Duminica tuturor Sfintilor Romani

În Duminica a doua după Rusalii Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte şi pomeneşte în mod solemn şi special, pe toţi sfinţii români, amintind în felul acesta că neamul nostru s-a născut creştin şi este păstrător al credinţei celei adevărate. Sfinţii au fost şi sunt eroi ai Duhului Sfânt în viaţa pământească pe care o înfrumuseţează şi o întăresc luptând contra răului de tot felul.

Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii, neschimbate, lucrătoare, aducătoare de roade a unui neam. Unii din aceşti sfinţi, cei mai cunoscuţi, sunt pomeniţi aparte peste an. Pe lângă ei însă avem o mulţime uriaşă de sfinţi care au rămas ascunşi vederii omului, dar nu şi lui Dumnezeu Atotştiitorul. Sunt cinstiţi martirii, mărturisitorii, cuvioşii, arhiereii şi voievozii, care neîncetat de-a lungul veacurilor au adus jertfă prinosul credinţei româneşti . Acum sunt cinstiţi deopotrivă şi „eroi ai credinţei”, dar şi „eroii neamului”, cei ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea credinţei şi a pământului strămoşesc, care au murit în închisori, în deportări suferind prigoane şi persecuţii din partea regimului comunist ateu.

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit! (Acatistul Sfintilor Romani din inchisori – Condacul 1)

„Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii.”

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău – https://www.desteptarea.ro/duminica-tuturor-sfintilor-romani/

Cristina David

Starea de pacat – o stare de cadere si nefericire

Starea de păcat nu este o stare firească, nici o stare de fericire, mai ales pentru creştini. Starea de păcat este nefirească; e stare de cădere şi nefericire; e stare de mizerie şi de abatere de la voia lui Dumnezeu. Aminteşte-ţi mereu că: «Oamenii fireşti nu au Duhul» (Iuda 19) şi nu sunt liberi; nu au nici firea întreagă, nici harul Duhului Sfânt; sau dacă l-au primit, nu conlucrează cu el şi l-au lăsat să se ascundă, să se retragă; vai! să-i părăsească,… până când, la adierile lui tainice, se trezesc din somn şi îşi vin în fire, ca să strige şi împreună cu noi toţi să se roage: «Dumnezeule,… nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău (Harul) cel Sfânt nu-1 lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii şi cu duh stăpânitor întăreşte-mi» (Ps. 50:11-13) firea mea şi a tuturor oamenilor.

Sunt două puteri duhovniceşti morale şi religioase, prin care putem scăpa de toate formele răului, ale urâtului şi ale greşalelor (erorilor) cunoscute sub numele de păcat: virtutea (credinţa unită cu faptele bune) din partea omului şi harul din partea lui Dumnezeu.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV  p 176

Cristina David

Minciuna este arma de lovire in aproapele nostru

Minciuna este a ratacitilor si necredinciosilor

Mare si grea patima este minciuna in viata omului si in istoria lumii!…De aceea pe dreptate se spune ca minciuna e lepra sufletului, e cancerul, boala de care sufera cei mai multi oameni… Unii injura, altii se manie, altii se imbata, altii fura, altii omoara, cei mai multi oameni insa mint, folosesc viclesugul minciunii, ca acoperamnt al rautatii lor. Aproape nu este om care sa nu poarte pe fata sufletului sau valul minciunii, sa nu foloseasca minciuna ca arma de aparare sau de atac, de lovire in aproapele sau.

Sfanta Scriptura opreste si osandeste minciuna inca in porunca a doua din Decalog unde zice : „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau”(Ies 20:16)  , adica sa nu spui minciuni despre nimeni, sa nu fii marturie mincinoasa, sa marturisesti intotdeauna numai adevarul, contrariul minciunii. Minciuna este a ratacitilor si a necredinciosilor” (Ps. 57:3). Caci unii ca acestia iubesc mai mult rautatea decat bunatatea si „minciuna mai mult decat adevarul” (Ps. 51:3). Proorocul rege David nu accepta in jurul sau „pe cel ce spune minciuna” (Ps. 100:9). Tot el ne da urmatoarea lege de viata morala: „De va vrea omul sa traiasca si sa vada zile bune, sa-si opreasca limba de la rau si buzele de la minciuna” Ps. 33:12-13).

