Preot Prof Dr Ioan Tulcan – despre contributia Parintelui Ilarion Felea la imbogatirea Teologiei romanesti

Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Contribuţia lui Ilarion V. Felea la dezvoltarea Teologiei Dogmatice Ortodoxe, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad

Este o datorie de onoare pentru noi toţi să evocăm personalităţile teologice româneşti, regândindu-le opera şi trasându-le rolul pe care l-au avut la formarea şi dezvoltarea teologiei ortodoxe de la noi. În cartea de faţă avem un astfel de caz fericit, în care actualul decan al Facultăţii de Teologie de la Arad, Părintele Profesor Ioan Tulcan, îl prezintă pe ultimul rector al acestei instituţii, Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea (1903-1961), care a predat la Academia Teologică arădeană Apologetică, Dogmatică şi Mistică (1938-1948).

Gândirea teologică a Păr. I. Felea este expusă în mod sistematic, pe planul „clasic” al unui manual de Teologie Dogmatică: importanţa Revelaţiei pentru Teologia Dogmatică (p. 13-22) şi căile sale de transmitere: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie (p. 23-36), existenţa lui Dumnezeu şi modurile cunoaşterii Lui (p. 37-46), Sfânta Treime – dogma fundamentală a Bisericii (p. 47-52), învăţătura creştină despre crearea lumii văzute (p. 53-58) şi nevăzute (p. 59-64), antropologia creştină (p. 65-98), Persoana Mântuitorului (p. 99-112) şi lucrarea Sa mântuitoare, cu cele trei slujiri: profetică, arhierească şi împărătească (p. 113-128), actele principale ale acestei lucrări mântuitoare, de la Patimi şi până la Înălţare (p. 129-138), eclesiologia (p. 139-158), mântuirea personală în Biserică prin har, credinţă şi fapte bune (p. 159-182), teologia sacramentală a Bisericii (p. 183-226) şi, în fine, eshatologia (p. 227-258).

Lucrarea se încheie cu două anexe: un CV al Păr. Ilarion Felea (p. 269-270) şi câteva emoţionante evocări ale unor contemporani la trecerea acestuia la Domnul (p. 271-279). În „Prefaţă” autorul remarcase că Părintele Felea a fost coleg de generaţie, dar şi de idealuri teologice şi bisericeşti cu Păr. Dumitru Stăniloae, având multe puncte în comun cu el în biografia, gândirea şi scrisul său teologic (p. 5). Într-adevăr, această asemănare este izbitoare, ceea ce sporeşte şi mai mult meritul Păr. Prof. Ioan Tulcan – acela de a fi făcut încă un pas spre cunoaşterea mai detaliată a perioadei dificile în care s-a dezvoltat Teologia Dogmatică românească, cu liniile sale directoare comune teologiei ortodoxe, dar şi cu accentele sale specifice.

Ciprian Iulian Toroczkai  – in Revista  Teologica – Mitropolia Ardealului

Cine este Antihrist ? – Preot Ilarion Felea

Cine este Antihrist?

Pr. Ilarion V. Felea

Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii – oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii.

De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini.

Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, care dintre noi au iesit(1 In. 2:19), duhurile inselatoare (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi.

Acestia sunt antihristii: toate acele persoane razvratite, potrivnice, dusmane lui Hristos, fie ca sunt stapanitori care prigonesc pe crestini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a crestinilor. Si mii si altii pun piedici crestinismului, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dumnezeu; si unii si altii reprezinta duhul lui antihrist, puterea intunericului si a raului care se razvrateste impotriva luminii, a binelui si adevarului. Toti acestia sunt slugile si premergatorii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o persoana istorica, o unealta a Satanei, o fiinta demonica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dumnezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare in templul din Ierusalim si de acolo va determina lepadarea de credinta, apostazia, celor ce nu au primit iubirea adevarului, ca sa se mantuiasca(2 Tes. 2:10). Iisus Hristos numeste pe Antihrist uraciunea pustiirii(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apostolul Pavel il numeste pe Antihrist omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce este Dumnezeu sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu(2 Tes. 2:3-4). In zilele cele de apoi spune Invatatura celor 12 apostoli (cap. 16) se vor inmulti apostolii mincinosi si amagitorii si se vor preface oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amagitorul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu.

Dupa Sfintii Parinti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Damaschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie desfranata, spurcata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu puterea satanei prin inselare, prin minciuni si minuni false si va prigoni Biserica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Mantuitorului. In cifre biblice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau acelasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apocalipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand balaur, cand Babilon (cap. 11-20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insemneaza acest numar, nimeni nu poate preciza. Incercari de lamurire s-au facut nenumarate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca textele Apocalipsei sunt cele mai greu de talcuit, Biserica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apostolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pastreaza pe toate sub un acoperamant de taina.

