Pildele Mântuitorului, de preot Ilarion Felea – o nouă carte editată de Fundația Justin Pârvu

Pildele Mântuitorului, de preot Ilarion Felea – o nouă carte editată de Fundația Justin Pârvu

coperta-pilde_ilarion-felea

Pildele Mântuitorului, de Preot Ilarion V. Felea – o carte pentru cei mici și pentru cei mari, pentru învăţaţi și neînvăţaţi.

„Iisus Hristos nu învăţa în felul cărturarilor și al fariseilor făţarnici. El învăţa ca «Cel ce are putere», ca Cel ce era «plin de har și de adevăr» (In. 1:14).
Mari și mici, învăţaţi și neînvăţaţi, bărbaţi și femei, toţi Îl pot înţelege și toţi sunt chemaţi să-L urmeze, să se mângâie și să se mântuiască prin Evanghelia și Biserica Lui”

autorul

postare  –  Cristina David

Preot Prof Dr Ioan Tulcan – despre contributia Parintelui Ilarion Felea la imbogatirea Teologiei romanesti

Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Contribuţia lui Ilarion V. Felea la dezvoltarea Teologiei Dogmatice Ortodoxe, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad

Este o datorie de onoare pentru noi toţi să evocăm personalităţile teologice româneşti, regândindu-le opera şi trasându-le rolul pe care l-au avut la formarea şi dezvoltarea teologiei ortodoxe de la noi. În cartea de faţă avem un astfel de caz fericit, în care actualul decan al Facultăţii de Teologie de la Arad, Părintele Profesor Ioan Tulcan, îl prezintă pe ultimul rector al acestei instituţii, Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea (1903-1961), care a predat la Academia Teologică arădeană Apologetică, Dogmatică şi Mistică (1938-1948).

Gândirea teologică a Păr. I. Felea este expusă în mod sistematic, pe planul „clasic” al unui manual de Teologie Dogmatică: importanţa Revelaţiei pentru Teologia Dogmatică (p. 13-22) şi căile sale de transmitere: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie (p. 23-36), existenţa lui Dumnezeu şi modurile cunoaşterii Lui (p. 37-46), Sfânta Treime – dogma fundamentală a Bisericii (p. 47-52), învăţătura creştină despre crearea lumii văzute (p. 53-58) şi nevăzute (p. 59-64), antropologia creştină (p. 65-98), Persoana Mântuitorului (p. 99-112) şi lucrarea Sa mântuitoare, cu cele trei slujiri: profetică, arhierească şi împărătească (p. 113-128), actele principale ale acestei lucrări mântuitoare, de la Patimi şi până la Înălţare (p. 129-138), eclesiologia (p. 139-158), mântuirea personală în Biserică prin har, credinţă şi fapte bune (p. 159-182), teologia sacramentală a Bisericii (p. 183-226) şi, în fine, eshatologia (p. 227-258).

Lucrarea se încheie cu două anexe: un CV al Păr. Ilarion Felea (p. 269-270) şi câteva emoţionante evocări ale unor contemporani la trecerea acestuia la Domnul (p. 271-279). În „Prefaţă” autorul remarcase că Părintele Felea a fost coleg de generaţie, dar şi de idealuri teologice şi bisericeşti cu Păr. Dumitru Stăniloae, având multe puncte în comun cu el în biografia, gândirea şi scrisul său teologic (p. 5). Într-adevăr, această asemănare este izbitoare, ceea ce sporeşte şi mai mult meritul Păr. Prof. Ioan Tulcan – acela de a fi făcut încă un pas spre cunoaşterea mai detaliată a perioadei dificile în care s-a dezvoltat Teologia Dogmatică românească, cu liniile sale directoare comune teologiei ortodoxe, dar şi cu accentele sale specifice.

Ciprian Iulian Toroczkai  – in Revista  Teologica – Mitropolia Ardealului

Cine este Antihrist ? – Preot Ilarion Felea

Cine este Antihrist?

Pr. Ilarion V. Felea

Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii – oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii.

De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini.

Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, care dintre noi au iesit(1 In. 2:19), duhurile inselatoare (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi.

