Libertatea vointei

Vointa lui Dumnezeu lucreaza prin vointa omului. Dumnezeu este atotputernic prin desavarsirile lui, omul este atotputernic prin libertatea vointei lui.

Vointa disciplinata ne face sa ne rugam dimineata si seara, sa implinim cuvintele Evangheliei si astfel sa rapim imparatia lui Dumnezeu. Fara vointa nu se deschide nici o inima si nu se face nici un pas pe scara desavarsirii.

Fragmente din invatatura parintelui Ilarion V. Felea, anume din volumul II al lucrarii sale de capatai „Spre Tabor”, subintitulat „Curatirea”.

Cristina David

„Rugaciunea smereste inima in fata lui Dumnezeu, fereste de pacat, ajuta sa ne innoim viata si sa crestem in virtuti si fapte bune.”

Cine nu se roaga, slabeste in virtute si saraceste cu duhul- se desparte de izvorul luminii, al puterii si al vietii duhovnicesti.

Rugaciunea lui Iisus are darul sa sustina trezvia mintii, sa lumineze vazduhul inimii, sa cultive atentia si evlavia, sa vadeasca dorirea noastra de traire necontenita in prezenta lui Dumnezeu.

Preot Ilarion V. Felea – Spre Tabor – vol. III Luminarea p. 472

Cristina David

Impacarea omului cu Dumnezeu

Fericitul Augustin intreaba si raspunde: Doresti sa te ridici? Incepe prin a te cobori. Visezi sa zidesti o casa care sa se ridice pana la cer? Aseaz-i intai temelia pe smerenie. Si cu cat mai mult trebuie sa se ridice zidirea, cu atat mai adanci trebuie sa-i fie temeliile.(Fericitul Augustin)

Nimic trainic nu se poate cladi nici pe minciuna, nici pe mandrie(…) A face lucrurile, chiar si cele bune, cu mandrie, e ceva dracesc. Munca si viata evlavioasa, trairea dupa Evanghelie, cresterea in harul si i cunostinta Domnului cere de la noi sinceritate, adevar, smerenie fata de Dumnezeu, fata de aproapele, superior sau inferior, si fata de noi insine; pretind smerenia mintii si a inimii; smerenie in gandire, in privire, in vorbire, in gesturi, in imbracaminte, in mancare si in toate faptele.

Parintele Ilarion V. Felea – Spre Tabor vol.III Luminarea, Editura Crigarux, Piatra Neamt p.132-133

postare – Cristina David

Pizma – venin in suflet

Toate pacatele dau omului o oarecare placere, o dulceata trecatoare. Pizma ii da numai venin si chin. Pacatul pizmei este otrava care lipseste sufletul de pace, dar in schimb chinuieste constiinta, strica sufletul, usuca trupul, pierde omul. Dintre toate patimile, pizma este cea mai nedreapta si cea mai dreapta. „Este cea mai nedreapta , pentru ca face rau celor buni; cea mai dreapta, pentru ca chinuie pe cei stapaniti.” (Sf. Grigorie Teologul).

Pizma se intalneste intre tot felul de oameni : artisti, invatati, miltari, care se dusmanesc, fara pricina serioasa, pana la moarte. O intalnim chiar si intre fetele bisericesti.. De pilda vezi invidia arhiepiscopului Cezareei impotriva Sfantului Vasile cel Mare (Vietile Sfintilor, vol 1)…s.a.

Omul nu are menirea sa urasca pe aproapele sau, ci sa-l iubeasca. Daca-i mai intelept, sa invete de la el; daca-i mai harnic,sa se ia la intrecere cu el: daca-i mai curat si mai sfant dect el, sa se apropie de el si sa-l urmeze, dupa cum ne indeamna Sf. Apostol Pavel: „Fiti mie urmaritori, precum urmez si eu lui Hristos” (1 Corineteni 11:1)

Pr. Ilarion V Felea – Spre Tabor – vol.I Pregatirea pp. 275-278

Postare – Cristina David

Vointa e forta sufletului

Autorul este un excelent cunoscator al textelor biblice, pe care le ordoneaza in functie de planul general al cartii, dar si al traditiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc. Eruditia patristica si splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar indemna pe cititor sa creada ca se afla in fata unui tratat de teologie academica, sobra, elaborata la rece si redactata cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Parintelui Staniloae.  Surpriza vine din paginile sau paragrafele in care autorul adopta un ton colocvial, viu, patetic, insufletit si insufletitor, ca si cum le-ar spune catorva prieteni sositi pe neasteptate la masa lui de lucru: Hai sa va spun ce-am scris astazi, alternand lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insotit de o masurata gesticulatie pastorala. De abia atunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin, de meditatii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcatuit dupa textul unor tahigrame, asa cum facea, la vremea lui, Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asocierea acestor doua nume nu e nici intamplatoare si nici exagerata, chiar daca pastrarea proportiilor se impune. Geniul unuia si talentul celuilalt pot sta alaturi si prin sfarsitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, dupa toate probabilitatile, si-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mintali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan era rasplatit cu aplauze in biserica, sunt absolut convins ca ascultatorii Parintelui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca, multumindu-se sa-l ovationeze printr-o lacrima a bucuriei duhovnicesti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor carti”. (din prefata semnata de BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit)