Fragment din „Spre Tabor”- Preot Ilarion V Felea – vol I Pregatirea, pp 346-347

Cristina David

Noi marturii despre Parintele Ilarion V Felea

Citat

Am primit recent acest articol prin intermediul unei organizatii , Asociatia Bunavestire din Parohia Sega I din Arad, ctitorie a parintelui Ilarion Felea.

Desigur ca multumesc din suflet celor care mi l-au facut cunoscut si ma grabesc in a-l publica aici pe blogul dedicat parintelui, mare patimitor pentru Hristos .

  În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om.

 

 

 

 

 

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

 

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion V Felea – Invinsii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina de Duminică din 23.04.2017)

articol publicat de Cristina David

Cuvant miscator al Parintelui Ilarion V. Felea despre Ortodoxie . Crezul şi tăria Ortodoxiei

Crezul şi tăria Ortodoxiei– Preot Ilarion V. Felea

Voi sunteţi Biserica lui Hristos…(1 Corinteni 12:27)

Sfintitul Marturisitor Ilarion Felea

 

 

Duminica ortodoxiei, întâia din postul Paştilor este închinată cinstirii deosebi a Bisericii, a credinţei şi a religiei noastre creştine. Sărbătoarea aceasta este o zi de popas şi de reculegere, dar şi de întrebări de conştiinţă la care suntem datori să răspundem. Ce este ortodoxia? Care sunt temeiurile sau bazele credinţei noastre creştine? Care sunt stâlpii crezului nostru şi ale mărturisirii noastre? Care sunt tăriile credinţei ortodoxe?

Ortodoxia, iubiţi creştini, este calea dreaptă, cea mai scurtă dintre om şi Dumnezeu. Orthos (cuvânt grecesc) înseamnă drept; doxa (iarăşi cuvânt grecesc) înseamnă slavă sau mărire. După ştiinţă, linia dreaptă este calea cea mai scurtă, dintre două puncte. Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă, dintre două fiinţe, dintre om şi Dumnezeu. Aceasta este religia noastră. De aceea ne numim creştini „ortodocşi”, adică „dreptcredincioşi”, „dreptmăritori” sau „dreptslăvitori”. Religia aceasta, calea aceasta, credinţa aceasta este adâncă, cât sufletul omului şi înaltă, cât cerul….

Care sunt stâlpii crezului nostru, temeiurile sau bazele credinţei noastre, spre deosebire de alte confesiuni şi secte; sau mai pe scurt, care sunt tăriile de stâncă ale ortodoxiei?

10306308_913198702039967_5166798651427073485_n

  1. Întâi de toate Hristos. Ortodoxia este religia lui Hristos, e Biserica lui Hristos, adică creştinismul în forma lui cea mai veche, mai curată, mai simplă, mai adevărată. Ortodoxia nu are întemeietori ca sectele protestante, nici nu a avut cutezanţa să numească vicari ai lui Hristos pe pământ care să-I împrumute atributele dumnezeieşti şi să-L înlocuiască ca la romano-catolici. Ea a rămas la credinţa Evangheliei care ne învaţă că singur Hristos este capul Bisericii şi Biserica este trupul lui Hristos (Efes. 1:22-23; Col. 1:18, 27). În ortodoxie se păstrează unitatea Duhului şi a credinţei prin Hristos şi prin crezul Bisericii. Noi suntem de credinţa că la conducerea Bisericii nimeni nu poate înlocui pe Hristos, capul ei; ortodoxia nu admite şi nu poate admite alt cap sau al doilea cap al Bisericii. Deasupra noastră, deasupra ortodoxiei este numai cupola Bisericii şi cerul liber. Pentru ortodoxie nu există nici vicari ai lui Hristos, nici „scaune sfinte”, în afară de scaunul slavei lui Dumnezeu; de aceea în ţările ei nu este atâta necredinţă ca în ţările care au de stăpân pe „vicarul lui Hristos” (Italia, Franţa, Spania şi Belgia). În ortodoxie capul Bisericii e numai Hristos. El e cu noi până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28:20). Tăria de stâncă a ortodoxiei, prin urmare, întâi de toate şi peste toate, este Hristos.