Acestia sunt antihristii: toate acele persoane razvratite, potrivnice, dusmane lui Hristos, fie ca sunt stapanitori care prigonesc pe crestini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a crestinilor. Si mii si altii pun piedici crestinismului, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dumnezeu; si unii si altii reprezinta duhul lui antihrist, puterea intunericului si a raului care se razvrateste impotriva luminii, a binelui si adevarului. Toti acestia sunt slugile si premergatorii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o persoana istorica, o unealta a Satanei, o fiinta demonica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dumnezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare in templul din Ierusalim si de acolo va determina lepadarea de credinta, apostazia, celor ce nu au primit iubirea adevarului, ca sa se mantuiasca(2 Tes. 2:10). Iisus Hristos numeste pe Antihrist uraciunea pustiirii(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apostolul Pavel il numeste pe Antihrist omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce este Dumnezeu sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu(2 Tes. 2:3-4). In zilele cele de apoi spune Invatatura celor 12 apostoli (cap. 16) se vor inmulti apostolii mincinosi si amagitorii si se vor preface oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amagitorul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu.

Dupa Sfintii Parinti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Damaschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie desfranata, spurcata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu puterea satanei prin inselare, prin minciuni si minuni false si va prigoni Biserica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Mantuitorului. In cifre biblice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau acelasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apocalipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand balaur, cand Babilon (cap. 11-20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insemneaza acest numar, nimeni nu poate preciza. Incercari de lamurire s-au facut nenumarate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca textele Apocalipsei sunt cele mai greu de talcuit, Biserica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apostolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pastreaza pe toate sub un acoperamant de taina.

Opera lui Antihrist va fi persecutia, inselarea si apostazia cea mai mare. Mana lui va semana neghina in grau, va picura venin in miere. Stiinta lui va fi minciuna, forta lui va fi tirania; in loc de prieteni va avea robi; in loc sa fie pastor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va persecuta sfintii si va profana Biserica.

Cei ce vor crede in minciunile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi semnul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pentru crestini exista pecetea lui Hristos, sigiliul darului Duhului Sfant in semnul crucii; pentru inchinatorii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hristos Domnul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va premerge venirii a doua a Mantuitorului. Vine Antihrist, vine si Hristos dupa el(Sf. Ciprian). Aratarea lui Hristos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mortilor. Biruinta va fi a lui Hristos. Binele si Adevarul vor infrunta si vor invinge puterea raului si a intunericului.

Acestea sunt pe scurt raspunsurile invataturii crestine, ale Dogmaticei Ortodoxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihristica, iubiti si binecuvantati crestini. Istoria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacatului pustiitor cu virtutea mantuitoare, a luminii cu intunericul, a adevarului cu minciuna, a vietii cu moartea, a lui Hristos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dumnezeu, o uraciune a pustiirii (Mt. 24:15), o taina a faradelegii (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu puterea satanei. Aceasta e lucrarea antihristica, amagitoare, inselatoare, mincinoasa; e lucrarea antihristilor, satanica, distrugatoare, infernala. Ea tine pana la sfarsitul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, puterea si lucrarea aceasta e legata, e oprita de puterea si lucrarea Bisericii lui Hristos, de puterea si de lucrarea harului Duhului Sfant.

La sfarsitul veacurilor puterea antihristica se va dezlantui cu toata salbaticia ei prin aratarea lui Antihrist, pentru a fi nimicita cu totul. In ciocnirea cea din urma, binele va infrange raul, Hristos va nimici pe Antihrist, – cel din urma prigonitor al crestinilor si cel mai mare dusman al lui Iisus Hristos, – si astfel se va implini voia lui Dumnezeu care este mantuirea si fericirea vesnica a lumii intregi, in si prin Iisus Hristos Domnul si Mantuitorul nostru.

Acestea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evangheliei si Bisericii lui Hristos, dusmana crestinilor si sfintilor, sa ne intarim si mai mult credinta in Dumnezeu, viata in Hristos, dragostea fata de Evanghelia si Biserica Lui, precum si privegherea in rugaciune si rabdarea in suferinte. Antihristii sunt mai slabi, crestinii sunt mai tari. Dupa cum Hristos va birui pe Antihrist, asa si crestinii vor birui pe antihristi. Puterea adevarului crestin este neinvinsa. Biruitorii fiarei si invataceii Mielului vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in templul cerului (cf. Apoc. 2-3). Si se vor bucura cu Dumnezeu, in vecii vecilor. Amin.

