Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion Felea –  Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina  din 23.04.2017)

Cristina David

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

Sa ne cinstim martirii

Cateva marturii despre Parintele Ilarion Felea scrise de credinciosi cu diferite ocazii. Pe acestea  le-am aflat in site-ul Cuvantul-Ortodox.ro , unde apar drept comentarii la un fragment dintr-o lucrare a parintelui publicata de acest site.

File de sfintenie romaneasca (ne)-recunoscuta V PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Vasilica

10-06-2010 21:57

Chiar daca nu a fost canonizat pr.Felea este un sfant. Am discutat cu oameni care l-au cunoscut din Arad si ne-au relatat sfintenia acestui preot. Ajuta vaduvele,oamenii nevoiasi,tinea predici minunate la catedrala din Arad si toata intelectualitatea era prezenta. Cand a ctitorit o biserica s-a dus la un baron sa-i ceara loc dar acela a zis ca ai da loc dar sa scrie numele lui pe biserica,atunci pr.Felea a spus ca, capul bisericii este Hristos si ca nu scrie numele nimanui pe ea. Avea demnitate si credinta vie. In fiecare duminica seara tinea cu oamenii scoala duminicala unde talcuia evanghelia .

emma

19-06-2010 16:51

FRATILOR INTRU HRISTOS! Inca stam si ne intrebam daca sfintii patimitori in temnitele comuniste merita atentie si cinstire din partea noastra? Nu suntem siguri? Sau ni se pare facultativ? Va intreb,daca sfintii de dinaintea lor,care ar fi luat tot asa lucrurile,in usor,ce s-ar fi ales de noi ca popor,ca neam?Si ma refer la sfinti precum-SF.AP.ANDREI-OCROTITORUL ROMANIEI,SIHASTRII SI PUSTNICII,MARTIRII SI MUCENICII(ZOTIC,ATAL SI FILIP DE LA NICULITEL;MONTANUS SI MAXIMA;IRINEU DE SIRMIUM.NICETA DE REMESIANA,EPICTET SI ASTION)CUVIOSII-(NICODIM CEL SFINTIT DE LA TISMANA,SAVA DE LA BUZAU,PAHOMIE DE LA GLEDIN,TEODORA DE LA SIHLA,IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS,VARLAAM SI DOSOFTEI AL MOLDOVEI,STEFAN CEL MARE SI SFANT,NEAGOE BASARAB,SF MARTIRI BRANCOVENI,VOIEVOZII SI IERARHII,MARTURISITORII,cei ce s-au luptat pana la sange pentru biserica lui HRISTOS…si iata,acesti noi marturisitori-ARSENIE BOCA,DUMITRU STANILOAE, ILARION FELEA, VALERIU GAFENCU, SOFIAN BOGHIU,ARSENIE PAPACIOC, IUSTIN PARVU, CUVIOSII SI IERARHII- OARE NU MERITA O SFANTA BISERICA INCHINATA LOR?  UN VESMANT FRUMOS CU CARE SA IMBRACAM SFINTELE LOR MOASTE?  UN ACATIST DE MULTUMIRE PENTRU TOT CE AU FACUT PENTRU NOI? SAU CONSIDERAM CA NU AU FACUT DESTUL?  AR TREBUI SA NE FIE RUSINE CA II TINEM ASA,CUM SE VEDE IN POZA DE MAI SUS, EXPUSI CA INTR-UN MUZEU!  SUNTEM DATORI SA II CINSTIM CU EVLAVIA NOASTRA SI SA LUPTAM PENTRU EI SI CU EI CA DREAPTA NOASTRA CREDINTA ORTODOXA SA NU SE PIARDA CI SA DAINUIE IN VECII VECILOR. AMIN.

