O vizita la Facultatea de Teologie „Ilarion V Felea” din Arad

O zi minunata de octombrie, ma bucuram de o sedere de cateva zile in Arad si Dumnezeu imi daruise o vreme ca de sfarsit de vara iar eu  cautam sa ma bucur din plin de frumusetea acestei toamne cu caldura ei molcoma, o adevarata vara indiana.. Intre peripluri aveam un scop precis si cu totul deosebit, anume acela de a revizita facultatea de Teologie Ortodoxa din oras ce poarta numele parintelui martir Ilarion Felea. Era pentru mine o datorie de onoare si mai cu seama de suflet .

La facultate se afla in curtea din spate , curte larga, o capela din lemn ce a fost ridicata in stilul specific maramuresan. Intr-acolo imi indrept intai pasii. De-o parte si de alta a aleii care duce spre bisericuta ma saluta razand parca trandafiri si multe alte flori minunate ale caror culori imi incanta privirea. Ma opresc, ma aplec si le inspir adanc  parfumul, apoi le fotografiez.

Parintele Stefan Negreanu statea de vorba cu cativa credinciosi pe o banca la soare. Este un om bland cu o expresie luminoasa si senina pe fata sa. Am stat mult timp „de povesti” cu dansul. Ca si parintele Lucian Farcasiu pe care il cunoscusem cu un an in urma, dansul slujeste la bisericuta de lemn si este profesor la facultate. Am simtit aceeasi caldura si evlavie la dansul fata de parintele Ilarion Felea cum aveam sa aflu la decanul Facultatii, parintele profesor doctor Cristinel Ioja cu care am stat de vorba mai tarziu, care m-a primit cu deosebita prietenie si cu ospetie fara repros in cabinetul dansului. M-a condus apoi intr-o lunga vizitare a facultatii cu ale ei sali de curs si cu aula „Pr Ilarion V Felea” recent renovata  – unde am facut sumedenie de poze spre amintire. Peretii salii sunt impodobiti cu portretele tuturor preotilor profesori care au facut din Facultatea de Teologie a Aradului o institutie de prestigiu. Am aflat de la parintele decan ca au loc aici simpozioane nationale si sedinte organizate cu constiinciozitate de catre corpul profesoral, din dorinta de a continua tradiţia teologica ortodoxa din această parte de ţară, mai precis, a Institutului Teologic (1822-1927) şi a Academiei Teologice (1927-1948).

Am parasit vechea facultate de studii teologice cu un sentiment de bucurie impletit cu liniste sufleteasca stiind ca urma apoi revenirea in seara aceea pentru a participa la slujba vecerniei cu litie din ajunul marii sarbatori a Sfintei Parascheva. Ma invitasera parintele Stefan si parintele Lucian si primisem cu mult drag. Aveam pace binecuvantata in inima si multumire multa in suflet.

Cristina David

Talcuirea Sfintei Liturghii de Pr Ilarion Felea in revista The Orthodox Word – St Hermann Press

 

Ma bucur sa pot anunta o fapta si un eveniment deosebit de imbucuratoare. Fapta este lucrarea de traducere din limba romana in limba engleza a doua capitole din  „Talmacirea Sfintei Liturghii” – opera parintelui Ilarion Felea. Evenimentul este publicarea de catre Saint Hermann Press (o revista crestin ortodoxa  de mare circulatie in America de Nord – in cel mai recent numar al anului 2018) a acestei traduceri si a unei prezentari a personalitatii parintelui martir Ilarion V Felea  – autor si traducere doamna Diana Suvak. Nu am stiut despre acest proiect decat acum doua luni cand am fost contactata de doamna Suvak si cand am ajutat cu trimiterea unor fotografii de familie infatisand pe Pr Ilarion Felea, cu datarea lor si cu alte cateva informatii. Am tinut de atunci comunicare stransa cu dansa  si de curand m-a instiintat de aparitia ultimului numar al revistei . Editura ofera si un format digital al traducerii. Am luat legatura si am informat portalul Marturisitorii unde domnul Victor Roncea este unul dintre colaboratori. Dansul cu bunavointa si promptitudinea care il caracterizeaza a publicat  acest eveniment de mare importanta.

Redau prezentarea facuta de publicatia The Orthodox Word numarului ultim al editurii St Hermann Press:

This issue of The Orthodox Word features the biography of a Christian hero who suffered in the prisons of Romania during that country’s more than forty years of Communist enslavement. Fr. Ilarion Felea, a married priest with two children, was a noted pastor, scholar, theologian, and author, whose works are highly valued and studied to the present day. In the words of the great Romanian theologian Fr. Dumitru Staniloe, “Fr. Ilarion has surpassed me.… I translated the Philokalia, but he actually lived it.” For his uncompromising stand for Christ he was arrested three times. During his final imprisonment in the notorious Aiud prison, he became the primary father confessor and spiritual counselor of the prisoners. His martyric death followed in 1961.

