Rugaciunea si nadejdea in Dumnezeu

„Un pustnic marturiseste ( Avva Filimon, Cuvant foarte folositor,, in Filocalia 4, p. 173), ca din 70 de ani , cei mai multi i-a pterecut in ispite. Din toate l-a scos nadejdea in Dumnezeu si rugaciunea.”

La intrebarea fireasca daca oamenii se pot schimba in bine, isi pot imbunatati modul lor de a gandi, simti si isi pot infrumuseta comportamentul, ne raspinde parintele Ilarion in volumul I (Pregatirea) al lucrarii sale de capatai „Spre Tabor” (pp. 131-142).

„Desavarsirea spirituala ste o datorie de constiinta, dar si o dorinta , o nevoie, o trebuinta esentiala a sufletului omenesc. In chip firesc tindem spre desavarsire cum tinde dinauntru in afara si se dezvolta orice faptura, orice floare, orice samanta; din intuneric spre lumina, din catuse spre libertate, din vai spre culmi, din adancuri spre inaltimi”. Mai departe parintele aduce sprijin in afirmatia facuta exemplul convingator si limpede oferit de sfintii Bisericii care sunt o „cununa de lumina si slava”. (pp.133)

„Vietile tuturor sfintilor sunt pentru noi dovezi luminoase ca omul se poate reculege, se poate intoarce de la rau spre bine, se poate imbunatati, sfinti si desavarsi. Dupa Sfantul Antonie cel Mare, omul este fiinta care ingaduie sa fie indreptata. „Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni.” (p.142)

Vom gandi si chiar afirma cu tarie si convingere ca noi nu putem fi sfinti, ca ne-ar trebui o viata intreaga sa ne straduim si tot nu am ajunge la desavarsire spirituala, la asemanarea cu Dumnezeu. Da, este adevarat ca multi credinciosi isi pierd cumva nadejdea in imbunatatire vazand in jurul lor oameni fara preocupare si ingrijire spre acest lucru. In cuprinsul lucrarii „Spre Tabor”, parintele Ilarion Felea ne vorbeste despre felul in care omul poate ajunge la transformarea lui in bine si tot mai bine din punct de vedere spiritual. (pp. 379-402).

Apoi, este bine sa constientizam faptul ca oricat am merge pe o cale gresita, ne putem intoarce pe calea cea buna oricand. Avem nevoie ca si talharul de pe cruce de credinta si dragoste pentru Dumnezeu, caci prin Domnul, noi le putem implini pe toate, asa cum afirma Sfantul Apostol Pavel : „Toate le pot în Iisus Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filip 4, 13). Prin Iisus Hristos s-a convertit Saul prigonitorul si a crezut in El, tot prin Iisus a implinit Pavel apostolatul sau jertfelnic si martiric, urmanu-I Lui Hristos pana la moarte.

„Atunci,…atunci unde e mintea si vointa ta, crestine? Unde sunt puterile tale de om, in stare sa faca atatea lucruri bune si frumoase, care incanta, uimesc si strabat veacurile, daca te lasi stapanit de vraja patimilor?…”(p. 376)

„Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele”

Sursa: Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol I Pregatirea, Ed. Crigarux, Piatra Neamt, 2007

Cristina David

Dumnezeu permite ispitele in viata noastra spre a ne apropia de El – fragment din lucrarea „Spre Tabor” vol I Pregatirea

Pr. Ilarion Felea
„Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.”

Am inteles in urma celor citite si traite ca si crestini ortodocsi ca ispitele sunt permise de catre Dumnezeu in viata noastra, deoarece ele ne sunt de folos in multe feluri.

„Ispitele ne sunt de folos ca scoala a smereniei , deoarece pun la incercare puterea, mandria , rabdarea si neputinta noastra. Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care NU le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.

Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. <<Cine fuge de ispite, fuge de virtute.>> spune Sfantul Isaac Sirul. Nimeni nu poate sa se desavarseasca in virtute daca nu are rabdare in ispite. Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu, cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi(invinse) aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite..In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.”