Opera lui Antihrist va fi persecutia, inselarea si apostazia cea mai mare. Mana lui va semana neghina in grau, va picura venin in miere. Stiinta lui va fi minciuna, forta lui va fi tirania; in loc de prieteni va avea robi; in loc sa fie pastor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va persecuta sfintii si va profana Biserica.

Cei ce vor crede in minciunile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi semnul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pentru crestini exista pecetea lui Hristos, sigiliul darului Duhului Sfant in semnul crucii; pentru inchinatorii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hristos Domnul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va premerge venirii a doua a Mantuitorului. Vine Antihrist, vine si Hristos dupa el(Sf. Ciprian). Aratarea lui Hristos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mortilor. Biruinta va fi a lui Hristos. Binele si Adevarul vor infrunta si vor invinge puterea raului si a intunericului.

Acestea sunt pe scurt raspunsurile invataturii crestine, ale Dogmaticei Ortodoxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihristica, iubiti si binecuvantati crestini. Istoria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacatului pustiitor cu virtutea mantuitoare, a luminii cu intunericul, a adevarului cu minciuna, a vietii cu moartea, a lui Hristos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dumnezeu, o uraciune a pustiirii (Mt. 24:15), o taina a faradelegii (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu puterea satanei. Aceasta e lucrarea antihristica, amagitoare, inselatoare, mincinoasa; e lucrarea antihristilor, satanica, distrugatoare, infernala. Ea tine pana la sfarsitul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, puterea si lucrarea aceasta e legata, e oprita de puterea si lucrarea Bisericii lui Hristos, de puterea si de lucrarea harului Duhului Sfant.

La sfarsitul veacurilor puterea antihristica se va dezlantui cu toata salbaticia ei prin aratarea lui Antihrist, pentru a fi nimicita cu totul. In ciocnirea cea din urma, binele va infrange raul, Hristos va nimici pe Antihrist, – cel din urma prigonitor al crestinilor si cel mai mare dusman al lui Iisus Hristos, – si astfel se va implini voia lui Dumnezeu care este mantuirea si fericirea vesnica a lumii intregi, in si prin Iisus Hristos Domnul si Mantuitorul nostru.

Acestea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evangheliei si Bisericii lui Hristos, dusmana crestinilor si sfintilor, sa ne intarim si mai mult credinta in Dumnezeu, viata in Hristos, dragostea fata de Evanghelia si Biserica Lui, precum si privegherea in rugaciune si rabdarea in suferinte. Antihristii sunt mai slabi, crestinii sunt mai tari. Dupa cum Hristos va birui pe Antihrist, asa si crestinii vor birui pe antihristi. Puterea adevarului crestin este neinvinsa. Biruitorii fiarei si invataceii Mielului vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in templul cerului (cf. Apoc. 2-3). Si se vor bucura cu Dumnezeu, in vecii vecilor. Amin.

(articol exclusiv din opera Spre Tabor, vol IV, Desavarsirea, ILARION V. FELEA, in curs de aparitie – publicat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )

NOTA  – intre timp lucrarea a vazut lumina tiparului in 4 volume

Cristina David

Iisus Hristos in istoria si viata omenirii – Preot Ilarion Felea

Pr. Ilarion Felea: Iisus Hristos în istoria şi în viaţa omenirii.

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi.

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4).

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10, extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

Ilarion Felea – Religia e oxigenul familiei

Ilarion Felea: Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare

Posted on 5 noiembrie 2008 by admin

Tineretul si Crestinismul. Repere duhovnicesti pentru tinerii zilelor noastre

Autor : Mladin, Nicolae, mitrop. dr.; Crainic, Nichifor, prof. dr.; Felea, Ilarion V., pr. prof. dr.; Vasilescu, Emilian, arhid. prof. dr.; Candea, Spiridon, pr. prof. dr.; Bunea, Ioan, pr. prof. dr.

Editura :: Mitropolia Olteniei = > Aici

În rândul al doilea, religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci şi familia este creaţia lui Dumnezeu. Şi după cum omul e dator să-şi cunoască şi să-şi adore Creatorul, tot aşa şi familia.

De când există istorie şi preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – şi la păgâni, nu numai la creştini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar şi numai atâta timp familia e celula societăţii sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinţei in Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradiţiilor şi al speranţelor sfinte.

Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevesteşte nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai şi a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorţurilor şi avorturilor, cuibul viciilor şi al blestemelor.

Religia este o datorie şi o trebuinţă pentru soţ, soţie şi pentru copii.

Soţului, pentru a-şi îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea şi fericirea casei; soţiei, pentru a-şi îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soţie credincioasă şi mamă bună; iar copiilor, pentru a învăţa să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute şi să osândească viciul, să facă binele şi să se ferească de rău.

„Toată educaţia bine făcută se reazemă pe religie” (Diderot). E prea bine ştiut că reforma unui învăţământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forţă, atât în educaţie cât şi în instrucţie.

Timpurile de criză ale învăţământului sunt timpuri de criză religioasă şi morală. Eliminarea religiei din şcoală are rezultate dezastruoase.

