Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Cu acest titlu a aparut de curand in ziarul Lumina (23 aprilie 2017), un articol scris de Arhim. Conf. Dr. Teofan Mada.

Continutul articolului arunca o lumina aproape fara precedent de clara , pana in clipa de fata, asupra persoanei si personalitatii preotului Ilarion V Felea , om al Lui Dumnezeu mult incercat in viata sa si rolul pe care si  l-a ales, acela de marturisitor pentru Hristos intr-o lume si vreme a prigoanei credintei noastre crestine. Cu mare pretuire pentru autorul articolului , redau aici continutul .

Părintele Ilarion  V. Felea, o viață  de mărturisire

Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

 Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion – ca pentru oricare mărturisitor – tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (…). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).

 

http://ziarullumina.ro/parintele-ilarion-v-felea-o-viata-de-marturisire-121909.html

postare –  Cristina David

 

 

 

 

 

Viata duhovniceasca si miscarile ei

Miscarile vietii duhovnicesti

Cu totii, cei care ne-am incredintat de adevarul Evangheliei si dorim cu tot sufletul si fiinta noastra sa-L urmam pe Hristos , am trecut periodic ,sau macar o data, prin ceea ce simtim ca o slabire, o cadere a entuziasmului nostru de a trai o viata virtuoasa , asta chiar dupa ce ne-am bucurat pana la inalte trairi in lumina harului dumnezeiesc. Nu o singura data si nu doar o zi, uneori aceasta stare dureaza zile intregi sau perioade mai lungi.

Parintele Ilarion explica aceste caderi ale vietii duhovnicesti in vol I al cartii sale Spre Tabor (Pregatirea) in cuvinte care au menirea sa ne incurajeze pe noi, cei care ne-am incredintat de adevarul Evangheliei , si suntem atrasi de o viata curata , duhovniceasca, adica o viata in care sa „mergem spre Dumnezeu, traind o viata in duh cu El.”

Preot Ilarion Felea (2)

„Dar lucru de tinut minte este ca si pentru oamenii credinciosi viata duhovniceasca nu este lipsita de tulburari, de cotituri, de uscaciuni, de slabiri , inaltari, indoielisi caderi. cat tine lupta omului pe pamant , viata duhovniceasca este ca apa marii : niciodata nu este linistita, neincetat o misca vanturile si valurile…tot asa si sufletul care s-a hotarat sa traiasca duhovniceste, dupa voia Lui Dumnezeu, este mereu miscat, neincetat batut de vanturi si de valuri.. Odata se ridica, odata se coboara , ca valurile.

Odata sufletul pierde bucuriile si mangaierile harului; alta data este ispitit de oboseala si de lenevie; alta data simte dezgust si raceala fata de viata virtuoasa, altadata ii vine greu sa se desparta de petrecerile desarte si de placerile inselatoare”….”altadata nu poate gusta dulceata si frumusetea rugaciunii; altadata il momeste lumea si-l intristeaza scurtimea si desertaciunea vietii trecatoare.”

2016   1-6 august  Arad 061

Mai departe , in lucrarea sa ,parintele Ilarion ne spune ca asa cum toate de la Dumnezeu venite isi au rostul lor, tot asa si „aceste miscari, inaltari si caderi au un rost si un talc deosebit.. Apa nemiscatoare lesne se tulbura si se strica. Apa miscatoare mai cu greu se tulbura si mai iute, prin curgere, se limpezeste. Asa este si sufletul : prin miscare continua se desavarseste.

Pricinile acestei miscari pot sa fie in noi sau afara de noi. Dumnezeu poate sa ne retraga bucuriile si mangaierile harului ca sa ne arate , pe de o parte, cat de slabi si de saraci suntem fara de El, iar de alta parte sa ne incredinteze  cat de scumpe, cat de inalte si de sfinte sunt mangaierile harului Duhului Sfant, care ne pot sta alaturi si nu pot fi puse in cumpana cu petrecerile  si cu placerile amagitoare ale lumii trecatoare.”

Prin urmare se iveste intrebarea fireasca : „Ce avem de facut in astfel de stari si miscari sufletesti? Sa ne smerim intai de toate , apoi sa cautam din nou, cu toata straduinta si rabdarea, pe Dumnezeu, cu rugaciunea, ca sa ne trimita peste suflet adierile linistitoare , vantul bland, mangaierile dumnezeiesti ale harului Sau.

