Preacuviosul Antonie cel Mare – „Inger pamantesc si om ceresc”

„Antonie era un adevarat ascet, calugar sfant, vietuitor cu Hristos, in desavarsita infranare si curatie. Asa a trait pana la adanci batranete, adica pana in anul 356, cand si-a implinit calatoria si a primit cununa mariri, avand varsta de 105 ani. Biserica pomeneste numele lui de mare sfant parinte la 17 ianuarie.

„Desi om fara carte si fara scoala, care n-a stiut nici macar sa scrie, Sfantul Antonie este unul dintre cei mai mari invatatori ai vietii crestine, cu cuvintele si faptele lui. Antonie este unul dinre intemeietorii vietii monahale, a vietii inchinate cu totul lui Dumnezeu. De aceea este numit „patriarhul calugarilor singuratici”, „inger pamantesc si om ceresc”, Parinte al parintilor”, „Sihastrul Domnului, Sfantul Parintele nostru Antonie cel Mare”.

(Parintele Ilarion Felea – Preacuviosul Antonie cel Mare „Cuvantari la vietile sfintilor” vol I)

• 

• 

Pocainta- teza de doctorat a parintelui profesor Ilarion V Felea

„Pocainta. Studiu de documentare teologică și psihologică„, este teza de doctorat a parintelui Ilarion V Felea si a fost tiparita prima oara la Sibiu in anul 1939. Reeditarea ei s-a facut in anul 2018 la Editura Reintregirea.

Cartea despre pocainta a Parintelui Martir Ilarion Felea are valoare de document, fiind rodul intuirii importantei fundamentale a pocaintei si a relatiei cu duhovnicul intr-o societate tot mai impovarata de pacat si tot mai secularizata. Este o pledoarie pentru redescoperirea locului central al Tainei Spovedaniei in viata Bisericii ca taina a vindecarii omului de moartea pacatului, a aflarii adevaratei libertati si a intoarecrii la Dumnezeu, pentru ca, dupa cum spune autorul, „e scoala smereniei, cea mai buna scoala religioasa si in acelasi timp o curatire a templului inimii, ca sa intre in el si sa-l stapaneaca Hristos, Imparatul maririi; e cea mai buna scoala a renasterii morale si nationale”. – Preot Florin Botezan

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Parintele Ilarion Felea: SLUGI NETREBNICE SUNTEM

Zis-a Domnul ucenicilor Sai:

Cine din voi, avand sluga la arat sau la pascut vitele si venind aceea din camp, ii va zice: Vino indata si sezi la masa? Oare nu-i va zice: Gateste-mi ceva sa cinez si incingandu-te slu­jeste-mi, pana voi manca si voi bea, si dupa aceea vei manca si vei bea si tu? Va multumi oare slugii ca a facut ce i s-a poruncit? Mi se pare ca nu. Asa si voi, cand veti face toate cele ce vi s-au poruncit, sa ziceti: Slugi netrebnice suntem, ca ce am fost datori sa facem am facut. (Lc. 17:7-10)

Cei mai multi oameni sunt ispititi sa se laude peste masura cu fap­tele lor. Obiceiul acesta e necrestinesc, mai ales din pricina ca cei ce se lauda maresc lucrurile si meritele lor, iar pe ale altora le micso­reaza sau nu le mai vad deloc. Astfel, lauda multa e vecina buna cu minciuna. Iisus Hristos Domnul ne indeamna sa nu ne laudam, ci mai degraba sa ne smerim, chiar si atunci cand ni se pare ca am avea pricina de lauda.

In orice imprejurari traieste, crestinul e dator sa faca binele. Sa faca binele, nu numai sa se fereasca de rau. Şi daca a facut bine­le, de ce sa se laude, cand si-a facut numai datoria de om, de cres­tin…

„Orice porunca este o datorie” (spune Marcu Ascetul)… „Deci Imparatia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului gatit slugilor credincioase“.