This issue also includes two chapters on the reception of Holy Communion from Fr. Ilarion’s book, An Interpretation of the Holy Liturgy, translated by Diana Suvak, the author of his biography.

https://www.sainthermanmonastery.com/

Cristina David

Roadele harului : sfintirea si desavarsirea duhovniceasca

Harul în unii este virtute, în alţii pocăinţă; în alţii cunoştinţă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia 3, p. 1651) şi, în toţi, ultimul semn al sfinţirii şi desăvârşirii. Gradul asemănării cu Dumnezeu, treapta ultimă a desăvârşirii, se arată în progresul stăpânirii sufletului asupra trupului, a spiritului asupra cărnii, în biruinţa omului nou asupra celui vechi, prin virtute şi har. Omul absorbit de har este un duh cu Domnul. Cum se frământă şi se dospeşte aluatul, aşa se frământă – şi uneori se chinuieşte – omul viaţa întreagă, pe de o parte să-şi spele şi să-şi şteargă păcatul de pe suflet, iar pe de altă parte să se întărească în virtute, cu ajutorul şi binecuvântarea harului. Păcatul îl apasă, îl nelinişteşte, îl doare; virtutea îl atrage şi-l îmbărbătează; harul îl sfinţeşte, îi înviorează puterile sufleteşti; îl ridică, îl împacă cu sine şi cu Dumnezeu; îl înnoieşte şi astfel îl linişteşte şi desăvârşeşte. Suntem robii eurilor noastre mărunte. Liberaţi-vă, creştini, şi creaţi-vă în duh forme cât mai alese de frumuseţe, de bunătate, şi virtute. «Harul Domnului … cu duhul vostru, fraţilor. Amin» (Gal. 6:18).

Omul nu este o fiinţă nevolnică, slăbănoagă, cu neputinţă de îmbunătăţit, ci cultivat şi civilizat; dar nu este nici o fiinţă desăvârşită. Se poate îmbunătăţi (ameliora); poate deveni un creator de valori, de cultură şi civilizaţie; se poate cultiva şi desăvârşi.

Desăvârşirea omului se înfăptuieşte prin voinţă liberă (hotărâre), prin virtute morală (efort personal) şi mai ales prin har.  In drumul spre desăvârşireca să nu ne oprim, să cădem, să ne întoarcem sau să rătăcim, ne trebuie mult curaj, multă statornicie, multă sfătuire şi multă stăruinţă, răbdare, strădanie, viaţă nepătată, adică virtute, şi mai ales har de la Dumnezeu.

Harul este puterea cea mai apropiată şi calea cea mai scurtă, cea mai uşoară şi cea mai sigură prin care ajungem la sfinţire şi desăvârşire.

Preot Ilaron V Felea „Spre Tabor” vol. IV, Desavarsirea, p.187

Cristina David

Starea de pacat – o stare de cadere si nefericire

Starea de păcat nu este o stare firească, nici o stare de fericire, mai ales pentru creştini. Starea de păcat este nefirească; e stare de cădere şi nefericire; e stare de mizerie şi de abatere de la voia lui Dumnezeu. Aminteşte-ţi mereu că: «Oamenii fireşti nu au Duhul» (Iuda 19) şi nu sunt liberi; nu au nici firea întreagă, nici harul Duhului Sfânt; sau dacă l-au primit, nu conlucrează cu el şi l-au lăsat să se ascundă, să se retragă; vai! să-i părăsească,… până când, la adierile lui tainice, se trezesc din somn şi îşi vin în fire, ca să strige şi împreună cu noi toţi să se roage: «Dumnezeule,… nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău (Harul) cel Sfânt nu-1 lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii şi cu duh stăpânitor întăreşte-mi» (Ps. 50:11-13) firea mea şi a tuturor oamenilor.

Sunt două puteri duhovniceşti morale şi religioase, prin care putem scăpa de toate formele răului, ale urâtului şi ale greşalelor (erorilor) cunoscute sub numele de păcat: virtutea (credinţa unită cu faptele bune) din partea omului şi harul din partea lui Dumnezeu.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV  p 176

Cristina David

Harul trezeste in chip dumnezeiesc constiinta

 

Firea este schimbătoare; depinde numai de voinţă, ca  cineva să fie copil al lui Dumnezeu, sau fiu al pierzării (2 Tes. 2:3), căci libera hotărâre rămâne.”