71547_03-rastignireadomnului

2 A doua tărie a ortodoxiei o vădesc sfinţii: îngerii păzitori, patriarhii Vechiului Testament, proorocii, apostolii, martirii, mărturisitorii, marii dascăli şi ierarhi ai lumii creştine, cuvioşii şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi toţi drepţii. Nimeni nu are în Biserică autoritate mai mare decât sfinţii. Nimeni nu a întruchipat mai frumos învăţăturile Evangheliei lui Hristos ca sfinţii. Nicăieri nu vedem mai bine cum s-au lămurit şi au trăit adevărurile religiei creştine, ca în vieţile, predaniile, cântările şi învăţăturile pilduitoare ale sfinţilor. Ortodoxia este «credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna»(Iuda 1:3). Crezul nostru este crezul sfinţilor, de aceea ni-i aşa de scump. Cine se ridică împotriva ortodoxiei, se ridică împotriva sfinţilor care au întruchipat în predaniile şi în vieţile lor cel mai înalt, mai frumos şi mai greu chip de viaţă – sfinţenia. Au şi alte „biserici” cultul sfinţilor, dar şi aici se fac greşeli. Încă din vremea apostolilor, dar şi mai mult în vremea noastră, unii spun că sunt ai lui Petru (catolicism), alţii ai lui Pavel (protestantism), alţii ai lui Ioan (ortodoxism), iar alţii, cei mai noi, ai lui Anton de Padova (care-l cinstesc mai mult pe el decât pe Dumnezeu).

Ortodoxia nu admite acest fel de cult al sfinţilor. Ortodoxia este Biserica tuturor sfinţilor, şi a lui Petru, şi a lui Pavel şi a lui Ioan şi a Martei (creştinismul activ) şi a Mariei (creştinismul contemplativ). Ortodoxia nici nu înlătură cultul sfinţilor (ca protestanţii), nici nu coboară cultul lor la zgomotul necuviincios al reclamei, ca şi când fiecare rugăciune împlinită ar fi o minune datorată oarecărui sfânt, ca romano-catolicismul. Ortodoxia păstrează cultul sfinţilor între marginile cuviinţei şi ale dreptei credinţe, ale firii create şi voite de Dumnezeu. Ortodoxia învaţă şi urmează vieţile, predaniile, învăţăturile şi virtuţile, cântările şi rugăciunile sfinţilor şi, dintr-o cuviincioasă smerenie evanghelică, nu bagatelizează minunile lor. Aceasta, încă, este una din tăriile de granit ale ortodoxiei.

12043209_854848501289463_8335322705170668437_n

  1. A treia tărie a ortodoxiei este poporul credincios. Ortodoxia este o Biserică a poporului, o Biserică populară, pentru popor, pentru dorurile, durerile, trebuinţele şi mântuirea poporului. În ortodoxie se mântuiesc şi cărturarii şi fariseii (ca Pavel, Iosif, Nicodim şi alţii), şi împăraţii (ca împăraţii Constantin, Iustinian), dar ea nu e pentru cărturarii şi fariseii făţarnici, nici pentru împăraţii tirani. Ortodoxia este pentru Ioan, pentru Simeon, pentru Petru, Iacob, Nicolae, Gheorghe, Dimitrie, Ştefan, Vasile, Grigorie; este pentru Maria Magdalena, Ana, Elena ş.a.m.d. Ortodoxia nu a fost niciodată împotriva poporului; nu a fost şi nu este nici pentru Irozi, nici pentru Pilaţi; ea este pentru păstori şi pescari, pentru plugari ca Simon Cirineanul, pentru muncitori cu mintea şi cu braţele, ca Pavel şi Onisim, ca Tit şi Timotei, ca Acvila şi Priscila. Ortodoxia a trăit solidară cu cerul de sus şi cu poporul de jos şi trăieşte în cea mai strânsă legătură cu poporul credincioşilor: a suferit cu el, a trudit cu el, s-a bucurat şi a biruit cu el. Ortodoxia nu are cetăţi eterne pe pământ – «Că nu avem aici cetate stătătoare»(Evr. 13:14); nu este nici cu Roma papală, nici cu Viena imperială, nici cu Parisul, nici cu Londra, nici cu alte capitale; cu nici o împărăţie lumească şi cu nici o putere pământească trădătoare a lui Hristos. Ortodoxia este cu sine însăşi, adică cu Hristos Dumnezeu, cu Evanghelia, cu sfinţii, cu poporul, cu sufletul tău şi cu Ierusalimul cel ceresc, cu cerul de sus şi cu poporul de jos. În ortodoxie toate cărţile sfinte, rugăciunile şi cântările sunt scrise în limba poporului. În ortodoxie nu există limbi moarte, limbi sfinte, ci fiecare limbă care se roagă lui Dumnezeu, care citeşte cuvântul lui Dumnezeu şi care se împărtăşeşte cu Hristos Dumnezeu, se sfinţeşte – devine limbă sfinţită, sfântă.