Sa intelegem ca asa precum viata trupeasca se intretine prin mancare, bautura si adapostire, tot asa viata noastra sufleteasca se inalta  si „se intretine prin rugaciune si har, prin virtuti si fapte bune, prin paza poruncilor si prin innoirea continua a hotararilor de a trai in curatie, in pocainta ,in infranare, in credinta, in reculegere, in bunatate, in iubire si in evlavioasasi adoratoare de Dumnezeu tacere.”

sursa : Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor vol I pp 90-93

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH

Din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului:
PILDELE DESPRE SFANTUL HAR – DUMNEZEIESCUL HAR

 

Este stiut si recunoscut ca prin pacatul stramosesc mintea omu­lui s-a intunecat, incat nu mai poate vedea limpede adevarul; vointa lui a slabit, incat nu mai poate face totdeauna binele; dorintele si sentimentele lui s-au stricat, incat nu mai cauta totdeauna frumusetea cea curata si sfanta. Tot intre urmarile pacatului parintesc se numara si feluritele boli care ataca sanatatea omului, apoi, pierderea fericirii din rai, razvratirea firii impotriva omului si moartea.

Ca sa scape omul de aceste urmari ale neascultarii de Dumnezeu, a venit in lume si S-a intrupat Fiul Tatalui ceresc. El ne-a aratat ca­lea mantuirii: prin invataturile Evangheliei, prin patimile Rastigni­rii si prin minunea Invierii si Inaltarii la cer. Fiecare om in parte si omenirea intreaga se poate mantui urmand pe Mantuitorul in viata, moartea si Invierea Sa, adica mergand pe Calea aratata de El.

«Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine» (Ioan. 14:6).

summer-forest-sunshine-1440x900

Omul ajuta omului si prin aceasta cel slab capata putere.

Cu atat mai mult ne ajuta Dumnezeu. Sfantul har este lumina, puterea, iu­birea, darul lui Dumnezeu in ajutorul omului crestin; o raza de lumina si de caldura a Duhului Sfant, care patrunde in inima omului, ca sa o trezeasca la viata cea noua, sa o lumineze, sa o sfinteasca si astfeCa sa nu ne oprim in drum, raniti de rautatea paca­telor sau din slabiciunea firii sau din ispitele Satanei, El ne intinde o mana de ajutor si ne imprumuta o putere de mantuire: sfantul si dumnezeiescul har.l sa o mantuiasca. Dupa ce din prigonitor al Bisericii, Saul devine Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos, el scrie Corintenilor:

«Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar» (1 Corinteni 15:10).”

Biserica crestina este asezamantul harului dumnezeiesc, religia puterii si a iubirii lui Dumnezeu. Cu nasterea lui Iisus Hristos incepe anul milei Domnului (Lc. 4:19), imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Sfantul Har este o putere necunoscuta Vechiului Testament. Sf Apostol si Evanghelist Ioan scrie:

«Legea prin Moise s-a dat, iar ha­rul si adevarul prin Iisus Hristos au venit» (Ioan. 1:17).

Asadar, Sf. Har lucreaza in lume numai de la Iisus Hristos.

Izvorul Sfantului Har este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca

«toa­ta darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, coborandu-se de la Parintele luminilor» (Iacob

1:17).

agpno

articol postat de Cristina David

NOTA :

Pildele Mântuitorului, de preot Ilarion Felea – o nouă carte editată de Fundația Justin Pârvu

Pildele Mântuitorului, de Preot Ilarion V. Felea – o carte pentru cei mici și pentru cei mari, pentru învăţaţi și neînvăţaţi.

„Iisus Hristos nu învăţa în felul cărturarilor și al  fariseilor făţarnici. El învăţa ca «Cel ce are putere», ca Cel ce era «plin de har și de adevăr» (In. 1:14).
Mari și mici, învăţaţi și neînvăţaţi, bărbaţi și femei, toţi Îl pot înţelege și toţi sunt chemaţi să-L urmeze, să se mângâie și să se mântuiască prin Evanghelia și Biserica Lui”

autorul

prezentare preluata de pe site-ul Revistei Atitudini

 


 

Cum lucreaza ispita – prin duhul lumii (Spre Tabor vol. I) – (II)

Am aratat in articolul precedent , despre ispitele puse in fata omului in aceasta viata trecatoare , ca ele nu vin de la Dumnezeu dar sunt permise de El a ne incerca si intari in multiple feluri ca sa devenim mai constienti de raul din noi si din jurul nostru , sa ne invete sa fim smeriti si sa luptam cu mai multa ravna pentru castigarea virtutilor ce fac din noi crestini adevarati, urmasi ai Domnului Iisus Hristos.

