Miscarile vietii duhovnicesti – Parintele Ilarion V Felea

” Nu poate fi credinta adevarata fara pocainta sincera, nici pocainta intreaga fara credinta vie. Una se zideste pe cealalta.” – Parintele Ilarion Felea (lucrarea „Duhul Adevarului”, Arad, 1942, 1943)

„In privinta  felului de a trai sau a nu trai viata duhovniceste sunt mai mult grupe de oameni. Unii (credinciosii) cred in suflet si asculta chemarea lui Dumnezeu la viata dupa Evanghlie, cum au ascultat apostolii chemarea Domnului; au lasat toate gandurile si ocupatiile lor si L-au urmat pana la moarte. Altii (indoielnicii) la inceput se indoiesc, se framanta sa creada sau sa nu creada , sa asculte de trup sau de suflet, de dracii patimilor sau de ingerii virtutilor, de lume sau de Hristos, dar dupa ce cred si se intorc la Dumnezeu sunt aprinsi de ravna si iubire sfanta catre Dumnezeu , ca Iustin Martirul si Augustin Fericitul. Altii sunt mandri si nu pot crede (din pricina trufiei si a celorlalte patimi) pana ce nu vine traznetul durerii si mustrarea cugetului sa-i smereasca , intocmai ca pe Maria Egipteanca si ca pe atatia dintre noi. Si in sfarsit, altii (necredinciosii) pe care nimic nu-i poate clati din nepasarea, necredinta si impietrirea lor. Fiecare om face parte din una sau alta din aceste grupe.

Dar lucru de tinut minte este ca si pentru oamenii credinciosi viata duhovniceasca nu este lipsita de tulburari, de cotituri, de uscaciuni, de slabiri, inaltari, indoieli si caderi. Cat tine lupta omului pe pamant, viata duhovniceasca este ca apa marii: niciodata nu este linistita, neincetat o misca vanturile si valurile.(..)

Toate aceste miscari, inaltari si caderi au un rost si un talc deosebit. Apa nemiscatoare lesne se tulbura si se strica. Apa miscatoare mai greu se tulbura si mai iute, prin curgere , se limpezeste. Asa este si sufletul : prin miscare continua se desavarseste.”

Ce avem de facut in astfel de stari si miscari sufletesti? Sa ne smerim intai de toate, apoi sa cautam din nou, cu toata staruinta si rabdarea, pe Dumnezeu, cu rugaciunea, ca sa ne trimita peste suflet adierile linistitoare, vantul bland, mangaierile duhovnicesti ale harului Sau.

Viata spirituala – ca si cea trupeasca, prin mancare, bautura, hrana si adapostire – se intretine prin rugaciune si har, prin virtuti si fapte bune, prin paza poruncilor si prin innoirea continua a hotararilor de a trai in curatie, in pocainta, in infranare , in credinta, in reculegere, in bunatate, in iubire si in evlavioasa si adoratoare de Dumnezeu tacere.

(…)

Doamne, ajuta-ne sa biruim toate piedicile, sa traim cu Tine, sa ajungem la Tine si in lumina Ta sa ne bucuram de fericirea vietii vremelnice si vesnice!

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol I Pregatirea pp. 90 – 93

Cristina David

Pe urmele Parintelui Ilarion V Felea – marturisitor martir

Urmaream astazi sa aflu cum pot posta aici materialul prezentat in emisiunea de mare valoare duhovniceasca , Universul Credintei. Fusesem incunostiintata de catre fiul parintelui martir Ilarion Felea,  ca va avea loc o prezentare pe scurt de tot, a parintelui , in cadrul acestei emisiuni. Locuind departe foarte…peste ocean …nu am avut cum sa ascult in direct emisiunea difuzata pe la ora 8:00 am in tara. Insa am fost sigura ca o voi „intercepta” ulterior. Asa a si fost, slava Domnului ! Am vizionat-o si ascultat-o astazi abia. M-au surprins unele din spusele invitatilor, eu fiind ruda foarte apropiata a parintelui Felea. A aparut in imagine si a vorbit chiar fiul dansului , unchi direct al meu.

