Omul poate sa fie mai bun daca vrea sa fie mai bun


Dupa ce a rostit Fericirile, dupa ce a vorbit ucenicilor despre implinirea legilor si a poruncilor lui Dumnezeu, despre milostenie si iubire, despre post si rugaciune, Iisus Hristos a incheiat zicand asa: ” Asadar toate cate voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor asemenea, aceasta este legea si proorocii” (Mt. 7:12).


Talcuind aceste cuvinte Sf Ioan Gura de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi intortocheate, de vorbe multe sau de o invatatura mestesugita, vointa ta sa fie lege. Vrei sa ti se faca binele? Fa-l si tu altuia. Vrei sa ai parte de mila? Ai si tu mila de aproapele. Vrei sa fii laudat? Lauda si tu pe altul. Vrei sa fii iubit? Iubeste. Vrei sa ai parte de intaietate? Fa loc intai altuia sa ajunga la ea. Tu sa fii judecator, tu sa fii legiuitor al vietii tale. Si iarasi: „Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face”(Tob.4:15). Prin legea aceasta din urma ne indeamna a ne feri de pacat; prin porunca cea de mai inainte, sa facem binele. Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Nu-ti place sa fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe altii. Nu-ti place sa fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si intr-un cuvant, in toate imprejurarile, daca tinem in minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de alta invatatura. Caci cunoasterea virtutii (Dumnezeu) a sadit-o in firea noastra, insa faptuirea si indreptarea a incredintat-o slobodei noastre vointe.”
Omul nu poate fi mai bun, iubiti crestini, daca nu vrea sa fie mai bun. Omul poate ajunge la statornicia in bine, poate ajunge mai bun, daca vrea sa fie mai bun.

Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curatirea, pp. 210-211



Preotul Ilarion V. Felea – mărturia parintelui Oprea Craciun , ucenic al parintelui Ilarion

Părintele Oprea Crăciun, prin mijlocirea căruia am publicat opera monumentală de Parintele  Ilarion: Spre Tabor (publicată de mănăstirea noastră în 4 volume), i-a fost ucenic devotat şi apologet al operei şi învăţăturilor sale. Redăm aici sincera şi preţioasa sa mărturisire: „Mă preocupă publicarea acestei opere a Părintelui Ilarion, ca o datorie sacră, încredinţată Părintelui Tudor Damian din Arad, împreună slujitor la Catedrala din Arad, după desfiinţarea Academiei Teologice, al cărei rector era, până în 1948, şi împreună vieţuitor şi mărturisitor… şi la «universitatea» din Aiud.

Părintele Tudor Damian, onorându-mă, mai ales după anul 1993, cu cinstea de a-i fi confident, mi-a mărturisit următoarele: «Slujind la rând, împreună la Catedrală, şi apreciindu-i talentul, cunoştinţele şi trăirea simţită la serviciile divine, l-am rugat să-şi rezerve tot timpul pentru scris, obligându-mă, împreună cu ceilalţi confraţi, între care şi Părintele Bogdan Petru, să-l înlocuim în săptămâna sa de serviciu… Şi a scris.
În 1958 am fost arestaţi. Ancheta se făcea acum altfel decât în 1948-49, când îţi scriai tu declaraţia, sub presiunea maltratării, ci, anchetatorul scria răspunsul la interogatoriul ce ţi-l făcea. Părintele Ilarion nu semna niciodată scrisul aceluia, dacă nu era fidel cu declaraţiile Părintelui, riscând orice presiune fizică. Acuza a fost următoarea: Ai ştiut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, şi totuşi ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică, antrenându-l într-un număr deosebit de mare; de ce ai făcut-o? Acesta a fost actul de acuzare.