In cinstea acestor martiri/sfinti am gasit potrivit sa postez frumoasa si emotionanta poezie de mai jos:

Aiudul iar ne’arată
Şi’acum şi totdeauna
Cum Adevărul sacru
A biruit minciuna,

Cum viaţa ortodoxă
A fost nevinovată,
Cum dragostea ei sfântă
Nu cade niciodată,

Cum forţele minciunii
Ucid fără folos,
Luptându-se cu cerul
-Din inimi- cu Hristos,

Cum nu pot stinge duhul
Cu moarte’nfricoşată,
Cum Adevărul vieţii
Nu cade niciodată.

Minciuna comunistă,
-Slăvită- a apus,
Zdrobită de’Adevărul
Martiric în Iisus.

Că’n El dau mărturie
Martirii totdeauna
Şi-n El ortodoxia
Va nimici minciuna.

În El şi noi, – urmându-i –
Vom dovedi credinţă,
Zidindu-ne lăuntru
În sfânta pocăinţă.

Vom dobândi lumina
Şi toată vrednicia
Ce ne-o oferă Domnul,
TRĂIND otrtodoxia,

Spre-a ne întoarce iarăşi
La cinste şi dreptate,
Spre’a ne spăla lăuntru
De grelele păcate.

Să ne cinstim martirii
Trăind ortodoxia
Ce poate să salveze
Printrânsa ROMÂNIA.

Să ne’asumăm calvarul
Ce ispăşeşte vina,
Prin lipsuri şi’umilinţe
Ce ne re’aduc lumina.

Să ne cinstim martirii
Că-n preţul jertfei lor
Primit-am libertate
Şi har mântuitor.

poezie de Nicolae Mirean

sursa : Cuvantul-Ortodox.ro – File de sfintenie romaneasca (ne)-recunoscuta V PARINTELE ILARION FELEA – sfnatul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

postare si comentarii Cristina David

Parintele Ilarion V Felea despre NUMELE de CRESTIN

Cine este un adevarat crestin? Numele de crestin ne-a ramas mostenire peste veacuri din timpurile in care ucenicii Domnului Hristos au ramas sa-I implineasca indemnul si porunca de a raspandi Evanghelia Iubirii.. Apostolii Lui si aceia care s-au alaturat lor. au fost crestini adevarati. Cautand etimologia cuvantului, aflam ca semnificatia lui este  ” cel care Il urmeaza pe Cristos”. Asa si este, un crestin autentic nu pregeta sa urmeze Domnului si Mantuitorului Hristos in orice imprejurare, sa Ii asculte poruncile si sa raspandeasca Evanghelia in lume in orice situatie, fie si in cele mai grele imprejurari. Sunt crestini toti aceia care Il urmeaza si poarta crucea Lui, asa precum au fost chemati de El.

Despre aceasta trasatura profund morala si religioasa  a omului, de o importanta covarsitoare in toate imprejurarile vietii  ivite oricand ,oriunde,  ne vorbeste parintele Ilarion.

„Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Este crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului,  Fundatia Justin Parvu, 2014

postare  si comentarii – Cristina David

 

Mircea Vulcanescu , Ilarion Felea si Iustin Parvu , cetateni de onoare ai Aiudului

Ma bucur din tot sufletul sa pot astazi anunta ceea ce am stiut de mai mult timp , dar nefiind inca facuta oficiala stirea , am pastrat tacerea care se impunea.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu

Trei mari marturisitori si martiri pentru Hristos in vremea lagarului comunist din tara noastra , Arhimantrit Iustin Pârvu, Preot Ilarion Felea şi Mircea Vulcănescu, au primit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al Aiudului – in a carui temuta temnita  au suferit toti trei pentru credinţa lor stramoseasca si pentru atitudinea lor ferma de nezdruncinat impotriva prigoanei comunistilor.

Este o masura demna de toata lauda din partea conducerii Primariei orasului Aiud.

Parastasul ridicat in memoria celor trei personalitati  a fost slujit de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. IPS Irineu a evocat meritele si pecetea Crucii celor trei martiri în timpul ceremoniei de decernare a titlurilor. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei  a mai spus că, pentru sangele varsat de mii de martiri si care a imbibat acest spatiu geografic al Romaniei , Aiudul poate fi numit „antimisul neamului românesc”.

