Inaltarea smereste, smerenia inalta

Cat nu se calca in picioare oamenii, ca sa se ridice unii peste altii; unii mai sus decat ceilalti…Este crima omorul, dar cate crime nu fac oamenii ca sa ocupe locurile din fruntea meselor cu bunatatile vietii…

Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa „Ilarion V Felea” Arad

Iisus Hristos a osandit trufia si toate relele care izvorasc din ea: marirea desarta, fala, ingamfarea, mandria. Dorul de marire va aduce omului numai rusine, cum a adus celor din parabola, dar si alte rele : pe unii ii ispiteste sa minteasca, sa vicleneasca si sa insele; pe altii ii face sa ponegreasca, sa faca nedreptati si sa loveasca; pe altii ii face sa se supere grozav cand nu li se da cinste mai multa decat merita, si de aici urmeaza dusmaniile, ura si alte pacate. Toate aceste rele cad, atunci cand oamenii sunt impodoiti cu virtutea smereniei.

Mantuitorul a laudat smerenia pentru ca e placuta si in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu. Smerenia e virtute crestina, semn de sinceritate; mandria o dovada de falsitate. Omul smerit e sincer; omul mandru e fals, vrea sa-si arate virtuti pe care nu le are.

Intr-un sat din Ardeal era un administrator de mosie imbogatit pe spinarea altora,laudaros, increzut si tare ingamfat. Auzind el din gura oamenilor proverbul ca „Dumnezeu nu lasa plopii sa creasca pana la cer”, cand se afla intr-o societate, a grait plin de mandrie: „Voi ziceti ca Dumnezeu nu lasa pomii sa creasca pana la cer si iata, eu totusi m-am ridicat”.  A doua zi trecand cu trasura peste un deal, la coborare caii s-au speriat si administratorul a cazut sub rotile trasurii, care-i trecura peste gura si-l strivira. Oamenii din partile acelea, cand isi aduc aminte de patania si mandria administratorului nenorocit, isi fac cruce si zic: „Doamne, nu ne ispiti”.

Sa nu ne lasam ispititi de pacatul ingamfarii, ci sa luam pilda dela Mantuitorul, care a fost „bland si smerit cu inima” (Matei, 11, 28).

– „Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri si  cel ce se smereste se va inalta”…

Il. V. F. – fragment din articolul aparut in „Calea Mantuirii” Foaie religioasa pentru popor nr. 32 , august 1946

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Vantul Ceresc – Sfantul si dumnezeiescul Har

Lucrarea tainica a SfANTULUI Duh face din morti vii si din pacatosi sfin­ti

 

Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa faca inteleasa lucrarea sfan­tului si dumnezeiescului Har in sufletul omului, a asemanat-o cu vantul, cu apa, cu focul si cu painea. Sunt patru asemanari: din la­murirea carora vom intelege cum lucreaza in inima omului harul Sfantului Duh.

Invatatul Nicodim, chinuit de setea mantuirii, vine noaptea la Iisus Hristos, ca sa-i faca o marturisire de credinta.

In convorbirea aceasta, Mantuitorul descopera lui Nicodim taina renasterii sau a nasterii din nou. Nicodim, desi era un mare carturar, n-o intelege, pentru ca el gandeste numai la nasterea cea tru­peasca. Domnul insa ii vorbeste despre nasterea a doua, cea din apa si din Duh, care se intampla in taina Sfantului Botez, impreunata cu a sfantului mir, prin sfantul si dumnezeiescul Har.

«Vantul sufla unde vrea»… Nimeni nu-l poate opri, nimeni nu-i poate arata calea, dar in acelasi timp, toti stiu ca fara ajutorul van­tului, viata pe pamant ar fi cu neputinta.

Se spune despre un taran ca era nemultumit de mersul vremii. Odata-i prea cald, altadata prea frig; odata-i prea seceta, altadata-i prea multa ploaie – zicea el. Dumnezeu stia de nemultumirea lui si intr-un an, i-a lasat in grija mersul vremii. Ţaranul a luat comanda si vremea mergea bine sub carma lui. Dupa soare, ploaie si dupa ploaie, caldura, cum cerea pamantul si cum dorea omul. Dar la urma ce sa vezi: la seceris, toate spicele erau drepte si goale, pentru ca omul nostru uitase vantul.

Lucrarea vantului este una din cele mai binefacatoare. Vantul aduce primavara si primeneste aerul; vantul scoate si poarta pe aripile sale mirosul florilor; vantul face de leaga holdele si pomii; vantul imprastie prin aer semintele plantelor; vantul alege graul din pleava. Unde lipseste adierea vantului, aerul e stricat, florile raman fara de roduri fi munca omului e zadarnica.

Acum putem intelege de ce Iisus Hristos aseamana lucrarea Sfantului Duh cu suflarea vantului. Cand traim „linistiti” in faradelegi, cand uitam de Dumnezeu, cand inima noastra s-a racit si a inghetat, atunci vantul ceresc, harul Sfantului Duh ne dezgheata, aprinde din nou pe vatra inimii noastre focul credintei in Dumnezeu si al iubirii de oameni. Nu stim de unde vine si incotro merge, dar el sufla si ne cheama la viata cea noua, la viata cea crestineasca, sfanta si fara de prihana.

