Impacarea omului cu Dumnezeu

Fericitul Augustin intreaba si raspunde: Doresti sa te ridici? Incepe prin a te cobori. Visezi sa zidesti o casa care sa se ridice pana la cer? Aseaz-i intai temelia pe smerenie. Si cu cat mai mult trebuie sa se ridice zidirea, cu atat mai adanci trebuie sa-i fie temeliile.(Fericitul Augustin)

Nimic trainic nu se poate cladi nici pe minciuna, nici pe mandrie(…) A face lucrurile, chiar si cele bune, cu mandrie, e ceva dracesc. Munca si viata evlavioasa, trairea dupa Evanghelie, cresterea in harul si i cunostinta Domnului cere de la noi sinceritate, adevar, smerenie fata de Dumnezeu, fata de aproapele, superior sau inferior, si fata de noi insine; pretind smerenia mintii si a inimii; smerenie in gandire, in privire, in vorbire, in gesturi, in imbracaminte, in mancare si in toate faptele.

Parintele Ilarion V. Felea – Spre Tabor vol.III Luminarea, Editura Crigarux, Piatra Neamt p.132-133

postare – Cristina David

Inaltarea smereste, smerenia inalta

Cat nu se calca in picioare oamenii, ca sa se ridice unii peste altii; unii mai sus decat ceilalti…Este crima omorul, dar cate crime nu fac oamenii ca sa ocupe locurile din fruntea meselor cu bunatatile vietii…

Capela Facultatii de Teologie Ortodoxa „Ilarion V Felea” Arad

Iisus Hristos a osandit trufia si toate relele care izvorasc din ea: marirea desarta, fala, ingamfarea, mandria. Dorul de marire va aduce omului numai rusine, cum a adus celor din parabola, dar si alte rele : pe unii ii ispiteste sa minteasca, sa vicleneasca si sa insele; pe altii ii face sa ponegreasca, sa faca nedreptati si sa loveasca; pe altii ii face sa se supere grozav cand nu li se da cinste mai multa decat merita, si de aici urmeaza dusmaniile, ura si alte pacate. Toate aceste rele cad, atunci cand oamenii sunt impodoiti cu virtutea smereniei.

Mantuitorul a laudat smerenia pentru ca e placuta si in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu. Smerenia e virtute crestina, semn de sinceritate; mandria o dovada de falsitate. Omul smerit e sincer; omul mandru e fals, vrea sa-si arate virtuti pe care nu le are.

Intr-un sat din Ardeal era un administrator de mosie imbogatit pe spinarea altora,laudaros, increzut si tare ingamfat. Auzind el din gura oamenilor proverbul ca „Dumnezeu nu lasa plopii sa creasca pana la cer”, cand se afla intr-o societate, a grait plin de mandrie: „Voi ziceti ca Dumnezeu nu lasa pomii sa creasca pana la cer si iata, eu totusi m-am ridicat”.  A doua zi trecand cu trasura peste un deal, la coborare caii s-au speriat si administratorul a cazut sub rotile trasurii, care-i trecura peste gura si-l strivira. Oamenii din partile acelea, cand isi aduc aminte de patania si mandria administratorului nenorocit, isi fac cruce si zic: „Doamne, nu ne ispiti”.

Sa nu ne lasam ispititi de pacatul ingamfarii, ci sa luam pilda dela Mantuitorul, care a fost „bland si smerit cu inima” (Matei, 11, 28).

– „Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri si  cel ce se smereste se va inalta”…

Il. V. F. – fragment din articolul aparut in „Calea Mantuirii” Foaie religioasa pentru popor nr. 32 , august 1946

Cristina David