Preotul Ilarion V. Felea – mărturia parintelui Oprea Craciun , ucenic al parintelui Ilarion

Părintele Oprea Crăciun, prin mijlocirea căruia am publicat opera monumentală de Parintele  Ilarion: Spre Tabor (publicată de mănăstirea noastră în 4 volume), i-a fost ucenic devotat şi apologet al operei şi învăţăturilor sale. Redăm aici sincera şi preţioasa sa mărturisire: „Mă preocupă publicarea acestei opere a Părintelui Ilarion, ca o datorie sacră, încredinţată Părintelui Tudor Damian din Arad, împreună slujitor la Catedrala din Arad, după desfiinţarea Academiei Teologice, al cărei rector era, până în 1948, şi împreună vieţuitor şi mărturisitor… şi la «universitatea» din Aiud.

Părintele Tudor Damian, onorându-mă, mai ales după anul 1993, cu cinstea de a-i fi confident, mi-a mărturisit următoarele: «Slujind la rând, împreună la Catedrală, şi apreciindu-i talentul, cunoştinţele şi trăirea simţită la serviciile divine, l-am rugat să-şi rezerve tot timpul pentru scris, obligându-mă, împreună cu ceilalţi confraţi, între care şi Părintele Bogdan Petru, să-l înlocuim în săptămâna sa de serviciu… Şi a scris.
În 1958 am fost arestaţi. Ancheta se făcea acum altfel decât în 1948-49, când îţi scriai tu declaraţia, sub presiunea maltratării, ci, anchetatorul scria răspunsul la interogatoriul ce ţi-l făcea. Părintele Ilarion nu semna niciodată scrisul aceluia, dacă nu era fidel cu declaraţiile Părintelui, riscând orice presiune fizică. Acuza a fost următoarea: Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică, antrenându-l într-un număr deosebit de mare; de ce ai făcut-o? Acesta a fost actul de acuzare.

Foto – Spre Tabor – coperta vol. III – Luminarea

În închisoare m-a rugat, ca, scăpând, la vremea ei (ştiind că va muri), să-i public manuscrisele»
Părintele Tudor, înainte de a trece la cele veşnice, ştiind că Ioan Felea (fiul) n-a reuşit să găsească înţelegere nici la Bucureşti, nici la Arad spre a le publica, m-a rugat să urmăresc desfăşurarea acestei preocupări, ştiind că Părintele Ilarion m-a acceptat să-i fiu fiu duhovnicesc, mai ales din mai 1956, când, venind de la Aiud, n-am mers acasă, în Bihor, până nu m-am spovedit într-o după-amiază întreagă şi a doua zi până la rugăciunea Tatăl nostru din timpul Sfintei Liturghii… Şi apoi până cu o săptămână înainte de a fi arestat în 1958.

Dea Domnul ca toţi cei ce vor gusta şi urma Spre Tabor, să antreneze tot neamul creştinesc la trăirea în Hristos şi la sfintele slujbe în sfânta Biserică, şi în viaţa lor şi a noastră de zi cu zi”.

material realizat de mănăstirea Paltin Petru Vodă

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Cand si cum se face meditatia?

Cand si cum se face meditatia?

Dupa sfaturile sufletelor inaintate in viata duhovniceasca, meditatia se face in tacere, in cat mai desavarsita liniste, ca sa auzim in taina inimii ce ne sopteste Dumnezeu. „Tacerea este o taina din lumea viitoare”, spune Sf. Isaac Sirul. Dupa alti ganditori tacerea e glasul intelepciunii si cantarea noptii; ea rasuna in inimi si ne umple de pace si de iubire. Timpul cel mai potrivit pentru meditatie este in zori sau in amurg, cand vremea e lina, sufletul e linistit si trupul e destins (cand nici o parte a lui nu e incordata). Linistea dinafara aduce si sufletului liniste si lumina…

