Un text inedit al Parintelui Ilarion V Felea – In memoriam Nichifor Crainic

Se împlinesc azi 73 de ani de la atentatul terorist bolșevic la cultura română din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte și închisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru șiRadu Gyr de către soția lui Silviu Brucan, A. Sidorovici.

In memoriam Nichifor Crainic publicăm azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale în haos ale României, cu referiri de strictă actualitate și azi, cum ar fi: “Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic.”

Recenzia de mai jos, pe care o publicăm online în premieră, a fost  (re)descoperită de cercetătorul Florin Duțu după 82 de ani de la publicare și reprodusă într-o nouă ediție a lucrării “Puncte cardinale în haos” de Nichifor Crainic, apărută la Editura Floare Albă de Colț.

Nichifor Crainic – Puncte Cardinale în Haos

de Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA

(n.21 mart.1903; d.18 sept.1961, temnița Aiudului),

în Revista Teologică, nr. 3-4, 1936, p. 136-137.

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit pe noi Românii, ca la marile răspântii și cotituri ale vieții istorice să ne trimită bărbați aleși și plini de har, care prin energia înțelepciunii lor să ne arate calea mântuirii. Credem că din rasa acestora face parte și maestrul Nichifor Crainic. Cine-i cunoaște scrierile poetice, încununate de premiul Academiei Române și activitatea publicistică, mai ales cea depusă în redacția Calendarului și a Gândirii, încununată și aceasta într-un fel sau într-altul de admiratorii și adversarii lor – își poate face o icoană clară despre valoarea personalității și a sufletului din care au izvorât. Cu noua Dsale lucrare intră în primele rânduri ale scriitorilor care au ceva de spus lângă patul durerilor în care se zămislește epoca cea nouă, renașterea României în duh și adevăr.

Punctele Cardinale sunt într-adevăr directivele unui văzător, care dau orientarea sigură și optimă în vălmășagul ideologiilor contemporane. Avem înainte o carte de eseuri, cum nu s-a publicat alta în literatura română. Problemele cele mai mari și mai grele ale vremii află în condeiul lui Nichifor Crainic instrumentul de expunere și de obiectivă lămurire. Tineretul și creștinismul, comunismul, ateismul și spiritualismul, cultura și civilizația, democrația și demofilia, creștinismul și naționalismul, străinismul, tradiția, rasa și religia, ortodoxia, latinitatea, credința, etnicul și esteticul, pacifismul – toate aceste pietre de care se poticnește timpul nostru sunt rând pe rând cioplite și modelate cu măiestrie de cugetarea artistului. Apoi îmbrăcate în haina operei de artă, în armonia cântecului ziditor de cetate sunt redate generației ce simte pe umerii ei povara gravei răspunderi a ceasului de față.

S-a spus cu drept cuvânt că epoca noastră este „epoca ideologiilor”. Dl. Nichifor Crainic prezintă gânditorilor români ideologia sănătoasă a creștinismului ortodox, activ și creator, atât de fericit concrescută în sufletul poporului cu naționalismul. Trecutul istoric, viața și cărțile celor mai aleși fii reprezentativi ai neamului, întreagă tradiția noastră culturală și zestrea morală a nației ne îndeamnă, ca după această ideologie să ne orientăm cârma sufletului și a statului în mersul lor spre culmile desăvârșirii.

Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixează în haosul cugetării moderne, sunt farurile care luminează mersul normal al României în drumul ei spre glorie și nemurire. Ele sunt catehismul generației tinere și au menirea de a deveni „crezul omului eroic”.

Alte națiuni au demult astfel de cărți ce formează pietrele de hotar dintre epoci și le asigură curgerea vieții istorice în alvia firească a destinului lor cultural. Noi încă am avut câteva scânteieri de acest fel, cum au fost Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sau Cântarea României. După războiul mondial am avut articolele fulgurante ale d-lui Octavian Goga, cuprinse în volumul Mustul care fierbe. Sunt dezbătute și luminate aici o serie întreagă de probleme și idei care frământă viața și fixează evoluția veacului nostru.