Aceasta este ortodoxia: Hristos, cu harurile Bisericii şi cu adevărurile Evangheliei Lui;

Sfinţii, cu vieţile, virtuţile, rugăciunile, cântările, învăţăturile şi predaniile lor; şi

Poporul, cu trebuinţele lui de mântuire, cu dorurile, durerile şi bucuriile lui.

Aceasta este ortodoxia şi acestea sunt tăriile noastre de granit, iubiţi şi binecuvântaţi creştini; acestea sunt bazele sau temeiurile credinţei noastre creştine; aceştia sunt stâlpii crezului nostru, ale mărturisirii şi ale mântuirii noastre: Hristos, capul Bisericii noastre, sfinţii, icoanele noastre de model şi credincioşii, poporul, trupul cel viu al Bisericii lui Hristos. «Voi sunteţi biserica lui Hristos şi (fiecare) mădulare în parte»(1 Cor. 12:27).

Să împrospătăm, deci, în sufletele noastre aceste gânduri despre ortodoxie şi tăriile ei veşnice şi să mărturisim treimea lor, cu aceeaşi credinţă şi iubire, cu care mărturisim Treimea Dumnezeirii, când ne rugăm şi cântăm cu evlavie: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie… mărire ţie, Ortodoxie sfântă – cu Hristos, cu sfinţii şi cu întreg poporul credincioşilor – mărie ţie, în vecii vecilor. Amin.

Text preluat din  „Spre Tabor”, vol. III, Fundatia Justin Pârvu

postare – Cristina David

Marturisitor si martir intru HRISTOS – Parintele Ilarion V Felea

„O mare bucurie am avut astazi cand la un impuls am pornit sa caut aici pe youtube un material legat de Parintele Ilarion Felea .Nu mica mi-a fost surpriza , foarte placuta, de a afla acest video alcatuit de o echipa de la minunata publicatie „Fericiti cei prigoniti” .Multa pretuire pentru conducerea acestui site , care cu evlavie si multa dragoste duce o munca misionara de a face cunoscuti pe martirii si marturisitorii inchisorilor comuniste. Doamne ajuta!”
Scriam aceste randuri,  in urma cu cativa ani, cand am aflat, in sfarsit, un material video si audio despre preotul martir Ilarion V Felea , cel care a luptat cu abnegatie totala pentru Invatatura Lui Hristos spre a fi cunoscuta de tineret chiar in vremea neagra de dupa razboi. Pentru acest lucru a fost urmarit, arestat in multe randuri si in final inchis la Aiud, o temnita de crunt renume in Romania, ce avea ca scop exterminarea celor intemnitati.