(articol exclusiv din opera Spre Tabor, vol IV, Desavarsirea, ILARION V. FELEA, in curs de aparitie – publicat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )

NOTA  – intre timp lucrarea a vazut lumina tiparului in 4 volume

Cristina David

IIsus Hristos Invatatorul , in opera lui Ilarion V Felea – Nicolae Codrea

 

 

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea
Nicolae Codrea
Învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează neştirbită, asemeni unui manual de teologie, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.

Nicolae Codrea
Alte scrieri ale aceluiași autor
• Despre Dragoste – virtute teologică

Părintele Ilarion V. Felea profesor de dogmatică şi apologetică a rămas în istoriografia Bisericii noastre prin activitatea sa rodnică şi folositoare depusă în slujba Bisericii lui Hristos. Viaţa, învăţătura şi activitatea sa, fac ca acesta să rămână un exemplu de urmat pentru noi. Dacă ne aplecăm asupra operelor sale vom observa că acestea sunt de actualitate, chiar dacă Părintele a trăit într-o perioadă foarte dificilă pentru Biserica lui Hristos şi pentru poporul nostru. Din păcate a fost condamnat la 20 de ani munca silnică “pentru uneltire contra ordinii sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”[1]. Poate că regimul comunist ne-a lipsit de acest mare teolog, dar nu a putut să ne lipsească de ceea ce a rămas în urma lui de opera sa atât de folositoare nouă astăzi.

Întâlnim în învăţătura Bisericii noastre „întreita slujire a Mântuitorului” sau „cele trei direcţii ale lucrării mântuitoare a lui Hristos”. De obicei aceste trei aspecte sunt numite: trei chemări, trei slujiri, trei dregătorii, trei misiuni, trei demnităţi[2]. Acestea sunt: Iisus Hristos ca Învăţător-Profet, Iisus Hristos ca Arhiereu şi Iisus Hristos ca Împărat. Ne interesează în lucrarea de faţă prima chemare a lui Hristos ca Îvăţător-Profet, desigur este minunat cum aceste trei “slujiri” se completează reciproc în persoana Mântuitorului.

Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul suprem, întrucât El este unic şi învăţătura Lui este unică, El este identificat cu învăţătura Sa[3]. Calitatea Sa de Prooroc ţine de Persoana Sa, spre deosebire de sensul de prooroc din Vechiul Testament, unde acestă calitate este legată accidental de o persoană sau alta[4]. Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul prin Sine nu printr-un dar venit din altă parte. Este Învăţătorul prin excelenţă (In 3, 13) şi proorocul prin excelenţă, El a spus despre Sine”Eu sunt Lumina lumii” ( In 8,12: 14,16). El este Învăţătorul şi Proorocul culminant prin Însăşi Persoana Lui, pentru că nu e numai om, ci şi Dumnezeu şi ca atare are în El şi iradiază din El nu numai învăţătura adevărată despre Dumnezeu, ci şi despre omul adevărat, aşa cum este el realizat în Hristos şi cum trebuie să ajungă şi ceilalţi[5].

Uimit de învăţăturile pe care le asculta şi de faptele minunate pe care le vedea poporul numeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos „Profet” ( Lc 7, 16) şi „Învăţător” (in 6:14), profet vestit de Moise (Deut 18, 15-18) de Apostoli dar şi adversarii îl numeau „Învăţător” (Mt 8,19:Mc 10,35), de atunci şi pentu totdeauna El a rămas Profetul adevărului şi Învăţătorul lumii, profetul tutoror profeţilor şi Învăţătorul tuturor învăţătorilor, învăţătura Sa este mai înainte de toate persoana Sa[6]. Afirmaţiile Părintelui Ilarion V. Felea sunt întotdeauna exemplificate cu versete din Sfânta Scriptură, Părintele argumentează concret ce este învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, acesta ne explică: „învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. În ea se cuprind fericirile, virtuţile şi tainele vieţii sfinte şi nemuritoare. Învăţăturile despre Dumnezeu şi lume, despre îngeri şi oameni, despre păcate şi mântuire, despre virtuţile creştine”[7].

