„Pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul”

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…”

PS. Sebastian Paşcanu,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

7. „19 martie” 2010 – minunea se repetă…

Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Totodată a fost lansată cartea Biserica şi duşmanii ei, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s‑a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii. (…)

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, drept mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul Din temniţe spre Sinaxare.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.

Alexandra Corbu – fragment din cartea „Marturisitorii”

Sub forma de concluzie si ca prezicere totodata am gasit potrivit sa anexez urmatorul text extras din aceeasi carte „Marturisitorii”

Acum, când Sfântul Ioan Maximovici este cinstit ca sfânt în întreaga lume, şi moaştele sale întregi şi binemirositoare sunt făcătoare de minuni, este greu să ne imaginăm câtă luptă a dus părintele Serafim Rose pentru canonizarea povăţuitorului său, Sfântul Ioan. E bine însă ca toţi cei care îşi doresc să sprijine într-un fel sau altul canonizarea unui sfânt să se aştepte la ispite. Nu există cunună fără luptă, fără nevoinţă, fără jertfă…

Au fost mulţi care s-au opus canonizării Sfântului Ioan Maximovici. Tot aşa, astăzi există anumiţi urmaşi ideologici ai torţionarilor din secolul XX, care se opun canonizărilor noilor mucenici. Dar, mai devreme sau mai târziu, uneltirile lor se vor spulbera. Să luăm aminte la cuvântul profetic al părintelui Gheorghe Calciu Dumi­treasa: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui!”[204]

MANASTIREA „Rapa Robilor” – Aiud

MANASTIREA „Rapa Robilor”

MANASTIREA „Rapa Robilor” Parintele Staret, Protosinghelul JUSTIN PARVU

Biserica-Monument Bine ati venit pe pagina Manastirii Rapa Robilor! +†+

„La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”

Fila din Istorie
„S-a construit acest monument, inceput la 28 octombrie 1992, terminat la 14 septembrie 1999, pentru cinstirea memoriei detinutilor politici morti in timpul regimului comunist in inchisoarea Aiud si in inchisorile unde nu s-au inaltat memoriale, iar numele lor nu au fost sapate in piatra, pentru aducere aminte. Doamne, primeste jertfa!”.

„La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”, suna anuntul sobru al inginerului Gheorghe Brahonschi, in 1992, cand s-au inceput, fara nici un sprijin oficial, lucrarile la cel mai de seama monument inchinat victimelor rezistentei anticomuniste din Romania.

14 SEPTEMBRIE 2006, AIUD.
Este deja o traditie ca, in fiecare an, de Inaltarea Sfintei Cruci, pelerini de pe intregul cuprins al tarii sa se adune la Aiud, langa mausoleul ridicat dupa 1990 de fostii detinuti politici in memoria camarazilor lor morti in conditii groaznice intre zidurile temutului penitenciar din localitate.
Monumentul are dimensiuni colosale, fiind vizibil din mai multe zone ale orasului. El a fost ridicat exclusiv cu contributiile luptatorilor anticomunisti, chiar pe „Rapa robilor”, cum este numita de localnici cornisa pe a carei panta au fost ingropati, intre 1945 si 1964, noaptea, fara preot, lumanare si cruce, mii de detinuti politici morti sub tortura, de foame, frig, sau din lipsa de ingrijire medicale.
Si in acest an, pe 14 septembrie, cca 400 de persoane s-au recules inaintea osemintelor ce ies la iveala la tot pasul din tarana Rapei robilor.
Dupa savarsirea in mausoleu a slujbei Sf. Liturghii de soborul de monahi care vietuiesc aici de cativa ani si carora li s-au adaugat Protopopul ortodox de Aiud, parintele Ioan Toganel, dar si preoti fosti detinuti politici, clericii au iesit in curtea mausoleului, unde asistenta a participat la slujba de pomenire a mortilor din temnita Aiudului. A vorbit frumos, subliniind semnificatia jertfei elitei neamului romanesc din zidurile Aiudului, parintele protopop Ioan Toganel. Au mai vorbit d-l Tudor Stanescu si parintele Gheorghe Bogdan, ambii fosti detinuti politici.
Dupa agapa oferita de organizatori in memoria celor pomeniti, asistenta a participat la un simpozion organizat in Sala de festivitati a Protopopiatului din Aiud, unde au sustinut comunicari atat fosti detinuti politici, cat si reprezentantii ai vietii culturale aiudene.

Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Hristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
– Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Hristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine. ” Formula AS
– Claudiu Tarziu

SFINTII Aiuduiul …. „Osuarul” Troparul, glasul 1:
Mãrturisitorii cei adevãrati ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spãimântat, ci cu putere de sus credinta si neamul românesc au pãzit. Pentru rugãciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre

Condacul 1:
Pe Mãrturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temnitã chinuri si batjocuri au rãbdat, ostasii cei adevãrati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si în ceruri se roagã pentru noi, cu dorire sã îi lãudãm zicând: Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Martyria Aiudului


Itinerarii duhovnicesti în Ardeal

Martyria Aiudului

Aiudul este un oras cu triste rezonante în sufletul românilor. Multi ani la rând toate drumurile s-au îndreptat spre înfricosatoarea închisoare a Aiudului, care a întrerupt destinele celor mai bravi români ai neamului românesc.

Situata în centrul orasului, închisoarea are forma unui T urias din piatra, ce era programat sa terorizeze, sa tortureze sufletele si trupurile românilor iubitori de credinta si neam, care nu s-au lasat abrutizati de spurcatul si dementialul regim comunist. Acesti oameni deosebiti, dintre care si foarte multi tineri, au înteles ca e vremea când li se cerea imposibilul, curajul, sfânta nebunie, alminteri nu exista scapare nici pentru ei, nici pentru neam. S-au angajat liber si constient în purtarea Crucii si în ispasirea pacatelor neamului. Pe culmile singuratatii si ale suferientei s-au întâlnit cu Hristos si l-au urmat sfiintindu-se. Acestia sunt sfintii martiri ai Aiudului despre care astazi se evita sa se vorbeasca si sa se mai stie. “Nu e nevoie de cine stie ce secrete informatii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai sa se vrea câtusi de putin (…). Nestirea, îndobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol.” (Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii).

Închisoarea Aiudului a fost o adevarata scoala de tortura: detinutii erau înfometati, schinghiuiti, batjocuriti înjositi, desi foarte multi dintre ei erau intelectuali de marca alcatuind elita societatii românesti din aceea epoca, care daca ar fi trait ar fi schimbat fata României. Cei omorâti erau aruncati în gropile comune, sapate de adminstratia închisorii, la marginea orasului Aiud, loc numit pâna astazi “Râpa Robilor”. Aiudul a fost si o scoala duhovniceasca, “o adevarata obste filocalica a temnitei” dupa cum marturisea Ioan Ianolide în cartea sa, Întoarcerea la Hristos.

Astazi, se sterg urmele crimelor trecutului, închisoarea se renoveaza european, are termopane si e varuita proaspat în galben. Oamenii trec încoace si încolo pe lânga ziduri, efigii însângerate ale fostului regim, coplesiti de griji, gânduri si preocupari portocalii, râvnind spre acel “Sa traim bine!” ce îi tine captivi într-o alta temnita a materialitatii, a globalizarii si a patimilor liber acceptate. Astazi, ar trebui sa se batatoreasca un singur drum spre aceasta închisoare – acela de (re)cunoastere a adevarului si de instituire a unui cult al martirilor care s-au jertfit în aceasta temnita, care pentru ei a devenit altar. Sa fie rânduite zile de pomenire în amintirea lor si sa fie deschisa vizitatorilor. Cei care vor sa cunoasca adevarul si istoria, pentru a învata si a evita greselile trecutului, sunt privati de acest drept. Nu ne ramân decât marturiile supravietuitorilor, de altfel foarte pretioase, si cartile. Totusi un alt impact ar fi avut pentru tânara generatie vizitarea închisorii, explicatiile date de un ghid în incinta acesteia, contactul cu vechea atmosfera.