Cine n-are religie, n-are nici familie şi cine n-are familie, n-are nici patrie.

Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare.

articolul preluat de pe Tainacasatoriei.wordpress

Imi permit sa adaug unul din comentariile la articol facut de o cititoare:

botan suster aida says:

2 martie 2011 la 22:07

acestia sunt modele pentru noi Dumnezeu sa- l odihneasca in pace si iubire pe parinele Ilarion Felea .Cate sute de ani vor mai trece sa se mai nasca unul ca el?

Duhul unirii si duhul dezbinarii – autor Parintele Ilarion Felea

Duhul unirii si duhul dezbinarii

Mareste imaginea.

Cand era la Cina cea de Taina si vedea inaintea ochilor Sai duhovnicesti drumul Crucii, Mantuitorul se roaga ca toti ucenicii si urmasii Sai „sa fie una”, sa formeze o singura Biserica.

Apostolii si cei dintai crestini, toti erau una, un suflet si o inima, formau o singura Biserica si astfel implineau testamentul Domnului. Desi se raspandeau prin toate partile si intemeiau mai multe comunitati crestine, in privinta credintei si a virtutilor, a dogmelor si a canoanelor, toti erau una: un trup si un Duh; un Domn, un Crez si o Biserica. De ce Iisus Hristos doreste si se roaga din toata inima, cu sudori de sange, ca toti crestinii sa fie una -o turma si un Pastor – ne-o spune tot El: „…ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis” (In 17, 21).

Daca toti crestinii traiesc infratiti si uniti in aceeasi Biserica, „lumea” vede in ei pe ucenicii si inchinatorii Mantuitorului. Daca crestinii traiesc dezbinati, impartiti in tabere si in „biserici” deosebite, atunci „lumea” cu dreptate se intreaba: Care este Biserica lui Hristos ? Daca sunt mai multe feluri de ucenici, mai multe feluri de invataturi si mai multe feluri de turme si de biserici, e limpede ca nu toate sunt de la Hristos.

Dezbinarea aduce sminteala; unirea aduce pace si dragoste. Dezbinarea e de la oameni; unirea si iubirea sunt de la Dumnezeu. Cine dezbina turma lui Hristos sau se desparte de Biserica Lui, lucreaza impotriva dorintei si a rugaciunii Mantuitorului ca „toti sa fie una”. In acelasi timp, cel ce dezbina Biserica Domnului e sminteala pentru „lume”, caci lumea isi pierde increderea in oamenii care se cearta si se dezbina.

De aceea Mantuitorul osandeste in cuvinte foarte aspre pe cei ce aduc in Biserica sminteala si dezbinarea: ” Vai de acela prin care vin smintelile ! Mai de folos i-arfi aceluia de i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici” (Lc. 17, 1-2). Cu alte cuvinte, e mai bine sa fie ucis cineva, decat sa duca la sminteala dezbinarii.

Desigur, Iisus Hristos nu vrea moartea nimanui, dar vrea sa ne deschidem ochii si sa intelegem cat de urata si de vinovata este fapta omului care aduce dezbinare si sminteala in sanul Bisericii crestine.

– „Indemnu-va pe voi, fratilor, – scrie Sf. Ap. Pavel – pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa graiti la fel si sa nu fie dezbinari in sanul vostru; ca sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere” (I Cor. 1, 10).

Marele apostol Pavel ne invata ca toti sa traim in aceeasi solidaritate, unire si iubire, ca si madularele trupului, care nu se cearta, nu se omoara unele pe altele. „Sunt multe madulare, insa un singur trup”. Asa l-a intocmit Dumnezeu, ca sa nu fie dezbinare in trup, ci sa se ingrijeasca madularele unul de altul: capul de trup, mainile de picioare, gura de stomac, ochii de urechi si asa mai departe. Nu poate trupul sa spuna ca nu are trebuinta de cap, nici picioarele de maini, nici urechile de ochi, nici stomacul de gura… Cand stomacul sufera, toate sufera; cand ochiul e orb, tot corpul e in intuneric; unde lipseste capul, vai de picioare. Cand un madular patimeste, toate madularele patimesc; cand este cinstit un madular, toate se bucura.

Nu este razboi intre maini si picioare, intre ochi si urechi, intre gura si stomac, ci armonie; toate sunt infratite si unite, in acelasi trup, dupa cum si noi toti, crestinii, ne-am botezat si suntem uniti in acelasi Duh. Si Apostolul incheie: – „Voi sunteti trupul lui Hristos, si madulare in parte” (I Cor. 12, 12-27).

Biserica e trupul lui Hristos (Efes. 1, 22-25; Col.1, 24) in intelesul ca toti crestinii formeaza un trup si un suflet. Toti suntem unii altora madulare (Efes. 4, 25); si avem un singur cap, care e Hristos.

Cine poate spune ca face parte din Biserica lui Iisus Hristos, daca se dezbina de corpul ei. „Oare s-a impartit Hristos ?” (I Cor. 1, 13).

