Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Vantul Ceresc – Sfantul si dumnezeiescul Har

Lucrarea tainica a SfANTULUI Duh face din morti vii si din pacatosi sfin­ti

 

Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa faca inteleasa lucrarea sfan­tului si dumnezeiescului Har in sufletul omului, a asemanat-o cu vantul, cu apa, cu focul si cu painea. Sunt patru asemanari: din la­murirea carora vom intelege cum lucreaza in inima omului harul Sfantului Duh.

Invatatul Nicodim, chinuit de setea mantuirii, vine noaptea la Iisus Hristos, ca sa-i faca o marturisire de credinta.

In convorbirea aceasta, Mantuitorul descopera lui Nicodim taina renasterii sau a nasterii din nou. Nicodim, desi era un mare carturar, n-o intelege, pentru ca el gandeste numai la nasterea cea tru­peasca. Domnul insa ii vorbeste despre nasterea a doua, cea din apa si din Duh, care se intampla in taina Sfantului Botez, impreunata cu a sfantului mir, prin sfantul si dumnezeiescul Har.

«Vantul sufla unde vrea»… Nimeni nu-l poate opri, nimeni nu-i poate arata calea, dar in acelasi timp, toti stiu ca fara ajutorul van­tului, viata pe pamant ar fi cu neputinta.

Se spune despre un taran ca era nemultumit de mersul vremii. Odata-i prea cald, altadata prea frig; odata-i prea seceta, altadata-i prea multa ploaie – zicea el. Dumnezeu stia de nemultumirea lui si intr-un an, i-a lasat in grija mersul vremii. Ţaranul a luat comanda si vremea mergea bine sub carma lui. Dupa soare, ploaie si dupa ploaie, caldura, cum cerea pamantul si cum dorea omul. Dar la urma ce sa vezi: la seceris, toate spicele erau drepte si goale, pentru ca omul nostru uitase vantul.

Lucrarea vantului este una din cele mai binefacatoare. Vantul aduce primavara si primeneste aerul; vantul scoate si poarta pe aripile sale mirosul florilor; vantul face de leaga holdele si pomii; vantul imprastie prin aer semintele plantelor; vantul alege graul din pleava. Unde lipseste adierea vantului, aerul e stricat, florile raman fara de roduri fi munca omului e zadarnica.

Acum putem intelege de ce Iisus Hristos aseamana lucrarea Sfantului Duh cu suflarea vantului. Cand traim „linistiti” in faradelegi, cand uitam de Dumnezeu, cand inima noastra s-a racit si a inghetat, atunci vantul ceresc, harul Sfantului Duh ne dezgheata, aprinde din nou pe vatra inimii noastre focul credintei in Dumnezeu si al iubirii de oameni. Nu stim de unde vine si incotro merge, dar el sufla si ne cheama la viata cea noua, la viata cea crestineasca, sfanta si fara de prihana.

Pr. Ilarion V Felea – Pildele Mantuitorului – ed.Fundatia Iustin Parvu – pp.123 -126

Cristina David

Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi

Părintele Prof. Dr. Ilarion FeleaCuvinte duhovniceşti

Foto Cristina David – Icoana – Catedrala veche din Arad

În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate şi uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei şi a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educaţii greşite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupeşti şi sufleteşti. Nedreptăţile sociale, păcatele, războaiele şi abuzurile celor tari vin de la oamenii de voinţă fără simţ de răspundere, de la conducători abuzivi, de la fiinţe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat… Ar fi numai vaiete şi plânsete în lume, şi nedreptăţi. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmaşi nevinovaţi, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la cer. Dumnezeu pedepseşte, dar El ştie răbda şi remedia răul cu binele, pe căi şi prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire şi de cunoaştere aşa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

În privinţa aceasta nu trebuie să avem nici o îndoială. El ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi. Cam la fel stăm şi cu suferinţele, durerile şi lacrimile „drepţilor”. Aceştia nu sunt întotdeauna aşa de drepţi şi sfinţi precum ni-i închipuim, şi, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor şi mântuitor al suferinţei. Din suferinţă se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale şi personalităţile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferinţa, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providenţial şi pedagogic, spre binele omului şi al societăţii.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)

sursa : https://doxologia.ro

Cristina David

Cand si cum se face meditatia?

Cand si cum se face meditatia?