Făcând o comparaţie cu alţi înţelepţi, profeţi, învăţători, cuvintele Mântuitorului sunt una cu persoana Sa, Iisus Hristos este întruparea învăţăturii Sale[8], cu o autoritate divină El se declară Adevărul, Viaţa şi Lumina lumii (In 14,16;11,25;8,12). Părintele Ilarion V.Felea face o împărţire a învăţăturii Mântuitorului aşa cum aceasta ne apare în Evanghelie, astfel avem învăţături care cuprind o noua doctrină de credinţă, învăţături care cuprind un nou îndeptar de viaţă morală, şi învăţături care cuprind un nou cult religios [9]. Analizând fiecare dintre aceste învăţături, observăm de ce Iisus Hristos este Pedagogul, Învăţătorul suprem prin excelenţă. Învăţăturile care cuprind o noua doctrină religioasă, reprezintă o revelaţie, ultima şi suprema revelaţie, cuprind adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre om, adevărul despre existenţa şi puterea răului, adevărul despre necesitatea mântuirii şi mijloacele sfinţirii, şi adevărul despre misterele vieţii dincolo de mormânt[10]. Hristos ne prezintă astfel învăţături despre Persoana proprie (In 4,25-26), ne prezintă învăţături despre Dumnezeu: “spirit viu, unic, creator şi iubitor( In 4,24), Dumnezeu este Iubire( In 3,16), Dumnezeu este Lumina(I In 1,5) „fiinţa cu existenţă personală şi Viată mai presus de fire. Acesta e Dumnezul creştinilor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Mt 28,19), Treimea cea de o fiinţă, care crează, mântuieşte, sfinţeşte lumea, apoi intervenind desigur şi providenţa divină[11] (Mt 6, 25-32). Avem învăţături despre om, despre faptul că sunt înzestraţi cu suflet liber si nemuritor, despre faptul că toţi suntem fii lui Dumnezeu (Mt 23, 8; Lc 10, 27-37). Împreună cu învăţătura despre om, Hristos ne expune şi învăţătura despre existenţa răului, si puterea păcatului (In 8,34), desigur ne arată cât de important este Dumnezeu în viaţa noastră, şi dacă ne aplecăm asupra lui Dumnezeu El ne ajută întodeauna“ sub mâna lui Dumnezeu, suferinţa devine binecuvântare şi crucea izvor de sfinţire şi steag de biruinţă asupra morţii[12]. Tot Părintele Ilarion V. Felea ne arată şi importanţa Lucrării lui Hristos, adică opera mântuirii, lucrarea de răscumparare şi de împărtăşire a harului divin şi de împăcare cu Dumnezeu „în El avem Taina Dumnezeului iubirii devenit om, ca să deschidă omului calea mântuirii şi mijloacele prin care se obţine sfinţirea”[13].

Învăţăturile despre o viaţa morală sunt foarte bine exemplificate, Hristos ne învaţă prin exemplul personal virtuţile prin care se obţine desăvârşirea morală: iubirea, bunătatea, pacea, frăţia, smerenia, milostenia, răbdarea iertarea, sinceritatea, munca dezinteresată şi lepădarea de sine până la uitarea de sine şi jertfa pentru binele comun”[14]. În şcoala şi Evanghelia Mântuitorului se învaţă iubirea necunoscută oamenilor înainte de El: iubirea iertătoare, iubirea îndurătoare, iubirea pătimitoare, iubirea vrăşmaşilor, iubirea divină, iubirea creştină[15].

Totodată Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină[17] (Mt 7, 28). Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”[21].

Citind opera Părintelui Ilarion V. Felea descoperim aceeaşi învăţătura de credinţă despre Iisus Hristos şi „întreita slujire” a Acestuia. Desigur, foarte important este discursul Părintelui şi expunerea acestuia cu privire la învăţăturile Bisericii; observăm că acesta se modifică în funcţie de auditor. Dacă în lucrarea „Duhul Adevărului” Părintele prezintă foarte simplu, pe înţelesul tuturor, documentat pe Sfânta Scriptură învăţăturile Bisericii noastre, în lucrarea „Religia Iubirii”avem un autor mult mai complex, mai fin, mai matur. Dealtfel chiar autorul ne mărturiseşte în prologul cărţii „Religia Iubirii”: „Religia Iubirii” întregeşte „Duhul Adevărului”. Unele subiecte se cuprind în amândouă lucrările, cu deosebire că în „Duhul Adevărului” documentarea lor se întemeiază pe Sfânta Scriptură, aşa după cum se obisnuieşte în expunerea doctrinei dogmatice şi morale. În „Religia Iubirii” precumpăneşte logica inimii, întemeiată pe ştiinţă, conştiinţă şi filosofie, aşa după cum se obişnuieşte într-o expunere apologetică”[22]. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este importantă pentru noi în ziua de azi, putem fără nici o problemă să-l considerăm unul dintre teologii de seamă ai Bisericii noastre. Trebuie menţionat încă o dată faptul că lucrările Părintelui sunt actuale si astăzi şi nu trebuie deloc ignorat contextul în care Părintele Ilarion V. Felea şi-a desfăşurat activitatea. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este foarte bine structurată, citind cu atenţie observăm, că autorul este foarte bine organizat, clar, concis, explicit, argumentează fiecare afirmaţie, fie cu versete din Sfânta Scriptură, fie prin tradiţia Bisericii noastre. Practic, putem considera că învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează ca un manual de teologie neştirbită învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.

Cine este Antihrist ? din vol IV al lucrarii „Spre Tabor” de Pr Ilarion Felea

Notă

Parintele Martir Ilarion Felea: Cine este Antihrist?

Cine sunt antihris­tii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihris­tica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihris­tii, despre care aminteste mai intai Sfan­tul Evanghe­list Ioan, sunt fortele anti­cres­tine si unel­tele raului; sunt con­trarii lui Dum­nezeu, potrivnicii Tatalui, Fiu­lui si Duhu­lui Sfant; sunt prigo­n­i­torii cres­tinilor, ateii — oamenii lui Antihrist si dus­manii lui Hris­tos, vra­j­masii neim­pacati ai Crucii, ai Evanghe­liei si ai Bisericii.

De aceea, in isto­ria Bis­ericii toti prigo­n­i­torii cres­tinilor si toti marii vra­j­masi ai Bis­ericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Dio­clet­ian, Iulian Apos­tatul si Mahomed, toti impara­tii, sul­tanii, regii si tiranii sangerosi care au prigo­nit pe crestini.

Tot in grupul antihris­tilor, Sfan­tul Ioan Evanghe­lis­tul numara si ereticii, „care din­tre noi au iesit”(1 In. 2:19), „duhurile inse­la­toare” (1 Tim.4:1), razvrati­tii care ataca uni­tatea de cred­inta a Bis­ericii, proorocii si apos­tolii min­ci­nosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nico­lae din vre­mea apos­to­lilor, din Asia si Mace­do­nia, Nesto­rie si altii pana in ziua de astazi.

Aces­tia sunt antihris­tii: toate acele per­soane razvratite, potrivnice, dus­mane lui Hris­tos, fie ca sunt stapan­i­tori care prigonesc pe cres­tini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a cres­tinilor. Si mii si altii pun piedici cres­tin­is­mu­lui, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dum­nezeu; si unii si altii reprez­inta duhul lui antihrist, put­erea intuner­icu­lui si a raului care se razvrat­este impotriva luminii, a binelui si ade­varu­lui. Toti aces­tia sunt slugile si pre­mer­ga­torii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o per­soana istor­ica, o unealta a Satanei, o fiinta demon­ica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dum­nezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare «in tem­plul din Ierusalim si de acolo va deter­mina lep­adarea de cred­inta, apos­tazia, celor ce nu au primit iubirea ade­varu­lui, ca sa se mantuiasca»(2 Tes. 2:10). Iisus Hris­tos numeste pe Antihrist «uraci­unea pustiirii»(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apos­tolul Pavel il numeste pe Antihrist «omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai pre­sus de tot ce este Dum­nezeu sau e facut pen­tru inchinare, asa incat sa se aseze el in Bis­er­ica lui Dum­nezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu»(2 Tes. 2:3–4). «In zilele cele de apoi – spune „Invatatura celor 12 apos­toli” (cap. 16) – se vor inmulti apos­tolii min­ci­nosi si amag­i­torii si se vor pref­ace oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amag­i­torul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu».