Pregatirea pentru meditatie incepe, ca si rugaciunea, cu intoarcerea privirii dinafara inauntru, adunarea si concentrarea gandurilor mintii in inima. Nu gandim numai cu mintea ci si cu inima, cu toata fiinta noastra, cu atentie, in liniste si reculegere. Prima gandire este ca suntem in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni de fata, dar prezenta, starea Lui de fata se simte mai ales unde este un loc curat, un loc sfintit: in biserica, in fata crucii, a icoanelor, in suflet. Dandu-ne seama ca suntem in fata lui Dumnezeu, facem o scurta rugaciune, in care chemam in ajutor pe Dumnezeu, sa ne lumineze mintea si inima prin harul si cuvantul adevarului. Dupa rugaciunea de luminare urmeaza meditatia propriu-zisa, gandirea adanca la subiectul ales sau la intrebarea de constiinta care ne framanta. Fiecare dogma, fiecare porunca, fiecare lege, fiecare virtute, fiecare canon, fiecare dar, fiecare binefacere de la Dumnezeu, fiecare cuvant din Biblie si fiecare invatatura crestina poate fi subiect de meditatie, dar mai ales intrebarile care nelinistesc constiinta si care cer limpeziri. Ce e viata?…Ce e moartea?..Ce e sufletul?…Ce se alege de suflet dupa moarte?…De ce Iisus Hristos e Mantuitorul lumii?…Ce ne invata El?…Despre viata aceasta si despre viata vesnica, despre rai si iad? Dupa ce am intors gandurile pe toate fetele, trecem la consimtirea, iubirea si hotararea din inima pentru adevarul religios, linistitor si intaritor, la care am ajuns prin meditatie.

Parintele Ilarion spune ca atunci cand nu ajungem la o hotarare prin meditatie, lipsindu-ne cunostintele lamuritoare care sa ne lumineze, este bine sa citim cartile duhovnicesti, lectura lor fiind „inceputul stiintei si temeiul meditatiei” si sa apelam la sfaturile duhovnicilor pe care nu e bine sa le nesocotim. Parintele atrage atentia sa nu lasam nici o meditatie fara a ajunge la o hotarare buna sau fara sa innoim o hotarare buna luata anterior.

„Dupa hotarare, aducem bunului Dumnezeu o rugaciune de multumire si de lauda pentru intarirea in hotararea luata, apoi incheiem meditatia cu Tatal nostru si Nascatoarea…

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. III Luminarea pp. 378-380

Cristina David

 

Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David

 

Luminarea prin rugaciune (1)

„Cea mai veche scoala a omenirii e…rugaciunea. Cand inca nu erau dascali si abecedare, oamenii isi munceau mintea si isi mangaiau inima prin rugaciuni: invatau rugaciuni,cantau rugaciuni- se bucurau si se luminau prin rugaciuni. Scoala rugaciunii mai intai a imblanzit firea, a desteptat mintea si a intarit virtutea omului”.

Astfel isi incepe parintele Ilarion capitolul XII si ultimul al volumului III din lucrarea sa „Spre Tabor” (Luminarea). Acest capitol este evident dedicat importanteisi rolului  rugaciunii in viata crestinului.

„De cand exista omul, religia si mai ales Biserica, rugaciunea implineste un  foarte insemnat rol curatitor si sfintitor, luminator si indreptator.”

Parintele ne spune ca, „dupa cuprinsul lor, Biserica ne invata trei feluri de rugaciuni, intemeiate pe cele trei virtuti religioase ale  Evangheliei: rugaciuni de lauda intemeiate pe credinta; rugaciuni de cerere, intemeiate pe nadejde si rugaciuni de multumire intemeiate pe iubire – toate avand un rost si un folos luminator si mantuitor.”

Prin rugaciunea facuta din inima, cu atentie desavarsita, primim lumina si liniste în suflet, in minte şi in privire; primim putere, caldura, bucurie si viata duhovniceasca.
„Rugaciunea smereste inima in fata lui Dumnezeu, fereste de pacat, ajuta
sa ne innoim viata si sa crestem in virtuti si fapte bune. Rugaciunea alunga demonii
gandurilor rele, atrage mila si iertarea lui Dumnezeu, aprinde focul harului, incalzeste iubirea, intareste sufletul si ne ridica pe aripile evlaviei pana la cer.”
Parintele Ilarion V Felea – Spre Tabor vol III , Iluminarea, pp. 467,471
Cristina David

Talcuirea Sfintei Liturghii de Pr Ilarion Felea in revista The Orthodox Word – St Hermann Press

 