Punctele Cardinale designează un apogeu în scrierile de acest gen, la noi. Ele sunt asemănătoare cu cele ale d-lui Octavian Goga, cu deosebirea că dl. O. Goga scrie pentru masa publicului cititor, dl. N. Crainic pentru elite și în special pentru tineretul universitar. Unul scrie articole în fuga condeiului; celălalt, pe îndelete, eseuri. Dar și unul și altul pun cu curaj și cu toată sinceritatea degetul pe rănile țării și depun osteneli eroice pentru tămăduirea lor. Îndeosebi se ocupă ei cu străinismul sub toate formele sub care ni se prezintă și ne copleșește și au aceleași accente dureroase față de „înstrăinații neamului”, ca și Simeon Bărnuțiu în 1848, când a rostit profeticele cuvinte: „Fii nenorociți! Cine vă va apăra, dacă părinții voștri dau mâna cu străinii în contra voastră?!”

Apostolii satelor și ai orașelor, preoții, învățătorii și întreaga elită a intelectualității române are față de dl. Nichifor Crainic o sfântă datorie: să coboare ideologia Punctelor Cardinale în sufletul poporului. Moneda forte să o schimbe în bani mărunți de circulație zilnică. Să facem adică frumoasa gândire a maestrului Nichifor Crainic să trăiască viu și conștient în mulțimea poporului român. Căci e o adevărată tragedie în care se zbuciumă spiritualitatea românească și profeții ei. Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu [subl.ns]. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic. Profeții lui adevărați luptă vitejește cu munți de greutăți. Unii obosesc și cad sub povara lor. Dar împărțite pe umerii tuturor aceste greutăți s-ar purta și pe degetul cel mic. Să împărțim deci sarcinile, să muncim și să luptăm, ca prin doctrina creștinismului dinamic și a naționalismului sincer, clasic definită de maestrul Nichifor Crainic în Puncte Cardinale, să facem din haosul vremii cosmos – ordine morală și frumusețe divină pe fața transfigurată a României.

Sursa: MĂRTURISITORII 

Cristina David

Omagierea părintelui Ilarion Felea, în cadrul „Serilor duhovnicești” de la Catedrala Veche din Arad

   În seara zilei de 27 octombrie a.c., preotul lector dr. Filip Albu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a susținut o conferință în cadrul Serilor duhovnicești organizate de către Asociația “Calea Mântuirii” a Parohiei Ortodoxe Arad-centru.

   Îndată după rostirea rugăciunii, părintele profesor dr. Ioan Tulcan, coordonatorul acestui proiect catehetic și duhovnicesc, a prezentat în fața auditorului câteva coordonate ale tematicii anului omagial închinat apărătorilor Ortodoxiei din perioada comunistă, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Asociatia ortodoxa Calea Mantuirii – Galerie foto

   După această succintă introducere, a fost salutată prezența conferențiarului, care a ales ca disertație tema: A trăi, a propovădui și a mărturisi în Duhul Adevărului: Preotul martir Ilarion V. Felea.

   În debutul conferinței sale, părintele Filip a mulțumit organizatorilor pentru invitație, felicitându-i pe cei prezenți pentru derularea acestui frumos proiect pastoral.

   Din cele prezentate de conferențiar au fost reținute, din concluzii, următoarele: “Pentru noi, cei de astăzi, personalitatea părintelui Felea rămâne ca un model vrednic de urmat. De la el învățăm că preoția înseamnă o slujire pastorală a credincioșilor cu timp și fără timp, în care primează câștigarea acestora pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu urmărirea dobândirii unor foloase materiale. Într-o vreme în care oamenii sunt folosiți tocmai pentru câștig financiar, preoția noastră trebuie să le ofere tocmai reversul pe care ei îl caută.

