele Ilarion Felea

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”
Mărturisitori – Pr. Ilarion Felea

Cu părintele Felea am stat la Aiud. El o fost și protopop, o fost și profesor de teologie la Arad. Și lucra în fabrică la fierărie. A făcut aprindere de plămâni și n-o vrut să-l bage la infirmerie. Și a făcut în picioare, lucrând în fabrică, aprindere la plămâni. Și s-o vindecat.

El ce lucra? Ducea căruțele. Noi acolo puneam, făceam care din lemn, căruțe din lemn pentru armată. Noi le vopseam. Ăia de la forjă făceau ălea pentru rafturi de lemn, și tot ce era metalic. Și io am lucrat la forjă. Și eram în curte când părintele Felea avea o echipă cu care trăgea căruțele, muta căruțele pentru îmbarcare. Și între ăia avea foarte, foarte mulți turnători. El era foarte, foarte urmărit. Și am auzit că o zis:

– De ăștia nu poți vorbi când ai vrea să vorbești, asta am auzit-o  eu când o spus-o el.  Zice:

– Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești.

Apăi ăștia, teologii de la Arad la care le-o fost profesor… așa frumos vorbeau despre Felea, ș-apoi el o fost condamnat la vreo 15 ani, da în ’59 pe urmă l-o condamnat pe viață pe Felea. Și el o murit la închisoare, părintele Felea.

Autor: Octavian Gherman

Sursa: http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilarion-felea/1307-cu-iubirea-si-cu-dragostea-si-viperele-le-imblanzesti

(Fragment de interviu luat lui Octavian Gherman – Aiudule, Aiudule, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pag. 111, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu)

Interviu cu Parintele Iustin Petre staretul Manastirii „Sf Ioan Casian” – despre eroi ai credintei in Romania comunista

Parintele IUSTIN PETRE

Staretul Manastirii Sf. Ioan Casian

„Vrem sa recunoastem sau nu , avem nevoie de eroi ai credintei”

– Saptamana trecuta, Manastirea Sf. Ioan Casian de la Gurile Dobrogei (Constanta) si-a deschis portile pentru a gazdui un eveniment spiritual de exceptie: expozitia dedicata memoriei unor martiri ortodocsi care au patimit in inchisorile comuniste, pentru credinta lor: Arsenie Boca, Gheorghe Calciu, Daniil Sandu Tudor, Pr Ilarion Felea, Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu. Este pentru prima data in Romania cand un asezamant monahal promoveaza o asemenea manifestare. De ce credeti ca este important sa comemoram, dupa mai mult de jumatate de secol, jertfa din credinta in temnite?
– Crucificarea neamului romanesc in temnitele comuniste, pentru si in numele lui Hristos, este un adevar istoric prea putin cunoscut. Acolo, in temnite, a dainuit fiinta noastra crestina nealterata. S-a spus in nenumarate randuri ca neamul care nu-si cunoaste si nu-si asuma responsabil trecutul nu va dainui in istorie si va fi sortit inevitabil disparitiei. Adevarul doare si este incomod pentru multi, de aceea e nevoie de curaj sa mergi si sa-l afli intr-o asemenea expozitie. Dar sa nu uitam ce a zis Hristos: Cunoasteti Adevarul si Adevarul va va face liberi!

„Principalele victime ale regimului comunist nu au fost oamenii politici, ci adevaratii marturisitori ai lui Hristos”

 

– Totusi, nici unul dintre martirii inchisorilor nu a fost bagat in puscarie pe motive religioase, ci numai pe motive politice. De ce credeti ca a procedat regimul comunist asa?

