Omul poate sa fie mai bun daca vrea sa fie mai bun


Dupa ce a rostit Fericirile, dupa ce a vorbit ucenicilor despre implinirea legilor si a poruncilor lui Dumnezeu, despre milostenie si iubire, despre post si rugaciune, Iisus Hristos a incheiat zicand asa: ” Asadar toate cate voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor asemenea, aceasta este legea si proorocii” (Mt. 7:12).


Talcuind aceste cuvinte Sf Ioan Gura de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi intortocheate, de vorbe multe sau de o invatatura mestesugita, vointa ta sa fie lege. Vrei sa ti se faca binele? Fa-l si tu altuia. Vrei sa ai parte de mila? Ai si tu mila de aproapele. Vrei sa fii laudat? Lauda si tu pe altul. Vrei sa fii iubit? Iubeste. Vrei sa ai parte de intaietate? Fa loc intai altuia sa ajunga la ea. Tu sa fii judecator, tu sa fii legiuitor al vietii tale. Si iarasi: „Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face”(Tob.4:15). Prin legea aceasta din urma ne indeamna a ne feri de pacat; prin porunca cea de mai inainte, sa facem binele. Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Nu-ti place sa fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe altii. Nu-ti place sa fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si intr-un cuvant, in toate imprejurarile, daca tinem in minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de alta invatatura. Caci cunoasterea virtutii (Dumnezeu) a sadit-o in firea noastra, insa faptuirea si indreptarea a incredintat-o slobodei noastre vointe.”
Omul nu poate fi mai bun, iubiti crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curatirea, pp. 210-211



Cumpatarea si Postul

In aceste zile ale Postului Sfintelor Pasti cand ne pregatim sufleteste intr-un mod special , cu mai multa luare aminte la felul in care ne ducem viata de crestini, pentru a intampina luminoasa Sarbatoare a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos in pace si cu suflet curat, orice abtinere de la obisnuinte rele si deprinderi urate care ecident sunt piedici mari in calea spre mantuire, ne este de mult folos.

Il voi lasa pe parintele Ilarion ca sa ne vorbeasca despre cumpatare caci indemnurile sale adresate creştinilor sunt dintre cele de mai cu luare aminte. Înfrânarea poftelor se arată în traiul cumpatat subliniaza Părintele Felea.

„Cumpatarea este masura si cuviinta in toate: <<Sa umblam cuviincios, ca ziua , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma,…si grija de trup sa nu o prefaceti in pofte>> (Rom 13:13-14).”

„Cumpatarea pregateste si face cu putinta binefacerea (darnicia, milostenia, generozitatea), una dintre cele mai alese daca nu cea dintai intre virtutile evanghelice. Bun si milostiv este omul care pe toti iubeste si pe nimeni nu nedreptateste; care pe toti ajuta si pe nimeni nu asupreste….Asa se intelege de ce faptele bune, faptele indurarii trupesti si sufletesti, pa care Dumnezeu le-a gatit ca sa umblam in ele (Ef. 2:10), trag mai greu decat orice in cumpana judecatii din urma (Mt. 25: 31-46).”

„Viata cumpatata scoate mintea din simturi si stinge poftele din carnea trupului. De aceea, spune Sfantul Isaac Sirul : <<In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei >>”.

„Mantuitorul ne indeamna la cumpatare cand spune invataceilor sai:<<Luati seama de voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de manacare si de bautura peste masura si de grijile lumii..>>(Luca 21:34).”

Sursa: „Spre Tabor”, vol. III Luminarea (pp.148-164).
(Metoda folosită în eleborarea acestei lucrări nu este una menită să ducă la construirea unui sistem de gândire abstract şi greoi, lipsit de viziune, ci esteuna care să permită accesibilitatea învăţăturii creştine ortodoxe la nivelul unei cât mai întinse audienţe.)