Regret totusi, revazand acest filmuletz, ca aceasta prezentare foarte bine venita pentru readucerea in mintea credinciosilor romani a personalitatii carismatice si intens spirituale a  preotului martir Ilarion Felea , desi realizata cu multa abnegatie, este mult prea scurta, prea „seaca” , nu reuseste sa realizeze  un real indemn  la cunoasterea in profunzime a celui care a fost un mare preot, profesor, indrumator de tinere generatii , combatant al comunismului pe orice cai , un ilustru teolog (insusi parintele Staniloae care i-a fost bun prieten, a recunoscut ca parintele Ilarion Felea l-a intrecut inca dinaintea plecarii sale la Domnul). NU cunosc multi acest adevar care preferabil este dupa unii,  , din motive nestiute de mine, sa fie dat uitarii, daca s-ar putea…aici insa ,dupa cum stim ,isi spune cuvantul voia Domnului.
Incheind articolul, imi cer iertare daca am ranit sentimente, nu acest lucru l-am dorit…si multumesc din suflet singurilor realizatori – il cunosc personal pe Dl Dan Tudorache pe care il pretuiesc nespus , ii admir munca dusa pana la sacrificiu pentru realizarea cat mai amanuntita si conform realitatii, prin urmare documentata la desavarsire, a continutului site-ului ce-l administreaza impreuna cu colaboratorul sau : „FERICITI cei PRIGONITI” , dedicat tuturor acelora care sub anonimat sau bine cunoscuti,  au pierit jertfelnic in inchisorile comuniste inainte de amnistierea acordata in 1964. Vieti pline de sacrificiu intru CREDINTA STRAMOSEASCA , ei merita cinstirea noastra si rugaciuni neincetate. Odihneste-i, Doamne al nostru, in Pacea Ta alaturi cu dreptii ! AMIN.
articol scris de Cristina David

Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH

Din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului:
PILDELE DESPRE SFANTUL HAR – DUMNEZEIESCUL HAR

 

Este stiut si recunoscut ca prin pacatul stramosesc mintea omu­lui s-a intunecat, incat nu mai poate vedea limpede adevarul; vointa lui a slabit, incat nu mai poate face totdeauna binele; dorintele si sentimentele lui s-au stricat, incat nu mai cauta totdeauna frumusetea cea curata si sfanta. Tot intre urmarile pacatului parintesc se numara si feluritele boli care ataca sanatatea omului, apoi, pierderea fericirii din rai, razvratirea firii impotriva omului si moartea.

Ca sa scape omul de aceste urmari ale neascultarii de Dumnezeu, a venit in lume si S-a intrupat Fiul Tatalui ceresc. El ne-a aratat ca­lea mantuirii: prin invataturile Evangheliei, prin patimile Rastigni­rii si prin minunea Invierii si Inaltarii la cer. Fiecare om in parte si omenirea intreaga se poate mantui urmand pe Mantuitorul in viata, moartea si Invierea Sa, adica mergand pe Calea aratata de El.

«Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine» (Ioan. 14:6).

summer-forest-sunshine-1440x900

Omul ajuta omului si prin aceasta cel slab capata putere.

Cu atat mai mult ne ajuta Dumnezeu. Sfantul har este lumina, puterea, iu­birea, darul lui Dumnezeu in ajutorul omului crestin; o raza de lumina si de caldura a Duhului Sfant, care patrunde in inima omului, ca sa o trezeasca la viata cea noua, sa o lumineze, sa o sfinteasca si astfeCa sa nu ne oprim in drum, raniti de rautatea paca­telor sau din slabiciunea firii sau din ispitele Satanei, El ne intinde o mana de ajutor si ne imprumuta o putere de mantuire: sfantul si dumnezeiescul har.l sa o mantuiasca. Dupa ce din prigonitor al Bisericii, Saul devine Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos, el scrie Corintenilor:

«Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar» (1 Corinteni 15:10).”

Biserica crestina este asezamantul harului dumnezeiesc, religia puterii si a iubirii lui Dumnezeu. Cu nasterea lui Iisus Hristos incepe anul milei Domnului (Lc. 4:19), imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Sfantul Har este o putere necunoscuta Vechiului Testament. Sf Apostol si Evanghelist Ioan scrie:

«Legea prin Moise s-a dat, iar ha­rul si adevarul prin Iisus Hristos au venit» (Ioan. 1:17).

Asadar, Sf. Har lucreaza in lume numai de la Iisus Hristos.

