In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Omul poate sa fie mai bun daca vrea sa fie mai bun


Dupa ce a rostit Fericirile, dupa ce a vorbit ucenicilor despre implinirea legilor si a poruncilor lui Dumnezeu, despre milostenie si iubire, despre post si rugaciune, Iisus Hristos a incheiat zicand asa: ” Asadar toate cate voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor asemenea, aceasta este legea si proorocii” (Mt. 7:12).


Talcuind aceste cuvinte Sf Ioan Gura de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi intortocheate, de vorbe multe sau de o invatatura mestesugita, vointa ta sa fie lege. Vrei sa ti se faca binele? Fa-l si tu altuia. Vrei sa ai parte de mila? Ai si tu mila de aproapele. Vrei sa fii laudat? Lauda si tu pe altul. Vrei sa fii iubit? Iubeste. Vrei sa ai parte de intaietate? Fa loc intai altuia sa ajunga la ea. Tu sa fii judecator, tu sa fii legiuitor al vietii tale. Si iarasi: „Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face”(Tob.4:15). Prin legea aceasta din urma ne indeamna a ne feri de pacat; prin porunca cea de mai inainte, sa facem binele. Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Nu-ti place sa fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe altii. Nu-ti place sa fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si intr-un cuvant, in toate imprejurarile, daca tinem in minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de alta invatatura. Caci cunoasterea virtutii (Dumnezeu) a sadit-o in firea noastra, insa faptuirea si indreptarea a incredintat-o slobodei noastre vointe.”
Omul nu poate fi mai bun, iubiti crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curatirea, pp. 210-211



Cumpatarea si Postul

In aceste zile ale Postului Sfintelor Pasti cand ne pregatim sufleteste intr-un mod special , cu mai multa luare aminte la felul in care ne ducem viata de crestini, pentru a intampina luminoasa Sarbatoare a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos in pace si cu suflet curat, orice abtinere de la obisnuinte rele si deprinderi urate care ecident sunt piedici mari in calea spre mantuire, ne este de mult folos.

Il voi lasa pe parintele Ilarion ca sa ne vorbeasca despre cumpatare caci indemnurile sale adresate creştinilor sunt dintre cele de mai cu luare aminte. Înfrânarea poftelor se arată în traiul cumpatat subliniaza Părintele Felea.

„Cumpatarea este masura si cuviinta in toate: <<Sa umblam cuviincios, ca ziua , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma,…si grija de trup sa nu o prefaceti in pofte>> (Rom 13:13-14).”

„Cumpatarea pregateste si face cu putinta binefacerea (darnicia, milostenia, generozitatea), una dintre cele mai alese daca nu cea dintai intre virtutile evanghelice. Bun si milostiv este omul care pe toti iubeste si pe nimeni nu nedreptateste; care pe toti ajuta si pe nimeni nu asupreste….Asa se intelege de ce faptele bune, faptele indurarii trupesti si sufletesti, pa care Dumnezeu le-a gatit ca sa umblam in ele (Ef. 2:10), trag mai greu decat orice in cumpana judecatii din urma (Mt. 25: 31-46).”

„Viata cumpatata scoate mintea din simturi si stinge poftele din carnea trupului. De aceea, spune Sfantul Isaac Sirul : <<In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei >>”.

„Mantuitorul ne indeamna la cumpatare cand spune invataceilor sai:<<Luati seama de voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de manacare si de bautura peste masura si de grijile lumii..>>(Luca 21:34).”

Sursa: „Spre Tabor”, vol. III Luminarea (pp.148-164).
(Metoda folosită în eleborarea acestei lucrări nu este una menită să ducă la construirea unui sistem de gândire abstract şi greoi, lipsit de viziune, ci esteuna care să permită accesibilitatea învăţăturii creştine ortodoxe la nivelul unei cât mai întinse audienţe.)

Cristina David

Preotul Ilarion V. Felea – mărturia parintelui Oprea Craciun , ucenic al parintelui Ilarion

Părintele Oprea Crăciun, prin mijlocirea căruia am publicat opera monumentală de Parintele  Ilarion: Spre Tabor (publicată de mănăstirea noastră în 4 volume), i-a fost ucenic devotat şi apologet al operei şi învăţăturilor sale. Redăm aici sincera şi preţioasa sa mărturisire: „Mă preocupă publicarea acestei opere a Părintelui Ilarion, ca o datorie sacră, încredinţată Părintelui Tudor Damian din Arad, împreună slujitor la Catedrala din Arad, după desfiinţarea Academiei Teologice, al cărei rector era, până în 1948, şi împreună vieţuitor şi mărturisitor… şi la «universitatea» din Aiud.