Cei ce sunt ai lui Hristos, traiesc in Duhul unirii si al iubirii. Cei ce dezbina Biserica – trupul lui Hristos – traiesc in Duhul cel rau al urii, al maniei si al razvratirii, care stapaneste in „fiii neascultarii” (Efes.
2, 2; Col. 3, 6).

Drept aceea, „imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati si fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa domneasca in inimile voastre” (Col. 3, 14-15).

Parintele Ilarion Felea –  articol preluat de pe Crestin Ortodox

Parintele Ilarion V Felea comemorat la Valea Bradului

Părintele Ilarion V. Felea comemorat la Valea Bradului, jud. Hunedoara

Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat sâmbătă, 10 septembrie, în satul Valea Bradului, jud. Hunedoara, unde a oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, slujba de pomenire a părintelui Ilarion V. Felea. Cu această ocazie, a fost evocată personalitatea preotului profesor Ilarion Virgil Felea, născut la 21 martie 1903 în satul Valea Bradului din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot şi unde, între anii 1927-1930, el însuşi a slujit ca şi preot.

Preasfinţitul Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos ca imagine a sacrificiului întruchipat exemplar de părintele Felea, după cum ne informează episcopiadevei.ro. În cele trei decenii de vrednică slujire a Bisericii, preotul-martir a izbutit să lase în urmă o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină.

În data de 25 septembrie 1958, preotul profesor Ilarion V. Felea a fost ridicat de la Catedrala Arad-Centru, condamnat, la data de 14 martie 1959, la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică şi 20 de ani de temniţă grea. Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Cine este Antihrist ? din vol IV al lucrarii „Spre Tabor” de Pr Ilarion Felea

Parintele Martir Ilarion Felea: Cine este Antihrist?

Cine sunt antihris­tii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihris­tica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihris­tii, despre care aminteste mai intai Sfan­tul Evanghe­list Ioan, sunt fortele anti­cres­tine si unel­tele raului; sunt con­trarii lui Dum­nezeu, potrivnicii Tatalui, Fiu­lui si Duhu­lui Sfant; sunt prigo­n­i­torii cres­tinilor, ateii — oamenii lui Antihrist si dus­manii lui Hris­tos, vra­j­masii neim­pacati ai Crucii, ai Evanghe­liei si ai Bisericii.

De aceea, in isto­ria Bis­ericii toti prigo­n­i­torii cres­tinilor si toti marii vra­j­masi ai Bis­ericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Dio­clet­ian, Iulian Apos­tatul si Mahomed, toti impara­tii, sul­tanii, regii si tiranii sangerosi care au prigo­nit pe crestini.

Tot in grupul antihris­tilor, Sfan­tul Ioan Evanghe­lis­tul numara si ereticii, „care din­tre noi au iesit”(1 In. 2:19), „duhurile inse­la­toare” (1 Tim.4:1), razvrati­tii care ataca uni­tatea de cred­inta a Bis­ericii, proorocii si apos­tolii min­ci­nosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nico­lae din vre­mea apos­to­lilor, din Asia si Mace­do­nia, Nesto­rie si altii pana in ziua de astazi.

Aces­tia sunt antihris­tii: toate acele per­soane razvratite, potrivnice, dus­mane lui Hris­tos, fie ca sunt stapan­i­tori care prigonesc pe cres­tini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a cres­tinilor. Si mii si altii pun piedici cres­tin­is­mu­lui, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dum­nezeu; si unii si altii reprez­inta duhul lui antihrist, put­erea intuner­icu­lui si a raului care se razvrat­este impotriva luminii, a binelui si ade­varu­lui. Toti aces­tia sunt slugile si pre­mer­ga­torii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o per­soana istor­ica, o unealta a Satanei, o fiinta demon­ica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dum­nezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare «in tem­plul din Ierusalim si de acolo va deter­mina lep­adarea de cred­inta, apos­tazia, celor ce nu au primit iubirea ade­varu­lui, ca sa se mantuiasca»(2 Tes. 2:10). Iisus Hris­tos numeste pe Antihrist «uraci­unea pustiirii»(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apos­tolul Pavel il numeste pe Antihrist «omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai pre­sus de tot ce este Dum­nezeu sau e facut pen­tru inchinare, asa incat sa se aseze el in Bis­er­ica lui Dum­nezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu»(2 Tes. 2:3–4). «In zilele cele de apoi – spune „Invatatura celor 12 apos­toli” (cap. 16) – se vor inmulti apos­tolii min­ci­nosi si amag­i­torii si se vor pref­ace oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amag­i­torul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu».

