Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Preacuviosul Antonie cel Mare – "Inger pamantesc si om ceresc"

„Antonie era un adevarat ascet, calugar sfant, vietuitor cu Hristos, in desavarsita infranare si curatie. Asa a trait pana la adanci batranete, adica pana in anul 356, cand si-a implinit calatoria si a primit cununa mariri, avand varsta de 105 ani. Biserica pomeneste numele lui de mare sfant parinte la 17 ianuarie.

„Desi om fara carte si fara scoala, care n-a stiut nici macar sa scrie, Sfantul Antonie este unul dintre cei mai mari invatatori ai vietii crestine, cu cuvintele si faptele lui. Antonie este unul dinre intemeietorii vietii monahale, a vietii inchinate cu totul lui Dumnezeu. De aceea este numit „patriarhul calugarilor singuratici”, „inger pamantesc si om ceresc”, Parinte al parintilor”, „Sihastrul Domnului, Sfantul Parintele nostru Antonie cel Mare”.

(Parintele Ilarion Felea – Preacuviosul Antonie cel Mare „Cuvantari la vietile sfintilor” vol I)

Vointa e forta sufletului

Autorul este un excelent cunoscator al textelor biblice, pe care le ordoneaza in functie de planul general al cartii, dar si al traditiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc. Eruditia patristica si splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar indemna pe cititor sa creada ca se afla in fata unui tratat de teologie academica, sobra, elaborata la rece si redactata cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Parintelui Staniloae.  Surpriza vine din paginile sau paragrafele in care autorul adopta un ton colocvial, viu, patetic, insufletit si insufletitor, ca si cum le-ar spune catorva prieteni sositi pe neasteptate la masa lui de lucru: Hai sa va spun ce-am scris astazi, alternand lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insotit de o masurata gesticulatie pastorala. De abia atunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin, de meditatii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcatuit dupa textul unor tahigrame, asa cum facea, la vremea lui, Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asocierea acestor doua nume nu e nici intamplatoare si nici exagerata, chiar daca pastrarea proportiilor se impune. Geniul unuia si talentul celuilalt pot sta alaturi si prin sfarsitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, dupa toate probabilitatile, si-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mintali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan era rasplatit cu aplauze in biserica, sunt absolut convins ca ascultatorii Parintelui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca, multumindu-se sa-l ovationeze printr-o lacrima a bucuriei duhovnicesti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor carti”. (din prefata semnata de BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit)

Vointa omului, caci despre ea ne vorbeste parintele martir si marturisitor Ilarion Felea in cele ce urmeaza, poate fi slaba sau dimpotriva, puternica, ea este instrumentul care decide actiunile noastre din viata, mai bune sau mai putin bune, dupa cum ne dam seama. Rolul ei, arata parintele Ilarion, este fundamental in lucrarea de induhovnicire pe care Dumnezeu o asteapta din partea noastra caci omul este conlucrator cu El la mantuirea sufletului.

„Omul nu poate fi mai bun, iubiti si binecuvantati crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun. Dorinta nu e de ajuns. Vrerea, voirea,hotararea vointei e hotaratoare.

Vointa e forta sufletului; e motorul faptelor bune sau rele. Orice organ al trupului si al sufletului se intareste prin exercitii, prin deprindere. Scoate raul din vointa si deprinde-o cu binele. Da-ti seama ca vointa ta, crestine, ca si vointa tuturor sfintilor si a tuturor crestinilor e rascumparata de Hristos Mantuitorul, ca sa faci voia Lui, nu voia ta. Da-ti seama ca in lume curg multe lacrimi si sunt multe dureri, pentru ca oamenii nu fac voia lui Dumnezeu. Da-ti seama ca in lume sunt si bucurii si fericiri, cand oamenii implinesc voia lui Dumnezeu. De aceea mai presus de toate,uneste, crestine, vointa ta cu vointa lui Dumnezeu, iar mai departe cauta viata intreaga sa-ti pui vointa trupului in slujba Duhului.