Cristina David

Preotul Ilarion V. Felea – mărturia parintelui Oprea Craciun , ucenic al parintelui Ilarion

Părintele Oprea Crăciun, prin mijlocirea căruia am publicat opera monumentală de Parintele  Ilarion: Spre Tabor (publicată de mănăstirea noastră în 4 volume), i-a fost ucenic devotat şi apologet al operei şi învăţăturilor sale. Redăm aici sincera şi preţioasa sa mărturisire: „Mă preocupă publicarea acestei opere a Părintelui Ilarion, ca o datorie sacră, încredinţată Părintelui Tudor Damian din Arad, împreună slujitor la Catedrala din Arad, după desfiinţarea Academiei Teologice, al cărei rector era, până în 1948, şi împreună vieţuitor şi mărturisitor… şi la «universitatea» din Aiud.

Părintele Tudor Damian, onorându-mă, mai ales după anul 1993, cu cinstea de a-i fi confident, mi-a mărturisit următoarele: «Slujind la rând, împreună la Catedrală, şi apreciindu-i talentul, cunoştinţele şi trăirea simţită la serviciile divine, l-am rugat să-şi rezerve tot timpul pentru scris, obligându-mă, împreună cu ceilalţi confraţi, între care şi Părintele Bogdan Petru, să-l înlocuim în săptămâna sa de serviciu… Şi a scris.
În 1958 am fost arestaţi. Ancheta se făcea acum altfel decât în 1948-49, când îţi scriai tu declaraţia, sub presiunea maltratării, ci, anchetatorul scria răspunsul la interogatoriul ce ţi-l făcea. Părintele Ilarion nu semna niciodată scrisul aceluia, dacă nu era fidel cu declaraţiile Părintelui, riscând orice presiune fizică. Acuza a fost următoarea: Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică, antrenându-l într-un număr deosebit de mare; de ce ai făcut-o? Acesta a fost actul de acuzare.

Foto – Spre Tabor – coperta vol. III – Luminarea

În închisoare m-a rugat, ca, scăpând, la vremea ei (ştiind că va muri), să-i public manuscrisele»
Părintele Tudor, înainte de a trece la cele veşnice, ştiind că Ioan Felea (fiul) n-a reuşit să găsească înţelegere nici la Bucureşti, nici la Arad spre a le publica, m-a rugat să urmăresc desfăşurarea acestei preocupări, ştiind că Părintele Ilarion m-a acceptat să-i fiu fiu duhovnicesc, mai ales din mai 1956, când, venind de la Aiud, n-am mers acasă, în Bihor, până nu m-am spovedit într-o după-amiază întreagă şi a doua zi până la rugăciunea Tatăl nostru din timpul Sfintei Liturghii… Şi apoi până cu o săptămână înainte de a fi arestat în 1958.

Dea Domnul ca toţi cei ce vor gusta şi urma Spre Tabor, să antreneze tot neamul creştinesc la trăirea în Hristos şi la sfintele slujbe în sfânta Biserică, şi în viaţa lor şi a noastră de zi cu zi”.

material realizat de mănăstirea Paltin Petru Vodă

Cristina David

Parintele Ilarion Felea din Arad – un harismatic crestin ortodox

Am aflat printre lecturile facute pe internet o carte scrisa de Radu Teodorescu intitulata „Harismaticul in Biserica Crestin Ortodoxa” , carte in care autorul explica in termeni pe intelesul tuturor ce inteles are cuvantul „harismatic” folosit in expresia „harismatic crestin ortodox”.

Harismaticul creştin ortodox este o persoană care L-a luat pe Hristos în serios Şi fiidncă a făcut acest lucru Hristos a ajuns să îi transfigureze viaţa. Prin urmare harismaticul este unul care a ajuns să II iubească dezinteresat şi fără de nici o urmă de interes pe lisus. La fel de bine cei care vin în contact cu harismaticul pot să vadă această iubire a lui dezinteresată faţă de lisus.

Este prin urmare cât se poate de adevărat că harismaticul este o persoană providenţială care este lăsată de Dumenzeu pentru folosul creştinilor ortodocşi simpli. Creştinii ortodocşi simpli când văd un harismatic sunt întăriţi si la fel de bine ajung să fie cât se poate de însufleţiţi. Aceasta fiidncă ei văd pe cineva care a trecut prin propriile lor probleme si în cele din urmă a ieşit învingător. Este adevărat că harismaticul creştin ortodox este un învingător.

Pentru a da un exemplu de persoana care intruchipeaza calitatile unui harismatic crestin ortodox autorul il numeste pe parintele Ilarion Felea din Arad.