   Conștiința aceasta o dobândim prin multă rugăciune particulară legată de cea liturgică, după ritmul cursului anului bisericesc, după cum ne oferă exemplul părintele Felea. În acest efort duhovnicesc trebuie integrați și credincioșii, fiind obișnuiți cu Spovedania și Cuminecarea frecventă. Așa îi vom putea conștientiza de adevăratul sens al Bisericii, ca Trup al lui Hristos.

Catedrala Veche – Arad – photo Cristina David

   La acestea se adaugă dragostea sa față de „știința cea înaltă a Teologiei”. Lucrarea preoțească nu se reduce la oficierea mecanică a slujbelor ci presupune o permanentă adăpare din izvorul scrierilor patristice. Mai departe, bagajul de cunoștințe dobândit devine fermentul necesar unei activități catehetice și omiletice roditoare. Tocmai pentru a depăși capcanele unei predici nereușite, în fața unui auditoriu mult mai școlit acum, preotul este dator a-și pregăti predicile sub toate aspectele cerute de regula omiletică: conținut, formă oratorică și stil cât mai elevat.

   Prin urmare, chipul de adevărat păstor și slujitor al părintelui Felea ne invită să-l descoperim, iar și iar, din scrierile sale, pentru a ne imprima acele impulsuri necesare spre buna și roditoarea lucrare în via Bisericii lui Hristos Domnul.”

Asociatia ortodoxa Calea Mantuirii – Galerie foto

   După încheierea disertației a urmat o sesiune de dialog cu cei prezenți, părintele Ioan Tulcan mulțumind, la final, invitatului și credincioșilor, pentru frumoasa întâlnire.

F.B.

sursa : http://www.caleamantuirii.ro

Cristina David

Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Cu acest titlu a aparut de curand in ziarul Lumina (23 aprilie 2017), un articol scris de Arhim. Conf. Dr. Teofan Mada.

Continutul articolului arunca o lumina aproape fara precedent de clara , pana in clipa de fata, asupra persoanei si personalitatii preotului Ilarion V Felea , om al Lui Dumnezeu mult incercat in viata sa si rolul pe care si  l-a ales, acela de marturisitor pentru Hristos intr-o lume si vreme a prigoanei credintei noastre crestine. Cu mare pretuire pentru autorul articolului , redau aici continutul .

 Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

 

http://ziarullumina.ro/parintele-ilarion-v-felea-o-viata-de-marturisire-121909.html

postare –  Cristina David

 

 

 

 

 

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

Dumnezeu permite ispitele in viata noastra spre a ne apropia de El – fragment din lucrarea „Spre Tabor” vol I Pregatirea

Pr. Ilarion Felea
„Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.”

Am inteles in urma celor citite si traite ca si crestini ortodocsi ca ispitele sunt permise de catre Dumnezeu in viata noastra, deoarece ele ne sunt de folos in multe feluri.

„Ispitele ne sunt de folos ca scoala a smereniei , deoarece pun la incercare puterea, mandria , rabdarea si neputinta noastra. Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care NU le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.

Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. <<Cine fuge de ispite, fuge de virtute.>> spune Sfantul Isaac Sirul. Nimeni nu poate sa se desavarseasca in virtute daca nu are rabdare in ispite. Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu, cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi(invinse) aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite..In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.”

Foarte de folos este ceea ce spune parintele Ilarion in continuare, vorbind despre menirea ispitelor si aratand de ce Dumnezeu ingaduie sa fim razboiti de catre dracii ispitelor.

Citand dintr-o lucrare a Sf Maxim Marturisitorul, parintele arata cinci motive sau pricini pentru careDumnezeu ingaduie ispitele si patimile in viata crestinilor. Unul din cele mai evidente pricini este aceea ca sa uram pacatul facut cu multa putere, odata el invins prin lupta si durere, dupa ce am fost ispititi. Iar devenind nepatimasi sa nu uitam cumva slabiciunea noastra prin care am cazut in acel pacat si nici puterea celui ce ne-a ajutat.

