Dumnezeiescul Har al Duhului Sfant

Dumnezeu ne-a mai dat o sansa, noua pacatosilor, din vita lui Adam tragandu-ne. Aceasta sansa a fost de fapt, un DAR.. Intruparea dumnezeirii in om , cu asemanare in toate cele in afara de PACAT. Domnul Iisus Hristos desi Om,  nu a avut pacatele omenesti pe care avea menirea din partea Tatalui  ca sa le arate oamenilor si sa ii vindece de ele. Domnul nostru Iisus, dupa raspandirea Cuvantului intre oameni , a plecat inapoi la Tatal lasand ca mostenire ucenicilor Lui Evanghelia, cu indemnul specific sa fie raspandita intre neamuri. Dar cum? Apostolii sai erau oameni obisnuiti, ce putere aveau ei in fata incercarilor vajmasului? Pana la  Inaltarea la ceruri a Domnului Hristos  Invatatorul lor, se bazasera in puterea Lui. Insa Hristos le-a promis la plecare un intaritor , care ii va sustine in toate cele ale raspandirii Cuvantului si ii va ajuta sa depaseasca greutatile. Ajutorul acesta nu era altul decat Duhul Sfant, parte integranta din Dumnezeirea cea fara de inceput, acela Care avea sa daruiasca Apostolilor Lui Iisus Harul Lui Dumnezeu , atotputernic si izbavitor.

 

DUMNEZEIESCUL HAR

Ca sa se mantuiasca din catusele pacatului si din robia mor­tii, omul crestin primeste de la Dumnezeu, – pe langa darurile firesti: minte, simtire, vointa, putere de munca, sanatate si daruri duhovnicesti.

Este stiut si recunoscut ca prin pacatul stramosesc mintea omu­lui s-a intunecat, incat nu mai poate vedea limpede adevarul; vointa lui a slabit, incat nu mai poate face totdeauna binele; dorintele si sentimentele lui s-au stricat, incat nu mai cauta totdeauna frumusetea cea curata si sfanta. Tot intre urmarile pacatului parintesc se numara si feluritele boli care ataca sanatatea omului, apoi, pierderea fericirii din rai, razvratirea firii impotriva omului si moartea.

Ca sa scape omul de aceste urmari ale neascultarii de Dumnezeu, a venit in lume si S-a intrupat Fiul Tatalui ceresc. El ne-a aratat ca­lea mantuirii: prin invataturile Evangheliei, prin patimile Rastigni­rii si prin minunea Invierii si Inaltarii la cer. Fiecare om in parte si omenirea intreaga se poate mantui urmand pe Mantuitorul in viata, moartea si Invierea Sa, adica mergand pe Calea aratata de El.

<< Eu sunt Calea, Adevarul si Viata , nimeni nu vine la Tatal, decat  prin Mine>>

Omul ajuta omului si prin aceasta cel slab capata putere. Cu atat mai mult ne ajuta Dumnezeu. Sfantul har este lumina, puterea, iu­birea, darul lui Dumnezeu in ajutorul omului crestin; o raza de lumina si de caldura a Duhului Sfant, care patrunde in inima omului, ca sa o trezeasca la viata cea noua, sa o lumineze, sa o sfinteasca si astfel sa o mantuiasca. Dupa ce din prigonitor al Bisericii, Saul devine Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos, el scrie Corintenilor:

<<Prin harul Lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt ; si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar.>>

Fara harul Lui Dumnezeu, Pavel a fost un om nefericit (Romani 7 : 24 ), un vrajmas al lui Hristos. Cu ajutorul sfantului har, Pavel devine un om nou, un Apostol si martir al Bisericii crestine. Sfantul har este darul, puterea lui Dumnezeu care altoieste in noi viata cea noua si sfanta. El face din om templul Duhului Sfant(1 Cor. 6:19),

Biserica crestina este asezamantul harului dumnezeiesc, religia puterii si a iubirii lui Dumnezeu. Cu nasterea lui Iisus Hristos incepe anul milei Domnului(Lc. 4:19), imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Sf. Har este o putere necunoscuta Vechiului Testament. Sf Apostol si Evanghelist Ioan scrie (In. 1:17).: << Legea prin Moise s-a dat, iar harul si Adevarul prin Iisus Hristos  au venit >> (Ioan 1: 17)

Asadar, Sfantul Har lucreaza in lume numai de la Iisus Hristos.

Izvorul Sfantului Har este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca

«toa­ta darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, coborandu-se de la Parintele luminilor» (Iac. 1:17).Tronul lui Dumnezeu e tronul harului (Evr.4:16); cuvintele Evangheliei sunt cuvintele harului (Lc. 4:22). Prin har dobandim bunurile cele vesnice: iubirea lui Dumnezeu (Rom. 5:5), puterea si intelepciunea (Lc. 21:15), rascumpararea si iertarea (Ef. 1:6-8), nadejde buna si mangaiere vesnica (2 Tes. 2:16), viata duhovniceasca (2 Petr. 1:3) si toate darurile duhovnicesti (1 Cor. 12): indreptarea (Rom: 3:24), innoirea si sfintirea (Rom. 15:15-16), mantuirea (FA. 15:11; Ef. 2:5-8), pacea sufleteasca (In. 14:27), slava (In. 17-22) si viata vesnica (In. 10:28).