„Spre Tabor” – vol. II – Curatirea p. 211

Cauta sa nu tulburi niciodata armonia si unirea dintre vointa ta si vointa lui Dumnezeu, ci mai degraba sileste-te si lupta ca sa-ti implinesti chemarea si sa castigi biruinta.N-ar mai exista credinta si necredinta, daca s-ar putea indrepta omul fara truda, fara ostenelile mintii si ale vointei. Cinstea, lauda si slava sunt gatite numai omului care imbratiseaza binele in chip liber, binele care rasare din libera hotarare a vointei.

Pentru biruinta aceasta te lupta, crestine, ca si sfintii si mucenicii Domnului, ca sa poti rosti si tu impreuna cu El : Iata sunt gata, iata m-am hotarat, iata vin sa fac si eu voia Ta, Dumnezeule…Da-mi har ca sa implinesc numai voia Ta si sa-ti slujesc numai Tie, Dumnezeule.”

Preot Ilarion V Felea „Spre Tabor” vol.II – Curatirea – Piatra Neamt : Crigarux 2007 p 211-212

Cristina David

In post suntem chemati sa intetim lupta impotriva patimilor pentru curatirea sufletului

In fragmentul redat mai jos din scrierea „Spre Tabor”, lucrare de capatai a parintelui Ilarion V Felea, sunt mentionate si posturile de peste an randuite de Biserica, anume avand ca scop luminarea si infrumusetarea sufletului prin incercarea omului de a se elibera de patimi si de a se apropia cat mai mult posibil de desavarsire. Noi stim ca desavarsirea se gaseste doar la Dumnezeu. Dar iarasi stim ca Dumnezeu ne iubeste, ne cheama si vrea sa ajungem langa El. Pentru aceasta ne arata, ne invata si ne ajuta sa ne ridicam atunci cand cadem si de cate ori cadem din cauza slabiciunilor noastre.

„Pentru luminarea, imbunatatirea si desavarsirea sufletului meu si al tau, crestine, exista religia si altarele; pentru infrumusetarea si desavarsirea sufletelor S-a intrupat si S-a rastignit Fiul Lui Dumnezeu, s-a vestit Evanghelia, s-a intemeiat Biserica, s-au randuit sfintele Taine si toate rugaciunile, posturile, faptele bune si slujbele religioase. Pentru curatirea si desavarsirea sufletelor noastre se roaga arhiereii Bisericii, cu privirea, cu inima, cu bratele si cu luminile inaltate spre cer, zicand:”Doamne, doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta Ta si o desavarseste pe ea” (Ps. 9:15-16). Pentru sfintirea si desavarsirea sufletelor ne facem rugaciunile seara si dimineata, cercetam sfanta Biserica, citim cartile sfinte, punem frau patimilor si ne ostenim sa urcam muntii greutatilor de pe culmile carora privirile noastre se odihnesc in zare si inimile in pacea lui Dumnezeu...La munti, suflete, sa ne ridicam, spre cer, spre Dumnezeu.” (Pr Ilarion V Felea -Spre Tabor, vol I, Pregatirea, Ed. Crigarux, pp.128-129)

Cristina David

Pocainta- teza de doctorat a parintelui profesor Ilarion V Felea

Pocainta. Studiu de documentare teologică și psihologică„, este teza de doctorat a parintelui Ilarion V Felea si a fost tiparita prima oara la Sibiu in anul 1939. Reeditarea ei s-a facut in anul 2018 la Editura Reintregirea.

Cartea despre pocainta a Parintelui Martir Ilarion Felea are valoare de document, fiind rodul intuirii importantei fundamentale a pocaintei si a relatiei cu duhovnicul intr-o societate tot mai impovarata de pacat si tot mai secularizata. Este o pledoarie pentru redescoperirea locului central al Tainei Spovedaniei in viata Bisericii ca taina a vindecarii omului de moartea pacatului, a aflarii adevaratei libertati si a intoarecrii la Dumnezeu, pentru ca, dupa cum spune autorul, „e scoala smereniei, cea mai buna scoala religioasa si in acelasi timp o curatire a templului inimii, ca sa intre in el si sa-l stapaneaca Hristos, Imparatul maririi; e cea mai buna scoala a renasterii morale si nationale”. – Preot Florin Botezan