Foto – Spre Tabor – coperta vol. III – Luminarea

În închisoare m-a rugat, ca, scăpând, la vremea ei (ştiind că va muri), să-i public manuscrisele»
Părintele Tudor, înainte de a trece la cele veşnice, ştiind că Ioan Felea (fiul) n-a reuşit să găsească înţelegere nici la Bucureşti, nici la Arad spre a le publica, m-a rugat să urmăresc desfăşurarea acestei preocupări, ştiind că Părintele Ilarion m-a acceptat să-i fiu fiu duhovnicesc, mai ales din mai 1956, când, venind de la Aiud, n-am mers acasă, în Bihor, până nu m-am spovedit într-o după-amiază întreagă şi a doua zi până la rugăciunea Tatăl nostru din timpul Sfintei Liturghii… Şi apoi până cu o săptămână înainte de a fi arestat în 1958.

Dea Domnul ca toţi cei ce vor gusta şi urma Spre Tabor, să antreneze tot neamul creştinesc la trăirea în Hristos şi la sfintele slujbe în sfânta Biserică, şi în viaţa lor şi a noastră de zi cu zi”.

material realizat de mănăstirea Paltin Petru Vodă

Cristina David

BUCURIA TABORULUI

La munţi, suflete, să ne ridicăm…
Viaţa unui om atâta preţueşte, cât a înţeles din Răstignirea şi învierea Mântuitorului Hristos. Căci până la Răstignire nu era mântuire. Până la Răstignire stăpânea păcatul strămoşesc cu toate urmările lui rele: pierderea harului si a sfinţeniei originare, întunecarea mintii,slăbirea voinţii, corupţia sentimentelor, ruperea legăturii şi depărtarea de Dumnezeu, experienţa răului,conştiinţa păcatului, durerea şi moartea.
Nici o religie,nici „legea” Iui Moise, nici jertfele sângeroase ale antichităţii nu puteau sfinţi pe om, fiindcă nici una nuputea şterge consecinţele păcatului strămoşesc cu careeste omul în necontenită luptă. De aceea, ca să seridice din cădere, el avea lipsă de mâna Mântuitorului,de mâna Iui Dumnezeu.
Fiecare om este un păcătos pierdut, care numai în Hristos se poate mântui. Căci numai
un nume este dat oamenilor, în care pot să se mântuiască (Fapte 4, 12),Ca să ne mântuim deci, trebue să urmăm pe Domnul Hristos în Răstignire şi înviere. Calea convertirii este calea Golgotei. In centrul lucrării de convertire stă Crucea, fără de care nu este mântuire.
Trebue să murim,ca să înviem. Botezul nu este o garanţie contra păcatului. Botezul este un har care ne face curaţi numai în clipa primirii lui. De aci încolo trebue creştem în Hristos.Să creştem în iubire, în pocăinţă, în iertare, în credinţă, în pace, în rugăciune, în smerenie, în sfinţenie, în curajmisionar şi în frăţie creştină. Aceste virtuţi, puteri şi lucrări duhovniceşti alcătuesc elementele adevărateiconvertiri. In ele trebue să sporim şi să creştem. Trăim în ele, trăim în Hristos. Creştem în ele, creştem în Hristos. Ele ne duc la concluzia, că orice om păcătos poate deveni un apostol al iubirii, ca şi Măria Magdalena, care mult a iubit păcatul, dar a putut să se birue pe sine şi să iubească şi mai mult pe Celce iartă şi mântuieşte de păcat.
parintele Ilarion V Felea – „Convertirea crestina” pg 202
Cristina David

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.

Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux

Cristina David

Un text inedit al Parintelui Ilarion V Felea – In memoriam Nichifor Crainic

Se împlinesc azi 73 de ani de la atentatul terorist bolșevic la cultura română din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte și închisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru șiRadu Gyr de către soția lui Silviu Brucan, A. Sidorovici.

In memoriam Nichifor Crainic publicăm azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale în haos ale României, cu referiri de strictă actualitate și azi, cum ar fi: “Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic.”