Harul sfinteste sufletul si nimiceste pacatul, intocmai cum soa­rele nimiceste microbii (semintele) bolilor. Harul inlatura urmarile pacatului stramosesc: lumineaza mintea, ca sa cunoasca adevarul; intareste vointa, ca sa faca binele; curateste simtirile, ca sa doreasca numai ce e frumos si sfant. Harul imblanzeste pornirile pacatoase ale firii, reface in om chipul lui Dumnezeu, deschide usa raiului si inlatura puterea mortii.

Sfantul Har lucreaza in Biserica si se primeste prin credinta (Gal, 3:14), prin rugaciune (FA. 8:15), in Sfintele Taine. Fara Sf. Har, sufletul se ofileste ca o floare lipsita de lumina si caldura soarelui. Fara ajutorul Sfantului Har,nu putem intra in Imparatia Lui Dumnezeu. (In. 3:5).

Roadele harului sunt virtutile Evangheliei care impodobesc pe omul cel nou : iubirea, iertarea, smerenia, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, binefacerea, credinta, blandetea,cumpatarea. (Gal. 5:22). Iata ce este si ce fel de roade aduce in sufletul omului cres­tin sfantul si dumnezeiescul Har.

Crestinul bun stie si e incredintat ca pentru primirea Sfantului  Har ne rugam ori de cate ori zicem: Doamne , apara, mantuieste, miluieste si ne pazeste cu darul Tau, ca sa ne mantuim de tot necazul, mania, primejdia si nevoia.

sursa : Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)

postare si comentarii  Cristina David

Campania „Din temnite spre Sinaxare”

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini.

Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

NOTA  1- anii au trecut unul dupa altul, campania isi continua activitatea , au avut loc multe simpozioane si intruniri comemorative, au fost lucrate icoanele celor trei martiri marturisitori propusi initial pentru canonizare : Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), s-au petrecut lucruri impresionante la nivel de minuni , dar Sfantul Sinod inca nu a ajuns la o decizie in legatura cu propunerea facuta .

NOTA 2- Calendar cu părinţi ortodocşi care au pătimit în temniţele comuniste

December 20th, 2011

A apărut Calendarul pe anul 2012 al Mănăstirii Diaconeşti (Bacău). Cu Părinţi români care au pătimit în închisorile comuniste. Sînt pictaţi, fiecare la cîte o lună, Părinţii Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Ilie Lăcătuşu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu. Pe spatele fiecărei pagini este prezentată în rezumat viaţa fiecărui Părinte.

Ilarion Felea – Religia e oxigenul familiei

Ilarion Felea: Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare

Posted on 5 noiembrie 2008 by admin

Tineretul si Crestinismul. Repere duhovnicesti pentru tinerii zilelor noastre

Autor : Mladin, Nicolae, mitrop. dr.; Crainic, Nichifor, prof. dr.; Felea, Ilarion V., pr. prof. dr.; Vasilescu, Emilian, arhid. prof. dr.; Candea, Spiridon, pr. prof. dr.; Bunea, Ioan, pr. prof. dr.

Editura :: Mitropolia Olteniei = > Aici

În rândul al doilea, religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci şi familia este creaţia lui Dumnezeu. Şi după cum omul e dator să-şi cunoască şi să-şi adore Creatorul, tot aşa şi familia.

De când există istorie şi preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – şi la păgâni, nu numai la creştini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar şi numai atâta timp familia e celula societăţii sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinţei in Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradiţiilor şi al speranţelor sfinte.

Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevesteşte nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai şi a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorţurilor şi avorturilor, cuibul viciilor şi al blestemelor.

Religia este o datorie şi o trebuinţă pentru soţ, soţie şi pentru copii.

Soţului, pentru a-şi îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea şi fericirea casei; soţiei, pentru a-şi îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soţie credincioasă şi mamă bună; iar copiilor, pentru a învăţa să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute şi să osândească viciul, să facă binele şi să se ferească de rău.

„Toată educaţia bine făcută se reazemă pe religie” (Diderot). E prea bine ştiut că reforma unui învăţământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forţă, atât în educaţie cât şi în instrucţie.

Timpurile de criză ale învăţământului sunt timpuri de criză religioasă şi morală. Eliminarea religiei din şcoală are rezultate dezastruoase.

Cine n-are religie, n-are nici familie şi cine n-are familie, n-are nici patrie.

Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjeşte şi moare.

articolul preluat de pe Tainacasatoriei.wordpress

Imi permit sa adaug unul din comentariile la articol facut de o cititoare:

botan suster aida says:

2 martie 2011 la 22:07

acestia sunt modele pentru noi Dumnezeu sa- l odihneasca in pace si iubire pe parinele Ilarion Felea .Cate sute de ani vor mai trece sa se mai nasca unul ca el?

Duhul unirii si duhul dezbinarii – autor Parintele Ilarion Felea

Duhul unirii si duhul dezbinarii

Mareste imaginea.

