Taborul Rugaciunii

Preotul Ilarion Felea, teologul marturisitor

Absolvent al Academiei Teologice din Sibiu si al Facultatii de Teologie a Universitatii Bucuresti, unde isi sustine doctoratul cu teza: “Pocainta. Studiu de documentare teologica si psihologica”, profesor si rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neintrecut prin cuvantul rostit de la amvon, Parintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut marturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu ravna prin cuvant si mai apoi cu insasi viata sa, fiind unul din cei care si-au lasat trupul de mucenic in “antimisul neamului romanesc”, Aiudul.

Vina pentru care Parintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temnita rea o aflam de la parintele Tudor Demian, care ne relateaza principala acuza adusa in proces:  “Ai stiut ca in 1948 Biserica a fost desprinsa de Stat, si totusi ai continuat sa faci religie cu tineretul in biserica”…

In inchisoare Parintele Felea a fost, alaturi de parintele Dumitru Staniloae , o flacara arzanda a rugaciunii, hranind pe multi patimitori cu cuvantul lui Dumnezeu cel datator de viata, slujind ori de cate ori se putea Sfanta Liturghie pentru cei aflati in intuneric si in umbra mortii.

Parintele Ioan Sabau  ne-a lasat marturia plina de smerenie a Parintelui Staniloae care, cucerindu-se de evlavia si trairea Parintelui Felea, i-a spus: “Parintele Ilarion Felea m-a depasit”.

Si Insusi Domnul l-a iubit si l-a chemat la El, imbracat in slava si mantie de micenic, caci pe 18 septembrie 1961, in urma chinurilor indurate, Parintele Ilarion a urcat din Biserica luptatoare din Aiud in cea triumfatoare din ceruri. A lasat ca mostenire spirituala o adanca opera teoogica, care, in mare parte s-a publicat in ultimii ani in volumele “Spre Tabor”.

Autor – administratorul site-ului „Fericiti cei Prigoniti”

“Lacrimile spun in graiul lor tainic cat de mult iubim virtutea si cat de mult uram pacatul. Pamantul isi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pamant, izvoarele sunt puteri de viata si de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de inviorare si inviere duhovniceasca, de ispasire si sfintire, de mangaiere si fericire cereasca.

Pacatul ne desparte de Dumnezeu si ne spurca; rugaciunea ne spala, ne sfinteste, ne deschide din nou calea spre lumina si iubirea lui Dumnezeu. Cine inainteaza in rugaciune, se apropie de Dumnezeu. In rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si Dumnezeu de noi. Rugaciunea e scara spre cer si cheia minunata prin care se deschide raiul. Omul care sta mult timp in mijlocul florilor, se parfumeaza de mirosul lor. Asa si omul care petrece mult timp in rugaciune, isi parfumeaza sufletul cu insusirile vietii divine.

Rugaciunea umple inima de frumusete si de iubire, de pace si de bucurie, de sfintenie si de toate virtutile dumnezeiesti. De aceea, pe buna dreptate, a fost numita sarbatoarea bucuriei. Cine traieste o viata de rugaciune neincetata, de trezvie si de smerenie, poate praznui in fiecare zi si in fiecare ceas, in inima, in chip tainic, o sarbatoare de bucurie”.

(Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor)

publicat in Razboi intru cuvant – 10 iunie 2010

NOTA  autoarei blogului  – parintele Dumitru Staniloae si parintele Ilarion Felea au fost prieteni foarte buni in timpul vietii , au colaborat la redactarea unor reviste cu profil crestin ortodox iar dupa ce a inceput prigoana comunista impotriva religiei , a Bisericii si a  preotilor de elita s-au regasit incarcerati in aceeasi temnita de temut a Aiudului . Domnul sa-i odihneasca in pace !