Pr. Ilarion V Felea – Pildele Mantuitorului – ed.Fundatia Iustin Parvu – pp.123 -126

Cristina David

Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi

Părintele Prof. Dr. Ilarion FeleaCuvinte duhovniceşti

Foto Cristina David – Icoana – Catedrala veche din Arad

În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate şi uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei şi a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educaţii greşite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupeşti şi sufleteşti. Nedreptăţile sociale, păcatele, războaiele şi abuzurile celor tari vin de la oamenii de voinţă fără simţ de răspundere, de la conducători abuzivi, de la fiinţe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat… Ar fi numai vaiete şi plânsete în lume, şi nedreptăţi. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmaşi nevinovaţi, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la cer. Dumnezeu pedepseşte, dar El ştie răbda şi remedia răul cu binele, pe căi şi prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire şi de cunoaştere aşa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

În privinţa aceasta nu trebuie să avem nici o îndoială. El ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi. Cam la fel stăm şi cu suferinţele, durerile şi lacrimile „drepţilor”. Aceştia nu sunt întotdeauna aşa de drepţi şi sfinţi precum ni-i închipuim, şi, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor şi mântuitor al suferinţei. Din suferinţă se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale şi personalităţile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferinţa, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providenţial şi pedagogic, spre binele omului şi al societăţii.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)

sursa : https://doxologia.ro

Cristina David

Cand si cum se face meditatia?

Cand si cum se face meditatia?

Dupa sfaturile sufletelor inaintate in viata duhovniceasca, meditatia se face in tacere, in cat mai desavarsita liniste, ca sa auzim in taina inimii ce ne sopteste Dumnezeu. „Tacerea este o taina din lumea viitoare”, spune Sf. Isaac Sirul. Dupa alti ganditori tacerea e glasul intelepciunii si cantarea noptii; ea rasuna in inimi si ne umple de pace si de iubire. Timpul cel mai potrivit pentru meditatie este in zori sau in amurg, cand vremea e lina, sufletul e linistit si trupul e destins (cand nici o parte a lui nu e incordata). Linistea dinafara aduce si sufletului liniste si lumina…

Pregatirea pentru meditatie incepe, ca si rugaciunea, cu intoarcerea privirii dinafara inauntru, adunarea si concentrarea gandurilor mintii in inima. Nu gandim numai cu mintea ci si cu inima, cu toata fiinta noastra, cu atentie, in liniste si reculegere. Prima gandire este ca suntem in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni de fata, dar prezenta, starea Lui de fata se simte mai ales unde este un loc curat, un loc sfintit: in biserica, in fata crucii, a icoanelor, in suflet. Dandu-ne seama ca suntem in fata lui Dumnezeu, facem o scurta rugaciune, in care chemam in ajutor pe Dumnezeu, sa ne lumineze mintea si inima prin harul si cuvantul adevarului. Dupa rugaciunea de luminare urmeaza meditatia propriu-zisa, gandirea adanca la subiectul ales sau la intrebarea de constiinta care ne framanta. Fiecare dogma, fiecare porunca, fiecare lege, fiecare virtute, fiecare canon, fiecare dar, fiecare binefacere de la Dumnezeu, fiecare cuvant din Biblie si fiecare invatatura crestina poate fi subiect de meditatie, dar mai ales intrebarile care nelinistesc constiinta si care cer limpeziri. Ce e viata?…Ce e moartea?..Ce e sufletul?…Ce se alege de suflet dupa moarte?…De ce Iisus Hristos e Mantuitorul lumii?…Ce ne invata El?…Despre viata aceasta si despre viata vesnica, despre rai si iad? Dupa ce am intors gandurile pe toate fetele, trecem la consimtirea, iubirea si hotararea din inima pentru adevarul religios, linistitor si intaritor, la care am ajuns prin meditatie.

Parintele Ilarion spune ca atunci cand nu ajungem la o hotarare prin meditatie, lipsindu-ne cunostintele lamuritoare care sa ne lumineze, este bine sa citim cartile duhovnicesti, lectura lor fiind „inceputul stiintei si temeiul meditatiei” si sa apelam la sfaturile duhovnicilor pe care nu e bine sa le nesocotim. Parintele atrage atentia sa nu lasam nici o meditatie fara a ajunge la o hotarare buna sau fara sa innoim o hotarare buna luata anterior.

„Dupa hotarare, aducem bunului Dumnezeu o rugaciune de multumire si de lauda pentru intarirea in hotararea luata, apoi incheiem meditatia cu Tatal nostru si Nascatoarea…

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. III Luminarea pp. 378-380

Cristina David

 

Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David

 

Duminica tuturor Sfintilor Romani

În Duminica a doua după Rusalii Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte şi pomeneşte în mod solemn şi special, pe toţi sfinţii români, amintind în felul acesta că neamul nostru s-a născut creştin şi este păstrător al credinţei celei adevărate. Sfinţii au fost şi sunt eroi ai Duhului Sfânt în viaţa pământească pe care o înfrumuseţează şi o întăresc luptând contra răului de tot felul.

Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii, neschimbate, lucrătoare, aducătoare de roade a unui neam. Unii din aceşti sfinţi, cei mai cunoscuţi, sunt pomeniţi aparte peste an. Pe lângă ei însă avem o mulţime uriaşă de sfinţi care au rămas ascunşi vederii omului, dar nu şi lui Dumnezeu Atotştiitorul. Sunt cinstiţi martirii, mărturisitorii, cuvioşii, arhiereii şi voievozii, care neîncetat de-a lungul veacurilor au adus jertfă prinosul credinţei româneşti . Acum sunt cinstiţi deopotrivă şi „eroi ai credinţei”, dar şi „eroii neamului”, cei ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea credinţei şi a pământului strămoşesc, care au murit în închisori, în deportări suferind prigoane şi persecuţii din partea regimului comunist ateu.

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit! (Acatistul Sfintilor Romani din inchisori – Condacul 1)

„Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii.”

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău – https://www.desteptarea.ro/duminica-tuturor-sfintilor-romani/

Cristina David