Cand era la Cina cea de Taina si vedea inaintea ochilor Sai duhovnicesti drumul Crucii, Mantuitorul se roaga ca toti ucenicii si urmasii Sai „sa fie una”, sa formeze o singura Biserica.

Apostolii si cei dintai crestini, toti erau una, un suflet si o inima, formau o singura Biserica si astfel implineau testamentul Domnului. Desi se raspandeau prin toate partile si intemeiau mai multe comunitati crestine, in privinta credintei si a virtutilor, a dogmelor si a canoanelor, toti erau una: un trup si un Duh; un Domn, un Crez si o Biserica. De ce Iisus Hristos doreste si se roaga din toata inima, cu sudori de sange, ca toti crestinii sa fie una -o turma si un Pastor – ne-o spune tot El: „…ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis” (In 17, 21).

Daca toti crestinii traiesc infratiti si uniti in aceeasi Biserica, „lumea” vede in ei pe ucenicii si inchinatorii Mantuitorului. Daca crestinii traiesc dezbinati, impartiti in tabere si in „biserici” deosebite, atunci „lumea” cu dreptate se intreaba: Care este Biserica lui Hristos ? Daca sunt mai multe feluri de ucenici, mai multe feluri de invataturi si mai multe feluri de turme si de biserici, e limpede ca nu toate sunt de la Hristos.

Dezbinarea aduce sminteala; unirea aduce pace si dragoste. Dezbinarea e de la oameni; unirea si iubirea sunt de la Dumnezeu. Cine dezbina turma lui Hristos sau se desparte de Biserica Lui, lucreaza impotriva dorintei si a rugaciunii Mantuitorului ca „toti sa fie una”. In acelasi timp, cel ce dezbina Biserica Domnului e sminteala pentru „lume”, caci lumea isi pierde increderea in oamenii care se cearta si se dezbina.

De aceea Mantuitorul osandeste in cuvinte foarte aspre pe cei ce aduc in Biserica sminteala si dezbinarea: ” Vai de acela prin care vin smintelile ! Mai de folos i-arfi aceluia de i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici” (Lc. 17, 1-2). Cu alte cuvinte, e mai bine sa fie ucis cineva, decat sa duca la sminteala dezbinarii.

Desigur, Iisus Hristos nu vrea moartea nimanui, dar vrea sa ne deschidem ochii si sa intelegem cat de urata si de vinovata este fapta omului care aduce dezbinare si sminteala in sanul Bisericii crestine.

– „Indemnu-va pe voi, fratilor, – scrie Sf. Ap. Pavel – pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa graiti la fel si sa nu fie dezbinari in sanul vostru; ca sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere” (I Cor. 1, 10).

Marele apostol Pavel ne invata ca toti sa traim in aceeasi solidaritate, unire si iubire, ca si madularele trupului, care nu se cearta, nu se omoara unele pe altele. „Sunt multe madulare, insa un singur trup”. Asa l-a intocmit Dumnezeu, ca sa nu fie dezbinare in trup, ci sa se ingrijeasca madularele unul de altul: capul de trup, mainile de picioare, gura de stomac, ochii de urechi si asa mai departe. Nu poate trupul sa spuna ca nu are trebuinta de cap, nici picioarele de maini, nici urechile de ochi, nici stomacul de gura… Cand stomacul sufera, toate sufera; cand ochiul e orb, tot corpul e in intuneric; unde lipseste capul, vai de picioare. Cand un madular patimeste, toate madularele patimesc; cand este cinstit un madular, toate se bucura.

Nu este razboi intre maini si picioare, intre ochi si urechi, intre gura si stomac, ci armonie; toate sunt infratite si unite, in acelasi trup, dupa cum si noi toti, crestinii, ne-am botezat si suntem uniti in acelasi Duh. Si Apostolul incheie: – „Voi sunteti trupul lui Hristos, si madulare in parte” (I Cor. 12, 12-27).

Biserica e trupul lui Hristos (Efes. 1, 22-25; Col.1, 24) in intelesul ca toti crestinii formeaza un trup si un suflet. Toti suntem unii altora madulare (Efes. 4, 25); si avem un singur cap, care e Hristos.

Cine poate spune ca face parte din Biserica lui Iisus Hristos, daca se dezbina de corpul ei. „Oare s-a impartit Hristos ?” (I Cor. 1, 13).

Cei ce sunt ai lui Hristos, traiesc in Duhul unirii si al iubirii. Cei ce dezbina Biserica – trupul lui Hristos – traiesc in Duhul cel rau al urii, al maniei si al razvratirii, care stapaneste in „fiii neascultarii” (Efes.
2, 2; Col. 3, 6).

Drept aceea, „imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati si fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa domneasca in inimile voastre” (Col. 3, 14-15).