Dupa Sfin­tii Par­inti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Dam­aschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie des­franata, spur­cata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu put­erea satanei prin inse­lare, prin min­ci­uni si min­uni false si va prigoni Bis­er­ica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Man­tu­itoru­lui. In cifre bib­lice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau ace­lasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apoc­alipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand bal­aur, cand Babilon (cap. 11–20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insem­neaza acest numar, nimeni nu poate pre­ciza. Incer­cari de lamurire s-au facut nenu­marate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca tex­tele Apoc­alip­sei sunt cele mai greu de tal­cuit, Bis­er­ica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apos­tolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pas­treaza pe toate sub un acop­era­mant de taina.

Opera lui Antihrist va fi per­se­cu­tia, inse­larea si apos­tazia cea mai mare. Mana lui va sem­ana neghina in grau, va picura venin in miere. Sti­inta lui va fi min­ci­una, forta lui va fi tira­nia; in loc de pri­eteni va avea robi; in loc sa fie pas­tor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va per­se­cuta sfin­tii si va pro­fana Biserica.

Cei ce vor crede in min­ci­u­nile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi sem­nul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pen­tru cres­tini exista pecetea lui Hris­tos, sig­iliul daru­lui Duhu­lui Sfant in sem­nul crucii; pen­tru inchi­na­torii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hris­tos Dom­nul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va pre­merge venirii a doua a Man­tu­itoru­lui. „Vine Antihrist, vine si Hris­tos dupa el”(Sf. Ciprian). Aratarea lui Hris­tos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mor­tilor. Biru­inta va fi a lui Hris­tos. Binele si Ade­varul vor infrunta si vor invinge put­erea raului si a intunericului.

Aces­tea sunt pe scurt raspun­surile invata­turii cres­tine, ale Dog­mat­i­cei Orto­doxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihris­tica, iubiti si binecu­van­tati cres­tini. Isto­ria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacat­u­lui pusti­itor cu vir­tutea man­tu­itoare, a luminii cu intuner­icul, a ade­varu­lui cu min­ci­una, a vietii cu moartea, a lui Hris­tos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dum­nezeu, „o uraci­une a pusti­irii” (Mt. 24:15), „o taina a faradelegii” (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu put­erea satanei. Aceasta e lucrarea antihris­tica, amag­i­toare, inse­la­toare, min­ci­noasa; e lucrarea antihris­tilor, satan­ica, dis­tru­ga­toare, infer­nala. Ea tine pana la sfar­si­tul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, put­erea si lucrarea aceasta e legata, e „oprita” de put­erea si lucrarea Bis­ericii lui Hris­tos, de put­erea si de lucrarea haru­lui Duhu­lui Sfant.

La sfar­si­tul veacurilor put­erea antihris­tica se va dezlan­tui cu toata sal­bati­cia ei prin aratarea lui Antihrist, pen­tru a fi nimicita cu totul. In cioc­nirea cea din urma, binele va infrange raul, Hris­tos va nimici pe Antihrist, — cel din urma prigo­n­i­tor al cres­tinilor si cel mai mare dus­man al lui Iisus Hris­tos, — si ast­fel se va implini voia lui Dum­nezeu care este man­tuirea si feri­cirea ves­nica a lumii intregi, in si prin Iisus Hris­tos Dom­nul si Man­tu­itorul nostru.

Aces­tea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evanghe­liei si Bis­ericii lui Hris­tos, dus­mana cres­tinilor si sfin­tilor, sa ne intarim si mai mult cred­inta in Dum­nezeu, viata in Hris­tos, dragostea fata de Evanghe­lia si Bis­er­ica Lui, pre­cum si priveg­herea in rugaci­une si rab­darea in sufer­inte. Antihris­tii sunt mai slabi, cres­tinii sunt mai tari. Dupa cum Hris­tos va birui pe Antihrist, asa si cres­tinii vor birui pe antihristi. Put­erea ade­varu­lui crestin este nein­vinsa. Biruitorii fiarei si invat­a­ceii Mielu­lui vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in tem­plul ceru­lui (cf. Apoc. 2–3). Si se vor bucura cu Dum­nezeu, in vecii vecilor. Amin.

(arti­col exclu­siv din opera Spre Tabor, vol IV, Desavar­sirea, ILARION V. FELEA — pub­li­cat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )

Sfinţii Închisorilor

Sfinţii Închisorilor

„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…” (Valeriu Gafencu)

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA SFÎNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

După două decenii de la revoluţia din decembrie, România rămîne tributară moştenirii regimului comunist totalitar, manifestat şi prin cenzurarea memoriei personalităţilor creştine persecutate şi ucise în temniţele comuniste.

Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi.

Persecutarea pe motive religioase este condamnată de Constituţia actuală a României şi de legislaţia Uniunii Europene, din care România face parte.

Creştinii, care reprezintă majoritatea populaţiei României, cetăţeni cu drepturi depline ai Statului Român şi ai Uniunii Europene, sînt îngrijoraţi de metodele de intimidare folosite de către cei ce au recurs la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” şi se arată lezaţi de defăimările aduse martirilor creştini din închisorile comuniste.

