Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea. „

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.“

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Preot Ilarion V. Felea: Despre importanța ecteniei catehumenilor

De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catatehumenilor din Liturghiere

Cine sunt catehumenii? La începutul Bisericii și de atunci până astăzi, toți păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez erau datori să învețe mai întâi catehismul, să cunoască învățăturile de temelie ale Evangheliei și ale Bisericii. De la data când începeau să învețe adevărurile și să cunoască tainele religiei creștine și până în clipa Botezului, toți catehumenii sau chemații la Sf. Botez, spre deosebire de credincioșii care erau membri botezați ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învățăturile religiei și să se roage împreună cu credincioșii Bisericii, să meargă la Biserică și să asculte rugăciunile, cântările și citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei. Din îndemnul apostolesc și din îndatorirea frățească de a ne ruga unii pentru alții (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obștească așezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugați-vă cei chemați Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioși, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioși, pentru cei chemați să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i învețe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptății, să-i unească pe dânșii cu Biserica și să-i mântuiască prin harul Său. Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor și-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemați, capetele voastre Domnului să le plecați” și în timp ce credincioșii cu strana răspund lung: „Ție Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia nașterii de a doua, adică de veșmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica și cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca și aceștia -adică cei chemați, catehumenii- împreună cu noi să mărească prea cinstitul și de mare cuviință” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiți să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câți sunteți chemați, ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați”, se subînțelege – să nu rămână în Biserică.
Împreună cu catehumenii erau obligați să iasă din Biserică și toți cei ce se făcuseră vinovați de păcate grele, pentru care trebuiau să se pocăiască. Aceștia erau împărțiți în patru grupe și anume: plângătorii, care tot timpul ascultau până aici Sf. Liturghie plângând în afară de biserică și rugând pe cei ce intrau în biserică să se roage pentru iertarea lor, îngenunchetorii, care tot timpul ascultau sf. slujbă în genunchi; ascultătorii, care aveau dreptul să asculte Sf. Liturghie, dar numai până la predică și împreună șezătorii care puteau aduce daruri la Sf. Biserică și nu se puteau împărtăși.
O astfel de canonire astăzi nu se mai face. La trebuință însă, Biserica va putea înnoi oricând astfel de măsuri disciplinare, menite să aducă sănătatea în membrele ei bolnave. Astfel la invitarea: „Cei chemați, ieșiți…”, catehumenii și penitenții trebuiau să părăsească Biserica. Din timpul apostolilor și până astăzi, la Sf. Liturghie nu pot lua parte decât credincioșii botezați. Necredincioșii și nebotezații nu pot lua parte la Sf. Liturghie, fără să o profaneze, fără să o necinstească prin necredința și neștiința lor. Cum ar și putea lua parte cu credincioșii la sf. slujbă, cei ce nu cunosc nimic din Sf. Jertfă, din Sf. Cină, din Sf. Taine!…
Astăzi, când mai ales prin părțile noastre nu sunt decât rareori și puțini catehumeni, s-ar părea că ectenia aceasta pentru catehumeni, n-ar mai avea rost în cuprinsul Sf. Liturghii. Ea totuși rămâne pentru noi credincioșii un strigăt de chemare la cercetarea conștiinței. Invitarea: „Cei chemați ieșiți..” trebuie să răscolească până în adâncuri sufletele noastre și să ne întrebe: dacă voi cei botezați, sunteți vrednici să stați înaintea lui Dumnezeu la aducerea sfintei jertfe?… Ați păstrat curată haina sfântului Botez și credința mărturisită în Crez? Ești curat cu gândurile și cu inima, sau ești pângărit, creștine?
Virtuțile Sfintei Evanghelii fac podoaba sufletului tău, creștine, sau sunt străine de tine? Ai ținut sau ai călcat poruncile Bibliei și ale Bisericii? Faptele îndurării trupești ți-au adunat ceva „parte” și „comoară” în cer sau ești sărac de ele ca și bogații cei nebuni și nemilostivi? Dacă patimile tale sunt legate și stăpânite sau au făcut din tine un fiu pierdut și nefericit? Dat-ai semne destule de pocăință, de smerenie și de îndreptare ca să poți sta în fața îngerilor, să te poți împărtăși pregătit, în vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului și să poți da răspuns bun la judecata conștiinței, la judecata oamenilor, la judecata istoriei și la judecata lui Dumnezeu? Sau la invitarea: „cei chemați ieșiți…”, ar trebui să te cobori și tu și să ne coborâm și noi toți ca niște nevrednici în rândul catehumenilor și a penitenților, să ne smerim inimile și obrazele, înnoind în noi cu toată hotărârea voința de îndreptare?…
Nimeni din cei nevrednici de a mânca din masa cea dumnezeiască, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nimeni din cei ce nu pot să primească Sângele cel ceresc, vărsat pentru iertarea păcatelor, nimeni din cei ce nu sunt vrednici de jertfa cea vie, nimeni din cei ce nu cunosc tainele credinței, nimeni din cei ce au buze întinate, să nu îndrăznească a sta de față. Masa întinsă aici este Dumnezeiască, la ea servesc îngerii și Însuși Împăratul stă de față!…
„De aceea: ai mânie asupra unui dușman, arunc-o ca să primești de la Dumnezeu masă, lecuirea rănilor inimii tale”. Chemarea la ieșirea catehumenilor și a penitenților pedepsiți, precum și la cercetarea conștiinței credincioșilor, mai poate avea încă un înțeles și anume să se știe că de aici înainte, la Sf. Liturghie nu mai pot lua parte decât creștinii dreptcredincioși. Păgânii și orice oameni de altă religie nu mai pot lua parte la Liturghia credincioșilor și mărturisirea crezului, taina prefacerii și împărtășirea credincioșilor sunt lucruri de cult care pretind o credință lămurită pe care ei nu o au și astfel poate da naștere la sminteală.

Din cele învățate până aici, am putut înțelege că partea întâi a Sf. Liturghii, proscomidia, se desfășoară sub un văl de taină și închipuiește peștera smerită în care se naște Mântuitorul, iar părticelele de pe Sf. Disc închipuiesc Biserica, având în centru pe Iisus Hristos – Capul și Mântuitorul ei, la dreapta pe Maica Preasfântă, la stânga cetele îngerilor și ale sfinților, iar înainte și la picioare toți viii și morții dreptcredincioși.
Partea a doua a Sf. Liturghii, de la tragerea sau ridicarea perdelei și de la binecuvântare până la plecarea catehumenilor se desfășoară în plină lumină, cu rostul să ne înfățișeze arătarea în lume a Mântuitorului și predica învățăturilor Lui (caracter didactic). De aceea să luăm aminte. În fața Mântuitorului și a Evangheliei Lui, toți trebuie să ne cutremurăm, să ne dăm seama de nevrednicia noastră și cu hotărârea de îndreptare și îmbunătățire sinceră, să dorim a ne număra printre credincioșii care iau parte la Sf. Liturghie ca adevărați învățăcei ai lui Hristos, împreună cu sfinții și îngerii Lui.

articol apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI  (Preluată din Tâlcuirea Sfintei Liturghii, de Preot Ilarion V. Felea, editura Fundației Justin Pârvu.)