Parintele Ilarion Felea –  articol preluat de pe Crestin Ortodox

Ilarion Felea – Amintirile celor ce l-au cunoscut sunt de neuitat

Ilarion Felea – „Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, sunt de neuitat”

Mărturisitori – Pr. Ilarion Felea

Autor: Viorel Gheorghiță

Părintele profesor Dr. Ilarion V. Felea, rector al Academiei Teologice din Arad, condamnat la 28 oct. 1949, de către Tribunalul Militar Timişoara, la 1 an î.c, pentru omisiune de denunţ, condamnat a doua oară, în 14 martie, 1959, de către Tribunalul Militar din Cluj, la 20 ani m.s., pentru activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, trece la cele veşnice în data de 18 septembrie, 1951. Se pare, în urma unei ocluzii intestinale şi a refuzului de acordare a unei minime asistenţe medicale. Crimă premeditată. Nu i se putea trece cu vederea exemplaritatea. Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, în timpul detenţiei, sunt de neuitat. (Viorel Gheorghiță – Et ego. Sărata, Pitești, Gherla, Aiud)   „Prin apostolatul până la martiriu, adevăraţii creştini au biruit lumea răului şi au mărturisit pe Hristos. Din jertfa martirilor pentru credinţă s-au născut cele mai frumoase exemple de urmat.”

IIsus Hristos Invatatorul , in opera lui Ilarion V Felea – Nicolae Codrea

 

 

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea

Nicolae Codrea

Învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează neştirbită, asemeni unui manual de teologie, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.

Nicolae Codrea

Alte scrieri ale aceluiași autor

• Despre Dragoste – virtute teologică

Părintele Ilarion V. Felea profesor de dogmatică şi apologetică a rămas în istoriografia Bisericii noastre prin activitatea sa rodnică şi folositoare depusă în slujba Bisericii lui Hristos. Viaţa, învăţătura şi activitatea sa, fac ca acesta să rămână un exemplu de urmat pentru noi. Dacă ne aplecăm asupra operelor sale vom observa că acestea sunt de actualitate, chiar dacă Părintele a trăit într-o perioadă foarte dificilă pentru Biserica lui Hristos şi pentru poporul nostru. Din păcate a fost condamnat la 20 de ani munca silnică “pentru uneltire contra ordinii sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”^[1]. Poate că regimul comunist ne-a lipsit de acest mare teolog, dar nu a putut să ne lipsească de ceea ce a rămas în urma lui de opera sa atât de folositoare nouă astăzi.

Întâlnim în învăţătura Bisericii noastre „întreita slujire a Mântuitorului” sau „cele trei direcţii ale lucrării mântuitoare a lui Hristos”. De obicei aceste trei aspecte sunt numite: trei chemări, trei slujiri, trei dregătorii, trei misiuni, trei demnităţi^[2]. Acestea sunt: Iisus Hristos ca Învăţător-Profet, Iisus Hristos ca Arhiereu şi Iisus Hristos ca Împărat. Ne interesează în lucrarea de faţă prima chemare a lui Hristos ca Îvăţător-Profet, desigur este minunat cum aceste trei “slujiri” se completează reciproc în persoana Mântuitorului.

Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul suprem, întrucât El este unic şi învăţătura Lui este unică, El este identificat cu învăţătura Sa^[3]. Calitatea Sa de Prooroc ţine de Persoana Sa, spre deosebire de sensul de prooroc din Vechiul Testament, unde acestă calitate este legată accidental de o persoană sau alta^[4]. Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul prin Sine nu printr-un dar venit din altă parte. Este Învăţătorul prin excelenţă (In 3, 13) şi proorocul prin excelenţă, El a spus despre Sine”Eu sunt Lumina lumii” ( In 8,12: 14,16). El este Învăţătorul şi Proorocul culminant prin Însăşi Persoana Lui, pentru că nu e numai om, ci şi Dumnezeu şi ca atare are în El şi iradiază din El nu numai învăţătura adevărată despre Dumnezeu, ci şi despre omul adevărat, aşa cum este el realizat în Hristos şi cum trebuie să ajungă şi ceilalţi^[5].

Uimit de învăţăturile pe care le asculta şi de faptele minunate pe care le vedea poporul numeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos „Profet” ( Lc 7, 16) şi „Învăţător” (in 6:14), profet vestit de Moise (Deut 18, 15-18) de Apostoli dar şi adversarii îl numeau „Învăţător” (Mt 8,19:Mc 10,35), de atunci şi pentu totdeauna El a rămas Profetul adevărului şi Învăţătorul lumii, profetul tutoror profeţilor şi Învăţătorul tuturor învăţătorilor, învăţătura Sa este mai înainte de toate persoana Sa^[6]. Afirmaţiile Părintelui Ilarion V. Felea sunt întotdeauna exemplificate cu versete din Sfânta Scriptură, Părintele argumentează concret ce este învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, acesta ne explică: „învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. În ea se cuprind fericirile, virtuţile şi tainele vieţii sfinte şi nemuritoare. Învăţăturile despre Dumnezeu şi lume, despre îngeri şi oameni, despre păcate şi mântuire, despre virtuţile creştine”^[7].