In incheiere mentionam si faptul ca acordarea diplomelor a fost facuta  la iniţiativa cotidianului Gazeta de Maramureş.

http://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE#t=75

Redau in continuare prezentarea facuta de site-ul oficial al Manastirii  Petru Voda remarcabilului eveniment din lumea crestin ortodoxa din Romania . Va invit ca sa deschideti link-ul urmator : http://manastirea.petru-voda.ro/2014/02/17/parintele-justin-parvu-cetatean-de-onoare-al-aiudului-impreuna-cu-parintele-ilarion-felea-si-cu-filosoful-mircea-vulcanescu/

Voi spicui in intregime si posta prezentarea facuta marelui teolog si preot roman Ilarion V Felea :

Părintele Ilarion Felea este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul  cu teza: Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică. Profesor şi rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon, Părintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut mărturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu râvnă prin cuvânt şi mai apoi cu însăşi viaţa sa, fiind unul din cei care şi-au lăsat trupul de mucenic în antimisul neamului românesc, Aiudul. Vina pentru care Părintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea o aflăm de la părintele Tudor Demian, care ne relatează principală acuză adusă în proces: “Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de Stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică”.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că părintele Felea l-a depăşit în trăirea duhovnicească: “Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”. Părintele Felea a avut o bogată activitate pastorală, pedagogică şi publicistică şi prin toată lucrarea lui a încercat să arate necesitatea, universalitatea şi demnitatea credinţei. În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi patimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Şi Însuşi Domnul l-a iubit şi l-a chemat la El, îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, căci pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare din Aiud în cea triumfătoare din ceruri. Moştenirea teologică a părintelui Felea s-a păstrat în cea mai însemnată lucrare a sa, Spre Tabor, pe care Părintele Justin o consideră a doua după Filocalie, fiind o tâlcuire desăvârşită a acesteia.

Sursa: Radio Reîntregirea Data: 17 Februarie 2014

Cristina David

Chipuri de noi mărturisitori în Catedrala din Bacău

Chipuri de noi mărturisitori în catedrala din Bacău
Fototecă – Icoane

Cu ceva timp în urmă am avut ocazia să particip la un botez în Catedrala din Bacău. Este o biserică de dimensiuni foarte mari, care încă se află în construcție. Slujba a avut loc la capela din subsol, acolo unde se finalizează deja pictura.

Mare mi-a fost bucuria când am văzut pictați pe pereții acestei capele pe unii dintre episcopii și preoții care l-au mărturisit pe Hristos în timpul prigoanei comuniste: Episcopii martiri Grigorie Leu și Nicolae Popovici, și dumnezeieștii părinți Ilie Lăcătușu, Ilarion Felea, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Dimitrie Bejan, Florea Mureșanu, Haralambie Vasilache, Nicodim Măndiță și Constantin Galeriu. În plus, erau pictați și mari duhovnici români, care au păstorit poporul nostru spre Dumnezeu, chiar dacă nu au intrat în temnițele roșii. Dintre aceștia amintim pe părinții Elefterie Mihale și Teofil Pârâian. Și unii și alții erau pictați fără aureole de sfinți, așa cum sunt pictați de obicei în pronaos ctitorii, voievozii, episcopul locului, patriarhul și alți oameni pe care Biserica îi cinstește, chiar dacă nu au fost ridicați la rang de sfințenie.

 

 

 

 

 

Din cunoștințele noastre aceasta este prima catedrală ortodoxă română care are pictate pe zidurile sale chipuri ale noilor martiri ai neamului românesc. Astfel, acest lucru este nu numai îmbucurător dar constituie și un precent pentru ca și alte biserici și catedrale să fie împodobite cu recunoștința și cinstirea noilor martiri.

Nu în ultimul rând, vrednic de toată lauda este Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, cel care și-a dat binecuvântarea pentru această minunată lucrare duhovnicească.

(Claudiu Balan)

 

sursa – fericiticeiprigoniti.net/Galerii foto

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu – bortodoxa.blogspot