Recenzia de mai jos, pe care o publicăm online în premieră, a fost  (re)descoperită de cercetătorul Florin Duțu după 82 de ani de la publicare și reprodusă într-o nouă ediție a lucrării “Puncte cardinale în haos” de Nichifor Crainic, apărută la Editura Floare Albă de Colț.

Nichifor Crainic – Puncte Cardinale în Haos

de Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA

(n.21 mart.1903; d.18 sept.1961, temnița Aiudului),

în Revista Teologică, nr. 3-4, 1936, p. 136-137.

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit pe noi Românii, ca la marile răspântii și cotituri ale vieții istorice să ne trimită bărbați aleși și plini de har, care prin energia înțelepciunii lor să ne arate calea mântuirii. Credem că din rasa acestora face parte și maestrul Nichifor Crainic. Cine-i cunoaște scrierile poetice, încununate de premiul Academiei Române și activitatea publicistică, mai ales cea depusă în redacția Calendarului și a Gândirii, încununată și aceasta într-un fel sau într-altul de admiratorii și adversarii lor – își poate face o icoană clară despre valoarea personalității și a sufletului din care au izvorât. Cu noua Dsale lucrare intră în primele rânduri ale scriitorilor care au ceva de spus lângă patul durerilor în care se zămislește epoca cea nouă, renașterea României în duh și adevăr.

Punctele Cardinale sunt într-adevăr directivele unui văzător, care dau orientarea sigură și optimă în vălmășagul ideologiilor contemporane. Avem înainte o carte de eseuri, cum nu s-a publicat alta în literatura română. Problemele cele mai mari și mai grele ale vremii află în condeiul lui Nichifor Crainic instrumentul de expunere și de obiectivă lămurire. Tineretul și creștinismul, comunismul, ateismul și spiritualismul, cultura și civilizația, democrația și demofilia, creștinismul și naționalismul, străinismul, tradiția, rasa și religia, ortodoxia, latinitatea, credința, etnicul și esteticul, pacifismul – toate aceste pietre de care se poticnește timpul nostru sunt rând pe rând cioplite și modelate cu măiestrie de cugetarea artistului. Apoi îmbrăcate în haina operei de artă, în armonia cântecului ziditor de cetate sunt redate generației ce simte pe umerii ei povara gravei răspunderi a ceasului de față.

S-a spus cu drept cuvânt că epoca noastră este „epoca ideologiilor”. Dl. Nichifor Crainic prezintă gânditorilor români ideologia sănătoasă a creștinismului ortodox, activ și creator, atât de fericit concrescută în sufletul poporului cu naționalismul. Trecutul istoric, viața și cărțile celor mai aleși fii reprezentativi ai neamului, întreagă tradiția noastră culturală și zestrea morală a nației ne îndeamnă, ca după această ideologie să ne orientăm cârma sufletului și a statului în mersul lor spre culmile desăvârșirii.

Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixează în haosul cugetării moderne, sunt farurile care luminează mersul normal al României în drumul ei spre glorie și nemurire. Ele sunt catehismul generației tinere și au menirea de a deveni „crezul omului eroic”.

Alte națiuni au demult astfel de cărți ce formează pietrele de hotar dintre epoci și le asigură curgerea vieții istorice în alvia firească a destinului lor cultural. Noi încă am avut câteva scânteieri de acest fel, cum au fost Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sau Cântarea României. După războiul mondial am avut articolele fulgurante ale d-lui Octavian Goga, cuprinse în volumul Mustul care fierbe. Sunt dezbătute și luminate aici o serie întreagă de probleme și idei care frământă viața și fixează evoluția veacului nostru.