Izvorul Sfantului Har este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca

«toa­ta darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, coborandu-se de la Parintele luminilor» (Iacob

1:17).

agpno

articol postat de Cristina David

NOTA :

Pildele Mântuitorului, de preot Ilarion Felea – o nouă carte editată de Fundația Justin Pârvu

Pildele Mântuitorului, de Preot Ilarion V. Felea – o carte pentru cei mici și pentru cei mari, pentru învăţaţi și neînvăţaţi.

„Iisus Hristos nu învăţa în felul cărturarilor și al  fariseilor făţarnici. El învăţa ca «Cel ce are putere», ca Cel ce era «plin de har și de adevăr» (In. 1:14).
Mari și mici, învăţaţi și neînvăţaţi, bărbaţi și femei, toţi Îl pot înţelege și toţi sunt chemaţi să-L urmeze, să se mângâie și să se mântuiască prin Evanghelia și Biserica Lui”

autorul

prezentare preluata de pe site-ul Revistei Atitudini

 


 

Cum se intareste vointa crestinului ca sa faca voia Domnului

Imagine

Cum se intareste vointa crestinului

Un mare filosof (Kant), a stabilit urmatoarea regula morala pentru vointa omului : lucreaza astfel ca purtarea ta sa fie regula de purtare (norma) pentru toti oamenii.
Am vazut ca in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor , regula de purtare si lucrare (norma), pentru toti oamenii crestini este voina Lui Dumnezeu , nu a omului. Voia omului e slaba si libera, sloboda, si prin aceasta adeseori bolnava, supusa greselilor si slabiciunilor de tot felul. Numai Dumnezeu face bine fara greseala si lucreaza numai binele si de aceea vointa Lui este si trebuie sa fie regula morala de purtare pentru toti oamenii.

Blank 7 x 5 in

Intrebarea ce ni se pune acum este urmatoarea : Cum se poate intari vointa omului crestin ca sa faca voia Lui Dumnezeu?. Este aceeasi intrebare , sub alta forma, pe care o punea Mantuitorul slabanogului : „Vrei sa fii snatos?” (Ioan 5:6).
Raspundem, intai de toate, prin : conformarea vointei tale vointei Lui Dumnezeu, ceea ce inseamna supunerea vointai tale vointei Lui Dumnezeu, sa mergi pe aceeasi linie, pe aceeasi cale unit cu Dumnezeu; sa faci din voia Lui Dumnezeu voia ta; ce ar face Dumnezeu, sa faci si tu, omule, Dumnezeu este atotsfant si desavarsit in toate insusirile si lucrarile Sale. El ne-a descoperit adevarurile pe care sa le credem, poruncile pe care sa le implinim, bunurile pe care sa le iubim, darurile pe care sa le impartim, virtutile cu care sa ne infrumusetam sufletul si fagaduintele in care sa nadajduim. Toate sunt cuprinse in comorile de invatatura si daruri ale Bibliei si ale Bisericii.”

Cine face voia Lui Dumnezeu isi curata sufletul de rautatile pacatelor, isi lecuieste slabiciunile firii, isi indrepteaza viata, ajunge un om nou, omul dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Preot Ilarion Felea – Spre Tabor vol II (Curatirea) – (fragment din subcapitolul Cum se intareste vointa crestinului)

