PREDICA ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN SECOLUL al XX-lea


Trebuie să menţionăm de la început constatarea că în predica secolului al XX-lea se
reflectă mai mult decât în secolele precedente realităţile culturale, sociale, economice şi
politice prin care a trecut poporul nostru. Este incontestabil faptul că toţi predicatorii
conştiincioşi şi-au structurat cuvântările în primul rând pentru împlinirea scopului
religios-moral, dar au avut în atenţie şi realităţile vieţii cotidiene. Sub acest aspect, după
opinia noastră, predica din secolul al XX-lea cunoaşte trei etape: de la început până la
instalarea comunismului (1945); perioada propriu-zisă a comunismului (1945–1989) şi
perioada 1990–2000, a recâştigării şi manifestării libertăţii de exprimare.

Mai întâi să-i nominalizăm pe cei ale căror predici le supunem atenţiei: a. Dintre
cei trecuţi în veşnicie: Irineu Mihălcescu (1874–1948), Iuliu Scriban (1878–1949), Ioan
Lupaş (1880–1967), Toma Chiricuţă (1887–1971), Grigore Comşa (1889-1935), Marin
Ionescu (1891–1965), Grigore Cristescu (1895–1961), Mihail Bulacu (1898–
1985),Dumitru Belu (1902–1980), Ilarion Felea (1903–1961), Simion Radu (1906–1995),
Sebastian Chilea (1906–1992?) Nicolae Petrescu (1908–1996), Vasile Coman (1912–
1992), Ioan Bunea (1906–1990), Ilie Cleopa (1912–1998), Ştefan Slevoacă (1912–1998),
Nicolae Steinhardt (1912–1989); b. Dintre cei în viaţă: Constantin Galeriu (n. 1918),
Gheorghe Liţiu (n. 1919), Anania Bartolomeu (n.1921), Antonie Plămădeală (n.1926),
Teofil Părăian (n. 1929), Veniamin Micle (n. 1939), Sebastian Şebu (n. 1941).
NOTA – in prezent cei mai multi parinti mentionati ca fiind in viata au plecat la Domnul

În prima perioadă s-au remarcat predicatori străluciţi, teologi de mare erudiţie,
personalităţi de înaltă conştiinţă sub aspect misionar şi patriotic.
Unii dintre ei prevăzând
pericolul comunismului-ateu au presărat în predicile lor îndemnuri la păstrarea conştiinţei
naţional-ortodoxe, fapt pentru care au avut mai apoi de suferit felurite prigoane, inclusiv
închisori în care, o parte dintre ei, şi-au dat obştescul sfârşit, cum a fost, de exemplu,
părintele Ilarion Felea, decedat într-o celulă din închisoarea Aiud, în anul 1961.

Majoritatea celor nominalizaţi sunt incluşi în bibliografia omiletică pusă la
dispoziţia studenţilor din anul IV de la Secţia Pastorală a Facultăţii de Teologie
Ortodoxă din Bucureşti,
fiind, totodată, menţionate şi studiile lor reprezentative, cărţile
de predici ş.a. „Lista” nu are, desigur, un caracter exclusivist, rămânând deschisă
oricăror completări ulterioare, mai ales în vederea alcătuirii unui studiu mai amplu
asupra secolului de care ne ocupăm.

ebooks.unibuc.ro/Teologie/omiletica/19.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.