Pentru a preveni alte posibile abuzuri şi atacuri la adresa creştinilor şi a memoriei martirilor maltrataţi şi ucişi în temniţele comuniste, ştiut fiind că tradiţia creştină dintotdeauna i-a considerat pe martiri sfinţi, creştinii cer impunerea unui cadru legal care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Creştine Universale, în special a martirilor din perioada comunistă.

În acest sens, a fost creat un grup de iniţiativă care solicită următoarele:

1. Recunoaşterea faptului că regimul comunist a persecutat creştinii: prin interzicerea exprimării libere a credinţei creştine, prin demolarea lăcaşurilor de cult, prin miile de arestări făcute în rîndurile preoţilor şi a monahilor, soldate cu mii de victime.

2. Recunoaşterea faptului că preoţii, monahii şi credincioşii creştini au fost maltrataţi şi ucişi în număr mare în închisorile comuniste, atingînd cote care permit declararea fenomenului drept un genocid pornit împotriva creştinilor.

3. Recunoaşterea faptului că preoţii şi monahii creştini erau bătuţi şi supuşi umilinţelor pentru a se dezice de credinţa în Dumnezeu.

4. Recunoaşterea faptului că în închisorile comuniste creştinii erau umiliţi prin batjocorirea cultului creştin, fiind consemnate cazuri cînd creştinii erau obligaţi, prin bătăi crunte, să mănînce fecale şi să bea urină într-un ritual grotesc, organizat de gardieni, angajaţi ai statului, care maimuţăreau actul sfînt al împărtăşirii cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

5. Condamnarea metodelor de persecuţie practicate de regimul comunist în România. Condamnarea discursului anticreştin de tip comunist, prin care slujitorii Bisericii şi credincioşii creştini sînt defăimaţi şi marginalizaţi.

6. Formularea unei legi care să exprime realitatea genocidului săvîrşit asupra creştinilor în perioada dictaturii comuniste şi care să condamne şi să urmărească penal pe oricine practică metode sau un discurs anticreştin de tipul celui comunist-ateu.

7. Înfiinţarea de către Statul Român al unui muzeu al Genocidului Anticreştin în România comunistă.

8. Legea despre Holocaust, adoptată de Parlamentul României în 2002, care obligă statul român să înfiinţeze un Muzeu al Holocaustului în România, creează un precedent care face posibilă în România promulgarea unei legi care să apere dreptul la cinstirea memoriei colective a unui grup persecutat de un regim totalitar.

9. O lege care ar condamna crimele regimului comunist totalitar, recunoscînd existenţa Genocidului Anticreştin în România comunistă, ar restabili adevărul istoric, ar înfăptui o judecată dreaptă asupra tuturor celor care au iniţiat acest genocid, fără a fi condamnaţi şi, nu în ultimul rînd, ar constitui o dovadă a despărţirii actualei guvernări de trecutul totalitar al României comuniste, în sprijinul democratizării reale a Statului Român.

La rîndul său, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susţină grupul de iniţiativă, militînd pentru promulgarea legii care să recunoască existenţa în România a Genocidului Anticreştin în perioada regimului comunist totalitar, în termenii descrişi mai sus şi să recunoască, printr-un document oficial:

1. Faptul că în perioada dictaturii comuniste în România a existat fenomenul martirajului creştin.

2. Să declare martiri pe toţi creştinii care au suferit în temniţele comuniste sau au fost ucişi în case şi oriunde de miliţia comunistă.

3. Să ridice post-mortem caterisirile şi excomunicările aplicate din conjunctură clericilor şi monahilor arestaţi.

4. Să instituie o comisie pe lîngă Sfîntul Sinod care să se ocupe de cercetarea dosarelor Securităţii, a mărturiilor scrise de foştii deţinuţi politici, cît şi colectarea declaraţiilor de la martori oculari ai martiriului creştinilor din orice loc. În acest sens, să declare mărturiile foştilor deţinuţi politici despre pătimirea unor preoţi, călugări sau simpli credincioşi ca fiind suficiente pentru întocmirea unor eventuale dosare de canonizare a martirilor din perioada comunistă.

5. Să instituie o zi de pomenire a tuturor martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste, alcătuind slujba şi zugrăvind icoana praznicului.

6. Să declare rămăşiţele fizice ale martirilor din perioada comunistă sfinte moaşte şi să dispună folosirea lor în antimisele prevăzute pentru săvîrşirea sfintei Euharistii.

7. Să pornească procesul de canonizare nominală a martirilor din perioada comunistă, mai întîi a episcopilor, preoţilor şi monahilor, apoi şi a tuturor celor a căror martiriu va putea fi dovedit. Să se alcătuiască slujbe şi să se zugrăvească icoane pentru fiecare martir canonizat în parte, instituindu-se zile diferite de prăznuire pentru fiecare, aşa încît credincioşii să aibă mai des prilejul de a pomeni jertfa martirilor din neamul lor.