Foarte de folos este ceea ce spune parintele Ilarion in continuare, vorbind despre menirea ispitelor si aratand de ce Dumnezeu ingaduie sa fim razboiti de catre dracii ispitelor.

Citand dintr-o lucrare a Sf Maxim Marturisitorul, parintele arata cinci motive sau pricini pentru careDumnezeu ingaduie ispitele si patimile in viata crestinilor. Unul din cele mai evidente pricini este aceea ca sa uram pacatul facut cu multa putere, odata el invins prin lupta si durere, dupa ce am fost ispititi. Iar devenind nepatimasi sa nu uitam cumva slabiciunea noastra prin care am cazut in acel pacat si nici puterea celui ce ne-a ajutat.

Capatam astfel o imagine clara prin lamurirea acestui aspect de care fiecare dintre noi se loveste in viata sa. Caci exista om sa nu fi pacatuit in aceasta viata ? Sf apostol Pavel spune clar in epistola lui catre romani ” Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; „(cap 3 versetul 23).

Postare – Cristina David

 

Viata duhovniceasca si miscarile ei

Miscarile vietii duhovnicesti

Cu totii, cei care ne-am incredintat de adevarul Evangheliei si dorim cu tot sufletul si fiinta noastra sa-L urmam pe Hristos , am trecut periodic ,sau macar o data, prin ceea ce simtim ca o slabire, o cadere a entuziasmului nostru de a trai o viata virtuoasa , asta chiar dupa ce ne-am bucurat pana la inalte trairi in lumina harului dumnezeiesc. Nu o singura data si nu doar o zi, uneori aceasta stare dureaza zile intregi sau perioade mai lungi.

Parintele Ilarion explica aceste caderi ale vietii duhovnicesti in vol I al cartii sale Spre Tabor (Pregatirea) in cuvinte care au menirea sa ne incurajeze pe noi, cei care ne-am incredintat de adevarul Evangheliei , si suntem atrasi de o viata curata , duhovniceasca, adica o viata in care sa „mergem spre Dumnezeu, traind o viata in duh cu El.”

„Dar lucru de tinut minte este ca si pentru oamenii credinciosi viata duhovniceasca nu este lipsita de tulburari, de cotituri, de uscaciuni, de slabiri , inaltari, indoielisi caderi. cat tine lupta omului pe pamant , viata duhovniceasca este ca apa marii : niciodata nu este linistita, neincetat o misca vanturile si valurile…tot asa si sufletul care s-a hotarat sa traiasca duhovniceste, dupa voia Lui Dumnezeu, este mereu miscat, neincetat batut de vanturi si de valuri.. Odata se ridica, odata se coboara , ca valurile.

Odata sufletul pierde bucuriile si mangaierile harului; alta data este ispitit de oboseala si de lenevie; alta data simte dezgust si raceala fata de viata virtuoasa, altadata ii vine greu sa se desparta de petrecerile desarte si de placerile inselatoare”….”altadata nu poate gusta dulceata si frumusetea rugaciunii; altadata il momeste lumea si-l intristeaza scurtimea si desertaciunea vietii trecatoare.”

Mai departe , in lucrarea sa ,parintele Ilarion ne spune ca asa cum toate de la Dumnezeu venite isi au rostul lor, tot asa si „aceste miscari, inaltari si caderi au un rost si un talc deosebit.. Apa nemiscatoare lesne se tulbura si se strica. Apa miscatoare mai cu greu se tulbura si mai iute, prin curgere, se limpezeste. Asa este si sufletul : prin miscare continua se desavarseste.

Pricinile acestei miscari pot sa fie in noi sau afara de noi. Dumnezeu poate sa ne retraga bucuriile si mangaierile harului ca sa ne arate , pe de o parte, cat de slabi si de saraci suntem fara de El, iar de alta parte sa ne incredinteze  cat de scumpe, cat de inalte si de sfinte sunt mangaierile harului Duhului Sfant, care ne pot sta alaturi si nu pot fi puse in cumpana cu petrecerile  si cu placerile amagitoare ale lumii trecatoare.”