Dupa Sfin­tii Par­inti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Dam­aschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie des­franata, spur­cata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu put­erea satanei prin inse­lare, prin min­ci­uni si min­uni false si va prigoni Bis­er­ica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Man­tu­itoru­lui. In cifre bib­lice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau ace­lasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apoc­alipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand bal­aur, cand Babilon (cap. 11–20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insem­neaza acest numar, nimeni nu poate pre­ciza. Incer­cari de lamurire s-au facut nenu­marate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca tex­tele Apoc­alip­sei sunt cele mai greu de tal­cuit, Bis­er­ica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apos­tolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pas­treaza pe toate sub un acop­era­mant de taina.

Opera lui Antihrist va fi per­se­cu­tia, inse­larea si apos­tazia cea mai mare. Mana lui va sem­ana neghina in grau, va picura venin in miere. Sti­inta lui va fi min­ci­una, forta lui va fi tira­nia; in loc de pri­eteni va avea robi; in loc sa fie pas­tor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va per­se­cuta sfin­tii si va pro­fana Biserica.

Cei ce vor crede in min­ci­u­nile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi sem­nul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pen­tru cres­tini exista pecetea lui Hris­tos, sig­iliul daru­lui Duhu­lui Sfant in sem­nul crucii; pen­tru inchi­na­torii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hris­tos Dom­nul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va pre­merge venirii a doua a Man­tu­itoru­lui. „Vine Antihrist, vine si Hris­tos dupa el”(Sf. Ciprian). Aratarea lui Hris­tos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mor­tilor. Biru­inta va fi a lui Hris­tos. Binele si Ade­varul vor infrunta si vor invinge put­erea raului si a intunericului.

Aces­tea sunt pe scurt raspun­surile invata­turii cres­tine, ale Dog­mat­i­cei Orto­doxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihris­tica, iubiti si binecu­van­tati cres­tini. Isto­ria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacat­u­lui pusti­itor cu vir­tutea man­tu­itoare, a luminii cu intuner­icul, a ade­varu­lui cu min­ci­una, a vietii cu moartea, a lui Hris­tos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dum­nezeu, „o uraci­une a pusti­irii” (Mt. 24:15), „o taina a faradelegii” (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu put­erea satanei. Aceasta e lucrarea antihris­tica, amag­i­toare, inse­la­toare, min­ci­noasa; e lucrarea antihris­tilor, satan­ica, dis­tru­ga­toare, infer­nala. Ea tine pana la sfar­si­tul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, put­erea si lucrarea aceasta e legata, e „oprita” de put­erea si lucrarea Bis­ericii lui Hris­tos, de put­erea si de lucrarea haru­lui Duhu­lui Sfant.

La sfar­si­tul veacurilor put­erea antihris­tica se va dezlan­tui cu toata sal­bati­cia ei prin aratarea lui Antihrist, pen­tru a fi nimicita cu totul. In cioc­nirea cea din urma, binele va infrange raul, Hris­tos va nimici pe Antihrist, — cel din urma prigo­n­i­tor al cres­tinilor si cel mai mare dus­man al lui Iisus Hris­tos, — si ast­fel se va implini voia lui Dum­nezeu care este man­tuirea si feri­cirea ves­nica a lumii intregi, in si prin Iisus Hris­tos Dom­nul si Man­tu­itorul nostru.

Aces­tea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evanghe­liei si Bis­ericii lui Hris­tos, dus­mana cres­tinilor si sfin­tilor, sa ne intarim si mai mult cred­inta in Dum­nezeu, viata in Hris­tos, dragostea fata de Evanghe­lia si Bis­er­ica Lui, pre­cum si priveg­herea in rugaci­une si rab­darea in sufer­inte. Antihris­tii sunt mai slabi, cres­tinii sunt mai tari. Dupa cum Hris­tos va birui pe Antihrist, asa si cres­tinii vor birui pe antihristi. Put­erea ade­varu­lui crestin este nein­vinsa. Biruitorii fiarei si invat­a­ceii Mielu­lui vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in tem­plul ceru­lui (cf. Apoc. 2–3). Si se vor bucura cu Dum­nezeu, in vecii vecilor. Amin.