Făcând o comparaţie cu alţi înţelepţi, profeţi, învăţători, cuvintele Mântuitorului sunt una cu persoana Sa, Iisus Hristos este întruparea învăţăturii Sale^[8], cu o autoritate divină El se declară Adevărul, Viaţa şi Lumina lumii (In 14,16;11,25;8,12). Părintele Ilarion V.Felea face o împărţire a învăţăturii Mântuitorului aşa cum aceasta ne apare în Evanghelie, astfel avem învăţături care cuprind o noua doctrină de credinţă, învăţături care cuprind un nou îndeptar de viaţă morală, şi învăţături care cuprind un nou cult religios ^[9]. Analizând fiecare dintre aceste învăţături, observăm de ce Iisus Hristos este Pedagogul, Învăţătorul suprem prin excelenţă. Învăţăturile care cuprind o noua doctrină religioasă, reprezintă o revelaţie, ultima şi suprema revelaţie, cuprind adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre om, adevărul despre existenţa şi puterea răului, adevărul despre necesitatea mântuirii şi mijloacele sfinţirii, şi adevărul despre misterele vieţii dincolo de mormânt^[10]. Hristos ne prezintă astfel învăţături despre Persoana proprie (In 4,25-26), ne prezintă învăţături despre Dumnezeu: “spirit viu, unic, creator şi iubitor( In 4,24), Dumnezeu este Iubire( In 3,16), Dumnezeu este Lumina(I In 1,5) „fiinţa cu existenţă personală şi Viată mai presus de fire. Acesta e Dumnezul creştinilor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Mt 28,19), Treimea cea de o fiinţă, care crează, mântuieşte, sfinţeşte lumea, apoi intervenind desigur şi providenţa divină^[11] (Mt 6, 25-32). Avem învăţături despre om, despre faptul că sunt înzestraţi cu suflet liber si nemuritor, despre faptul că toţi suntem fii lui Dumnezeu (Mt 23, 8; Lc 10, 27-37). Împreună cu învăţătura despre om, Hristos ne expune şi învăţătura despre existenţa răului, si puterea păcatului (In 8,34), desigur ne arată cât de important este Dumnezeu în viaţa noastră, şi dacă ne aplecăm asupra lui Dumnezeu El ne ajută întodeauna“ sub mâna lui Dumnezeu, suferinţa devine binecuvântare şi crucea izvor de sfinţire şi steag de biruinţă asupra morţii^[12]. Tot Părintele Ilarion V. Felea ne arată şi importanţa Lucrării lui Hristos, adică opera mântuirii, lucrarea de răscumparare şi de împărtăşire a harului divin şi de împăcare cu Dumnezeu „în El avem Taina Dumnezeului iubirii devenit om, ca să deschidă omului calea mântuirii şi mijloacele prin care se obţine sfinţirea”^[13].

Învăţăturile despre o viaţa morală sunt foarte bine exemplificate, Hristos ne învaţă prin exemplul personal virtuţile prin care se obţine desăvârşirea morală: iubirea, bunătatea, pacea, frăţia, smerenia, milostenia, răbdarea iertarea, sinceritatea, munca dezinteresată şi lepădarea de sine până la uitarea de sine şi jertfa pentru binele comun”^[14]. În şcoala şi Evanghelia Mântuitorului se învaţă iubirea necunoscută oamenilor înainte de El: iubirea iertătoare, iubirea îndurătoare, iubirea pătimitoare, iubirea vrăşmaşilor, iubirea divină, iubirea creştină^[15].

Totodată Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”^[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină^[17] (Mt 7, 28). Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte^[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu^[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”^[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”^[21].

Citind opera Părintelui Ilarion V. Felea descoperim aceeaşi învăţătura de credinţă despre Iisus Hristos şi „întreita slujire” a Acestuia. Desigur, foarte important este discursul Părintelui şi expunerea acestuia cu privire la învăţăturile Bisericii; observăm că acesta se modifică în funcţie de auditor. Dacă în lucrarea „Duhul Adevărului” Părintele prezintă foarte simplu, pe înţelesul tuturor, documentat pe Sfânta Scriptură învăţăturile Bisericii noastre, în lucrarea „Religia Iubirii”avem un autor mult mai complex, mai fin, mai matur. Dealtfel chiar autorul ne mărturiseşte în prologul cărţii „Religia Iubirii”: „Religia Iubirii” întregeşte „Duhul Adevărului”. Unele subiecte se cuprind în amândouă lucrările, cu deosebire că în „Duhul Adevărului” documentarea lor se întemeiază pe Sfânta Scriptură, aşa după cum se obisnuieşte în expunerea doctrinei dogmatice şi morale. În „Religia Iubirii” precumpăneşte logica inimii, întemeiată pe ştiinţă, conştiinţă şi filosofie, aşa după cum se obişnuieşte într-o expunere apologetică”^[22]. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este importantă pentru noi în ziua de azi, putem fără nici o problemă să-l considerăm unul dintre teologii de seamă ai Bisericii noastre. Trebuie menţionat încă o dată faptul că lucrările Părintelui sunt actuale si astăzi şi nu trebuie deloc ignorat contextul în care Părintele Ilarion V. Felea şi-a desfăşurat activitatea. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este foarte bine structurată, citind cu atenţie observăm, că autorul este foarte bine organizat, clar, concis, explicit, argumentează fiecare afirmaţie, fie cu versete din Sfânta Scriptură, fie prin tradiţia Bisericii noastre. Practic, putem considera că învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează ca un manual de teologie neştirbită învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.