Ma bucur sa pot anunta o fapta si un eveniment deosebit de imbucuratoare. Fapta este lucrarea de traducere din limba romana in limba engleza a doua capitole din  „Talmacirea Sfintei Liturghii” – opera parintelui Ilarion Felea. Evenimentul este publicarea de catre Saint Hermann Press (o revista crestin ortodoxa  de mare circulatie in America de Nord – in cel mai recent numar al anului 2018) a acestei traduceri si a unei prezentari a personalitatii parintelui martir Ilarion V Felea  – autor si traducere doamna Diana Suvak. Nu am stiut despre acest proiect decat acum doua luni cand am fost contactata de doamna Suvak si cand am ajutat cu trimiterea unor fotografii de familie infatisand pe Pr Ilarion Felea, cu datarea lor si cu alte cateva informatii. Am tinut de atunci comunicare stransa cu dansa  si de curand m-a instiintat de aparitia ultimului numar al revistei . Editura ofera si un format digital al traducerii. Am luat legatura si am informat portalul Marturisitorii unde domnul Victor Roncea este unul dintre colaboratori. Dansul cu bunavointa si promptitudinea care il caracterizeaza a publicat  acest eveniment de mare importanta.

Redau prezentarea facuta de publicatia The Orthodox Word numarului ultim al editurii St Hermann Press:

This issue of The Orthodox Word features the biography of a Christian hero who suffered in the prisons of Romania during that country’s more than forty years of Communist enslavement. Fr. Ilarion Felea, a married priest with two children, was a noted pastor, scholar, theologian, and author, whose works are highly valued and studied to the present day. In the words of the great Romanian theologian Fr. Dumitru Staniloe, “Fr. Ilarion has surpassed me.… I translated the Philokalia, but he actually lived it.” For his uncompromising stand for Christ he was arrested three times. During his final imprisonment in the notorious Aiud prison, he became the primary father confessor and spiritual counselor of the prisoners. His martyric death followed in 1961.

This issue also includes two chapters on the reception of Holy Communion from Fr. Ilarion’s book, An Interpretation of the Holy Liturgy, translated by Diana Suvak, the author of his biography.

https://www.sainthermanmonastery.com/

Cristina David

Roadele harului : sfintirea si desavarsirea duhovniceasca

Harul în unii este virtute, în alţii pocăinţă; în alţii cunoştinţă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, p. 1651) şi, în toţi, ultimul semn al sfinţirii şi desăvârşirii. Gradul asemănării cu Dumnezeu, treapta ultimă a desăvârşirii, se arată în progresul stăpânirii sufletului asupra trupului, a spiritului asupra cărnii, în biruinţa omului nou asupra celui vechi, prin virtute şi har. Omul absorbit de har este un duh cu Domnul. Cum se frământă şi se dospeşte aluatul, aşa se frământă – şi uneori se chinuieşte – omul viaţa întreagă, pe de o parte să-şi spele şi să-şi şteargă păcatul de pe suflet, iar pe de altă parte să se întărească în virtute, cu ajutorul şi binecuvântarea harului. Păcatul îl apasă, îl nelinişteşte, îl doare; virtutea îl atrage şi-l îmbărbătează; harul îl sfinţeşte, îi înviorează puterile sufleteşti; îl ridică, îl împacă cu sine şi cu Dumnezeu; îl înnoieşte şi astfel îl linişteşte şi desăvârşeşte. Suntem robii eurilor noastre mărunte. Liberaţi-vă, creştini, şi creaţi-vă în duh forme cât mai alese de frumuseţe, de bunătate, şi virtute. «Harul Domnului … cu duhul vostru, fraţilor. Amin» (Gal. 6:18).

Omul nu este o fiinţă nevolnică, slăbănoagă, cu neputinţă de îmbunătăţit, ci cultivat şi civilizat; dar nu este nici o fiinţă desăvârşită. Se poate îmbunătăţi (ameliora); poate deveni un creator de valori, de cultură şi civilizaţie; se poate cultiva şi desăvârşi.

Desăvârşirea omului se înfăptuieşte prin voinţă liberă (hotărâre), prin virtute morală (efort personal) şi mai ales prin har.  In drumul spre desăvârşireca să nu ne oprim, să cădem, să ne întoarcem sau să rătăcim, ne trebuie mult curaj, multă statornicie, multă sfătuire şi multă stăruinţă, răbdare, strădanie, viaţă nepătată, adică virtute, şi mai ales har de la Dumnezeu.

Harul este puterea cea mai apropiată şi calea cea mai scurtă, cea mai uşoară şi cea mai sigură prin care ajungem la sfinţire şi desăvârşire.

Preot Ilaron V Felea „Spre Tabor” vol. IV, Desavarsirea, p.187

Cristina David