Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea. „

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.“

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Mircea Vulcanescu , Ilarion Felea si Iustin Parvu , cetateni de onoare ai Aiudului

Ma bucur din tot sufletul sa pot astazi anunta ceea ce am stiut de mai mult timp , dar nefiind inca facuta oficiala stirea , am pastrat tacerea care se impunea.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu

Trei mari marturisitori si martiri pentru Hristos in vremea lagarului comunist din tara noastra , Arhimantrit Iustin Pârvu, Preot Ilarion Felea şi Mircea Vulcănescu, au primit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al Aiudului – in a carui temuta temnita  au suferit toti trei pentru credinţa lor stramoseasca si pentru atitudinea lor ferma de nezdruncinat impotriva prigoanei comunistilor.

Este o masura demna de toata lauda din partea conducerii Primariei orasului Aiud.

Parastasul ridicat in memoria celor trei personalitati  a fost slujit de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. IPS Irineu a evocat meritele si pecetea Crucii celor trei martiri în timpul ceremoniei de decernare a titlurilor. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei  a mai spus că, pentru sangele varsat de mii de martiri si care a imbibat acest spatiu geografic al Romaniei , Aiudul poate fi numit „antimisul neamului românesc”.

In incheiere mentionam si faptul ca acordarea diplomelor a fost facuta  la iniţiativa cotidianului Gazeta de Maramureş.

http://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE#t=75

Redau in continuare prezentarea facuta de site-ul oficial al Manastirii  Petru Voda remarcabilului eveniment din lumea crestin ortodoxa din Romania . Va invit ca sa deschideti link-ul urmator : http://manastirea.petru-voda.ro/2014/02/17/parintele-justin-parvu-cetatean-de-onoare-al-aiudului-impreuna-cu-parintele-ilarion-felea-si-cu-filosoful-mircea-vulcanescu/

Voi spicui in intregime si posta prezentarea facuta marelui teolog si preot roman Ilarion V Felea :

Părintele Ilarion Felea este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul  cu teza: Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică. Profesor şi rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon, Părintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut mărturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu râvnă prin cuvânt şi mai apoi cu însăşi viaţa sa, fiind unul din cei care şi-au lăsat trupul de mucenic în antimisul neamului românesc, Aiudul. Vina pentru care Părintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea o aflăm de la părintele Tudor Demian, care ne relatează principală acuză adusă în proces: “Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de Stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică”.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că părintele Felea l-a depăşit în trăirea duhovnicească: “Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”. Părintele Felea a avut o bogată activitate pastorală, pedagogică şi publicistică şi prin toată lucrarea lui a încercat să arate necesitatea, universalitatea şi demnitatea credinţei. În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi patimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Şi Însuşi Domnul l-a iubit şi l-a chemat la El, îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, căci pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare din Aiud în cea triumfătoare din ceruri. Moştenirea teologică a părintelui Felea s-a păstrat în cea mai însemnată lucrare a sa, Spre Tabor, pe care Părintele Justin o consideră a doua după Filocalie, fiind o tâlcuire desăvârşită a acesteia.

Sursa: Radio Reîntregirea Data: 17 Februarie 2014

Cristina David

IN MEMORIAM PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul – Astăzi, 18 septembrie, se împlinesc 51 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui mucenic Ilarion Felea.

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră„cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” .

Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad – Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie,

„care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11),

„fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4),

îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor. În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Catedrala ortodoxa din AradPrin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946. În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

Autor: Pr. Tudor Demian – “Din temniţe spre sinaxare“, Editura Egumenița, Galați, 2008

 

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu – bortodoxa.blogspot

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești” – marturie despre Parintele Ilarion Felea

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”
Mărturisitori – Pr. Ilarion Felea

Cu părintele Felea am stat la Aiud. El o fost și protopop, o fost și profesor de teologie la Arad. Și lucra în fabrică la fierărie. A făcut aprindere de plămâni și n-o vrut să-l bage la infirmerie. Și a făcut în picioare, lucrând în fabrică, aprindere la plămâni. Și s-o vindecat.

El ce lucra? Ducea căruțele. Noi acolo puneam, făceam care din lemn, căruțe din lemn pentru armată. Noi le vopseam. Ăia de la forjă făceau ălea pentru rafturi de lemn, și tot ce era metalic. Și io am lucrat la forjă. Și eram în curte când părintele Felea avea o echipă cu care trăgea căruțele, muta căruțele pentru îmbarcare. Și între ăia avea foarte, foarte mulți turnători. El era foarte, foarte urmărit. Și am auzit că o zis:

– De ăștia nu poți vorbi când ai vrea să vorbești, asta am auzit-o  eu când o spus-o el.  Zice:

– Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești.