Prin urmare se iveste intrebarea fireasca : „Ce avem de facut in astfel de stari si miscari sufletesti? Sa ne smerim intai de toate , apoi sa cautam din nou, cu toata straduinta si rabdarea, pe Dumnezeu, cu rugaciunea, ca sa ne trimita peste suflet adierile linistitoare , vantul bland, mangaierile dumnezeiesti ale harului Sau.

Sa intelegem ca asa precum viata trupeasca se intretine prin mancare, bautura si adapostire, tot asa viata noastra sufleteasca se inalta  si „se intretine prin rugaciune si har, prin virtuti si fapte bune, prin paza poruncilor si prin innoirea continua a hotararilor de a trai in curatie, in pocainta ,in infranare, in credinta, in reculegere, in bunatate, in iubire si in evlavioasasi adoratoare de Dumnezeu tacere.”

sursa : Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol I pp 90-93

postare si comentarii – Cristina David

Cum lucreaza Ispita prin om – Spre Tabor vol1 (III)

Pe langa duhurile necurate , si duhul lumii, cel de-al treilea ispititor este omul insusi , „cu sufletul si cu trupul sau (Efeseni 2:1-3, cu carnea, cu poftele, voile , gandurile, durerile, necazurile si patimile lui lumesti., despre care Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan scrie : <<Nu iubiti lumea ,nici cele ce sunt din lume, de iubeste cineva lumea, in acela nu este iubirea Tatalui. Caci tot ce este din lume, adica pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume.>> (1 Ioan 2:15-16).”

„Ispita” , spune in continuare preotul Ilarion , „e un foc curatitor , un mijloc de incercare a credintei si a virtutii, de imbunatatire, desavarsire si mantuire. fapta buna in focul ispitelor se vadeste. Raul ajuta binele, binele si suferintele ajuta curatirea si desavarsirea sufletului. Incercarile ne vin spre invatatura si spre mantuire.”

La ce face referire autorul? Ispitit fiind , pe o cale sau alta din cele trei, credinciosul este indemnat, chemat as spune, sa incerce din rasputeri sa respinga si in final sa invinga ispita . Daca omul nu cauta sa lupte in ciuda suferintei si durerii si amagirilor, nu va putea depasi ispita si respinge pe ispititor,  iar sufletul lui va fi intinat si mai mult de cele lumesti si nu va avea parte de bucuria obtinerii virtutilor cerute lui de Dumnezeu . Nu va castiga nimic in rabdare, bunatate, milostivire, intelegere si iubire de aproapele. In concluzie, suntem cercetati de Domnul si incercati in credinta noastra si vointa de a invinge cele rele care ne tulbura sufletul impiedicandu-l sa vada lumina celor sfinte.

„Ispitele sunt exercitii de intarire in credinta si in vointa, mijloace de formare a caracterului crestin, la care nu se poate ajunge decat prin sfortari si lupte <<pana la sange>> (Evrei 12::4).” Preotul Felea il citeaza pe Sfantul Macarie care constata si el ca „Tocmai pentru aceasta stau la mijloc ispitele si incercarile cele multe, supararile si luptele si picaturile de sudoare, pentru ca sa vadeasca cine a iubit numai pe Domnul singur cu adevarat pana la moarte cu toata vointa si din toata puterea lui.”

„Ispitele vadesc si sporesc in noi iubirea lui Dumnezeu, in bratele caruia aflam ajutor si ocrotire. Oricat am fi de buni sau de sfinti, cu cat se inmultesc mai mult ispitele, cu atat ne vom simti  mai aproape de Dumnezeu. Cu cat sunt mai grele si mai ingrozitoare, cu atat frica de primejdia lor ne face sa ne intoarcem si sa ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu.”