Noi, toti oamenii, suntem fata de Dumnezeu ca niste slujitori fata de stapanul lor: suntem datori sa ne facem slujba si sa ne im­plinim datoria si poruncile pana la capat, fara laude si fara cartire. Cand suntem buni unii fata de ceilalti, cand ne rugam cu evlavie si muncim cu harnicie, cand traim frateste si ne iubim din inima, cand facem totdeauna bine si niciodata rau, sa nu ne falim si sa nu ne lasam stapaniti de boala laudaroseniei. Cand am implinit toate poruncile lui Dumnezeu, cand ne-am impodobit cu toate virtutile Sfintei Evanghelii, sa nu ne mandrim, ci cu smerenie, cu credinta si cu dragoste sa zicem: slugi netrebnice suntem, ca n-am facut altceva decat ceea ce eram datori sa facem.

Legea vietii crestine este omenia, smerenia, iubirea, pacea, mila, iertarea, credinta si munca fara gand de lauda. Toate faptele bune le face crestinul fara zgomot si fara lauda, intocmai ca albina, care-si aduna mierea din floare in floare, muncind pana la moarte.

Unul dintre poetii nostri de seama (Al. Vlahuta) ne-a lasat aceas­ta scurta si frumoasa poezie:

„Sfanta munca e aceea
Ce rasplata-n ea-si gaseste.
De-ntelegi tu asta – cheia
fericirii tale-o tii.
Urgisit de toti sa fii,
Tu de-a pururea iubeste,
Iar ca sa traiesti in pace,
Nimic lumii sa nu-i ceri.
Binele te-nvat’ a-l face
Ca albina mierea ei“.

Crestinul face binele cum face albina mierea: in chip firesc, neintre­rupt si fara sa se laude. Şi daca e vorba de lauda, apoi lauda lui este in Dumnezeu, precum este scris: «Cine se lauda, in Domnul sa se laude» (1 Cor. 1:31).

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

Gandesc , imi amintesc si simt : Preotul martir Ilarion Felea a demonstrat prin intreaga sa viata ce inseamna  omenia, smerenia, iubirea si pacea…ilustrandu-le prin propria lui conduita intre enoriasi, la amvon si in viata de zi cu zi. L-am cunoscut copil fiind,  insa aceste trasaturi remarcabile s-au implantat in mintea si sufletul meu pentru totdeauna. Pentru ca am petrecut seri lungi si minunate incarcate de lumina si duh curat , cu dansul in casa parohiala a Catedralei Ortodoxe din Arad unde dansul servea si predica. Ne explica surorii mele si mie  , cu mare abnegatie ce important este in viata noastra, a fiecaruia, sa Il avem pe Domnul Hristos in inima. Ne ilustra Cine este Domnul, cat mult BINE a adus pentru fiecare…Nu se intampla des acest lucru, mai cu seama la copii…ei debordeaza de veselie, sunt fara grija, nu au probleme de nici un fel…dar cand cineva cu  har adevarat vine in viata lor, le capteaza atentia si nu pot sa uite ce au invatat de la acea persoana…asa si cu mine.

postare – Cristina David

Parintele Ilarion V Felea despre NUMELE de CRESTIN

Cine este un adevarat crestin? Numele de crestin ne-a ramas mostenire peste veacuri din timpurile in care ucenicii Domnului Hristos au ramas sa-I implineasca indemnul si porunca de a raspandi Evanghelia Iubirii.. Apostolii Lui si aceia care s-au alaturat lor. au fost crestini adevarati. Cautand etimologia cuvantului, aflam ca semnificatia lui este  ” cel care Il urmeaza pe Cristos”. Asa si este, un crestin autentic nu pregeta sa urmeze Domnului si Mantuitorului Hristos in orice imprejurare, sa Ii asculte poruncile si sa raspandeasca Evanghelia in lume in orice situatie, fie si in cele mai grele imprejurari. Sunt crestini toti aceia care Il urmeaza si poarta crucea Lui, asa precum au fost chemati de El.

Despre aceasta trasatura profund morala si religioasa  a omului, de o importanta covarsitoare in toate imprejurarile vietii  ivite oricand ,oriunde,  ne vorbeste parintele Ilarion.

„Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Este crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului,  Fundatia Justin Parvu, 2014

postare  si comentarii – Cristina David

 

Cum lucreaza Ispita prin om – Spre Tabor vol1 (III)

Pe langa duhurile necurate , si duhul lumii, cel de-al treilea ispititor este omul insusi , „cu sufletul si cu trupul sau (Efeseni 2:1-3, cu carnea, cu poftele, voile , gandurile, durerile, necazurile si patimile lui lumesti., despre care Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan scrie : <<Nu iubiti lumea ,nici cele ce sunt din lume, de iubeste cineva lumea, in acela nu este iubirea Tatalui. Caci tot ce este din lume, adica pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume.>> (1 Ioan 2:15-16).”

„Ispita” , spune in continuare preotul Ilarion , „e un foc curatitor , un mijloc de incercare a credintei si a virtutii, de imbunatatire, desavarsire si mantuire. fapta buna in focul ispitelor se vadeste. Raul ajuta binele, binele si suferintele ajuta curatirea si desavarsirea sufletului. Incercarile ne vin spre invatatura si spre mantuire.”

La ce face referire autorul? Ispitit fiind , pe o cale sau alta din cele trei, credinciosul este indemnat, chemat as spune, sa incerce din rasputeri sa respinga si in final sa invinga ispita . Daca omul nu cauta sa lupte in ciuda suferintei si durerii si amagirilor, nu va putea depasi ispita si respinge pe ispititor,  iar sufletul lui va fi intinat si mai mult de cele lumesti si nu va avea parte de bucuria obtinerii virtutilor cerute lui de Dumnezeu . Nu va castiga nimic in rabdare, bunatate, milostivire, intelegere si iubire de aproapele. In concluzie, suntem cercetati de Domnul si incercati in credinta noastra si vointa de a invinge cele rele care ne tulbura sufletul impiedicandu-l sa vada lumina celor sfinte.

„Ispitele sunt exercitii de intarire in credinta si in vointa, mijloace de formare a caracterului crestin, la care nu se poate ajunge decat prin sfortari si lupte <<pana la sange>> (Evrei 12::4).” Preotul Felea il citeaza pe Sfantul Macarie care constata si el ca „Tocmai pentru aceasta stau la mijloc ispitele si incercarile cele multe, supararile si luptele si picaturile de sudoare, pentru ca sa vadeasca cine a iubit numai pe Domnul singur cu adevarat pana la moarte cu toata vointa si din toata puterea lui.”

„Ispitele vadesc si sporesc in noi iubirea lui Dumnezeu, in bratele caruia aflam ajutor si ocrotire. Oricat am fi de buni sau de sfinti, cu cat se inmultesc mai mult ispitele, cu atat ne vom simti  mai aproape de Dumnezeu. Cu cat sunt mai grele si mai ingrozitoare, cu atat frica de primejdia lor ne face sa ne intoarcem si sa ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu.”

Rugaciune la vreme de ispite

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si ape intrat-au pana la sufletul meu – dar intru Tine este toata nadejdea mea.
Tu cunosti pricina raului ce ma bantuie.
La tine perii capului meu sunt numarati.
La Tine , deci scap sip e Tine te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet sis a-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluiesc. Ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

sursa : Spre Tabor vol1 (Pregatirea) – Preot Ilarion V Felea -ed Crugarux, 2007; pp149-151

postare si comentarii Cristina David

Din invataturile Preotului Ilarion Felea – despre convertirea spre Lumina Taborului

 Preiau de pe alt site o postare a unui prieten bun, cunoscut  de mine in urma cu ani de zile pe CrestinOrtodox.ro. In materialul preluat de mine el mentioneaza impresia deosebita pe care i-a pricinuit-o citirea lucrarii CONVERTIREA Crestina scrisa de Parintele Ilarion Felea .

Cineva mi-a cerut sa apreciez o pagina a cuiva care vrea sa migram la Calendarul crestin-ortodox rusesc ! Nu sunt impotriva crestinilor ortodocsi rusi si ucrainieni , dar parca Sfintii Neamului Romanesc imi sunt mult mai dragi ! Cum eu incerc sa fac cativa pasi pe Calea Pocaintei , imi permit sa incerc sa inteleg Invataturile catorva Parinti Duhovnici Romani si care , unii deja , noi ii consideram ca fiind Sfinti ! Recunoscand acel Calendar crestin rusesc , ar insemna ca nu pot sa caut sa inteleg din Invataturile Parintilor Arsenie Boca , Ilie Cleopa , Teofil Paraian , Iustin Parvu , Nicolae Steinhardt , Arsenie Papacioc , Gheorghe Calciu ,Lavrentie Sovre , Ioanichie Balan , Dumitru Staniloae , Ilarion V. Felea , iar lista ar putea sa fie completata de multi Parinti Duhovnici Calauzitori contemporani cu aceste vremuri ! Daca , doar acestia pe care i-am enumerat eu cu Respect si Smerenie si Recunostinta pentru Darurile care ne sunt Transmise de Bunul Dumnezeu prin Ei si Povetele si Invataturile lor dar si prin Predicile Liturghice , nu ne-au indemnat sa lasam traditiile Calendarului crestin-ortodox al Neamului Romanesc pentru a trece la altele , eu care doar silabisesc cele propovaduite de catre Ei , ar insemna ca ma cred mult mai „educat crestin – ortodox ” ! Incerc sa invat sa fiu smerit si ascultator al celor ce Dumnezeu ne-a Aratat cum sa Incercam sa-L Urmam cu astfel de Invatatori Parinti Duhovnicesti cu mult Har !