postare – Cristina David

Dumnezeu este Iubire

Dumnezeul crestinilor

religia-iubirii-preot-127549

In lucrarea sa intitulata „Religia Iubirii”, parintele Ilarion Felea – teologul si marturisitorul care a murit o moarte de martir la Aiud – a adus „un prinos de lauda Mantuitorului Iisus Hristos ” care ne-a revelat noua prin propria persoana , atat Om cat si Dumnezeu, pe Insusi Creatorul lumii , pe acel Dumnezeu pe care omul nu L-a vazut pana atunci…nu Il intelegea si nu stia cum este. El, Domnul Iisus ne-a invatat sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a iubit El pe noi dupa cum ne spune sfantul Evanghelist Ioan in Evanghelia sa : „Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” (Ioan 15, 12). Preot conferentiar universitar si dr in Teologie Remus Onisor , care prefateaza si postfateaza  cartea tiparita cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei , afirma ca aceasta carte este fundamentala in domeniul teologiei crestin ortodoxe iar autorul ei, preotul martir Ilarion V Felea este „un model de teolog si marturisitor al credintei”. Acest marturisitor „foarte important pentru Biserica” ne spune el insusi in prefata scrisa de dansul , ca a incercat sa redea esenta si sa demonstreze permanenta crestinismului prin invatatura ortodoxa ce ne lumineaza in privinta salvarii omenirii. Salvarea, mantuirea sufletelor noastre ne vine tocmai prin Iubirea intruchipata de Iisus Hristos. Altfel spus, asa cum inteleg si eu, Iubirea este singura arma impotriva raului caci izvoraste permanent si mantuitor din Bunatatea Lui Dumnezeu. Domnul sa ne lumineze mintea si sa ne imbuneze sufletul, mereu si mereu ! Amin.

parintele-ilarion-felea

„Sunt multe carti din care se poate citi adevarul existentei Lui Dumnezeu”, scrie parintele Ilarion, „cartea cerului instelat, cartea vremii – istoria , cartea inimii, etc. insa invatatura cea mai luminoasa despre Fiinta Lui Dumnezeu, o avem cuprinsa in cartea vietii, in Sfanta Scriptura. Nicaieri nu aflam raspunsuri mai lamurite si mai satisfacatoare la intrebarea : Cine sau ce este Dumnezeu ? – ca in Biblie. De la primul ei verset se spune clar si lapidar, ca Dumnezeu este Creatorul cerului si al pamantului (Facere, 1,1). E prima cunostinta pe care ne-o descopera Sfanta Scriptura despre Dumnezeu.

In Noul Testament intalnim aproape aceleasi numiri date Lui Dumnezeu ca si in Vechiul Testament. Iisus Hristos propaga credinta in Dumnezeu, Creatorul, Dumnezeul cel unic, Dumnezeul parintilor, Dumnezeul cel viu, Dumnezeul proniator, mantuitor si judecator al lumii. El ne mai invata ca Dumnezeu este Domnul slugilor, Stapanul viei, Bunul Dumnezeu care primeste rugaciunile oamenilor si iarta pe fiul care se pocaieste. Dar in Noul Testament, desi avem primita in intregime credinta in Dumnezeul Vechiului Testament, totusi avem si o revelatie noua despre Dumnezeu. Revelatia aceasta este unul din scopurile principale ale intruparii Mantuitorului (Ioan 17:6) . „Nimeni nu cunoaste pe Fiul decat Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste decat Fiul si caruia va voi Fiul sa-i descopere.”(Matei 11:27). Iisus Hristos ne descopera ca Dumnezeu e Tatal nostru Parintele creator si iubitor al lumii si al oamenilor. Descoperirea numelui de Tata si introducerea iubirii parintesti in notiunea de Dumnezeu este una dintre cele mai insemnate revelatii facuta de Mantuitorul. Pe cat de mare, pe atat de simpla. Dumnezeu e Tatal iubitor si noi suntem frati intreolalta si fiii aceluiasi Parinte ceresc. El e Tatal, pentru ca ne-a creeat, ne-a aratat suprema iubire (Ioan 3:16), ne-a facut fagaduinte minunate si ne-a lasat Imparatia Sa mostenire (Luca 12:32) .Aflam si in Vechiul Testament lucruri in care e vorba de un Dumnezeu-Parinte, dar Iisus Hristos subliniaza acest adevar cu o energie si intr-o lumina deosebita. Pe langa iubire, Mamtuitorul mai reveleaza ca Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), e Spirit absolut si independent de orice limita sau materie.

