Credinta vede pe Dumnezeu

Credinta nu cauta, ci vede pe Dumnezeu, oarecum Il experimenteaza si se bucura de El ca de cea mai scumpa comoara. In credinta ne intalnim cu Dumnezeu si traim cu El. Rasplata imediata a acestei trairi este o bucurie sfanta, religioasa; e bucuria unui dor implinit, bucuria vederii fiintei celei mai dragi, bucuria negraita a intalnirii tainice cu Dumnezeu. Experienta aceasta ne da certitudinea in existenta personala a lui Dumnezeu, certitudine mai sigura si mai tare decat toate probele, decat toate dovezile si argumentele pe care le aduce ratiunea logica in sprijinul adevarului despre existenta lui Dumnezeu.

Calea credintei este calea cea mai scurta si cea mai dreapta, calea cea mai laudata si binecuvantata, pentru a ajunge la Dumnezeu. Cei mai multi oameni se intalnesc cu Dumnezeu prin credinta si prin faptele cele bune de credinta.

Ilarion V Felea -„Religia Iubirii” , Ed Reintregirea, p. 153-154

postare – Cristina David

Rugaciunea si nadejdea in Dumnezeu

„Un pustnic marturiseste ( Avva Filimon, Cuvant foarte folositor,, in Filocalia 4, p. 173), ca din 70 de ani , cei mai multi i-a pterecut in ispite. Din toate l-a scos nadejdea in Dumnezeu si rugaciunea.”

La intrebarea fireasca daca oamenii se pot schimba in bine, isi pot imbunatati modul lor de a gandi, simti si isi pot infrumuseta comportamentul, ne raspinde parintele Ilarion in volumul I (Pregatirea) al lucrarii sale de capatai „Spre Tabor” (pp. 131-142).

„Desavarsirea spirituala ste o datorie de constiinta, dar si o dorinta , o nevoie, o trebuinta esentiala a sufletului omenesc. In chip firesc tindem spre desavarsire cum tinde dinauntru in afara si se dezvolta orice faptura, orice floare, orice samanta; din intuneric spre lumina, din catuse spre libertate, din vai spre culmi, din adancuri spre inaltimi”. Mai departe parintele aduce sprijin in afirmatia facuta exemplul convingator si limpede oferit de sfintii Bisericii care sunt o „cununa de lumina si slava”. (pp.133)

„Vietile tuturor sfintilor sunt pentru noi dovezi luminoase ca omul se poate reculege, se poate intoarce de la rau spre bine, se poate imbunatati, sfinti si desavarsi. Dupa Sfantul Antonie cel Mare, omul este fiinta care ingaduie sa fie indreptata. „Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni.” (p.142)

Vom gandi si chiar afirma cu tarie si convingere ca noi nu putem fi sfinti, ca ne-ar trebui o viata intreaga sa ne straduim si tot nu am ajunge la desavarsire spirituala, la asemanarea cu Dumnezeu. Da, este adevarat ca multi credinciosi isi pierd cumva nadejdea in imbunatatire vazand in jurul lor oameni fara preocupare si ingrijire spre acest lucru. In cuprinsul lucrarii „Spre Tabor”, parintele Ilarion Felea ne vorbeste despre felul in care omul poate ajunge la transformarea lui in bine si tot mai bine din punct de vedere spiritual. (pp. 379-402).

Apoi, este bine sa constientizam faptul ca oricat am merge pe o cale gresita, ne putem intoarce pe calea cea buna oricand. Avem nevoie ca si talharul de pe cruce de credinta si dragoste pentru Dumnezeu, caci prin Domnul, noi le putem implini pe toate, asa cum afirma Sfantul Apostol Pavel : „Toate le pot în Iisus Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filip 4, 13). Prin Iisus Hristos s-a convertit Saul prigonitorul si a crezut in El, tot prin Iisus a implinit Pavel apostolatul sau jertfelnic si martiric, urmanu-I Lui Hristos pana la moarte.

„Atunci,…atunci unde e mintea si vointa ta, crestine? Unde sunt puterile tale de om, in stare sa faca atatea lucruri bune si frumoase, care incanta, uimesc si strabat veacurile, daca te lasi stapanit de vraja patimilor?…”(p. 376)

„Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele”

Sursa: Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol I Pregatirea, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2007

Cristina David

Parintele Ilarion Felea despre importanta credintei in familie

Părintele Ilarion Felea despre importanța credinței în familie

Părintele Prof. Dr. Ilarion Felea

Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia.

De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – și la păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar și numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradițiilor și al speranțelor sfinte.
Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevestește nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai și a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorțurilor și avorturilor, cuibul viciilor și al blestemelor.
Religia este o datorie și o trebuință pentru soț, soție și pentru copii.
Soțului, pentru a-și îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea și fericirea casei; soției, pentru a-și îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soție credincioasă și mamă bună; iar copiilor, pentru a învăța să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute și să osândească viciul, să facă binele și să se ferească de rău.
„Toată educația bine făcută se reazemă pe religie“ (Diderot). E prea bine știut că reforma unui învățământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forță, atât în educație cât și în instrucție.
Timpurile de criză ale învățământului sunt timpuri de criză religioasă și morală. Eliminarea religiei din școală are rezultate dezastruoase.
Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici patrie.
Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjește și moare.

doxologia.ro