Capatam astfel o imagine clara prin lamurirea acestui aspect de care fiecare dintre noi se loveste in viata sa. Caci exista om sa nu fi pacatuit in aceasta viata ? Sf apostol Pavel spune clar in epistola lui catre romani ” Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; „(cap 3 versetul 23).

Postare – Cristina David

 

Iisus Hristos este Intruparea Invataturii Sale

In lucrarea sa mentionata intr-un articol anterior , RELIGIA IUBIRII, Preotul martir Ilarion Felea exprima un alt adevar pe care multi dintre noi, desi crestini , nu il luam in seama.

In continuare , parintele Ilarion Felea scoate in evidenta o mare realitate constatata de cei care parcurg paginile Sfintei Scripturi si anume , a Noului Testament.

„Cuvantul Evangheliei Domnului are o putere misterioasa, revelatoare, restauratoare si linistitoare.

–  Misterioasa  deoarece atrage, vrajeste si cucereste sufletele intr-un mod negrait si neinteles;

–  Revelatoare, fiindca dezvaluie tainele vietii si ale divinitatii;

– Restauratoare, pentru ca ne descopera adevarul mantuitor si inlatura intunerecul minciunii si al erorii ;

– Linistitoare, caci impaca inima omului si pe om cu Dumnezeu.

Spre deosebire de cuvintele altor intelepti, profeti si intemeietori de religie , cuvintele Mantuitorului sunt una cu persoana Sa. Iisus Hristos este intruparea invataturii Sale. Cu o divina autoritate, El se declara Adevarul, Viata si Lumina lumii. „Eu sunt calea , adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine.”(Evanghelia lui Ioan 14:

„Eu sunt Invierea si Viata. Cel ce crede in Mine va fi viu, chiar daca va muri.” (Evanghelia lui Ioan 11:25).

„Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine dupa mine nu va umbla in intunerec, ci va avea lumina vietii.”(Evanghelia lui Ioan 8:12)

Asa se intelege ca unde este Iisus Hristos apare lumina, viata si mantuirea, harul si adevarul, care alunga intunericul , cu toate lucrurile, duhurile si puterile lui.”

sursa : Preot Ilarion V Felea „Religia iubirii” pp 381, 382

postare – Cristina David

Parintele Ilarion Felea – raul nu este de la Dumnezeu

Răul, prin urmare, este din lume, din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu

„Din libertatea bine întrebuinţată se nasc toate virtuţile şi comorile morale şi spirituale ale omenirii; din abuzul de libertate se nasc toate viciile şi relele.”

„Răul, prin urmare, este din lume, din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu. E ceva trecător, ca orice imperfecţiune. Dacă Dumnezeu nu opreşte prin forţă relele pe care le fac oamenii, aceasta înseamnă că El respectă libertatea fiilor săi şi mai înseamnă că le aşază pe umeri răspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi să le poată răsplăti. Fără libertate nu există răspundere, fără răspundere nu poate să fie răsplată: recompensă sau pedeapsă. lată din ce consideraţii generale, răul nu este de la Dumnezeu și nu trebuie atribuit lui Dumnezeu.”

Cititi mai mult aici : http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/daca-dumnezeu-poarta-grija-de-creatia-sa-de-ce-admite-raul-lume

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 146-147)

postare Cristina David

INIMA in VIATA DUHOVNICEASCA

Inima in Viata Duhovniceasca – Parintele Ilarion Felea

„Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru, in inima ” (Luca 17:21)

Nu este lucru usor sa privesti si sa citesti inima omului..”De ar putea cineva/ S-ami citeasca inima/ Ar ceti pan-ar rmuri/ si tot n-ar ispravi” (spune versul si cantecul popular)
Acolo, in adancurile ei sunt ascunse taine mari: lumini si umbre,virtuti si pacate, puteri si slabiciuni, vapai si ruini, viata si moarte, frumuseti si uraciuni, ingeri si demoni, ceruri si iaduri…In inima omului, mica, mari focuri ard; ardeaici ceva din vapaia vesniciei. aici se ascund visele si dorurile; aicieste mlastina deznadejdii si ancora nadejdii; aici se afla comorile cele mai scumpe, cele mai mari si adevarate …dar si cele false, uneori.
Dupa Sfantul Macarie cel Mare – adanc si mare cunoscator al sufletului omenesc – inima la unii este palat al Lui Hristos, la altii bordel..la unii holda de grau, la altii camp de spini: la unii cer si lumina, la altii prapastie intunecoasa.

„Palatul Lui Hristos este inima” ; aici locuieste si Se odihneste Hristos, cu ingerii si cu duhurile sfinte, cand e curata. (Sf Macarie cel Mare – Omilii duhovnicesti,p 96)

sursa : Pr Ilarion Felea – Spre Tabor vol II – Curatirea pp 162-163

Un simplu comentariu , de fapt o mica rugaciune :

Ajuta-ne Doamne al nostru ca inima sa ne fie Granarul gandurilor , simtirilor, si faptelor bune , sa culegem la sfarsitul vietii noastre aici mantuirea sufletelor noastre si viata vesnica in Lumina. Caci numai Tu ne poti da acest har prin Duhul Tau Sfant . AMIN

postare Cristina David

 

 

Cum lucreaza ispita – prin diavol – Spre Tabor vol1 (I)

In Post mai ales , (mai avem de parcurs doua saptamani din Postul cel Mare in acest an ) , grija cea mare este intre altele , lupta cu ispitele. O lupta adesea nedreapta in ceea ce privesc fortele implicate , si greu de dus. Omul, noi toti, suntem nedesavarsiti , avem nenumarate slabiciuni care adeseori  ne imping in bratele ispitelor.  Aici intervine in mintea credinciosului , vointa , stradania spre  ascultarea poruncilor Mantuitorului nostru , care implinite, ne apropie sufleteste de Dumnezeu si tot ceea ce El reprezinta.

Parintele Ilarion Felea spune in lucrarea sa „Spre Tabor” (considerata de parintele Iustin Parvu ca fiind cea mai buna opera a Ortodoxiei romanesti, de pana acum) si anume, in primul volum ,ca „ispitele insele ne cheama sufletele la pocainta, la ispasirea si inlaturarea pacatelor.”  Ele ” sunt toiag de intoarcere la Dumnezeu, pricini de trezire, indreptare si apropiere de Dumnezeu.”.

In continuare autorul citeaza din opera Sfantului Maxim Marturisitorul : „Necazurile incercarilor, sunt aduse  pentru unii pentru stergerea pacatelor savarsite, peste altii pentru stergerea celor ce le savarsesc acum, si iarasi peste altii , pentru oprirea celor ce vor avea sa le faca.. Dar afara de acestea, mai sunt si cele care vin pentru dovedire (probare – nota autorului), ca de pilda cele venite asupra lui Iov.”

Ispitele dovedesc , mai subliniaza parintele Felea , ce-i in inima omului.( dupa cum aflam si in Sfanta Scriptura – Deut. 8:2 ; 32-31 si Iacob 1:3.

Cum lucreaza ispita

Ispita sau incercarea este cea dintai piedica in drumul spre culmile desavarsirii sufletului. O numim piedica, dar ea poate fi si un mijloc de curatire si intarire duhovniceasca.

Ispita pate fi o cercetare mai in adanc a lucrurilor.

De unde vin ispitele? Cine si de ce ispiteste? Ce folos avem din ispite? Cum lucreaza ispitele? Care sunt mijloacele, armele de lupta prin care ne putem impotrivi ispitelor?

Ispita nu este de la Dumnezeu.

Este lamurit ca Dumnezeu, neavand in sine nimic rau , nu ispiteste pe nimeni. Asa spune Sf Apostol Iacob: „In ispita  nimeni sa nu zica : Ma ispiteste Dumnezeu, caci Dumnezeu nu este ispitit de rele si El nu ispiteste pe nimeni.” (Iacob 1:13)

Ispita vine de la diavolul, de la lume si de la trup, dinafara si dinlauntrul omului.

Cu incredintarea aceasta,ca Dumnezeu nu ispiteste, dar permite ispita pe masura puterii omului si scapa pe cei credinciosi din cursele ei, ne rugam Cerescului Tata : ” Si nu ne duce- Doamne – pe noi in ispita, ci ne mantuieste de cel ra” (Matei 6:13)

Ispititorul, (diavolul, lumea, omul) este afara de noi. Samanta ispitei insa este in in noi insine , in mintea, in inima si in vointa noastra libera. In noi se trezeste si lucreaza ispita indoielii, ispita gandului patimas, ispita necredintei, ispita poftelor si a placerilor trupului si toate ispitele.

Preot Ilarion Felea „Spre Tabor” vol I  pp. 145, 146, 152

In postarile pe care le am in vedere pentru viitor , voi continua sa ating in detaliu aspectul deosebit de  spinos al ispitei si pacatului , atat de intrepatrunse dupa cum stim atat de bine  , insa din fericire nu imposibil de despartit.  Victoria asupra ispitelor nu este tocmai usor de atins , insa citind sfaturile si exemplele date de un mare om, teolog si marturisitor martir pentru Hristos , care s-a implicat in viata duhovniceasca proprie si a enoriasilor lui cu patos si daruire , vom afla incurajare, sunt sigura. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

Post mult binecuvantat in zilele care urmeaza si ne apropie tot mai mult de Sfanta Sarbatoare plina de Lumina a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Postare si comentarii – Cristina David

Din invataturile Preotului Ilarion Felea – despre convertirea spre Lumina Taborului

 Preiau de pe alt site o postare a unui prieten bun, cunoscut  de mine in urma cu ani de zile pe CrestinOrtodox.ro. In materialul preluat de mine el mentioneaza impresia deosebita pe care i-a pricinuit-o citirea lucrarii CONVERTIREA Crestina scrisa de Parintele Ilarion Felea .

Cineva mi-a cerut sa apreciez o pagina a cuiva care vrea sa migram la Calendarul crestin-ortodox rusesc ! Nu sunt impotriva crestinilor ortodocsi rusi si ucrainieni , dar parca Sfintii Neamului Romanesc imi sunt mult mai dragi ! Cum eu incerc sa fac cativa pasi pe Calea Pocaintei , imi permit sa incerc sa inteleg Invataturile catorva Parinti Duhovnici Romani si care , unii deja , noi ii consideram ca fiind Sfinti ! Recunoscand acel Calendar crestin rusesc , ar insemna ca nu pot sa caut sa inteleg din Invataturile Parintilor Arsenie Boca , Ilie Cleopa , Teofil Paraian , Iustin Parvu , Nicolae Steinhardt , Arsenie Papacioc , Gheorghe Calciu ,Lavrentie Sovre , Ioanichie Balan , Dumitru Staniloae , Ilarion V. Felea , iar lista ar putea sa fie completata de multi Parinti Duhovnici Calauzitori contemporani cu aceste vremuri ! Daca , doar acestia pe care i-am enumerat eu cu Respect si Smerenie si Recunostinta pentru Darurile care ne sunt Transmise de Bunul Dumnezeu prin Ei si Povetele si Invataturile lor dar si prin Predicile Liturghice , nu ne-au indemnat sa lasam traditiile Calendarului crestin-ortodox al Neamului Romanesc pentru a trece la altele , eu care doar silabisesc cele propovaduite de catre Ei , ar insemna ca ma cred mult mai „educat crestin – ortodox ” ! Incerc sa invat sa fiu smerit si ascultator al celor ce Dumnezeu ne-a Aratat cum sa Incercam sa-L Urmam cu astfel de Invatatori Parinti Duhovnicesti cu mult Har !

