Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea. „

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.“

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Parintele Ilarion Felea din Arad – un harismatic crestin ortodox

Am aflat printre lecturile facute pe internet o carte scrisa de Radu Teodorescu intitulata „Harismaticul in Biserica Crestin Ortodoxa” , carte in care autorul explica in termeni pe intelesul tuturor ce inteles are cuvantul „harismatic” folosit in expresia „harismatic crestin ortodox”.

Harismaticul creştin ortodox este o persoană care L-a luat pe Hristos în serios Şi fiidncă a făcut acest lucru Hristos a ajuns să îi transfigureze viaţa. Prin urmare harismaticul este unul care a ajuns să II iubească dezinteresat şi fără de nici o urmă de interes pe lisus. La fel de bine cei care vin în contact cu harismaticul pot să vadă această iubire a lui dezinteresată faţă de lisus.

Este prin urmare cât se poate de adevărat că harismaticul este o persoană providenţială care este lăsată de Dumenzeu pentru folosul creştinilor ortodocşi simpli. Creştinii ortodocşi simpli când văd un harismatic sunt întăriţi si la fel de bine ajung să fie cât se poate de însufleţiţi. Aceasta fiidncă ei văd pe cineva care a trecut prin propriile lor probleme si în cele din urmă a ieşit învingător. Este adevărat că harismaticul creştin ortodox este un învingător.

Pentru a da un exemplu de persoana care intruchipeaza calitatile unui harismatic crestin ortodox autorul il numeste pe parintele Ilarion Felea din Arad.

Au fost mai mulţi harismatici crestin ortodocşi care au ajuns să plătească cu propria lor viaţă viziunea lor creştin ortodoxă.
Unul dintre aceste cazuri a fost părintele din Arad România Ilarion Felea. Rănit de dragostea lui Hristos după ce a scris Şi a propovăduit mai multă vreme pe Iisus părintele Ilarion Felea avea să fie închis în temniţele sovietice unde îşi va găsii Şi obştescul sfârit la anul 1961. Avem aici de a face cu un caz de harismatic creştin ortodox care atât a fost de pătruns de adevărurile creştin ortodoxe că în cele din urmă a ales să moară pentru ele. Iată prin urmare ce înseamnă un harismatic creştin ortodox autentic. Acesta de multe ori convinge prin propria viaţă după cum a făcut-o părintele Ilarion Felea.

Sunt mulţi care îi consideră pe harismaticii creştin ortodocşi un fel de visători. Ei sunt cei care visează la o lume mai bună, la încetarea duşmăniilor si a neînţelegerilor, la o viaţă fără de vicii si de patimi. Este cât se poate de evident că numai un visitor ar putea să îşi dorească asemenea lucruri. Realitatea este că am ajuns atât de prinşi în jocul murdar al lumii din jurul nostru că un harismatic ni se pare un lucru străin dacă nu imposibil. Totusi, Biserica Crestin Ortodoxă trebuie să avem în vedere că a dat lumii mai mulţi harismatici care au văzut lumea diferit decât o vedem noi. Să fie ei doar un fel de accidente ale istoriei? Nu, adevărul este că harismaticii crestin ortodocşi nu sunt simple accidente ale istoriei ci el sunt mult mai mult. Ei sunt persoane care ne fac să vedem lucrurile mult mai centrate pe Hristos. Harismaticii nu sunt oameni ai momentului care merg după deviza: trăieşte clipa. Harismaticii sunt oameni de viziune care văd lucrurile în ansamplul lor si în cele din urmă pot să tragă o concluzie despre cum ar trebui să fie lucrurile cu adevărat. Asa se face că harismaticul este o persoană care studiază asiduu realităţile lumii din jur. Harismaticul este conştient că nu poate să schimbe pe cei din jur dacă mai înainte nu i-a studiat sau mai bine spus dacă nu a ajuns să îi cunoască. Trebuie să ne cunoaştem semenii ca în cele din urmă făcând astfel să ajungem să îi si ajutăm. Cazul părintelui Ilarion Felea este fără doar si poate unul inedit.

 

Că părintele Ilation Felea a fost un harismatic creştin ortodox ne-o spun cărţile lui. Dintre ele se disting două: Religia iubirii Şi Religia culturii. Este evident că părintele a scris mai multe cărţi dar acestea două sunt cele care au un profund caracter harismatic. In zilele noastre poate uităm mult prea repede de cazul părintelui Ilarion Felea fiindcă adevărul este că nu prea suntem interesaţi de harismatici crestin ortodocşi autentici. După cum am spus mai mulţi harismatici crestin ortodocşi în timpul vieţii în loc să fie recunoscuţi si urmaţi si-au atras ură si ranchiună din diferite mtoive. De la această situaţie nu a făcut rabat nici părintele Ilarion Felea care a mărturisit pe Hristos în temniţă.

Ca părintele Ilarion Felea au fost mai mulţi harismatici creştin ortodocşi care au ajuns în temniţele sovietice: Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghius, Ioan Iovan sau Calciu Dumitreasa. Este de amintit aici că comuniştii din secolul al XX-lea i-au găsit pe harismaticii creştin ortodocşi cât se poate de inconvenieţi şi de periculoşi. Este o realitate tristă dar adevărată.

Cristina David

Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion Felea –  Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina  din 23.04.2017)

Cristina David