Sfintii Apostoli primesc si propaga doctrina Mantuitorului despre Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel intrebuinteaza cu predilectie cuvintele Dumnezeu-Tatal, care are fata de oameni un scop mantuitor, iar Sfantul Apostol Ioan isi concentraza invatatura despre Dumnezeu in doua definitii clasice, unice, scurte si precise :

„Dumnezeu este Lumina” (I Ioan 1,5) si

„Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4,16)

Dintre toate numirile si definitiile care s-au dat lui Dumnezeu, aceasta din urma este cea mai aproape de inima omului. Dumnezeu este Iubire , Dragoste universala pura si eterna. Fiecare om stie si daca nu stie, simte  ca nimic nu este mai sfant si mai divin ca iubirea. Din sentimentul acesta adanc al iubirii, din experienta ei mistica, oricine poate sa-si dea seama mai bine ce este Dumnezeu si in ipostasul acesta, de Parinte iubitor, bun, sfant, drept, milostiv, in ce legatura spirituala se afla El cu sufletul lui…”

sursa : Religia Iubirii/ Ilarion V Felea – Ed. a 2- a rev. Alba Iulia : Reintregirea, 2009 ,134-136

 

postare si comentarii – Cristina David

 

 

 

Cum lucreaza Ispita prin om – Spre Tabor vol1 (III)

Pe langa duhurile necurate , si duhul lumii, cel de-al treilea ispititor este omul insusi , „cu sufletul si cu trupul sau (Efeseni 2:1-3, cu carnea, cu poftele, voile , gandurile, durerile, necazurile si patimile lui lumesti., despre care Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan scrie : <<Nu iubiti lumea ,nici cele ce sunt din lume, de iubeste cineva lumea, in acela nu este iubirea Tatalui. Caci tot ce este din lume, adica pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume.>> (1 Ioan 2:15-16).”

„Ispita” , spune in continuare preotul Ilarion , „e un foc curatitor , un mijloc de incercare a credintei si a virtutii, de imbunatatire, desavarsire si mantuire. fapta buna in focul ispitelor se vadeste. Raul ajuta binele, binele si suferintele ajuta curatirea si desavarsirea sufletului. Incercarile ne vin spre invatatura si spre mantuire.”

La ce face referire autorul? Ispitit fiind , pe o cale sau alta din cele trei, credinciosul este indemnat, chemat as spune, sa incerce din rasputeri sa respinga si in final sa invinga ispita . Daca omul nu cauta sa lupte in ciuda suferintei si durerii si amagirilor, nu va putea depasi ispita si respinge pe ispititor,  iar sufletul lui va fi intinat si mai mult de cele lumesti si nu va avea parte de bucuria obtinerii virtutilor cerute lui de Dumnezeu . Nu va castiga nimic in rabdare, bunatate, milostivire, intelegere si iubire de aproapele. In concluzie, suntem cercetati de Domnul si incercati in credinta noastra si vointa de a invinge cele rele care ne tulbura sufletul impiedicandu-l sa vada lumina celor sfinte.

Citat Ilarion V Felea

„Ispitele sunt exercitii de intarire in credinta si in vointa, mijloace de formare a caracterului crestin, la care nu se poate ajunge decat prin sfortari si lupte <<pana la sange>> (Evrei 12::4).” Preotul Felea il citeaza pe Sfantul Macarie care constata si el ca „Tocmai pentru aceasta stau la mijloc ispitele si incercarile cele multe, supararile si luptele si picaturile de sudoare, pentru ca sa vadeasca cine a iubit numai pe Domnul singur cu adevarat pana la moarte cu toata vointa si din toata puterea lui.”

„Ispitele vadesc si sporesc in noi iubirea lui Dumnezeu, in bratele caruia aflam ajutor si ocrotire. Oricat am fi de buni sau de sfinti, cu cat se inmultesc mai mult ispitele, cu atat ne vom simti  mai aproape de Dumnezeu. Cu cat sunt mai grele si mai ingrozitoare, cu atat frica de primejdia lor ne face sa ne intoarcem si sa ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu.”

Rugaciune la vreme de ispite

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si ape intrat-au pana la sufletul meu – dar intru Tine este toata nadejdea mea.
Tu cunosti pricina raului ce ma bantuie.
La tine perii capului meu sunt numarati.
La Tine , deci scap sip e Tine te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet sis a-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluiesc. Ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

sursa : Spre Tabor vol1 (Pregatirea) – Preot Ilarion V Felea -ed Crugarux, 2007; pp149-151

postare si comentarii Cristina David