Apăi ăștia, teologii de la Arad la care le-o fost profesor… așa frumos vorbeau despre Felea, ș-apoi el o fost condamnat la vreo 15 ani, da în ’59 pe urmă l-o condamnat pe viață pe Felea. Și el o murit la închisoare, părintele Felea.

Autor: Octavian Gherman

Sursa: http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilarion-felea/1307-cu-iubirea-si-cu-dragostea-si-viperele-le-imblanzesti

(Fragment de interviu luat lui Octavian Gherman – Aiudule, Aiudule, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pag. 111, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu)

Campania „Din temnite spre Sinaxare”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini.

Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

NOTA  1- anii au trecut unul dupa altul, campania isi continua activitatea , au avut loc multe simpozioane si intruniri comemorative, au fost lucrate icoanele celor trei martiri marturisitori propusi initial pentru canonizare : Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), s-au petrecut lucruri impresionante la nivel de minuni , dar Sfantul Sinod inca nu a ajuns la o decizie in legatura cu propunerea facuta .

NOTA 2- Calendar cu părinţi ortodocşi care au pătimit în temniţele comuniste

December 20th, 2011

A apărut Calendarul pe anul 2012 al Mănăstirii Diaconeşti (Bacău). Cu Părinţi români care au pătimit în închisorile comuniste. Sînt pictaţi, fiecare la cîte o lună, Părinţii Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Ilie Lăcătuşu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu. Pe spatele fiecărei pagini este prezentată în rezumat viaţa fiecărui Părinte.

Sfinţii Închisorilor

Sfinţii Închisorilor

„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…” (Valeriu Gafencu)

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA SFÎNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

După două decenii de la revoluţia din decembrie, România rămîne tributară moştenirii regimului comunist totalitar, manifestat şi prin cenzurarea memoriei personalităţilor creştine persecutate şi ucise în temniţele comuniste.

Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi.

Persecutarea pe motive religioase este condamnată de Constituţia actuală a României şi de legislaţia Uniunii Europene, din care România face parte.

Creştinii, care reprezintă majoritatea populaţiei României, cetăţeni cu drepturi depline ai Statului Român şi ai Uniunii Europene, sînt îngrijoraţi de metodele de intimidare folosite de către cei ce au recurs la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” şi se arată lezaţi de defăimările aduse martirilor creştini din închisorile comuniste.

Pentru a preveni alte posibile abuzuri şi atacuri la adresa creştinilor şi a memoriei martirilor maltrataţi şi ucişi în temniţele comuniste, ştiut fiind că tradiţia creştină dintotdeauna i-a considerat pe martiri sfinţi, creştinii cer impunerea unui cadru legal care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Creştine Universale, în special a martirilor din perioada comunistă.

În acest sens, a fost creat un grup de iniţiativă care solicită următoarele:

1. Recunoaşterea faptului că regimul comunist a persecutat creştinii: prin interzicerea exprimării libere a credinţei creştine, prin demolarea lăcaşurilor de cult, prin miile de arestări făcute în rîndurile preoţilor şi a monahilor, soldate cu mii de victime.

2. Recunoaşterea faptului că preoţii, monahii şi credincioşii creştini au fost maltrataţi şi ucişi în număr mare în închisorile comuniste, atingînd cote care permit declararea fenomenului drept un genocid pornit împotriva creştinilor.

3. Recunoaşterea faptului că preoţii şi monahii creştini erau bătuţi şi supuşi umilinţelor pentru a se dezice de credinţa în Dumnezeu.

4. Recunoaşterea faptului că în închisorile comuniste creştinii erau umiliţi prin batjocorirea cultului creştin, fiind consemnate cazuri cînd creştinii erau obligaţi, prin bătăi crunte, să mănînce fecale şi să bea urină într-un ritual grotesc, organizat de gardieni, angajaţi ai statului, care maimuţăreau actul sfînt al împărtăşirii cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

5. Condamnarea metodelor de persecuţie practicate de regimul comunist în România. Condamnarea discursului anticreştin de tip comunist, prin care slujitorii Bisericii şi credincioşii creştini sînt defăimaţi şi marginalizaţi.

6. Formularea unei legi care să exprime realitatea genocidului săvîrşit asupra creştinilor în perioada dictaturii comuniste şi care să condamne şi să urmărească penal pe oricine practică metode sau un discurs anticreştin de tipul celui comunist-ateu.

7. Înfiinţarea de către Statul Român al unui muzeu al Genocidului Anticreştin în România comunistă.

8. Legea despre Holocaust, adoptată de Parlamentul României în 2002, care obligă statul român să înfiinţeze un Muzeu al Holocaustului în România, creează un precedent care face posibilă în România promulgarea unei legi care să apere dreptul la cinstirea memoriei colective a unui grup persecutat de un regim totalitar.

