„Pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul”

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…”

PS. Sebastian Paşcanu,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

7. „19 martie” 2010 – minunea se repetă…

Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Totodată a fost lansată cartea Biserica şi duşmanii ei, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s‑a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii. (…)

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, drept mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul Din temniţe spre Sinaxare.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.

Alexandra Corbu – fragment din cartea „Marturisitorii”

Sub forma de concluzie si ca prezicere totodata am gasit potrivit sa anexez urmatorul text extras din aceeasi carte „Marturisitorii”

Acum, când Sfântul Ioan Maximovici este cinstit ca sfânt în întreaga lume, şi moaştele sale întregi şi binemirositoare sunt făcătoare de minuni, este greu să ne imaginăm câtă luptă a dus părintele Serafim Rose pentru canonizarea povăţuitorului său, Sfântul Ioan. E bine însă ca toţi cei care îşi doresc să sprijine într-un fel sau altul canonizarea unui sfânt să se aştepte la ispite. Nu există cunună fără luptă, fără nevoinţă, fără jertfă…

Au fost mulţi care s-au opus canonizării Sfântului Ioan Maximovici. Tot aşa, astăzi există anumiţi urmaşi ideologici ai torţionarilor din secolul XX, care se opun canonizărilor noilor mucenici. Dar, mai devreme sau mai târziu, uneltirile lor se vor spulbera. Să luăm aminte la cuvântul profetic al părintelui Gheorghe Calciu Dumi­treasa: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui!”[204]