– Sa nu uitam ca in Romania, regimul comunist s-a pretins a fi o democratie populara, care democratie, macar de fatada, se obliga sa respecte si sa garanteze drepturile si libertatile omului, si unul dintre aceste drepturi este libertatea de constiinta si libertatea religioasa. Iata motivul pentru care, la noi si nu numai, regimul comunist s-a folosit din plin de minciuna si viclenie, pentru a-si masca rautatea sau gradul de cruzime in fata lumii, inscenand mincinoase procese politice unor oameni nevinovati si neimplicati politic, din elita interbelica romaneasca. Mari teologi, precum parintele Dumitru Staniloae, parintele Ilarion Felea, parintele Dimitrie Bejan, parintele Arsenie Boca, parintele Sofian Boghiu, parintele Galeriu, parintele Nicolae Steinhardt etc., si alaturi de acestia toti membrii miscarii Rugul Aprins, de la manastirea Antim din Bucuresti, au fost condamnati, fara sa faca parte dintr-un anume partid politic. Acesti oameni ai lui Hristos suparau regimul, exclusiv prin rezistenta lor spirituala si prin verticalitatea lor duhovniceasca. Desigur, motivul oficial al condamnarii a fost de o cu totul alta natura, nicidecum religios: instigare la revolta impotriva regimului, nesupunere civica, activitate periculoasa impotriva ordinii sociale etc. De altfel, aproape toate aceste asa-zise procese politice care au bagat zeci de mii de romani in bezna temnitelor ori i-au trimis la Canal, au fost o jalnica mascarada. Din punctul meu de vedere, inchisorile si lagarele comuniste sunt cel mai bun material didactic pentru oricine vrea sa cunoasca adevarata fata a comunismului, antihrismul sau profund, capabil sa puna in aplicare cele mai oribile metode de a umili si a desfiinta totalmente pe omul crestin. Slava Domnului ca in acest sens s-a scris destul pentru memoria celor de buna credinta, care au urechi de auzit si ochi ca sa vada.

„Temnita a fost o adevarata academie duhovniceasca”

– Multi dintre cei trecuti prin inchisorile comuniste afirma ca au dovedit o traire crestina mult mai intensa in timpul detentiei…

O minune in podisul Dobrogei

– Intr-adevar, temnita a fost o grea piatra de incercare pentru crestinii nostri. Se cunosc torturile inimaginabile la care au fost supusi. Multi dintre ei au cedat mai devreme sau mai tarziu, s-au lepadat de Hristos ca sa nu mai fie torturati, dar apoi s-au ridicat iarasi. Altii au rezistat pana la capat si au murit marturisitori, altii supravietuiesc si astazi. Mi-a dat Dumnezeu marele privilegiu sa-i cunosc de aproape pe cei doi mari parinti, stalpi ai ortodoxiei romanesti, supravietuitori ai iadului comunist: parintele Iustin Parvu si parintele Arsenie Papacioc.

Exista o superba marturie a parintelui Dumitru Staniloae despre asta. „L-am intalnit pe Dumnezeu”, spunea parintele, „prima oara, in satul natal, in povestile batranilor, apoi in Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti si, abia tarziu, in timpul detentiei, L-am intalnit in rugaciune. Temnita m-a invatat sa ma rog. Temnita a fost o adevarata academie duhovniceasca.”

– Cu siguranta stiti ca a inceput sa existe o evlavie populara pentru cativa dintre marturisitorii crestini care au murit in temnitele comuniste, cum sunt Pr. Daniil de la Rarau (Sandu Tudor), Pr. Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcanescu. Li se fac icoane, acatiste, lumea li se roaga. Mai mult, de o vreme, oamenii depun marturie ca se intampla minuni cu ramasitele pamantesti gasite in gropile comune de la Aiud, unde au fost aruncati nenumarati detinuti politici. Cum interpretati toate acestea?

 

– Exista o nevoie fireasca, in special in randul tinerilor, de a cauta modele de traire ortodoxa autentica, modele care sa-i impresioneze prin daruirea lor totala fata de Hristos, indiferent de consecintele in plan social sau personal. Vrem sa recunoastem sau nu, avem nevoie de eroi ai credintei, la care sa ne raportam propria noastra vietuire crestina. Adevarul este ca suntem cu atat mai impresionati, cu cat aceste modele sunt gasite in istoria recenta. Citind o carte de marturii ale ororilor din temnitele comuniste ti se rascoleste constiinta crestina oricat de insensibil ai fi.

fragmente din interviul publicat in Formula As – sectia SPIRITUALITATE – autor Claudiu Tarziu (2 sept 2011)