Am sa inchei aceasta cu ceva ce mi-a placut foarte mult in ultimele zile si apartin Parintelui Ilarion V. Felea :

PREOT ILARION V. FELEA
CONVERTIREA Crestina
SIBIU, 1935
TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE

Trimit aceasta încercare de
studiu biblic si misionar în lumea
cetitorilor, cu nădejdea vie şi
cu dorinţa fierbinte de a-i povăţui
pe calea vieţii, spre lumina şi
bucuria Taborului.
Arad, la Schimbarea la Faţă a Domnului
1955
AUTORUL

„Orice apostolat este o funcţiune a pasiunii evanghelice .
Iar aceasta nu izvorăşte decât din sufletele convertite la dragostea de Hristos şi prin ea la iubirea deaproapelui .
Convertitul este un om întors către Dumnezeu după Voinţa Căruia îşi întocmeşte toate rosturile vieţii . El simte cu Dumnezeu , cugetă cu Dumnezeu , lucrează cu Dumnezeu .
Fiindcă şi-a curăţit simţirea în focul dragostei de Hristos , şi-a luminat mintea cu lumina nespusă care a răsărit pe seama celor „din umbra morţii” şi şi-a întărit voinţa , slobozindu-o din cătuşele trufiei şi supunându-o Celui ce toate le lucrează spre binele nostru .
Convertitul şi-a răstignit — cu Hristos —făptura veche cu păcatele ei , înviind ca o făptură nouă şi vieţuind sub imperiul graţiei . Prisosul credinţa şi iubirii prin care se simte legat de Hristos şi de obştea dreptmâritorilor săi fraţi —Biserica vie — se revarsă ca o Binecuvântare peste toată viaţa lui — îndrumându-o şi sfinţându-o .
Viaţa unui convertit se zideşte organic , impresionant de organic în toată înălţarea ei .
Fiindcă şi cugetul şi gestul şi vorba şi fapta lui au o singură obârşie — Hristos — şi sunt inspirate de-Un singur Duh — al Evangheliei .
Această impresionantă frumseţe morală a vieţii convertitului , propovedueşte prin ea însăşi .
Obştia se resimte de prezenţa în mijlocul ei a unui creştin adevărat . Un om ajuns în apropierea unui convertit , începe a se converti şi el —prin contagiune .
Totuşi , convertiţii adevăraţi nu se mulţumesc cu apostolatul oarecum pasiv al pilduitoarei lor vieţi , ci purced la misionarismul activ , chemând şi prin cuvânt sufletele la pocăinţă şi la viaţă nouă în Hristos .”

Doamne, cum se adevereste inca o data faptul ca lucrurile din viata noastra nu sunt intamplatoare. Nu mi-a fost dat sa citesc fragmentul acesta pana acum, dar cunosteam existenta lucrarii , iar autorul imi este ruda apropiata. De ce spun acest lucru : venind si stabilindu-ma in SUA , am avut binecuvantarea Domnului ca sa ajut in feluri variate Biserica Ortodoxa Romana aici. Intre cele infaptuite prin vrerea Lui a fost aducerea in fata altarului spre convertire (ca nasa de botez) a unui nativ american apartinand indienilor de aici si care a aflat, in final, trecand prin catolicism si diverse forme de protestantism (simtind chemarea) ca ortodoxia este calea dreapta catre Domnul nostru Iisus Hristos . Ocupatia lui , poate va veti intreba? Politist…Desigur, am ramas in stransa legatura , ca parte din aceeasi familie. Este o placere sa vorbesti cu el despre credinta ortodoxa , a devenit un aparator fervent al ei si fata de americanii apartinand multiplelor denominatii . Dumnezeu lucreaza ! Daniel Sava (Corey) , nu este nici pe departe un caz unic in sensul in care am vorbit.

postare – Cristina David