Cristina David

Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Omul poate sa fie mai bun daca vrea sa fie mai bun


Dupa ce a rostit Fericirile, dupa ce a vorbit ucenicilor despre implinirea legilor si a poruncilor lui Dumnezeu, despre milostenie si iubire, despre post si rugaciune, Iisus Hristos a incheiat zicand asa: ” Asadar toate cate voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor asemenea, aceasta este legea si proorocii” (Mt. 7:12).


Talcuind aceste cuvinte Sf Ioan Gura de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi intortocheate, de vorbe multe sau de o invatatura mestesugita, vointa ta sa fie lege. Vrei sa ti se faca binele? Fa-l si tu altuia. Vrei sa ai parte de mila? Ai si tu mila de aproapele. Vrei sa fii laudat? Lauda si tu pe altul. Vrei sa fii iubit? Iubeste. Vrei sa ai parte de intaietate? Fa loc intai altuia sa ajunga la ea. Tu sa fii judecator, tu sa fii legiuitor al vietii tale. Si iarasi: „Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face”(Tob.4:15). Prin legea aceasta din urma ne indeamna a ne feri de pacat; prin porunca cea de mai inainte, sa facem binele. Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Nu-ti place sa fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe altii. Nu-ti place sa fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si intr-un cuvant, in toate imprejurarile, daca tinem in minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de alta invatatura. Caci cunoasterea virtutii (Dumnezeu) a sadit-o in firea noastra, insa faptuirea si indreptarea a incredintat-o slobodei noastre vointe.”
Omul nu poate fi mai bun, iubiti crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curatirea, pp. 210-211



Cumpatarea si Postul

In aceste zile ale Postului Sfintelor Pasti cand ne pregatim sufleteste intr-un mod special , cu mai multa luare aminte la felul in care ne ducem viata de crestini, pentru a intampina luminoasa Sarbatoare a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos in pace si cu suflet curat, orice abtinere de la obisnuinte rele si deprinderi urate care ecident sunt piedici mari in calea spre mantuire, ne este de mult folos.

Il voi lasa pe parintele Ilarion ca sa ne vorbeasca despre cumpatare caci indemnurile sale adresate creştinilor sunt dintre cele de mai cu luare aminte. Înfrânarea poftelor se arată în traiul cumpatat subliniaza Părintele Felea.

„Cumpatarea este masura si cuviinta in toate: <<Sa umblam cuviincios, ca ziua , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma,…si grija de trup sa nu o prefaceti in pofte>> (Rom 13:13-14).”

„Cumpatarea pregateste si face cu putinta binefacerea (darnicia, milostenia, generozitatea), una dintre cele mai alese daca nu cea dintai intre virtutile evanghelice. Bun si milostiv este omul care pe toti iubeste si pe nimeni nu nedreptateste; care pe toti ajuta si pe nimeni nu asupreste….Asa se intelege de ce faptele bune, faptele indurarii trupesti si sufletesti, pa care Dumnezeu le-a gatit ca sa umblam in ele (Ef. 2:10), trag mai greu decat orice in cumpana judecatii din urma (Mt. 25: 31-46).”

„Viata cumpatata scoate mintea din simturi si stinge poftele din carnea trupului. De aceea, spune Sfantul Isaac Sirul : <<In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei >>”.

„Mantuitorul ne indeamna la cumpatare cand spune invataceilor sai:<<Luati seama de voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de manacare si de bautura peste masura si de grijile lumii..>>(Luca 21:34).”

Sursa: „Spre Tabor”, vol. III Luminarea (pp.148-164).
(Metoda folosită în eleborarea acestei lucrări nu este una menită să ducă la construirea unui sistem de gândire abstract şi greoi, lipsit de viziune, ci esteuna care să permită accesibilitatea învăţăturii creştine ortodoxe la nivelul unei cât mai întinse audienţe.)

Cristina David