8. Să trimită tomusurile de canonizare ale martirilor români din perioada comunistă către toate Bisericile Ortodoxe surori, conform tradiţiei ortodoxe, pentru a face cunoscut lumii întregi numărul mare de martiri care fac cinste Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român în general.

9. Practica Bisericilor Ortodoxe surori confirmă existenţa martiriului în perioada comunistă. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă, cu care Biserica Ortodoxă Română se află în comuniune canonică şi liturgică, deci recunoaşte aceiaşi sfinţi, a canonizat nominal, pînă la momentul de faţă, 1704 (o mie şapte sute patru) noi mucenici, aşa încît nu există nici o zi în an în care să nu fie pomeniţi cîţiva martiri din perioada comunistă.

10. Canonizarea martirilor din timpul prigoanei comuniste este conformă cu tradiţia bimilenară a Bisericii Creştine Universale care a considerat sfînt, fără alte dovezi, pe oricine a fost ucis pentru mărturisirea credinţei în Hristos.

11. Demararea procesului de canonizare a martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste ar consfinţi practica de cinstire a acestora existentă în rîndurile credincioşilor, satisfăcînd o necesitate firească a evlaviei poporului. Prin această măsură Biserica Ortodoxă Română ar spulbera acuzaţiile tot mai insitente de colaborare cu fostul sistem comunist totalitar, despărţindu-se de trecutul său nomenclaturist compromiţător.

12. Prin mulţimea martirilor, recunoscuţi şi cinstiţi oficial, România ar deveni un loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă, dar şi al tuturor celor interesaţi de istoria comunismului, promovînd o imagine demnă a poporului român.

13. Sfîntul Sinod, după ce va lua act de iniţierea campaniei de recunoaştere a Genocidului Anticreştin în România comunistă, trebuie să dispună, prin circulare oficiale, trimise către toate episcopiile din componenţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), colectarea de semnături în sprijinul acestei campanii, care vor fi înaintate ulterior, din partea Sfîntului Sinod al BOR, organelor competente ale Statului Român. Orice refuz de colaborare venit din partea vreunui episcop sau preot din jurisdicţia canonică a BOR să fie catalogat drept dovadă a colaborării cu fostul regim comunist totalitar şi ca o ofensă adusă cinstirii martirilor în Biserica Ortodoxă.

14. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, în numele noilor martiri români, să-i ierte public şi să-i dezlege pe toţi clericii care au colaborat cu fostul regim totalitar comunist, solicitînd totodată neînceperea urmăririi penale şi confidenţialitatea numelor persoanelor care se vor dovedi vinovate de participarea la Genocidul Anticreştin în România comunistă. Astfel vor fi înfăptuite, pe de o parte, dreptatea istorică, iar pe de alta, dragostea creştină care propovăduieşte iertarea în nădejdea îndreptării celor ce greşesc.

Despre canonizarea sfinţilor închisorilor – Deva 2007 – AUDIO
Strângere de mărturii despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud
Piteşti: Genocidul sufletelor
Pr. Sofian BOGHIU – Rugăciunile celor din închisori
Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, http://www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

Preotul martir Ilarion Felea – o scurta prezentare a teologului , preotului , lucrarilor si predicilor sale de o mare valoare

Pr. prof. dr. ILARION FELEA (1903–1961) este preotul martir care în 18 sept.
1961 se stingea trist într-o celulă a închisorii din Aiud, la numai 58 de ani, după trei ani
de încarcerare, la care se mai adaugă unul din perioada ian. 1949 – ian. 195024. Deşi
scurtă, viaţa părintelui Felea a fost încununată cu o frumoasă activitate pastorală şi
didactică, care s-a împletit armonios în slujirea dreptei credinţe. Originar din Valea Brad,
jud. Hunedoara, urmând liceul şi studii de teologie la Arad, la 24 de ani a fost hirotonit
preot pentru a sluji în satul natal, dar şi-a continuat simultan şi studiile teologice,
obţinând în anul 1939 titlul academic de doctor în teologie, cu lucrarea Pocăinţa. Studiu
de documentare teologică şi psihologică25. Acest înalt titlu i-a pecetluit cariera
universitară, începută din anul 1937, la Academia Teologică din Arad, carieră ce se va
întrerupe doar în 1948, o dată cu instalarea regimului comunist. Peste un an, datorită
nesupunerii faţă de ateismul roşu va fi acuzat de „uneltire contra ordinei sociale” şi
condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei
muncitoare şi a mişcării revoluţionare”…
Alături de teza de doctorat, s-au impus în literatura teologică multe alte lucrări,
dintre care cităm pe cele care se leagă în special de activitatea misionară: Convertirea
creştină26, Critica ereziei baptiste27, Catehism creştin ortodox28, Sfintele Taine29, Religia
culturii30, etc. Ultima Din cele enumerate, o carte cu dimensiuni impresionante,
structurată pe 14 capitole, tratează teme de înalt nivel cultural creştin, precum: religia şi
arta, religia şi ştiinţa, religia şi filosofia, religia în istoria culturii europene, religia şi
arta în serviciul meliorismului31 etc.