Acest fapt trebuie reţinut şi subliniat: omul poate conlucra liber cu harul, dar îl poate şi respinge. Harul nu vine peste cei ce nu voiesc. Omul poate zice: da sau nu; poate zice: vreau sau poate zice: nu vreau… Aici se deosebeşte el de animale, aici stă toată demnitatea, dar şi răspunderea lui, în religie, în cultură, şi pretutindeni în viaţă. Din partea sa, harul nici nu sileşte (constrânge), nici nu distruge firea, ci o ajută şi o perfecţionează, o îmbunătăţeşte şi desăvârşeşte; o reface şi o restaurează în Hristos.

Harul „trezeşte în chip dumnezeiesc conştiinţa” (Cuviosul Marcu Ascetul, Filocalia 1, p. 257). ; harul luminează în chip dumnezeiesc mintea; harul întăreşte în chip dumnezeiesc voinţa în bine; harul în chip dumnezeiesc desfătează inima; harul sfinţeşte, înnoieşte şi desăvârşeşte puterile sufletului; „harul Duhului nu desfiinţează câtuşi de puţin puterea firii, ci mai degrabă, fiind slăbită prin întrebuinţarea ei într-un mod potrivit firii, înălţând-o la înţelegerea celor dumnezeieşti” (Sf. Maxim Mărturisitorul). Tot Sf. Maxim spune că alta este raţiunea firii şi alta este raţiunea harului şi de aceea „sfinţii ca sfinţi făceau minuni din pricina harului, dar ca oameni pătimeau din pricina firii. Aceasta pentru că harul nu desfiinţa trăsătura pătimitoare a firii, dat fiind că raţiunile firii şi ale harului nu se amestecau nicicum.

„O dată ce raţiunea harului şi a firii nu este una şi aceeaşi, nu trebuie să ne nedumirească faptul că unii sfinţi au rămas uneori deasupra pătimirilor, iar alteori au fost doborâţi de ele. Căci trebuie să ştim că minunea este a harului, iar pătimirea a firii.(Sf. Maxim Marturisitorul).

Pr. Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV pp. 172-174

Cristina David

Desavarsirea sufletului prin trairea in Hristos

Despre tot ce este desăvârşit spunem că este dumnezeiesc: dumnezeiesc de bun, dumnezeiesc de frumos, minunat, divin… Iisus Hristos descoperă divinul, dezvăluie dumnezeirea în suflet şi desăvârşirea în viaţa religioasă şi morală. Tot ce ne descoperă Iisus Hristos este dumnezeiesc de frumos, de bine, de adevărat. Viaţa lui este dumnezeiască, Evanghelia Lui este dumnezeiască, jertfa şi învierea şi înălţarea Lui sunt dumnezeieşti.

Pentru creştini, desăvârşirea şi dumnezeirea este viaţă tainică în Iisus Hristos (cuvânt drag mai ales Sfântului Apostol Pavel, care îl foloseşte în scrierile sale nu mai puţin de 164 ori). în Iisus Hristos S-a descoperit şi S-a arătat Dumnezeu. El este chipul fiinţei lui Dumnezeu cel viu (Evr. 1:1-3). în Iisus Hristos locuieşte toată deplinătatea Dumnezeirii trupeşte (Col. 2:9); în El sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei (Col. 2:3), ale filosofiei şi ale ştiinţei; toate virtuţile, toate puterile, toate desăvârşirile Dumnezeirii: toată bunătatea, toată dreptatea, toată iubirea, toată sfinţenia. El este modelul tuturor virtuţilor, icoana vie a tuturor desăvârşirilor; el este viaţa: «Eu sunt viaţa…» (In. 11:25; 14:6) – viaţa de model, viaţă dumnezeiască, viaţă în toată puterea, frumuseţea, plinătatea, desăvârşirea, nemurirea şi dumnezeirea ei.

Viaţa aceasta de model întipărită, sădită în noi de la naştere, în Sf. Botez, sunt datori să o descopere şi să o trăiască toţi creştinii: «Viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor» (2 Cor. 4:11). Aici e tot programul, tot planul şi idealul creştin: viaţa spre Hristos, viaţa în Hristos, viaţa cu Hristos; viaţa lui Hristos în viaţa noastră, sufletul lui Hristos în sufletul nostru, mintea lui Hristos în mintea noastră, inima lui Hristos în inima noastră, privirea lui Hristos în ochii noştri, ascultarea lui Hristos în urechile noastre, graiul lui Hristos în graiul nostru, mâinile lui Hristos în mâinile noastre, picioarele lui Hristos în picioarele noastre, trupul lui Hristos în trupul nostru, sângele lui Hristos în sângele nostru.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol IV – Desavarsirea, pp 46-47

Cristina David

Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Ilarion Felea –  Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

(articol scris de arhim.Teofan Mada publicat in Ziarul Lumina  din 23.04.2017)

Cristina David