http://www.tvrplus.ro//editie-universul-credintei-543863

 

Nu sunt de fel bucuroasa ca la ora asta, din toate materialele referitoare la viata , opera si sacrificiile in numele credintei pe care parintele Ilarion V Felea le-a facut fara preget, atat in libertate cat si inchis fiind, transpare atat de putin ca si continut real. Doresc sa multumesc din toata inima acelora care au contribuit cu marturii pretioase si izvorate din suflet ,privitoare la ce s-a intamplat „dupa gratii” cu acest preot minunat cu har de la Dumnezeu , care a lasat teologiei romanesti opera de mare valoare. Dupa amnistierea din 1964 insa, cand dansul nu mai era printre noi, nu a mai fost nimeni din jurul lui , in afara persoanelor nenumite dar mult appreciate mentionate mai sus, care sa depuna efort spre luminarea celor petrecute atunci sau inainte de intemnitare.  Chiar opera lui care incepuse a fi publicata inainte , a fost pusa la index in acea perioada neclara din istoria Bisericii , pana cand oameni de mare prestigiu si valoare in lumea ortodoxiei romanesti , au avut grija si si-au asumat raspunderea pentru  publicarea multora din lucrarile lui ce ar fi ramas in intuneric altfel. Intre ele se numara opera in patru volume, „Spre Tabor”, care a fost apreciata drept fiind ….gasiti aici : https://preotulmartirilarionfelea.wordpress.com/2013/05/28/spre-tabor-cartea-de-capatai-a-preotului-ilarion-v-felea-in-aprecierea-mitropolitului-bartolomeu-valeriu-anania/

Imi permit ca sa redau spre incheiere nota autoarei , formulata  la acea vreme in chiar blogul de fata, mai exact la articolul recomandat.

NOTA Imi permit o scurta adaugire la cuvintele finale ale acestui text pe care l-am citit cu mare emotie. Nu il gasisem pana astazi oricat de multa si insistenta mi-a fost cautarea pe net. Dar…cine cauta gaseste , ni s-a spus si ni s-a promis . Char asa este.

Parintele Ilarion care slujea si predica la Catedrala Ortodoxa a Aradului nu avea cum sa primeasca aplauze pe timpul acela …palme si acuze a primit insa , fara numar de la chiar ierarhii Bisericii . Si invidii care au dus la defaimarea lui pe motive „social- politice”, sentimente starnite de raul care este vesnic activ in orice loc…Fara vreun fundament real. Devenise incomod , era evident pentru cei care cunosteau conjunctura . Au fost vremuri crancene. Dar….atunci cand era randul sau ca sa tina predica dupa slujirea sfantei liturghii, treptele si strada din fata Catedralei erau neincapatoare pentru cei care veneau  sa-l asculte vorbind . Acest lucru a fost consemnat in scris si prin viu grai de martori prezenti atunci . Cuvinetele lui rostite din toata inima se adresau direct sufletelor celor prezenti, si erau primite si absorbite cu multa sete duhovniceasca de credinciosi pentru ca nu erau seci si golite de Iubirea care penetreaza fiecare Cuvant al Domnului , ele porneau direct din inima preotului catre inimile fiilor lui in Hristos. …”suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mintali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta.”… Minunata redare a bucuriei duhovnicesti depline  traite in prezenta Preotului martir Ilarion Felea. Dumnezeu sa-i odihneasca in pacea Lui  pe Parintele Ilarion cat si pe ierarhul mult induhovnicit care a scris aceste randuri.

Cristina David

articol postat de Cristina David

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor


Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu – bortodoxa.blogspot

Martiri ai neamului romanesc – Preotul Ilarion Felea , teologul marturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu