SPRE TABOR – Preot Ilarion Felea vol. 1, 2, 3

Spre Tabor, de Parintele Ilarion Felea

Spre Tabor – preot Ilarion FELEA (vol. 1,2 si 3)

O mare isprava duhovniceasca au infaptuit Parintele Staret Justin Parvu si obstea sa din manastirea Petru Voda publicand opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor ramase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a carui viata pamanteasca s-a stins in temnita de la Aiud in 1961. Eram acolo, numele sau circula luminos printre detinuti, dar nu mi-a fost dat sa-l intalnesc in gigantica inchisoare de pe malul Muresului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am vazut decat accidental, cateva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregatirea, aparut la Editurile Crigarux si Manastirea Petru Voda, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curatirea, pentru care mi s-a cerut o predoslovie. Pregatirea si Curatirea sunt, de fapt, cele doua mari etape suitoare ale vietii si desavarsirii duhovnicesti, asa cum au fost ele puse in randuiala de catre marii lor traitori, potrivit Sfintelor Scripturi si propriilor experiente.

Autorul este un excelent cunoscator al textelor biblice, pe care le ordoneaza in functie de planul general al cartii, dar si al traditiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc. Eruditia patristica si splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar indemna pe cititor sa creada ca se afla in fata unui tratat de teologie academica, sobra, elaborata la rece si redactata cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Parintelui Staniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele in care autorul adopta un ton colocvial,viu, patetic, insufletit si insufletitor, ca si cum le-ar spune catorva prieteni sositi pe neasteptate la masa lui de lucru: Hai sa va spun ce-am scris astazi, alternand lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insotit de o masurata gesticulatie pastorala. De abia atunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin, de meditatii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcatuit dupa textul unor tahigrame, asa cum facea, la vremea lui, Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asocierea acestor doua nume nu e nici intamplatoare si nici exagerata, chiar daca pastrarea proportiilor se impune. Geniul unuia si talentul celuilalt pot sta alaturi si prin sfarsitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, dupa toate probabilitatile, si-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mintali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan era rasplatit cu aplauze in biserica, sunt absolut convins ca ascultatorii Parintelui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca, multumindu-se sa-l ovationeze printr-o lacrima a bucuriei duhovnicesti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor carti.

BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit

2 gânduri despre „SPRE TABOR – Preot Ilarion Felea vol. 1, 2, 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.