Au fost mai mulţi harismatici crestin ortodocşi care au ajuns să plătească cu propria lor viaţă viziunea lor creştin ortodoxă.
Unul dintre aceste cazuri a fost părintele din Arad România Ilarion Felea. Rănit de dragostea lui Hristos după ce a scris Şi a propovăduit mai multă vreme pe Iisus părintele Ilarion Felea avea să fie închis în temniţele sovietice unde îşi va găsii Şi obştescul sfârit la anul 1961. Avem aici de a face cu un caz de harismatic creştin ortodox care atât a fost de pătruns de adevărurile creştin ortodoxe că în cele din urmă a ales să moară pentru ele. Iată prin urmare ce înseamnă un harismatic creştin ortodox autentic. Acesta de multe ori convinge prin propria viaţă după cum a făcut-o părintele Ilarion Felea.

Sunt mulţi care îi consideră pe harismaticii creştin ortodocşi un fel de visători. Ei sunt cei care visează la o lume mai bună, la încetarea duşmăniilor si a neînţelegerilor, la o viaţă fără de vicii si de patimi. Este cât se poate de evident că numai un visitor ar putea să îşi dorească asemenea lucruri. Realitatea este că am ajuns atât de prinşi în jocul murdar al lumii din jurul nostru că un harismatic ni se pare un lucru străin dacă nu imposibil. Totusi, Biserica Crestin Ortodoxă trebuie să avem în vedere că a dat lumii mai mulţi harismatici care au văzut lumea diferit decât o vedem noi. Să fie ei doar un fel de accidente ale istoriei? Nu, adevărul este că harismaticii crestin ortodocşi nu sunt simple accidente ale istoriei ci el sunt mult mai mult. Ei sunt persoane care ne fac să vedem lucrurile mult mai centrate pe Hristos. Harismaticii nu sunt oameni ai momentului care merg după deviza: trăieşte clipa. Harismaticii sunt oameni de viziune care văd lucrurile în ansamplul lor si în cele din urmă pot să tragă o concluzie despre cum ar trebui să fie lucrurile cu adevărat. Asa se face că harismaticul este o persoană care studiază asiduu realităţile lumii din jur. Harismaticul este conştient că nu poate să schimbe pe cei din jur dacă mai înainte nu i-a studiat sau mai bine spus dacă nu a ajuns să îi cunoască. Trebuie să ne cunoaştem semenii ca în cele din urmă făcând astfel să ajungem să îi si ajutăm. Cazul părintelui Ilarion Felea este fără doar si poate unul inedit.

 

părintele Ilation Felea a fost un harismatic creştin ortodox ne-o spun cărţile lui. Dintre ele se disting două: Religia iubirii Şi Religia culturii. Este evident că părintele a scris mai multe cărţi dar acestea două sunt cele care au un profund caracter harismatic. In zilele noastre poate uităm mult prea repede de cazul părintelui Ilarion Felea fiindcă adevărul este că nu prea suntem interesaţi de harismatici crestin ortodocşi autentici. După cum am spus mai mulţi harismatici crestin ortodocşi în timpul vieţii în loc să fie recunoscuţi si urmaţi si-au atras ură si ranchiună din diferite mtoive. De la această situaţie nu a făcut rabat nici părintele Ilarion Felea care a mărturisit pe Hristos în temniţă.

Ca părintele Ilarion Felea au fost mai mulţi harismatici creştin ortodocşi care au ajuns în temniţele sovietice: Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghius, Ioan Iovan sau Calciu Dumitreasa. Este de amintit aici că comuniştii din secolul al XX-lea i-au găsit pe harismaticii creştin ortodocşi cât se poate de inconvenieţi şi de periculoşi. Este o realitate tristă dar adevărată.