Parohia Sega 1 din Arad, prin Asociatia BUNA VESTIRE slujba de parastas pentru pomenirea de 50 de ani a Parintelui Ilarion Felea

Doamne ajuta ! in data de 18.09.2011 la parohia Sega I  s-a oficiat un parastas in pentru pr.Ilarion Felea,la 50 de ani de la trecerea la cele vesnice. 

semnat Vasilica Manea

Acesta este cuprinsul mesajului primit de mine via e-mail din partea unui membru al Asociatiei Buna Vestire fondata de Parohia Sega I din Arad , ctitorie a Parintelui Ilarion Felea.

Sunt crestini  devotati  parintelui,  dupa  atatia  ani  care au trecut de la plecarea lui dintre noi catre viata  cea fara de sfarsit! Dumnezeu sa-l odihneasca in lumea dreptilor si fie ca parastasul ridicat de dansii sa fie bine primit.

Le multumim mult pe aceasta cale pentru devotamentul lor si spiritul crestin cu care mentin vie memoria celui care a fost preotul martir Ilarion Felea, stalucit predicator, teolog  de inalta clasa , erudit profesor dar intai de toate, un credincios urmas al Lui Hristos,  care nu s-a lepadat de El nici in momentele cele mai grele , in ciuda amenintarilor si torturilor la care a fost supus.

Doamne ajuta si ne miluieste!

Cristina David

Despre nadejde cu Parintele Ilarion Felea

Despre nădejde cu părintele Ilarion V. Felea

Ziua de 18 septembrie 1961 va rămâne o zi de referinţă pentru Academia Teologică arădeană şi Biserica Ortodoxă Română, întrucât cea dintâi pierdea conducătorul, un erudit teolog,un om duhovnicesc şi un mărturisitor al lui Hristos în vremuri de răstrişte, iar cea de-a doua dobândea un rugător în cer pentru întărirea ei în acele vremuri.

Mărturisirea părintelui Ilarion Felea în temniţa Aiudului a fost una puternică şi de nezdruncinat pentru că „nădejdea lui era plină de nemurire. ”(Înţelpciunea lui Solomon 3, 4) El vedea dincolo de suferinţe, el nu privea la chinurile vremelnice ci la bunătăţile veşnice. Ceea ce dă nădejdea este credinţa. Mântuitorul spune: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.”(Mc. 8, 34-35) Aceste cuvinte umplu de nădejde sufletul omului dacă el sunt primite cu credinţă.

„Izvorul şi temelia nădejdii este credinţa”. O credinţă vie, lucrătoare şi puternică naşte o nădejde de neclintit şi o iubire jertfelnică. Nădejdea este încrederea în ajutorul şi purtarea de grijă în viitor; dar ea sparge tiparele acestei lumi, nădejdea trece dincolo de pragul morţii. Datorită ei adormim întru nădejdea învierii şi a vieţii celei fără de sfârşit.

Nădejedea creştină este dorirea şi aşteptarea cu răbdare şi încredere a împlinirii făgăduinţelor pe care Dumnezeu le-a făcut credincioşilor; e puterea prin care ne dezlipim de lucrurile trecătoare şi renunţăm la lume, ca să dorim să căutăm şi să aşteptăm cu bucurie plinătatea vieţii şi a fericirii veşnice, în unire cu Dumnezeu.

Părintele Ilarion Felea aduce o comparaţie cu înţelesuri din tradiţia populară românească: „Florile, cu care se împodobesc casele şi bisericile, îşi au graiul şi tâlcul lor. Mărgăritarele şi crinii albi sunt florile sfinţeniei şi ale nevinovăţiei; busuiocul verde e floarea crucii; trandafirul roşu e floarea iubirii; florile albastre ca cerul, reprezintă credinţa; florile negre închipuie durerea, moartea. sânzienele galbene sunt culoarea speranţei….poporul român aşează de ziua naşterii Sf. Ioan Botezătorul cununi de sânziene plin de speranţă la case şi la holde. De ce oare? Pentru că Ioan e ultima speranţă, ultimul profet; el încununează speranţele în venirea Mesiei.”
Iar dacă Mântuitorul a venit, cei ce au venit la el cu nădejde că vor fi ajutaţi, nu au plecat nemângâiaţi. El vindecă pe sluga sutaşului, pe slăbănogul din Capernaum, pe femeia cu scurgere de sânge, orbilor le dă vedere. Şi mai mult, pe toţi cei ce se apropie de El cu credinţă şi cu nădejde, îi asigură că le împlineşte toate cererile (In. 5,28).