Punctele Cardinale designează un apogeu în scrierile de acest gen, la noi. Ele sunt asemănătoare cu cele ale d-lui Octavian Goga, cu deosebirea că dl. O. Goga scrie pentru masa publicului cititor, dl. N. Crainic pentru elite și în special pentru tineretul universitar. Unul scrie articole în fuga condeiului; celălalt, pe îndelete, eseuri. Dar și unul și altul pun cu curaj și cu toată sinceritatea degetul pe rănile țării și depun osteneli eroice pentru tămăduirea lor. Îndeosebi se ocupă ei cu străinismul sub toate formele sub care ni se prezintă și ne copleșește și au aceleași accente dureroase față de „înstrăinații neamului”, ca și Simeon Bărnuțiu în 1848, când a rostit profeticele cuvinte: „Fii nenorociți! Cine vă va apăra, dacă părinții voștri dau mâna cu străinii în contra voastră?!”

Apostolii satelor și ai orașelor, preoții, învățătorii și întreaga elită a intelectualității române are față de dl. Nichifor Crainic o sfântă datorie: să coboare ideologia Punctelor Cardinale în sufletul poporului. Moneda forte să o schimbe în bani mărunți de circulație zilnică. Să facem adică frumoasa gândire a maestrului Nichifor Crainic să trăiască viu și conștient în mulțimea poporului român. Căci e o adevărată tragedie în care se zbuciumă spiritualitatea românească și profeții ei. Poporul român în clipa de față nu-și cunoaște de-ajuns, nu-și înțelege și nu-și ascultă trimișii lui Dumnezeu [subl.ns]. Ba uneori se întâmplă că urmeză tocmai pe acei proroci mincinoși, demagogii, care știu minți mai strașnic. Profeții lui adevărați luptă vitejește cu munți de greutăți. Unii obosesc și cad sub povara lor. Dar împărțite pe umerii tuturor aceste greutăți s-ar purta și pe degetul cel mic. Să împărțim deci sarcinile, să muncim și să luptăm, ca prin doctrina creștinismului dinamic și a naționalismului sincer, clasic definită de maestrul Nichifor Crainic în Puncte Cardinale, să facem din haosul vremii cosmos – ordine morală și frumusețe divină pe fața transfigurată a României.

Sursa: MĂRTURISITORII 

Cristina David

Luminarea prin rugaciune (1)

„Cea mai veche scoala a omenirii e…rugaciunea. Cand inca nu erau dascali si abecedare, oamenii isi munceau mintea si isi mangaiau inima prin rugaciuni: invatau rugaciuni,cantau rugaciuni- se bucurau si se luminau prin rugaciuni. Scoala rugaciunii mai intai a imblanzit firea, a desteptat mintea si a intarit virtutea omului”.

Astfel isi incepe parintele Ilarion capitolul XII si ultimul al volumului III din lucrarea sa „Spre Tabor” (Luminarea). Acest capitol este evident dedicat importanteisi rolului  rugaciunii in viata crestinului.

„De cand exista omul, religia si mai ales Biserica, rugaciunea implineste un  foarte insemnat rol curatitor si sfintitor, luminator si indreptator.”

Parintele ne spune ca, „dupa cuprinsul lor, Biserica ne invata trei feluri de rugaciuni, intemeiate pe cele trei virtuti religioase ale  Evangheliei: rugaciuni de lauda intemeiate pe credinta; rugaciuni de cerere, intemeiate pe nadejde si rugaciuni de multumire intemeiate pe iubire – toate avand un rost si un folos luminator si mantuitor.”

Prin rugaciunea facuta din inima, cu atentie desavarsita, primim lumina si liniste în suflet, in minte şi in privire; primim putere, caldura, bucurie si viata duhovniceasca.
„Rugaciunea smereste inima in fata lui Dumnezeu, fereste de pacat, ajuta
sa ne innoim viata si sa crestem in virtuti si fapte bune. Rugaciunea alunga demonii
gandurilor rele, atrage mila si iertarea lui Dumnezeu, aprinde focul harului, incalzeste iubirea, intareste sufletul si ne ridica pe aripile evlaviei pana la cer.”
Parintele Ilarion V Felea – Spre Tabor vol III , Iluminarea, pp. 467,471
Cristina David