Credinta vede pe Dumnezeu

Credinta nu cauta, ci vede pe Dumnezeu, oarecum Il experimenteaza si se bucura de El ca de cea mai scumpa comoara. In credinta ne intalnim cu Dumnezeu si traim cu El. Rasplata imediata a acestei trairi este o bucurie sfanta, religioasa; e bucuria unui dor implinit, bucuria vederii fiintei celei mai dragi, bucuria negraita a intalnirii tainice cu Dumnezeu. Experienta aceasta ne da certitudinea in existenta personala a lui Dumnezeu, certitudine mai sigura si mai tare decat toate probele, decat toate dovezile si argumentele pe care le aduce ratiunea logica in sprijinul adevarului despre existenta lui Dumnezeu.

Calea credintei este calea cea mai scurta si cea mai dreapta, calea cea mai laudata si binecuvantata, pentru a ajunge la Dumnezeu. Cei mai multi oameni se intalnesc cu Dumnezeu prin credinta si prin faptele cele bune de credinta.

Ilarion V Felea -„Religia Iubirii” , Ed Reintregirea, p. 153-154

postare – Cristina David

Bucuria duhovniceasca- bucuria sfintilor

In lucrarea „Religia Iubirii” scrisa de parintele Ilarion Felea citim in capitolul intitulat Trairea religioasa ca sunt mai multe moduri de a trai religia, care variaza de la om la om, dupa constructia psihofizica a individului, dupa forta traditiei si particularitatile mediului familial, social si fizic in care traieste. Sunt multe tipuri religioase din care pomenesc aici cateva:

tipul gnostic (in trairea religioasa precumpaneste ratiunea)mistic si moralist

tipul mistic (in trairea religioasaprecumpaneste sentimentul

tipul moralist (cand precumpaneste vointa)

Mai sunt si altele : asceti, misionari, vizionari, etc.

Concluzia la care ne aduce parintele in privinta acestor tipuri religioase este una deosebit de frumoasa si inaltatoare: „deasupra tuturor acestor tipuri, exista unul in care se intalnesc si se contopesc, intr-o personalitate exemplara, toate caracterele bune, adevarate si frumoase, un tip in care tipul gnostic devine una cu tipul mistic, moralist, optimist si spiritualist, si anume tipul religios desavarsit, sfantul. La sfinti trairea religioasa e maxima.” Intrunirea tuturor caractere bunesi frumoase, le aduce bucuria desavarsita, acea bucurie care ii face sa renunte de dragul acestei maxime trairi religioase la bunurile lumii laice si sa indure fara preget nevoi, chinuri, suferinta pana la martiriu. Bucuria aceasta data de trairea religioasa la un nivel maxim este cea mai pretioasa rasplata pe care credinciosul o dobandeste in dar de la Dumnezeu.

„…este cea mai puternica forta care leaga sufletul de religie, si prin religie, de Dumnezeu….

Preot Ilarion V. Felea – „Religia iubirii” – editia a 2-a- revizuita, Alba Iulia, Reintregirea pp 68-70

Cristina David

Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua!

Aceasta e, foarte pe scurt, învăţătura creştină despre Dumnezeu, pe care o crede şi o mărturiseşte Biblia întreagă – cea mai importantă capodoperă şi mărturie a adevărului existenţei lui Dumnezeu; învăţătura pe care o cred şi o mărturisesc cei peste opt sute de milioane de creştini, câţi numără astăzi sub aripile lui creştinismul.

Dacă adăugăm acest argument, de cea mai mare autoritate, la toate celelalte dovezi şi probe despre existenţa lui Dumnezeu, concluzia generală care se impune minţii şi inimii noastre, cu o impresionantă forţă de convingere, aceasta este: Dumnezeu există. La concluzia, convingerea şi mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu ne duc lumea întreagă şi omenirea întreagă, natura şi istoria, judecata logică şi conştiinţa morală, mintea şi inima, raţiunea şi revelaţia, Biblia şi Biserica creştină. Toate sunt monumente şi temple ale credinţei în Dumnezeu, toate ne răspund în cor: Dumnezeu este Creatorul lumii, Dumnezeu este Părintele nostru iubitor!

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce crede în numele Domnului!

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 138-139)

postare – Cristina David

Parintele Ilarion Felea – raul nu este de la Dumnezeu

Răul, prin urmare, este din lume, din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu

„Din libertatea bine întrebuinţată se nasc toate virtuţile şi comorile morale şi spirituale ale omenirii; din abuzul de libertate se nasc toate viciile şi relele.”

„Răul, prin urmare, este din lume, din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu. E ceva trecător, ca orice imperfecţiune. Dacă Dumnezeu nu opreşte prin forţă relele pe care le fac oamenii, aceasta înseamnă că El respectă libertatea fiilor săi şi mai înseamnă că le aşază pe umeri răspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi să le poată răsplăti. Fără libertate nu există răspundere, fără răspundere nu poate să fie răsplată: recompensă sau pedeapsă. lată din ce consideraţii generale, răul nu este de la Dumnezeu și nu trebuie atribuit lui Dumnezeu.”

Cititi mai mult aici : http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/daca-dumnezeu-poarta-grija-de-creatia-sa-de-ce-admite-raul-lume

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 146-147)

postare Cristina David

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea – comentarii facute de Nicolae Condrea

Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „Predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină[17] (Mt 7, 28).

Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”[21].

sursa : Agora Crestina

Note

1. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 167.
2. ^ Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj 2000, p. 218.
3. ^ Pr. Prof. Dr Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1978, p. 115.
4. ^ Ibidem, p. 115.
5. ^ Ibidem, p. 117.
6. ^ Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Diecezana, Ard 1943, p. 88.
7. ^ Ibidem, p. 88.
8. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, Editura Diecezana , Arad 1946, p. 394.
9. ^ Ibidem, p. 397.
10. ^ Ibidem, p. 397.
11. ^ Ibidem, p. 398.
12. ^ Ibidem, p. 399.
13. ^ Ibidem, p. 400.
14. ^ Ibidem, p. 401.
15. ^ Ibidem, p. 402.
16. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 89.
17. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 394.
18. ^ Ibidem, p. 395.
19. ^ Ibidem, p. 404.
20. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 92.
21. ^ Ibidem, p. 94.
22. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 7.