Dupa sfaturile sufletelor inaintate in viata duhovniceasca, meditatia se face in tacere, in cat mai desavarsita liniste, ca sa auzim in taina inimii ce ne sopteste Dumnezeu. „Tacerea este o taina din lumea viitoare”, spune Sf. Isaac Sirul. Dupa alti ganditori tacerea e glasul intelepciunii si cantarea noptii; ea rasuna in inimi si ne umple de pace si de iubire. Timpul cel mai potrivit pentru meditatie este in zori sau in amurg, cand vremea e lina, sufletul e linistit si trupul e destins (cand nici o parte a lui nu e incordata). Linistea dinafara aduce si sufletului liniste si lumina…

Pregatirea pentru meditatie incepe, ca si rugaciunea, cu intoarcerea privirii dinafara inauntru, adunarea si concentrarea gandurilor mintii in inima. Nu gandim numai cu mintea ci si cu inima, cu toata fiinta noastra, cu atentie, in liniste si reculegere. Prima gandire este ca suntem in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni de fata, dar prezenta, starea Lui de fata se simte mai ales unde este un loc curat, un loc sfintit: in biserica, in fata crucii, a icoanelor, in suflet. Dandu-ne seama ca suntem in fata lui Dumnezeu, facem o scurta rugaciune, in care chemam in ajutor pe Dumnezeu, sa ne lumineze mintea si inima prin harul si cuvantul adevarului. Dupa rugaciunea de luminare urmeaza meditatia propriu-zisa, gandirea adanca la subiectul ales sau la intrebarea de constiinta care ne framanta. Fiecare dogma, fiecare porunca, fiecare lege, fiecare virtute, fiecare canon, fiecare dar, fiecare binefacere de la Dumnezeu, fiecare cuvant din Biblie si fiecare invatatura crestina poate fi subiect de meditatie, dar mai ales intrebarile care nelinistesc constiinta si care cer limpeziri. Ce e viata?…Ce e moartea?..Ce e sufletul?…Ce se alege de suflet dupa moarte?…De ce Iisus Hristos e Mantuitorul lumii?…Ce ne invata El?…Despre viata aceasta si despre viata vesnica, despre rai si iad? Dupa ce am intors gandurile pe toate fetele, trecem la consimtirea, iubirea si hotararea din inima pentru adevarul religios, linistitor si intaritor, la care am ajuns prin meditatie.

Parintele Ilarion spune ca atunci cand nu ajungem la o hotarare prin meditatie, lipsindu-ne cunostintele lamuritoare care sa ne lumineze, este bine sa citim cartile duhovnicesti, lectura lor fiind „inceputul stiintei si temeiul meditatiei” si sa apelam la sfaturile duhovnicilor pe care nu e bine sa le nesocotim. Parintele atrage atentia sa nu lasam nici o meditatie fara a ajunge la o hotarare buna sau fara sa innoim o hotarare buna luata anterior.

„Dupa hotarare, aducem bunului Dumnezeu o rugaciune de multumire si de lauda pentru intarirea in hotararea luata, apoi incheiem meditatia cu Tatal nostru si Nascatoarea…

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. III Luminarea pp. 378-380

Cristina David

 

Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David

 

Duminica tuturor Sfintilor Romani

În Duminica a doua după Rusalii Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte şi pomeneşte în mod solemn şi special, pe toţi sfinţii români, amintind în felul acesta că neamul nostru s-a născut creştin şi este păstrător al credinţei celei adevărate. Sfinţii au fost şi sunt eroi ai Duhului Sfânt în viaţa pământească pe care o înfrumuseţează şi o întăresc luptând contra răului de tot felul.

Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii, neschimbate, lucrătoare, aducătoare de roade a unui neam. Unii din aceşti sfinţi, cei mai cunoscuţi, sunt pomeniţi aparte peste an. Pe lângă ei însă avem o mulţime uriaşă de sfinţi care au rămas ascunşi vederii omului, dar nu şi lui Dumnezeu Atotştiitorul. Sunt cinstiţi martirii, mărturisitorii, cuvioşii, arhiereii şi voievozii, care neîncetat de-a lungul veacurilor au adus jertfă prinosul credinţei româneşti . Acum sunt cinstiţi deopotrivă şi „eroi ai credinţei”, dar şi „eroii neamului”, cei ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea credinţei şi a pământului strămoşesc, care au murit în închisori, în deportări suferind prigoane şi persecuţii din partea regimului comunist ateu.

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit! (Acatistul Sfintilor Romani din inchisori – Condacul 1)

„Sfinţii unui popor sunt dovada cea mai înaltă a credinţei vii.”

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău – https://www.desteptarea.ro/duminica-tuturor-sfintilor-romani/

Cristina David

Un text inedit al Parintelui Ilarion V Felea – In memoriam Nichifor Crainic

Se împlinesc azi 73 de ani de la atentatul terorist bolșevic la cultura română din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte și închisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru șiRadu Gyr de către soția lui Silviu Brucan, A. Sidorovici.

In memoriam Nichifor Crainic publicăm azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale în haos ale României, cu referiri de strictă actualitate și azi, cum ar fi: “Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic.”

Recenzia de mai jos, pe care o publicăm online în premieră, a fost  (re)descoperită de cercetătorul Florin Duțu după 82 de ani de la publicare și reprodusă într-o nouă ediție a lucrării “Puncte cardinale în haos” de Nichifor Crainic, apărută la Editura Floare Albă de Colț.

Nichifor Crainic – Puncte Cardinale în Haos

de Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA

(n.21 mart.1903; d.18 sept.1961, temnița Aiudului),

în Revista Teologică, nr. 3-4, 1936, p. 136-137.