Am sa inchei aceasta cu ceva ce mi-a placut foarte mult in ultimele zile si apartin Parintelui Ilarion V. Felea :

PREOT ILARION V. FELEA
CONVERTIREA Crestina
SIBIU, 1935
TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE

Trimit aceasta încercare de
studiu biblic si misionar în lumea
cetitorilor, cu nădejdea vie şi
cu dorinţa fierbinte de a-i povăţui
pe calea vieţii, spre lumina şi
bucuria Taborului.
Arad, la Schimbarea la Faţă a Domnului
1955
AUTORUL

„Orice apostolat este o funcţiune a pasiunii evanghelice .
Iar aceasta nu izvorăşte decât din sufletele convertite la dragostea de Hristos şi prin ea la iubirea deaproapelui .
Convertitul este un om întors către Dumnezeu după Voinţa Căruia îşi întocmeşte toate rosturile vieţii . El simte cu Dumnezeu , cugetă cu Dumnezeu , lucrează cu Dumnezeu .
Fiindcă şi-a curăţit simţirea în focul dragostei de Hristos , şi-a luminat mintea cu lumina nespusă care a răsărit pe seama celor „din umbra morţii” şi şi-a întărit voinţa , slobozindu-o din cătuşele trufiei şi supunându-o Celui ce toate le lucrează spre binele nostru .
Convertitul şi-a răstignit — cu Hristos —făptura veche cu păcatele ei , înviind ca o făptură nouă şi vieţuind sub imperiul graţiei . Prisosul credinţa şi iubirii prin care se simte legat de Hristos şi de obştea dreptmâritorilor săi fraţi —Biserica vie — se revarsă ca o Binecuvântare peste toată viaţa lui — îndrumându-o şi sfinţându-o .
Viaţa unui convertit se zideşte organic , impresionant de organic în toată înălţarea ei .
Fiindcă şi cugetul şi gestul şi vorba şi fapta lui au o singură obârşie — Hristos — şi sunt inspirate de-Un singur Duh — al Evangheliei .
Această impresionantă frumseţe morală a vieţii convertitului , propovedueşte prin ea însăşi .
Obştia se resimte de prezenţa în mijlocul ei a unui creştin adevărat . Un om ajuns în apropierea unui convertit , începe a se converti şi el —prin contagiune .
Totuşi , convertiţii adevăraţi nu se mulţumesc cu apostolatul oarecum pasiv al pilduitoarei lor vieţi , ci purced la misionarismul activ , chemând şi prin cuvânt sufletele la pocăinţă şi la viaţă nouă în Hristos .”

Doamne, cum se adevereste inca o data faptul ca lucrurile din viata noastra nu sunt intamplatoare. Nu mi-a fost dat sa citesc fragmentul acesta pana acum, dar cunosteam existenta lucrarii , iar autorul imi este ruda apropiata. De ce spun acest lucru : venind si stabilindu-ma in SUA , am avut binecuvantarea Domnului ca sa ajut in feluri variate Biserica Ortodoxa Romana aici. Intre cele infaptuite prin vrerea Lui a fost aducerea in fata altarului spre convertire (ca nasa de botez) a unui nativ american apartinand indienilor de aici si care a aflat, in final, trecand prin catolicism si diverse forme de protestantism (simtind chemarea) ca ortodoxia este calea dreapta catre Domnul nostru Iisus Hristos . Ocupatia lui , poate va veti intreba? Politist…Desigur, am ramas in stransa legatura , ca parte din aceeasi familie. Este o placere sa vorbesti cu el despre credinta ortodoxa , a devenit un aparator fervent al ei si fata de americanii apartinand multiplelor denominatii . Dumnezeu lucreaza ! Daniel Sava (Corey) , nu este nici pe departe un caz unic in sensul in care am vorbit.