(arti­col exclu­siv din opera Spre Tabor, vol IV, Desavar­sirea, ILARION V. FELEA — pub­li­cat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )

Preotul martir Ilarion Felea – o scurta prezentare a teologului , preotului , lucrarilor si predicilor sale de o mare valoare

Pr. prof. dr. ILARION FELEA (1903–1961) este preotul martir care în 18 sept.
1961 se stingea trist într-o celulă a închisorii din Aiud, la numai 58 de ani, după trei ani
de încarcerare, la care se mai adaugă unul din perioada ian. 1949 – ian. 195024. Deşi
scurtă, viaţa părintelui Felea a fost încununată cu o frumoasă activitate pastorală şi
didactică, care s-a împletit armonios în slujirea dreptei credinţe.
Originar din Valea Brad,
jud. Hunedoara, urmând liceul şi studii de teologie la Arad, la 24 de ani a fost hirotonit
preot pentru a sluji în satul natal, dar şi-a continuat simultan şi studiile teologice,
obţinând în anul 1939 titlul academic de doctor în teologie, cu lucrarea Pocăinţa. Studiu
de documentare teologică şi psihologică25. Acest înalt titlu i-a pecetluit cariera
universitară, începută din anul 1937, la Academia Teologică din Arad, carieră ce se va
întrerupe doar în 1948, o dată cu instalarea regimului comunist. Peste un an, datorită
nesupunerii faţă de ateismul roşu va fi acuzat de „uneltire contra ordinei sociale” şi
condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei
muncitoare şi a mişcării revoluţionare”…
Alături de teza de doctorat, s-au impus în literatura teologică multe alte lucrări,
dintre care cităm pe cele care se leagă în special de activitatea misionară: Convertirea
creştină26, Critica ereziei baptiste27, Catehism creştin ortodox28, Sfintele Taine29, Religia
culturii30, etc. Ultima Din cele enumerate, o carte cu dimensiuni impresionante,
structurată pe 14 capitole, tratează teme de înalt nivel cultural creştin, precum: religia şi
arta, religia şi ştiinţa, religia şi filosofia, religia în istoria culturii europene, religia şi
arta în serviciul meliorismului31 etc.

O menţiune aparte merită volumul de predici Duhul Adevărului
, premiat de
Academia Română pentru calităţile excepţionale sub aspectul conţinutului
, al modului
elevat de exprimare, totodată pentru atitudinea fermă împotriva bolşevismului care îşi anunţa ameninţător instalarea pe meleagurile noastre.

Predicile au în general conţinutdoctrinar, dar nu lipsesc nici temele morale şi liturgice33. Exemplarul de la Biblioteca
Facultăţii de Teologie din Bucureşti are în câteva locuri anumite pasaje astupate cu bucăţi
de hârtie, lipite straşnic în perioada antedecembristă, care încearcă (zadarnic de altfel) să
ascundă frazele în care curajosul autor atacă ateismul comunist34. De altfel, în ansamblul
ei, lucrarea are un pronunţat caracter apologetic şi misionar: „Ortodoxia, spune părintele
Felea, este Biserica Mântuitorului Hristos pe pământul strămoşesc; e creatoarea culturii
noastre naţionale, sinteza armonioasă şi fericită dintre suflet şi trup, dintre religie şi
naţionalitate, dintre spirit şi materie… „

http://www.ebooks.unibuc.ro

NOTA lucrari deosebit de valoroase publicate recent nu apar mentionate aici, un exemplu doar il constituie cele 4 volume ale cartii „Spre Tabor” elogios comentate de Parintele Iustin Parvu staretul Manastirii Petru Voda , duhovnic cu mare har de la Dumnezeu continuator al ortodoxiei stramosesti.

Viata Parintelui Ilarion Felea de Parintele Tudor Demian – un capitol din cartea ” DIN TEMNITE spre SINAXARE”

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Părintele Tudor Demian

Nota editorului: Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” [265]. Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”[266].

Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad.

La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega.

Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad -Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie, „care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), „fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4), îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor.

În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului, din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Aca­de­mia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai pro­di­gioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Prin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice.

Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946.

În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

preluat di cartea DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE ,Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008