9. O lege care ar condamna crimele regimului comunist totalitar, recunoscînd existenţa Genocidului Anticreştin în România comunistă, ar restabili adevărul istoric, ar înfăptui o judecată dreaptă asupra tuturor celor care au iniţiat acest genocid, fără a fi condamnaţi şi, nu în ultimul rînd, ar constitui o dovadă a despărţirii actualei guvernări de trecutul totalitar al României comuniste, în sprijinul democratizării reale a Statului Român.

La rîndul său, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susţină grupul de iniţiativă, militînd pentru promulgarea legii care să recunoască existenţa în România a Genocidului Anticreştin în perioada regimului comunist totalitar, în termenii descrişi mai sus şi să recunoască, printr-un document oficial:

1. Faptul că în perioada dictaturii comuniste în România a existat fenomenul martirajului creştin.

2. Să declare martiri pe toţi creştinii care au suferit în temniţele comuniste sau au fost ucişi în case şi oriunde de miliţia comunistă.

3. Să ridice post-mortem caterisirile şi excomunicările aplicate din conjunctură clericilor şi monahilor arestaţi.

4. Să instituie o comisie pe lîngă Sfîntul Sinod care să se ocupe de cercetarea dosarelor Securităţii, a mărturiilor scrise de foştii deţinuţi politici, cît şi colectarea declaraţiilor de la martori oculari ai martiriului creştinilor din orice loc. În acest sens, să declare mărturiile foştilor deţinuţi politici despre pătimirea unor preoţi, călugări sau simpli credincioşi ca fiind suficiente pentru întocmirea unor eventuale dosare de canonizare a martirilor din perioada comunistă.

5. Să instituie o zi de pomenire a tuturor martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste, alcătuind slujba şi zugrăvind icoana praznicului.

6. Să declare rămăşiţele fizice ale martirilor din perioada comunistă sfinte moaşte şi să dispună folosirea lor în antimisele prevăzute pentru săvîrşirea sfintei Euharistii.

7. Să pornească procesul de canonizare nominală a martirilor din perioada comunistă, mai întîi a episcopilor, preoţilor şi monahilor, apoi şi a tuturor celor a căror martiriu va putea fi dovedit. Să se alcătuiască slujbe şi să se zugrăvească icoane pentru fiecare martir canonizat în parte, instituindu-se zile diferite de prăznuire pentru fiecare, aşa încît credincioşii să aibă mai des prilejul de a pomeni jertfa martirilor din neamul lor.

8. Să trimită tomusurile de canonizare ale martirilor români din perioada comunistă către toate Bisericile Ortodoxe surori, conform tradiţiei ortodoxe, pentru a face cunoscut lumii întregi numărul mare de martiri care fac cinste Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român în general.

9. Practica Bisericilor Ortodoxe surori confirmă existenţa martiriului în perioada comunistă. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă, cu care Biserica Ortodoxă Română se află în comuniune canonică şi liturgică, deci recunoaşte aceiaşi sfinţi, a canonizat nominal, pînă la momentul de faţă, 1704 (o mie şapte sute patru) noi mucenici, aşa încît nu există nici o zi în an în care să nu fie pomeniţi cîţiva martiri din perioada comunistă.

10. Canonizarea martirilor din timpul prigoanei comuniste este conformă cu tradiţia bimilenară a Bisericii Creştine Universale care a considerat sfînt, fără alte dovezi, pe oricine a fost ucis pentru mărturisirea credinţei în Hristos.

11. Demararea procesului de canonizare a martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste ar consfinţi practica de cinstire a acestora existentă în rîndurile credincioşilor, satisfăcînd o necesitate firească a evlaviei poporului. Prin această măsură Biserica Ortodoxă Română ar spulbera acuzaţiile tot mai insitente de colaborare cu fostul sistem comunist totalitar, despărţindu-se de trecutul său nomenclaturist compromiţător.

12. Prin mulţimea martirilor, recunoscuţi şi cinstiţi oficial, România ar deveni un loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă, dar şi al tuturor celor interesaţi de istoria comunismului, promovînd o imagine demnă a poporului român.

13. Sfîntul Sinod, după ce va lua act de iniţierea campaniei de recunoaştere a Genocidului Anticreştin în România comunistă, trebuie să dispună, prin circulare oficiale, trimise către toate episcopiile din componenţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), colectarea de semnături în sprijinul acestei campanii, care vor fi înaintate ulterior, din partea Sfîntului Sinod al BOR, organelor competente ale Statului Român. Orice refuz de colaborare venit din partea vreunui episcop sau preot din jurisdicţia canonică a BOR să fie catalogat drept dovadă a colaborării cu fostul regim comunist totalitar şi ca o ofensă adusă cinstirii martirilor în Biserica Ortodoxă.

14. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, în numele noilor martiri români, să-i ierte public şi să-i dezlege pe toţi clericii care au colaborat cu fostul regim totalitar comunist, solicitînd totodată neînceperea urmăririi penale şi confidenţialitatea numelor persoanelor care se vor dovedi vinovate de participarea la Genocidul Anticreştin în România comunistă. Astfel vor fi înfăptuite, pe de o parte, dreptatea istorică, iar pe de alta, dragostea creştină care propovăduieşte iertarea în nădejdea îndreptării celor ce greşesc.

Despre canonizarea sfinţilor închisorilor – Deva 2007 – AUDIO
Strângere de mărturii despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud
Piteşti: Genocidul sufletelor
Pr. Sofian BOGHIU – Rugăciunile celor din închisori
Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, http://www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

Martiri ai neamului romanesc – Preotul Ilarion Felea , teologul marturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu

Viata Parintelui Ilarion Felea de Parintele Tudor Demian – un capitol din cartea ” DIN TEMNITE spre SINAXARE”

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Părintele Tudor Demian

Nota editorului: Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” [265]. Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”[266].

Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad.

La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega.

Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad -Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie, „care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), „fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4), îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor.

În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului, din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Aca­de­mia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai pro­di­gioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Prin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice.

Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946.

În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

preluat di cartea DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE ,Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008

MANASTIREA „Rapa Robilor” – Aiud

MANASTIREA „Rapa Robilor”

MANASTIREA „Rapa Robilor” Parintele Staret, Protosinghelul JUSTIN PARVU

Biserica-Monument Bine ati venit pe pagina Manastirii Rapa Robilor! +†+

„La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”

Fila din Istorie
„S-a construit acest monument, inceput la 28 octombrie 1992, terminat la 14 septembrie 1999, pentru cinstirea memoriei detinutilor politici morti in timpul regimului comunist in inchisoarea Aiud si in inchisorile unde nu s-au inaltat memoriale, iar numele lor nu au fost sapate in piatra, pentru aducere aminte. Doamne, primeste jertfa!”.

„La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”, suna anuntul sobru al inginerului Gheorghe Brahonschi, in 1992, cand s-au inceput, fara nici un sprijin oficial, lucrarile la cel mai de seama monument inchinat victimelor rezistentei anticomuniste din Romania.

14 SEPTEMBRIE 2006, AIUD.
Este deja o traditie ca, in fiecare an, de Inaltarea Sfintei Cruci, pelerini de pe intregul cuprins al tarii sa se adune la Aiud, langa mausoleul ridicat dupa 1990 de fostii detinuti politici in memoria camarazilor lor morti in conditii groaznice intre zidurile temutului penitenciar din localitate.
Monumentul are dimensiuni colosale, fiind vizibil din mai multe zone ale orasului. El a fost ridicat exclusiv cu contributiile luptatorilor anticomunisti, chiar pe „Rapa robilor”, cum este numita de localnici cornisa pe a carei panta au fost ingropati, intre 1945 si 1964, noaptea, fara preot, lumanare si cruce, mii de detinuti politici morti sub tortura, de foame, frig, sau din lipsa de ingrijire medicale.
Si in acest an, pe 14 septembrie, cca 400 de persoane s-au recules inaintea osemintelor ce ies la iveala la tot pasul din tarana Rapei robilor.
Dupa savarsirea in mausoleu a slujbei Sf. Liturghii de soborul de monahi care vietuiesc aici de cativa ani si carora li s-au adaugat Protopopul ortodox de Aiud, parintele Ioan Toganel, dar si preoti fosti detinuti politici, clericii au iesit in curtea mausoleului, unde asistenta a participat la slujba de pomenire a mortilor din temnita Aiudului. A vorbit frumos, subliniind semnificatia jertfei elitei neamului romanesc din zidurile Aiudului, parintele protopop Ioan Toganel. Au mai vorbit d-l Tudor Stanescu si parintele Gheorghe Bogdan, ambii fosti detinuti politici.
Dupa agapa oferita de organizatori in memoria celor pomeniti, asistenta a participat la un simpozion organizat in Sala de festivitati a Protopopiatului din Aiud, unde au sustinut comunicari atat fosti detinuti politici, cat si reprezentantii ai vietii culturale aiudene.

Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Hristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
– Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Hristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine. ” Formula AS
– Claudiu Tarziu

SFINTII Aiuduiul …. „Osuarul” Troparul, glasul 1:
Mãrturisitorii cei adevãrati ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spãimântat, ci cu putere de sus credinta si neamul românesc au pãzit. Pentru rugãciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre

Condacul 1:
Pe Mãrturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temnitã chinuri si batjocuri au rãbdat, ostasii cei adevãrati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si în ceruri se roagã pentru noi, cu dorire sã îi lãudãm zicând: Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!