postare – Cristina David

Pocainta studiu documentar teologic si psihologic – Pr.Ilarion Felea (citat)

Pocainta studiu documentar teologic si psihologic – Pr.Ilarion Felea (citat din lucrare)

(…)Dar în afară de aceste consideraţii, pocăinţa este o necesitate religioasă şi o binefacere morală pentru om şi pentru societate. Cea mai bună reformare a moravurilor se face în şcoala pocăinţei, în scaunul mărturisirii.

Viaţa oamenilor este plină de mizerii, de dureri si de suferinţi ascunse. Păcatul este o experienţă trista, o nelinişte continuă. Pocăinţa e mijloc şi prilej de purificare a conştiinţei şi de reabilitare în har; de ruptură cu trecutul şi de întoarcere la puritatea botezului. Pocăinţa e cea mai bună şcoală a renaşterii morale si naţionale.

Fericitul Augustin, în ultimele zile ale vieţii, a pus să i se scrie pe pereţii casei psalmii de pocăinţă, ca să-i aibă mereu în faţă şi în memorie; şi-i recita. Atât era de viu în el sentimentul penitenţei şi dorinţa salvării In exerciţiile ascetice şi în viaţa oricărui om pocăinţa e folositoare şi necesară pentru înfrângerea patimilor, pentru împărtăşirea durerilor şi pentru uşurarea sufletului de greul păcatelor,

Iată atâtea motive care mau îndemnat la muncă, — pe lângă împrejurarea că lucrarea reprezintă teza mea de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

http://tezaurul-ortodox.com/…/1095-pocainta-studiu-documen…/

postare – Cristina David

FOCUL DUHULUI SFANT

 

Lucrarea sfantului si dumnezeiescului Har se mai aseamana cu lucrarea focului. In foc se lamureste aurul, in focul suferintei se curateste sufletul. In vechime, chiar si in Vechiul Testament (Lev. 6:9), focul ardea fara incetare pe toate altarele, ca cea mai scum­pa jertfa. Focul inspira profetii (Is. 6:1-7) si face din pescari Apostoli (FA. 2:1-4). Focul iubirii inflacareaza inima, focul inroseste carbunele; focul inmoaie fierul, ca sa-l putem modela cum vrem; focul misca toate masinile si astfel a devenit izvorul civilizatiei si al progresului. Nu ne mai putem inchipui viata si cultura omenirii fara de ajutorul binefacator al focului.

Mantuitorul Hristos pune focul la temelia lucrarii sale mantuitoare.

Foc am venit sa arunc pe pamant, si cat as vrea sa fie acum aprins! (Lc. 12:49)_.

Focul despre care vorbeste aici Mantuitorul este harul ceresc al Sfantului Duh. Acest foc, al Duhului Sfant, a fost fagaduit Apostolilor de catre Mantuitorul in cuvantarea pe care a rostit-o la Cina cea de Taina. Atunci a zis:

«Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da, ca sa ramana cu voi in veac: Duhul adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-l vede, nici nu-l cunoaste, iar voi il cunoas­teti, caci cu voi este si in voi va fi… Iar Mangaietorul, Duhul cel Sfant, pe care-L va trimite Tatal in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte de toate cate v-am spus» (In. 14:16-17,26).

Fagaduinta aceasta, s-a implinit la cincizeci de zile dupa inviere, cand Duhul Sfant S-a coborat peste Apostoli in chipul limbilor de foc (FA. 2:1-4). Primind focul Duhului Sfant, Apostolii se insufletesc si vestesc pana la moarte invierea si Evanghelia Domnului. Focul Duhului Sfant face din pescari si din pacatosi oameni noi (Ef. 2:15), oameni duhovnicesti (1 Cor. 3:1), care traiesc in dreptate si in sfintenia adevarului (Ef. 4:22-24).

Fiecare crestin primeste focul Duhului Sfant, in taina Sf. Mir. Atunci se pune pe sufletul lui pecetea darului Duhului Sfant (Ef. 1:13; 4:30), atunci primim cu totii arvuna Duhului in inimile noastre (2 Cor. 1:21-22; 5:5). Mare taina!… Sfanta si duhovniceasca lucrare!… Acesta este botezul cu foc (Mt. 3:11), menit sa arda buruienile pa­catelor din suflete, sa tina mereu treaza constiinta, inima curata si vesnic aprinsa iubirea de Dumnezeu si de oameni.