Această nădejde dăinuie şi în Biserică. Sfinţii mucenici aveau nădejdea că dincolo de chinuri este dulcele lor Mântuitor, că dincolo de suferinţe este locul unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, ci lumină, bucurie şi iubire, în comuniunea cu Dumnezeu. Mucenicii şi toţi sfinţii au primit cununa măririi cereşti,întăriţi şi încredinţaţi că „nădejdea nu ruşinează.”(Rom. 5,5) Nădejdea ne îndreaptă paşii la lucru şi la Biserică; nădejdea însufleţeste rugăciunile noastre cu deplină încredinţare că Dumnezeu, dacă le află bune, le împlineşte. „Uitaţi-vă la neamurile cele din început şi vedeţi cine a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat?”(Sirah 2,10)

Creştinul adevărat spune cu psalmistul  „Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.” (Ps. 19, 8).  Nici de avuţii, nici de alte lucruri moarte şi deşarte nu trebuie să ne legăm speranţele, nici chiar de oameni. Porunca Evangheliei este să iubim şi să ajutăm pe tot omul, dar nădejdea să ne-o punem numai în Dumnezeu. Spune Sf. Maxim Mărturisitorul: „Să iubim pe tot omul din suflet, dar să punem nădejdea numai în Dumnezeu şi Lui să-I slujim din toată puterea. Câtă vreme ne susţine El, umblă în jurul nostru toţi prietenii şi duşmanii noştri nu au nici o putere împotriva noastră.”

Din nădejde încolţesc şi cresc florile altor virtuţi precum: blândeţea, smerenia, răbdarea în suferinţe, perseverenţa, seninătatea, liniştea, mângâierea sufletului.
Cred… şi aştept… mărturisim în Crez, ceea ce înseamnă cred şi nădăjduiesc. Cred în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi aştept împlinirea făgăduinţelor divine. Cred în Evanghelie, în adevărurile ei mântuitoare, aştept mântuirea. Cred în virtute, nădăjduiesc în răsplata ei. Cred în bine, în lumină, în libertatea, în fericire, nădăjduiesc în biruinţa lor. Cred în viaţa, aştept fericirea pe pământ şi în cer. Cred în Dumnezeu, nădăjduiesc în veşnicie.

Această nădejde a avut-o şi părintele Ilarion Felea, de la a cărui mutare la viaţa cea fără de sfârşit se împlinesc iată 50 de ani. Această nădejde se cuvine să o cerem de la Dumnezeu, o nădejde de mai bine, o nădejde de lumină, o nădejde de bucurie, o nădejde de mântuire…
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămntul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!

articol de Sorin IIota – Ortodox Blog

Cum se nasc eresurile? – parintele Ilarion Felea

Părintele Ilarion Felea: Cum se nasc eresurile?             

Ca toate pacatele, eresurile se zamislesc mai intai in inima, pentru ca din inima ies “gandurile rele” (Mc. 7,18-23). Gandurile rele spurca inima, si dintr-o inima spurcata ies cuvinte si invataturi gresite.

La prihana inimii se adauga trufia mintii. Ereticii sunt oameni care se incred in puterea mintii lor, isi inchipuie ca numai ei cunosc adevarul. Se cred intelepti si astfel se trufesc. Trufia insa, in loc sa aduca limpezire, aduce intunecarea mintii. In fata mintii lor de “apostoli mincinosi, lucratori vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos…, satana se preface in inger de lumina” (II Cor. 11,13-14), vine cu Biblia in mana si incepe a-i ispiti, cum a ispitit si pe Mantuitorul in pustie (Lc. 4, 1-12). Cand le sopteste pe ascuns, cand le striga in gura mare: nu va mai faceti sfanta cruce, nu va mai botezati copiii, nu mai respectati traditia Bisericii, tineti sambata in locul Duminicii, lepadati-va de sfinti si de icoane, nu va mai rugati in limba parintilor vostri, ci graiti si bolborositi in limbi nemaiauzite, lasati sa va conduca “numai Biblia”… Cu astfel de cuvinte amagitoare, “tatal minciunii” (In 8, 44) insala si pierde multe suflete slabe de inger.

Trufia mintii si slabirea credintei la eretici se arata in neascultarea fata de Biserica. Ereticul incepe sa mearga pe o cale gresita, din clipa in care se desparte de crezul si de canoanele Bisericii. El cauta o credinta “noua”, o cale “noua”, care tocmai prin noutatea ei este gresita. Biserica este una, sfanta, soborniceasca si apostolica. A doua, a treia, a zecea sau a suta “biserica” nu poate sa mai fie a lui Hristos, caci “nimeni nu mai poate sa puna alta temelie, afara de cea pusa” (I Cor. 3,11). Prin faptul ca ereticii nu mai asculta de Biserica, ei raman straini de invataturile si binecuvantarile ei, ca niste pagani si vamesi (Mt. 18, 17).

Despartiti de Biserica, ereticii iau “chip de apostoli ai lui Hristos”, cum “insusi satana se pre-face in inger al luminii” (II Cor. 11,13-14). Cu Biblia in mana, luata de la Biserica, ei cauta sa-si indreptateasca eresurile lor. Ei stiu ca Sfanta Scriptura intre triate cartile din lume este cea mai raspandita si se bucura de cea mai mare autoritate. Dar greseala lor se vadeste si aici in ratacirile lor. Toti ereticii isi intemeiaza eresurile pe Sfanta Scriptura, care-i osandeste si-i mustra, fara crutare, tocmai pentru ca o talmacesc in tot felul, de capul lor.