Părintele Tudor Damian, onorându-mă, mai ales după anul 1993, cu cinstea de a-i fi confident, mi-a mărturisit următoarele: «Slujind la rând, împreună la Catedrală, şi apreciindu-i talentul, cunoştinţele şi trăirea simţită la serviciile divine, l-am rugat să-şi rezerve tot timpul pentru scris, obligându-mă, împreună cu ceilalţi confraţi, între care şi Părintele Bogdan Petru, să-l înlocuim în săptămâna sa de serviciu… Şi a scris.
În 1958 am fost arestaţi. Ancheta se făcea acum altfel decât în 1948-49, când îţi scriai tu declaraţia, sub presiunea maltratării, ci, anchetatorul scria răspunsul la interogatoriul ce ţi-l făcea. Părintele Ilarion nu semna niciodată scrisul aceluia, dacă nu era fidel cu declaraţiile Părintelui, riscând orice presiune fizică. Acuza a fost următoarea: Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică, antrenându-l într-un număr deosebit de mare; de ce ai făcut-o? Acesta a fost actul de acuzare.

Foto – Spre Tabor – coperta vol. III – Luminarea

În închisoare m-a rugat, ca, scăpând, la vremea ei (ştiind că va muri), să-i public manuscrisele»
Părintele Tudor, înainte de a trece la cele veşnice, ştiind că Ioan Felea (fiul) n-a reuşit să găsească înţelegere nici la Bucureşti, nici la Arad spre a le publica, m-a rugat să urmăresc desfăşurarea acestei preocupări, ştiind că Părintele Ilarion m-a acceptat să-i fiu fiu duhovnicesc, mai ales din mai 1956, când, venind de la Aiud, n-am mers acasă, în Bihor, până nu m-am spovedit într-o după-amiază întreagă şi a doua zi până la rugăciunea Tatăl nostru din timpul Sfintei Liturghii… Şi apoi până cu o săptămână înainte de a fi arestat în 1958.

Dea Domnul ca toţi cei ce vor gusta şi urma Spre Tabor, să antreneze tot neamul creştinesc la trăirea în Hristos şi la sfintele slujbe în sfânta Biserică, şi în viaţa lor şi a noastră de zi cu zi”.

material realizat de mănăstirea Paltin Petru Vodă

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Cand si cum se face meditatia?

Cand si cum se face meditatia?

Dupa sfaturile sufletelor inaintate in viata duhovniceasca, meditatia se face in tacere, in cat mai desavarsita liniste, ca sa auzim in taina inimii ce ne sopteste Dumnezeu. „Tacerea este o taina din lumea viitoare”, spune Sf. Isaac Sirul. Dupa alti ganditori tacerea e glasul intelepciunii si cantarea noptii; ea rasuna in inimi si ne umple de pace si de iubire. Timpul cel mai potrivit pentru meditatie este in zori sau in amurg, cand vremea e lina, sufletul e linistit si trupul e destins (cand nici o parte a lui nu e incordata). Linistea dinafara aduce si sufletului liniste si lumina…

Pregatirea pentru meditatie incepe, ca si rugaciunea, cu intoarcerea privirii dinafara inauntru, adunarea si concentrarea gandurilor mintii in inima. Nu gandim numai cu mintea ci si cu inima, cu toata fiinta noastra, cu atentie, in liniste si reculegere. Prima gandire este ca suntem in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni de fata, dar prezenta, starea Lui de fata se simte mai ales unde este un loc curat, un loc sfintit: in biserica, in fata crucii, a icoanelor, in suflet. Dandu-ne seama ca suntem in fata lui Dumnezeu, facem o scurta rugaciune, in care chemam in ajutor pe Dumnezeu, sa ne lumineze mintea si inima prin harul si cuvantul adevarului. Dupa rugaciunea de luminare urmeaza meditatia propriu-zisa, gandirea adanca la subiectul ales sau la intrebarea de constiinta care ne framanta. Fiecare dogma, fiecare porunca, fiecare lege, fiecare virtute, fiecare canon, fiecare dar, fiecare binefacere de la Dumnezeu, fiecare cuvant din Biblie si fiecare invatatura crestina poate fi subiect de meditatie, dar mai ales intrebarile care nelinistesc constiinta si care cer limpeziri. Ce e viata?…Ce e moartea?..Ce e sufletul?…Ce se alege de suflet dupa moarte?…De ce Iisus Hristos e Mantuitorul lumii?…Ce ne invata El?…Despre viata aceasta si despre viata vesnica, despre rai si iad? Dupa ce am intors gandurile pe toate fetele, trecem la consimtirea, iubirea si hotararea din inima pentru adevarul religios, linistitor si intaritor, la care am ajuns prin meditatie.

Parintele Ilarion spune ca atunci cand nu ajungem la o hotarare prin meditatie, lipsindu-ne cunostintele lamuritoare care sa ne lumineze, este bine sa citim cartile duhovnicesti, lectura lor fiind „inceputul stiintei si temeiul meditatiei” si sa apelam la sfaturile duhovnicilor pe care nu e bine sa le nesocotim. Parintele atrage atentia sa nu lasam nici o meditatie fara a ajunge la o hotarare buna sau fara sa innoim o hotarare buna luata anterior.

„Dupa hotarare, aducem bunului Dumnezeu o rugaciune de multumire si de lauda pentru intarirea in hotararea luata, apoi incheiem meditatia cu Tatal nostru si Nascatoarea…

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. III Luminarea pp. 378-380

Cristina David

 

Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David