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit pe noi Românii, ca la marile răspântii și cotituri ale vieții istorice să ne trimită bărbați aleși și plini de har, care prin energia înțelepciunii lor să ne arate calea mântuirii. Credem că din rasa acestora face parte și maestrul Nichifor Crainic. Cine-i cunoaște scrierile poetice, încununate de premiul Academiei Române și activitatea publicistică, mai ales cea depusă în redacția Calendarului și a Gândirii, încununată și aceasta într-un fel sau într-altul de admiratorii și adversarii lor – își poate face o icoană clară despre valoarea personalității și a sufletului din care au izvorât. Cu noua Dsale lucrare intră în primele rânduri ale scriitorilor care au ceva de spus lângă patul durerilor în care se zămislește epoca cea nouă, renașterea României în duh și adevăr.

Punctele Cardinale sunt într-adevăr directivele unui văzător, care dau orientarea sigură și optimă în vălmășagul ideologiilor contemporane. Avem înainte o carte de eseuri, cum nu s-a publicat alta în literatura română. Problemele cele mai mari și mai grele ale vremii află în condeiul lui Nichifor Crainic instrumentul de expunere și de obiectivă lămurire. Tineretul și creștinismul, comunismul, ateismul și spiritualismul, cultura și civilizația, democrația și demofilia, creștinismul și naționalismul, străinismul, tradiția, rasa și religia, ortodoxia, latinitatea, credința, etnicul și esteticul, pacifismul – toate aceste pietre de care se poticnește timpul nostru sunt rând pe rând cioplite și modelate cu măiestrie de cugetarea artistului. Apoi îmbrăcate în haina operei de artă, în armonia cântecului ziditor de cetate sunt redate generației ce simte pe umerii ei povara gravei răspunderi a ceasului de față.

S-a spus cu drept cuvânt că epoca noastră este „epoca ideologiilor”. Dl. Nichifor Crainic prezintă gânditorilor români ideologia sănătoasă a creștinismului ortodox, activ și creator, atât de fericit concrescută în sufletul poporului cu naționalismul. Trecutul istoric, viața și cărțile celor mai aleși fii reprezentativi ai neamului, întreagă tradiția noastră culturală și zestrea morală a nației ne îndeamnă, ca după această ideologie să ne orientăm cârma sufletului și a statului în mersul lor spre culmile desăvârșirii.

Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixează în haosul cugetării moderne, sunt farurile care luminează mersul normal al României în drumul ei spre glorie și nemurire. Ele sunt catehismul generației tinere și au menirea de a deveni „crezul omului eroic”.

Alte națiuni au demult astfel de cărți ce formează pietrele de hotar dintre epoci și le asigură curgerea vieții istorice în alvia firească a destinului lor cultural. Noi încă am avut câteva scânteieri de acest fel, cum au fost Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sau Cântarea României. După războiul mondial am avut articolele fulgurante ale d-lui Octavian Goga, cuprinse în volumul Mustul care fierbe. Sunt dezbătute și luminate aici o serie întreagă de probleme și idei care frământă viața și fixează evoluția veacului nostru.

Punctele Cardinale designează un apogeu în scrierile de acest gen, la noi. Ele sunt asemănătoare cu cele ale d-lui Octavian Goga, cu deosebirea că dl. O. Goga scrie pentru masa publicului cititor, dl. N. Crainic pentru elite și în special pentru tineretul universitar. Unul scrie articole în fuga condeiului; celălalt, pe îndelete, eseuri. Dar și unul și altul pun cu curaj și cu toată sinceritatea degetul pe rănile țării și depun osteneli eroice pentru tămăduirea lor. Îndeosebi se ocupă ei cu străinismul sub toate formele sub care ni se prezintă și ne copleșește și au aceleași accente dureroase față de „înstrăinații neamului”, ca și Simeon Bărnuțiu în 1848, când a rostit profeticele cuvinte: „Fii nenorociți! Cine vă va apăra, dacă părinții voștri dau mâna cu străinii în contra voastră?!”

Apostolii satelor și ai orașelor, preoții, învățătorii și întreaga elită a intelectualității române are față de dl. Nichifor Crainic o sfântă datorie: să coboare ideologia Punctelor Cardinale în sufletul poporului. Moneda forte să o schimbe în bani mărunți de circulație zilnică. Să facem adică frumoasa gândire a maestrului Nichifor Crainic să trăiască viu și conștient în mulțimea poporului român. Căci e o adevărată tragedie în care se zbuciumă spiritualitatea românească și profeții ei. Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu [subl.ns]. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic. Profeții lui adevărați luptă vitejește cu munți de greutăți. Unii obosesc și cad sub povara lor. Dar împărțite pe umerii tuturor aceste greutăți s-ar purta și pe degetul cel mic. Să împărțim deci sarcinile, să muncim și să luptăm, ca prin doctrina creștinismului dinamic și a naționalismului sincer, clasic definită de maestrul Nichifor Crainic în Puncte Cardinale, să facem din haosul vremii cosmos – ordine morală și frumusețe divină pe fața transfigurată a României.

Sursa: MĂRTURISITORII 

Cristina David