O menţiune aparte merită volumul de predici Duhul Adevărului, premiat de
Academia Română pentru calităţile excepţionale sub aspectul conţinutului, al modului
elevat de exprimare, totodată pentru atitudinea fermă împotriva bolşevismului care îşi anunţa ameninţător instalarea pe meleagurile noastre.
Predicile au în general conţinutdoctrinar, dar nu lipsesc nici temele morale şi liturgice33. Exemplarul de la Biblioteca
Facultăţii de Teologie din Bucureşti are în câteva locuri anumite pasaje astupate cu bucăţi
de hârtie, lipite straşnic în perioada antedecembristă, care încearcă (zadarnic de altfel) să
ascundă frazele în care curajosul autor atacă ateismul comunist34. De altfel, în ansamblul
ei, lucrarea are un pronunţat caracter apologetic şi misionar: „Ortodoxia, spune părintele
Felea, este Biserica Mântuitorului Hristos pe pământul strămoşesc; e creatoarea culturii
noastre naţionale, sinteza armonioasă şi fericită dintre suflet şi trup, dintre religie şi
naţionalitate, dintre spirit şi materie… „

http://www.ebooks.unibuc.ro

NOTA – lucrari deosebit de valoroase publicate recent nu apar mentionate aici, un exemplu doar il constituie cele 4 volume ale cartii „Spre Tabor” elogios comentate de Parintele Iustin Parvu staretul Manastirii Petru Voda , duhovnic cu mare har de la Dumnezeu continuator al ortodoxiei stramosesti.

PREDICA ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN SECOLUL al XX-lea

Trebuie să menţionăm de la început constatarea că în predica secolului al XX-lea se
reflectă mai mult decât în secolele precedente realităţile culturale, sociale, economice şi
politice prin care a trecut poporul nostru. Este incontestabil faptul că toţi predicatorii
conştiincioşi şi-au structurat cuvântările în primul rând pentru împlinirea scopului
religios-moral, dar au avut în atenţie şi realităţile vieţii cotidiene. Sub acest aspect, după
opinia noastră, predica din secolul al XX-lea cunoaşte trei etape: de la început până la
instalarea comunismului (1945); perioada propriu-zisă a comunismului (1945–1989) şi
perioada 1990–2000, a recâştigării şi manifestării libertăţii de exprimare.

Mai întâi să-i nominalizăm pe cei ale căror predici le supunem atenţiei: a. Dintre
cei trecuţi în veşnicie: Irineu Mihălcescu (1874–1948), Iuliu Scriban (1878–1949), Ioan
Lupaş (1880–1967), Toma Chiricuţă (1887–1971), Grigore Comşa (1889-1935), Marin
Ionescu (1891–1965), Grigore Cristescu (1895–1961), Mihail Bulacu (1898–
1985),Dumitru Belu (1902–1980), Ilarion Felea (1903–1961), Simion Radu (1906–1995),
Sebastian Chilea (1906–1992?) Nicolae Petrescu (1908–1996), Vasile Coman (1912–
1992), Ioan Bunea (1906–1990), Ilie Cleopa (1912–1998), Ştefan Slevoacă (1912–1998),
Nicolae Steinhardt (1912–1989); b. Dintre cei în viaţă: Constantin Galeriu (n. 1918),
Gheorghe Liţiu (n. 1919), Anania Bartolomeu (n.1921), Antonie Plămădeală (n.1926),
Teofil Părăian (n. 1929), Veniamin Micle (n. 1939), Sebastian Şebu (n. 1941).
NOTA – in prezent cei mai multi parinti mentionati ca fiind in viata au plecat la Domnul

În prima perioadă s-au remarcat predicatori străluciţi, teologi de mare erudiţie,
personalităţi de înaltă conştiinţă sub aspect misionar şi patriotic. Unii dintre ei prevăzând
pericolul comunismului-ateu au presărat în predicile lor îndemnuri la păstrarea conştiinţei
naţional-ortodoxe, fapt pentru care au avut mai apoi de suferit felurite prigoane, inclusiv
închisori în care, o parte dintre ei, şi-au dat obştescul sfârşit, cum a fost, de exemplu,
părintele Ilarion Felea, decedat într-o celulă din închisoarea Aiud, în anul 1961.

Majoritatea celor nominalizaţi sunt incluşi în bibliografia omiletică pusă la
dispoziţia studenţilor din anul IV de la Secţia Pastorală a Facultăţii de Teologie
Ortodoxă din Bucureşti, fiind, totodată, menţionate şi studiile lor reprezentative, cărţile
de predici ş.a. „Lista” nu are, desigur, un caracter exclusivist, rămânând deschisă
oricăror completări ulterioare, mai ales în vederea alcătuirii unui studiu mai amplu
asupra secolului de care ne ocupăm.

ebooks.unibuc.ro/Teologie/omiletica/19.pdf