Vointa omului, caci despre ea ne vorbeste parintele martir si marturisitor Ilarion Felea in cele ce urmeaza, poate fi slaba sau dimpotriva, puternica, ea este instrumentul care decide actiunile noastre din viata, mai bune sau mai putin bune, dupa cum ne dam seama. Rolul ei, arata parintele Ilarion, este fundamental in lucrarea de induhovnicire pe care Dumnezeu o asteapta din partea noastra caci omul este conlucrator cu El la mantuirea sufletului.

„Omul nu poate fi mai bun, iubiti si binecuvantati crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun. Dorinta nu e de ajuns. Vrerea, voirea,hotararea vointei e hotaratoare.

Vointa e forta sufletului; e motorul faptelor bune sau rele. Orice organ al trupului si al sufletului se intareste prin exercitii, prin deprindere. Scoate raul din vointa si deprinde-o cu binele. Da-ti seama ca vointa ta, crestine, ca si vointa tuturor sfintilor si a tuturor crestinilor e rascumparata de Hristos Mantuitorul, ca sa faci voia Lui, nu voia ta. Da-ti seama ca in lume curg multe lacrimi si sunt multe dureri, pentru ca oamenii nu fac voia lui Dumnezeu. Da-ti seama ca in lume sunt si bucurii si fericiri, cand oamenii implinesc voia lui Dumnezeu. De aceea mai presus de toate,uneste, crestine, vointa ta cu vointa lui Dumnezeu, iar mai departe cauta viata intreaga sa-ti pui vointa trupului in slujba Duhului.

„Spre Tabor” – vol. II – Curatirea p. 211

Cauta sa nu tulburi niciodata armonia si unirea dintre vointa ta si vointa lui Dumnezeu, ci mai degraba sileste-te si lupta ca sa-ti implinesti chemarea si sa castigi biruinta.N-ar mai exista credinta si necredinta, daca s-ar putea indrepta omul fara truda, fara ostenelile mintii si ale vointei. Cinstea, lauda si slava sunt gatite numai omului care imbratiseaza binele in chip liber, binele care rasare din libera hotarare a vointei.

Pentru biruinta aceasta te lupta, crestine, ca si sfintii si mucenicii Domnului, ca sa poti rosti si tu impreuna cu El : Iata sunt gata, iata m-am hotarat, iata vin sa fac si eu voia Ta, Dumnezeule…Da-mi har ca sa implinesc numai voia Ta si sa-ti slujesc numai Tie, Dumnezeule.”

Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol.II – Curatirea – Piatra Neamt : Crigarux 2007 p 211-212

Cristina David

In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Omul poate sa fie mai bun daca vrea sa fie mai bun


Dupa ce a rostit Fericirile, dupa ce a vorbit ucenicilor despre implinirea legilor si a poruncilor lui Dumnezeu, despre milostenie si iubire, despre post si rugaciune, Iisus Hristos a incheiat zicand asa: ” Asadar toate cate voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor asemenea, aceasta este legea si proorocii” (Mt. 7:12).


Talcuind aceste cuvinte Sf Ioan Gura de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi intortocheate, de vorbe multe sau de o invatatura mestesugita, vointa ta sa fie lege. Vrei sa ti se faca binele? Fa-l si tu altuia. Vrei sa ai parte de mila? Ai si tu mila de aproapele. Vrei sa fii laudat? Lauda si tu pe altul. Vrei sa fii iubit? Iubeste. Vrei sa ai parte de intaietate? Fa loc intai altuia sa ajunga la ea. Tu sa fii judecator, tu sa fii legiuitor al vietii tale. Si iarasi: „Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face”(Tob.4:15). Prin legea aceasta din urma ne indeamna a ne feri de pacat; prin porunca cea de mai inainte, sa facem binele. Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Nu-ti place sa fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe altii. Nu-ti place sa fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si intr-un cuvant, in toate imprejurarile, daca tinem in minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de alta invatatura. Caci cunoasterea virtutii (Dumnezeu) a sadit-o in firea noastra, insa faptuirea si indreptarea a incredintat-o slobodei noastre vointe.”
Omul nu poate fi mai bun, iubiti crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curatirea, pp. 210-211



Cumpatarea si Postul

In aceste zile ale Postului Sfintelor Pasti cand ne pregatim sufleteste intr-un mod special , cu mai multa luare aminte la felul in care ne ducem viata de crestini, pentru a intampina luminoasa Sarbatoare a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos in pace si cu suflet curat, orice abtinere de la obisnuinte rele si deprinderi urate care ecident sunt piedici mari in calea spre mantuire, ne este de mult folos.