Carul de foc a inaltat pe Ilie la cer; focul Duhului Sfant ne sfin­teste si astfel ne pregateste sufletele pentru inaltarea la cer.

Exista un foc al iadului si un foc al cerului. Focul iadului e chinul pacatosilor; focul cerului e mantuirea dreptilor. Focul iadului e osanda, focul cerului e fericire negraita. Focul iadului e durere, focul cerului e bucurie si pace fara de sfarsit, in Duhul Sfant.

Fiecare crestin, dupa ce a primit pecetea si arvuna Duhului Sfant in inima e dator sa lucreze astfel, incat sa nu-l intristeze, ci sa-l tina aprins si rodnic, pana la moarte, intocmai ca Sfintii Apostpli. Prin credinta, prin rugaciune, prin iubire, prin urmarea Evangheliei si primirea Sfintelor Taine, dumnezeiescul foc arde cu flacara tot mai mare pe vatra inimii noastre.

Nu-l lasa – crestine – sa se stinga! Adu-ti mereu aminte de cuvintele din Apocalipsa, adresate caldiceilor:

«Ştiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierhinte! Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea» (Apoc. 3:13-16).

Intr-un singur caz vei fi mantuit: cand esti cald, cand arde pe altarul inimii tale focul Duhului Sfant, cand esti crestin, aprins de iubire catre Dumnezeu si catre oameni.

Fii crestin cald si roaga-te neincetat, cu foc:

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, care pretutindenea esti si toate le plinesti, vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si te salasluiete intru noi si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

preluare de pe Cuvantul Ortodox – articol intitulat :

Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH  Publicat pe 12 Jun 2014

Postare de Cristina David

OPERA VIETII MELE – Jurnalul personal al Preotului martir Ilarion Felea –

In urma cu aproape o luna am primit de la un nepot al Parintelui Ilarion Felea vestea imbucuratoare ca jurnalul personal al Parintelui a fost editat ( in tiraj mic din pacate) de catre Editura Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad cu titlul „Opera vietii mele” . Cartea a fost tiparita in anul 2012. Manuscrisul (cuprins in trei caiete) a fost donat cu multa generozitate de fiul preotului Ilarion Felea, ing Ioan Felea, cu scopul precis de a vedea lumina tiparului.

 

M-am bucurat, fireste, chiar mult, sa vad o varianta tiparita a jurnalului tinut de Preotul Ilarion Felea cu multa constiinciozitate, „religiozitate” as spune, si mare raspundere pentru cele consemnate : observatii personale si duhovnicesti, reflectii asupra vietii din timpul sau si a vietii in general, trairile  lui  sufletesti . Stiam de multa vreme despre acest manuscris si soarta lui pe care Dumnezeu a hotarat sa-l aduca la lumina dupa zeci de ani. Un rol important l-a avut sotia preotului Ilarion , Valeria Felea ,care l-a incredintat unuia dintre fratii lui.

Din cate am fost instiintata ,fiind ruda cu Parintele Ilarion Felea (nepoata a fiului sau), asadar din surse directe, genul acesta de jurnal personal are o pozitie singulara printre scrierile genului si reprezinta o lucrare cu totul aparte. Lucrarea are o mare valoare in multe domenii si este un document viu al vremii cand a trait preotul Felea intrucat dansul a facut insemnari detaliate zi de zi timp de aproximativ 30 de ani.

De aceea ma surprinde faptul ca tirajul publicarii lui a fost atat de mic . Continutul lui ar trebui cunoscut de lumea credinciosilor – mireni, calugari, preoti – din tara noastra caci ar avea multe lucruri cu sens adanc (duhovnicesc , teologic si in planul trairilor personale raportate la credinta noastra ortodoxa)) de retinut si de invatat din el. Imi exprim speranta ca poate nu peste mult timp vom fi binecuvantati cu o editie pe masura meritelor acestei lucrari. Numai in acest fel am putea beneficia cat mai multi credinciosi , de o scriere fara precedent in lumea ortodoxa din tara noastra.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti si sa ne miluiasca !

Cristina David