Cristina David

BUCURIA TABORULUI

La munţi, suflete, să ne ridicăm…
Viaţa unui om atâta preţueşte, cât a înţeles din Răstignirea şi învierea Mântuitorului Hristos. Căci până la Răstignire nu era mântuire. Până la Răstignire stăpânea păcatul strămoşesc cu toate urmările lui rele: pierderea harului si a sfinţeniei originare, întunecarea mintii,slăbirea voinţii, corupţia sentimentelor, ruperea legăturii şi depărtarea de Dumnezeu, experienţa răului,conştiinţa păcatului, durerea şi moartea.
Nici o religie,nici „legea” Iui Moise, nici jertfele sângeroase ale antichităţii nu puteau sfinţi pe om, fiindcă nici una nuputea şterge consecinţele păcatului strămoşesc cu careeste omul în necontenită luptă. De aceea, ca să seridice din cădere, el avea lipsă de mâna Mântuitorului,de mâna Iui Dumnezeu.
Fiecare om este un păcătos pierdut, care numai în Hristos se poate mântui. Căci numai
un nume este dat oamenilor, în care pot să se mântuiască (Fapte 4, 12),Ca să ne mântuim deci, trebue să urmăm pe Domnul Hristos în Răstignire şi înviere. Calea convertirii este calea Golgotei. In centrul lucrării de convertire stă Crucea, fără de care nu este mântuire.
Trebue să murim,ca să înviem. Botezul nu este o garanţie contra păcatului. Botezul este un har care ne face curaţi numai în clipa primirii lui. De aci încolo trebue creştem în Hristos.Să creştem în iubire, în pocăinţă, în iertare, în credinţă, în pace, în rugăciune, în smerenie, în sfinţenie, în curajmisionar şi în frăţie creştină. Aceste virtuţi, puteri şi lucrări duhovniceşti alcătuesc elementele adevărateiconvertiri. In ele trebue să sporim şi să creştem. Trăim în ele, trăim în Hristos. Creştem în ele, creştem în Hristos. Ele ne duc la concluzia, că orice om păcătos poate deveni un apostol al iubirii, ca şi Măria Magdalena, care mult a iubit păcatul, dar a putut să se birue pe sine şi să iubească şi mai mult pe Celce iartă şi mântuieşte de păcat.
parintele Ilarion V Felea – „Convertirea crestina” pg 202
Cristina David

Inaltarea smereste, smerenia inalta

Cat nu se calca in picioare oamenii, ca sa se ridice unii peste altii; unii mai sus decat ceilalti…Este crima omorul, dar cate crime nu fac oamenii ca sa ocupe locurile din fruntea meselor cu bunatatile vietii…

Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa „Ilarion V Felea” Arad

Iisus Hristos a osandit trufia si toate relele care izvorasc din ea: marirea desarta, fala, ingamfarea, mandria. Dorul de marire va aduce omului numai rusine, cum a adus celor din parabola, dar si alte rele : pe unii ii ispiteste sa minteasca, sa vicleneasca si sa insele; pe altii ii face sa ponegreasca, sa faca nedreptati si sa loveasca; pe altii ii face sa se supere grozav cand nu li se da cinste mai multa decat merita, si de aici urmeaza dusmaniile, ura si alte pacate. Toate aceste rele cad, atunci cand oamenii sunt impodoiti cu virtutea smereniei.

Mantuitorul a laudat smerenia pentru ca e placuta si in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu. Smerenia e virtute crestina, semn de sinceritate; mandria o dovada de falsitate. Omul smerit e sincer; omul mandru e fals, vrea sa-si arate virtuti pe care nu le are.

Intr-un sat din Ardeal era un administrator de mosie imbogatit pe spinarea altora,laudaros, increzut si tare ingamfat. Auzind el din gura oamenilor proverbul ca „Dumnezeu nu lasa plopii sa creasca pana la cer”, cand se afla intr-o societate, a grait plin de mandrie: „Voi ziceti ca Dumnezeu nu lasa pomii sa creasca pana la cer si iata, eu totusi m-am ridicat”.  A doua zi trecand cu trasura peste un deal, la coborare caii s-au speriat si administratorul a cazut sub rotile trasurii, care-i trecura peste gura si-l strivira. Oamenii din partile acelea, cand isi aduc aminte de patania si mandria administratorului nenorocit, isi fac cruce si zic: „Doamne, nu ne ispiti”.

Sa nu ne lasam ispititi de pacatul ingamfarii, ci sa luam pilda dela Mantuitorul, care a fost „bland si smerit cu inima” (Matei, 11, 28).

– „Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri si  cel ce se smereste se va inalta”…

Il. V. F. – fragment din articolul aparut in „Calea Mantuirii” Foaie religioasa pentru popor nr. 32 , august 1946

Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David