Rugaciune la vreme de ispite

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si ape intrat-au pana la sufletul meu – dar intru Tine este toata nadejdea mea.
Tu cunosti pricina raului ce ma bantuie.
La tine perii capului meu sunt numarati.
La Tine , deci scap sip e Tine te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet sis a-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluiesc. Ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

sursa : Spre Tabor vol1 (Pregatirea) – Preot Ilarion V Felea -ed Crugarux, 2007; pp149-151

postare si comentarii Cristina David

Cum lucreaza ispita – prin duhul lumii (Spre Tabor vol. I) – (II)

Am aratat in articolul precedent , despre ispitele puse in fata omului in aceasta viata trecatoare , ca ele nu vin de la Dumnezeu dar sunt permise de El a ne incerca si intari in multiple feluri ca sa devenim mai constienti de raul din noi si din jurul nostru , sa ne invete sa fim smeriti si sa luptam cu mai multa ravna pentru castigarea virtutilor ce fac din noi crestini adevarati, urmasi ai Domnului Iisus Hristos.

„Cu toate ca nu sunt de la Dumnezeu,ci de la duhurile necurate, de la lume si de la om, Dumnezeu permite ispitele , ele fiindu-ne de folos din mai multe pricini si anume : ispitele sunt scoala smereniei, deoarece pun la incercare puterea, mandria, rabdarea si neputinta noastra . Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care nu le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.. Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. << Cine fuge de ispite, fuge de virtute >>, spune Sfantul Isaac Sirul .”

Al doilea ispititor in ordine, dupa diavol, este „lumea, duhul lumii (1Corintieni 2:12) , << veacul de acum >>” , ne atrage atentia preotul Ilarion Felea in capitolul despre isptite din primul volum al lucrarii „Spre Tabor” (Pregatirea).

„Duhul lumii cu oamenii lui, cu desfatarile , placerile, maririle si desartaciunile lui. Lumea cu oamenii rai, carti rele, vorbe rele, fapte rele ispiteste necontenit sufletul si trupul omului. Nepasatorii, necredinciosii, pacatosii, patimasii de tot felul sunt oameni lumesti (mondeni). Prin ispitele, prin pildele si uneori prin prigoanele lor , ei infatiseaza lumea aceasta , lume cufundata in rau (1 Ioan 5:19), prin care vin smintelile (Matei 18:7). Cu lumea aceasta amagitoare , omul duhovnicesc este in necontenit razboi. Cu lumea aceasta, dusmana Lui Iisus Hristos, cu lumea care intruchipeaza dragostea de lucruri si de trupuri, in locul iubirii lui Dumnezeu si a sufletelor, nu putem fi prieteni. << Nu stiti oare ca prietenia cu lumea este dusmanie impotriva lui Dumnezeu? >> (Iacob 4:4).

Scara Sfantului Ioan – urcusul duhovnicesc

O alegere se impune intre Hristos si lume; intre Duhul cel Sfant al Lui Dumnezeu si duhul lumii. <<Noi n-am primit duhul lumii acesteia , ci Duhul Cel din Dumnezeu>> (1 Corintieni 2:12). Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu,cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite. In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.

<< Ia aminte si scrie in inima ta ca iubirea de placeri si de odihna este pricina pentru care Dumnezeu te paraseste si ingaduie sa fii ispitit.>>. Sfantul Macarie cel Mare, desigur din experienta vietii sale, spune ca puterea harului de care se invredniceste sufletul crestinului, <<se castiga numai cu lupta mare, cu rabdare multa si indurare, prin ispite si incercari>>”.

In continuare autorul subliniaza ca prin ispite suntem chemati la pocainta, „la ispasirea si inlaturarea pacatelor.”. Tot ispitele se dovedesca fi drumul de intoarcere la Dumnezeu caci ele pricinuiesc trezirea crestinului si dorinta lui de indreptare si reapropiere de Tatal ceresc.

va continua

sursa : SPRE TABOR – vol I (Pregatirea) Preot Ilarion V Felea, Editura Crigarux , 2007- pp 147 , 148, 149

Postare si comentarii – Cristina David