Dar cu toata ostenelea asa-zisilor umanisti de a cosmetiza totul, Dumnezeu lucreaza prin aletii sai care s-au asemanat primilor crestini ai Bisericii din secolele I – III. Acestia din urma în timpul persecutiilor se adunau la mormintele martirilor si asezau deasupra lor sfinte Aaltare crestine pe care savârseau Taina Sfintei Euhariste, cinstind jertfa lor si împlinind cuvintele Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan din cartea Apocalipsei. “Am vazut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiati pentru cuvintele lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o”. (Apoc. VI, 9). Aceste sfinte biserici se numeau Martyria. La noi în tara cea mai veche Biserica asezata deasupra mormintelor de martiri s-au descoperit în Dobrogea, la Niculitel în cripta sa de sub Sfântul Altar s-au descoperit sfinte moaste ale sfintiilor martiri Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos care se crede ca au patimit în timpul persecutiei lui Diocletian, prin anii 304 -305.

Cei de astazi, asemenea acestora de demult, au ridicat la Aiud o Sfânta Biserica deasupra martirilor jertfiti în închisoare pentru credinta si neam. Este situata la marginea orasului în Râpa Robilor unde erau aruncate trupurile fericitilor osânditi. Acest spatiu duhovnicesc si monahal, pentru ca sfânta biserica are statut de manastire, se afla în proximitatea unor blocuri dintr-un cartier al orasului, granita dintre cele doua lumi, total diferite, fiind marcata de un gard, cum ar zice Mircea Eliade “ o insertie armonioasa a sacrului în profan”. Daca localnicii ar constientiza ce mare binecuvântare e de la Dumnezeu sa vietuiesti atât de aproape de un astfel de loc sfânt, ce mare folos sufletesc ar avea! Viata la manastire curge linistit, dupa tipicul manastiresc, în cadenta eterna a celor sapte Laude zilnice si a Sfintelor Liturghii.

Tot în aceasta râpa se mai afla si cimitirul orasului Aiud. În decursul timpului s-au facut sapaturi si o, minune!, s-au aflat moaste sfinte, oseminte de culoare galben-aurie, netede, lucioase, usoare, placut mirositoare, care au sfintit tainic pamântul tarii.
Acestea se afla dispuse în osuarul manastirii ca o marturie a suferintelor si torturilor îndurate de adevaratii români în epoca comunista. Sunt o dovada a credintei lor, dar si a lucrarii lui Dumnezeu si a minunilor savârsite de El în temnita, pentru ca însusi Hristos a fost înlantuit. Dureri de nesuportat erau rabdate, ranile nu se infectau, oasele se regenerau în conditiile unei înfometari extreme, în cuptoare la o temperatura de peste 8000C carnea, stratul piloric, oasele nu deveneau cenusa, legile materiei fiind abolite. Cu adevarat dureri cu neputinta de suportat erau îndurate: sfintiilor mucenici li s-au batut cuie în cap cu vârful bont, li s-au cioplit oasele prin lovituri aplicate astfel ca aschiile din os sa ramâna înfipte în muschi ca niste cangi, durerile de dinti provocate de infectii macinau osul mandibular, numite furia dintilor, dureri ce duceau la nebunie, calote craniene taiate chirurgical, perfect circular, mâini, picioare, coaste rupte si multele altele. Înainte de a fi scosi din închisoare pentru a fi îngropati, trupurile chinuite erau împunse cu o sulita, pentru a verifica decesul, fapt ce ne aminteste de crunta si barbara procedura romana aplicata si Mântuitorului pe Sfanta Cruce.
La toate aceste cumplite suferinte se adauga chinurile sufletesti pe care mintea noastra slaba nu le poate cuprinde si întelege. Sfintii au trecut prin iad, au trait “mlastina deznadejdii”, dar nu au deznadajduit. Pe toate le-au rabdat pastrându-si credinta si demnitatea, murind pentru acestea, iar sufletele lor curate de crin mijlocesc astazi pentru noi la tronul lui Dumnezeu , pentru noi cei care prea usor îi uitam sau, mai grav, nu-i recunoastem ca sfintii ai Bisericii Ortodoxe Române si nu le acordam cinstea cuvenita.

Atmosfera din osuar te îmbie la rugaciune; înca de la intrare te învaluie o pace aproape materiala, te încearca gânduri de recunostinta adânca, de bucurie, de liniste, de însufletire, de pocainta, nu-ti vine sa mai pleci de acolo. Tot în osuar se mai afla o icoana a Maicii Domnului, unica prin reprezentarea la picioarele Ei a unui convoi de detinuti aureolati, încatusati, contorsionati de durere aflati pe culmea Golgotei neamului.

La iesirea din osuar, pe un perete, se afla harta României ce are marcate închisorile comuniste, imaginea de ansamblu fiind tragica: întreaga tara devenise o uriasa temnita în acele vremuri.

Simbolica este si arhitectura monumentului ce adaposteste sfânta biserica si osuarul. Pe acoperis sunt 14 sinte cruci îngemanate, dispuse în doua coloane de câte sapte, care îi simbolizeaza pe fratii de cruce, de suferinta, ce poarta cu dragoste si rabdare Crucea mare si grea a neamului românesc. Cifra sapte are o simbolistica foarte bogata în scrierile Vechiului si Noului Testament: Hristos a rostit sapte pilde despre Împaratia Cerurilor (Matei 13), de sapte ori zece este numarul ucenicilor Domnului (Luca 10,1), sapte cereri sunt în rugaciunea domneasca, sapte sunt darurile Sfântului Duh, sapte sunt Sfintele Taine, “În ziua a saptea S-a odihnit Dumnezeu de lucrul sau” (Fac. 4,5), ziua a saptea este ziua Învierii.

Peretii Sfintei Biserici si ai osuarului sunt tapetati cu placi din marmura, comemorative, cu peste 2500 de nume ale celor care au murit în închisorile comuniste: Aiud, Jilava, Gherla, Pitesti, Târgu Ocna, Canal. Deasupra intrarii în biserica, în loc de pisanie, sta scris cu litere sapate în piatra: “ Fericiti cei prigoniti pentru dreptate” – pentru cei care au ales si au stiut sa împlineasca aceasta fericire în viata lor pamânteasca. Pe platoul din fata Bisericii se afla o troita ridicata de asociatia fostilor detinuti politic, cu o inscriptie care nu ne mai da voie, dupa ce o citim, sa spunem “ Nu stiu ce a fost aici si ce este aici”: “Trecatorule, opreste-te o clipa din drumul tau si aprinde o lumânare la acest însemn al suferintei, pentru cei care au trecut prin moarte la înviere. Nu exista pe întreg cuprinsul acestui loc o palma de pamânt fara de oase. Crima trecutului savarsita de cei fara de Dumnezeu si dragoste de neam, a sângerat trupul sfânt al tarii, dar niciunde marturisirea acesteia nu cunoaste limite atât de grave ca în temnita Aiudului. Cei care au ramas dupa noi sunt supravietuitori. Voi care ati fost unelte ale terorii dezlantuite de sistem, în acest loc de cumplita suferinta, spalati-va constiinta marturisind adevarul. Fie ca Dumnezeu, în îndurarea Lui, sa va ierte. Noi am trecut în vesnicie fara sa blestemam. Fie ca pe suferinta noastra sa se cladeasca viitorul de lumina al neamului românesc!

Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie/ Ne tamâiezi cu marea Ta tacere/ Mormântul tau e numai Înviere/ Prin tine luminam de vesnicie”.

Maicile slujesc cu multa dragoste în aceasta manastire, ele ne-au spus ca la Aiud calcam pe sfinti, ca aici e Athosul românesc.

De pe platoul din fata bisericii, coboara treptele ce duc în râpa, traversezi cimitirul si într-o margine de mal se afla un mormânt strajuit de o troita, care marcheaza locul unde se banuieste ca ar fi fost aruncat trupul filosofului român Mircea Vulcanescu, dupa indicatiile primite de la un fost gardian al închisorii.

Printre caprite si mioare care pasc linistite si nestingherite iarba de pe mal, dar si florile de pe mormânt, odihnesc osemintele celui care a lasat un testament tulburator, prin profunzime, urmasilor: “ Sa nu ne razbunati!”. Din pacate, noi, românii, nu stim sa ne cinstim eroii – se remarca lipsa de implicare a celor în drept care ar fi trebuit sa amenajeze corespunzator locul, sa-l îngradeasca si sa-l înscrie ca reper între obiectivele spirituale si culturale ale orasului Aiud.

Situatia e derizorie având în vedere ca Mircea Vulcanescu a fost un filosof de prestigiu, asistent al lui Nae Ionescu, care, spre deosebire de Emil Cioran si Mircea Eliade, si-a asumat suferinta, ramând în tara. Oare asa întelegem sa fim europeni? De ce adoptam numai surogatele occidentului, nocive spiritului nostru national? De ce nu vedem cum îsi cinstesc ocidentalii eroii si oamenii de valoare?

În apropierea Râpei Robilor exista o cale ferata. Zgomotul rotilor de tren ne poarta înapoi pe firul istoriei, spre acele vremuri crunte cu zornait agresiv de lanturi, zavoare si vigoare ale mortii, dar dangatul blând al clopotului de la manastire ne ancoreaza într-o realitate liturgica, duhovniceasca care da un sens suferintei.

Aceasta jertfa a lor nu a fost zadarnica îndreptându-ne sufletul catre Dumnezeu, Maica Domnului si toti sfintii din veac care au bineplacut Lui si spre vesnica lor cinstire si pomenire. AMIN

Prof. Ana-Maria Cutulab

–––––––––––––––––––––––––––

Parintele Iustin Parvu la osuarul de la AIUD

http://video.crestinortodox.ro/embedded/MLfIHJ8m0hx

Parintele Iustin Parvu la osuarul de le Aiud pe video.crestinortodox.ro

Slujba tinuta de catre Parintele iustin, staretul Manastirii Petru Voda care sustine canonizarea Sfintilor Inchisorilor. Amin

Acatistul Sfintilor Inchisorilor – Parintele Iustin Parvu

http://video.crestinortodox.ro/embedded/UaQyzrM3cJx

Acatistul Sfintilor Inchisorilor – Parintele Iustin Parvu pe video.crestinortodox.ro

Parintele Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda a vizitat Osuarul aflat in capela ridicata langa monumentul Sfintilor Inchisorilor – la Aiud. Aici se afla sfintele moaste ale martirilor inchisorilor.

AIUD – Rapa Robilor

http://video.crestinortodox.ro/embedded/IMZ5ER5Y56x

Aiud – Rapa Robilor pe video.crestinortodox.ro

pe video.crestinortodox.ro

Aiud – Rapa RobilorDominand ‘Rapa Robilor’, in a carei poala, pe gropile celor ucisi in temnite, comunismul amenajase… cocini de porci, masivul edificiu memorial ridicat intre 1992-1999 (si iTroita ridicata de fostul detinut politic Mircea Tarceanca nefinisat in intregime) te face sa te cutremuri dinaintea profundei lui semnificatii, deopotriva crestine si nationale: doua randuri de cruci mai mici, ingemanate, poarta pe bratele lor interioare o cruce uriasa, crucea suferintei romanesti. In interior, pe peretii incintei-capela, de-a lungul treptelor care coboara spre Sfanta Masa a Altarului, strajuiesc placile de marmura alba pe care sunt inscrise numele detinutilor politici morti in inchisoare.

Parintele Ilarion Felea este mentionat in mod deosebit in acest film. De aceea l-am postat.
Doamne ajuta!