Il voi lasa pe parintele Ilarion ca sa ne vorbeasca despre cumpatare caci indemnurile sale adresate creştinilor sunt dintre cele de mai cu luare aminte. Înfrânarea poftelor se arată în traiul cumpatat subliniaza Părintele Felea.

„Cumpatarea este masura si cuviinta in toate: <<Sa umblam cuviincios, ca ziua , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma,…si grija de trup sa nu o prefaceti in pofte>> (Rom 13:13-14).”

„Cumpatarea pregateste si face cu putinta binefacerea (darnicia, milostenia, generozitatea), una dintre cele mai alese daca nu cea dintai intre virtutile evanghelice. Bun si milostiv este omul care pe toti iubeste si pe nimeni nu nedreptateste; care pe toti ajuta si pe nimeni nu asupreste….Asa se intelege de ce faptele bune, faptele indurarii trupesti si sufletesti, pa care Dumnezeu le-a gatit ca sa umblam in ele (Ef. 2:10), trag mai greu decat orice in cumpana judecatii din urma (Mt. 25: 31-46).”

„Viata cumpatata scoate mintea din simturi si stinge poftele din carnea trupului. De aceea, spune Sfantul Isaac Sirul : <<In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei >>”.

„Mantuitorul ne indeamna la cumpatare cand spune invataceilor sai:<<Luati seama de voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de manacare si de bautura peste masura si de grijile lumii..>>(Luca 21:34).”

Sursa: „Spre Tabor”, vol. III Luminarea (pp.148-164).
(Metoda folosită în eleborarea acestei lucrări nu este una menită să ducă la construirea unui sistem de gândire abstract şi greoi, lipsit de viziune, ci esteuna care să permită accesibilitatea învăţăturii creştine ortodoxe la nivelul unei cât mai întinse audienţe.)

Cristina David

Preotul Ilarion V. Felea – mărturia parintelui Oprea Craciun , ucenic al parintelui Ilarion

Părintele Oprea Crăciun, prin mijlocirea căruia am publicat opera monumentală de Parintele  Ilarion: Spre Tabor (publicată de mănăstirea noastră în 4 volume), i-a fost ucenic devotat şi apologet al operei şi învăţăturilor sale. Redăm aici sincera şi preţioasa sa mărturisire: „Mă preocupă publicarea acestei opere a Părintelui Ilarion, ca o datorie sacră, încredinţată Părintelui Tudor Damian din Arad, împreună slujitor la Catedrala din Arad, după desfiinţarea Academiei Teologice, al cărei rector era, până în 1948, şi împreună vieţuitor şi mărturisitor… şi la «universitatea» din Aiud.

Părintele Tudor Damian, onorându-mă, mai ales după anul 1993, cu cinstea de a-i fi confident, mi-a mărturisit următoarele: «Slujind la rând, împreună la Catedrală, şi apreciindu-i talentul, cunoştinţele şi trăirea simţită la serviciile divine, l-am rugat să-şi rezerve tot timpul pentru scris, obligându-mă, împreună cu ceilalţi confraţi, între care şi Părintele Bogdan Petru, să-l înlocuim în săptămâna sa de serviciu… Şi a scris.
În 1958 am fost arestaţi. Ancheta se făcea acum altfel decât în 1948-49, când îţi scriai tu declaraţia, sub presiunea maltratării, ci, anchetatorul scria răspunsul la interogatoriul ce ţi-l făcea. Părintele Ilarion nu semna niciodată scrisul aceluia, dacă nu era fidel cu declaraţiile Părintelui, riscând orice presiune fizică. Acuza a fost următoarea: Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică, antrenându-l într-un număr deosebit de mare; de ce ai făcut-o? Acesta a fost actul de acuzare.

Foto – Spre Tabor – coperta vol. III – Luminarea

În închisoare m-a rugat, ca, scăpând, la vremea ei (ştiind că va muri), să-i public manuscrisele»
Părintele Tudor, înainte de a trece la cele veşnice, ştiind că Ioan Felea (fiul) n-a reuşit să găsească înţelegere nici la Bucureşti, nici la Arad spre a le publica, m-a rugat să urmăresc desfăşurarea acestei preocupări, ştiind că Părintele Ilarion m-a acceptat să-i fiu fiu duhovnicesc, mai ales din mai 1956, când, venind de la Aiud, n-am mers acasă, în Bihor, până nu m-am spovedit într-o după-amiază întreagă şi a doua zi până la rugăciunea Tatăl nostru din timpul Sfintei Liturghii… Şi apoi până cu o săptămână înainte de a fi arestat în 1958.

Dea Domnul ca toţi cei ce vor gusta şi urma Spre Tabor, să antreneze tot neamul creştinesc la trăirea în Hristos şi la sfintele slujbe în sfânta Biserică, şi în viaţa lor şi a noastră de zi cu zi”.

material realizat de mănăstirea Paltin Petru Vodă

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David