Biserica Ortodoxa ii invata pe fiii ei ca fiecare crestin poate si e bine sa citeasca Sfanta Scriptura, dar nu si sa o talcuiasca, tocmai pentru nenumaratele eresuri care s-au nascut din talcuirea ei gresita.

“Mai inainte de toate, trebuie sa stiti – scrie, Sfantul Apostol Petru – ca nici o proorocie (invatatura) a Scripturit nu se talcuieste dupa bunul plac al fiecaruia“… (II Pt. 1,20). Din “bunul plac al fiecaruia” s-au nascut toate eresurile. De aceea talcuirea dreapta a Bibliei o face numai Biserica si de aceea la talcuirea Bibliei trebuie sa ascultam de Biserica, sub indrumarea Parintilor, ierarhilor, slujitorilor si soboarelor ei.

Una dintre pricinile care dau nastere la eresuri este incercarea de a talmaci invataturile cele mai grele si tainele cele mai adanci despre care ne vorbeste Sfanta Scriptura. Apostolul Petru scrie ca in epistolele Apostolului Pavel “sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzanie” (II Pt. 3, 15-16). Ereticii se leaga tocmai de aceste locuri greu de inteles, incercand sa le dezlege intelesul. Se leaga de Apocalipsa, de cartile profetilor si de Sfintele Taine ale Bisericii, care prin insasi numirea lor ne arata ca adevarurile lor sunt ascunse cu sapte peceti si care tocmai de aceea se primesc prin credinta, pentru ca nu avem pentru ele alta cale de primire si de intelegere.

Iata, asadar, cum se nasc eresurile. Ele izvorasc din gandurile cele rele ale inimii, din trufia mintii, din slabirea credintei, din incercarea de a talmaci locurile cele mai grele din Sfanta Scriptura si din neascultarea fata de Biserica.

Odata razvratiti si cazuti in eresuri, ereticii isi iau titlul de “apostoli”, “evanghelisti”, “misionari”, “predicatori”, si altele asemenea acestora. Dumnezeu ii descopera ca merg pe cai gresite, caci, desi toti se lauda ca se tin numai de Biblie, poarta alte si alte numiri, merg pe alt drum, intemeiaza alte si alte adunari, propaga alte si alte invataturi. De multe ori unul si acelasi predicator a trecut prin toate sectele si, in cele din urma, sau se intoarce pocait la Biserica, sau se pierde din rea credinta.

Dumnezeu ii descopera si in alt fel. Niciun eretic nu lucreaza cum lucrau Sfintii Apostoli si urmasii lor. Apostolii predicau Evanghelia Domnului prin temple si sinagogi, pe fata, limpede si cu credinta puternica pana la moarte. Apostolul Pavel, dupa 14 ani de la intoarcerea sa la Hristos, s-a dus la Apostolii cei mai cu vaza din Ierusalim, ca sa-si arate si sa-si lamureasca Evanghelia pe care o propovaduia, sa se puna de acord cu ei, ca nu cumva – zice el – prin invataturi gresite, “sa alerg sau sa fi alergat in zadar” (Gal. 2,1-2). Ereticii nostri lucreaza tocmai pe dos, pe ascuns si la intuneric, pe la margini de sate si orase. Nu apare nici unul intr-o sfanta biserica, nu se duc la nici un episcop sau preot sa spuna: iata ce cred si ce invat eu… Nici unul nu face asa, ci – intocmai cum a spus Mantuitorul – toti sar pe aiurea, peste gard, in staulul oilor Bisericii, ca sa fure si sa junghie si sa piarda“, si de aceea, pe cea mai buna dreptate, Iisus Hristos ii numeste furi si talhari (In 10, 1,10); furi – adica hoti de cele sfinte ( iau Biblia din Biserica si o rastalmacesc); talhari, adica ucigasi ai credintei celei adevarate in sufletele celor slabi, de inger. Apostolul Pavel le zice “lupi rai” (Fapte 20,29), adica fiare salbatice, de care orice om se fereste, cu groaza, desi lor le place sa se numeasca, fatarnic si fals, “copiii lui Dumnezeu“, adica tocmai ceea ce nu sunt.

Parintele Ilarion Felea

/crestinortodox.ro/

Parintele Ilarion V Felea comemorat la Valea Bradului

Părintele Ilarion V. Felea comemorat la Valea Bradului, jud. Hunedoara

Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat sâmbătă, 10 septembrie, în satul Valea Bradului, jud. Hunedoara, unde a oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, slujba de pomenire a părintelui Ilarion V. Felea. Cu această ocazie, a fost evocată personalitatea preotului profesor Ilarion Virgil Felea, născut la 21 martie 1903 în satul Valea Bradului din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot şi unde, între anii 1927-1930, el însuşi a slujit ca şi preot.

Preasfinţitul Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos ca imagine a sacrificiului întruchipat exemplar de părintele Felea, după cum ne informează episcopiadevei.ro. În cele trei decenii de vrednică slujire a Bisericii, preotul-martir a izbutit să lase în urmă o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină.

În data de 25 septembrie 1958, preotul profesor Ilarion V. Felea a fost ridicat de la Catedrala Arad-Centru, condamnat, la data de 14 martie 1959, la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică şi 20 de ani de temniţă grea. Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.