„Cu toate ca nu sunt de la Dumnezeu,ci de la duhurile necurate, de la lume si de la om, Dumnezeu permite ispitele , ele fiindu-ne de folos din mai multe pricini si anume : ispitele sunt scoala smereniei, deoarece pun la incercare puterea, mandria, rabdarea si neputinta noastra . Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care nu le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.. Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. << Cine fuge de ispite, fuge de virtute >>, spune Sfantul Isaac Sirul .”

Al doilea ispititor in ordine, dupa diavol, este „lumea, duhul lumii (1Corintieni 2:12) , << veacul de acum >>” , ne atrage atentia preotul Ilarion Felea in capitolul despre isptite din primul volum al lucrarii „Spre Tabor” (Pregatirea).

„Duhul lumii cu oamenii lui, cu desfatarile , placerile, maririle si desartaciunile lui. Lumea cu oamenii rai, carti rele, vorbe rele, fapte rele ispiteste necontenit sufletul si trupul omului. Nepasatorii, necredinciosii, pacatosii, patimasii de tot felul sunt oameni lumesti (mondeni). Prin ispitele, prin pildele si uneori prin prigoanele lor , ei infatiseaza lumea aceasta , lume cufundata in rau (1 Ioan 5:19), prin care vin smintelile (Matei 18:7). Cu lumea aceasta amagitoare , omul duhovnicesc este in necontenit razboi. Cu lumea aceasta, dusmana Lui Iisus Hristos, cu lumea care intruchipeaza dragostea de lucruri si de trupuri, in locul iubirii lui Dumnezeu si a sufletelor, nu putem fi prieteni. << Nu stiti oare ca prietenia cu lumea este dusmanie impotriva lui Dumnezeu? >> (Iacob 4:4).

scara_sf_ioan-716x1024Scara Sfantului Ioan – urcusul duhovnicesc

O alegere se impune intre Hristos si lume; intre Duhul cel Sfant al Lui Dumnezeu si duhul lumii. <<Noi n-am primit duhul lumii acesteia , ci Duhul Cel din Dumnezeu>> (1 Corintieni 2:12). Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu,cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite. In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.

<< Ia aminte si scrie in inima ta ca iubirea de placeri si de odihna este pricina pentru care Dumnezeu te paraseste si ingaduie sa fii ispitit.>>. Sfantul Macarie cel Mare, desigur din experienta vietii sale, spune ca puterea harului de care se invredniceste sufletul crestinului, <<se castiga numai cu lupta mare, cu rabdare multa si indurare, prin ispite si incercari>>”.

In continuare autorul subliniaza ca prin ispite suntem chemati la pocainta, „la ispasirea si inlaturarea pacatelor.”. Tot ispitele se dovedesca fi drumul de intoarcere la Dumnezeu caci ele pricinuiesc trezirea crestinului si dorinta lui de indreptare si reapropiere de Tatal ceresc.

va continua

sursa : SPRE TABOR – vol I (Pregatirea) Preot Ilarion V Felea, Editura Crigarux , 2007- pp 147 , 148, 149

Postare si comentarii – Cristina David

Din invataturile Preotului Ilarion Felea – despre convertirea spre Lumina Taborului

 Preiau de pe alt site o postare a unui prieten bun, cunoscut  de mine in urma cu ani de zile pe CrestinOrtodox.ro. In materialul preluat de mine el mentioneaza impresia deosebita pe care i-a pricinuit-o citirea lucrarii CONVERTIREA Crestina scrisa de Parintele Ilarion Felea .

Cineva mi-a cerut sa apreciez o pagina a cuiva care vrea sa migram la Calendarul crestin-ortodox rusesc ! Nu sunt impotriva crestinilor ortodocsi rusi si ucrainieni , dar parca Sfintii Neamului Romanesc imi sunt mult mai dragi ! Cum eu incerc sa fac cativa pasi pe Calea Pocaintei , imi permit sa incerc sa inteleg Invataturile catorva Parinti Duhovnici Romani si care , unii deja , noi ii consideram ca fiind Sfinti ! Recunoscand acel Calendar crestin rusesc , ar insemna ca nu pot sa caut sa inteleg din Invataturile Parintilor Arsenie Boca , Ilie Cleopa , Teofil Paraian , Iustin Parvu , Nicolae Steinhardt , Arsenie Papacioc , Gheorghe Calciu ,Lavrentie Sovre , Ioanichie Balan , Dumitru Staniloae , Ilarion V. Felea , iar lista ar putea sa fie completata de multi Parinti Duhovnici Calauzitori contemporani cu aceste vremuri ! Daca , doar acestia pe care i-am enumerat eu cu Respect si Smerenie si Recunostinta pentru Darurile care ne sunt Transmise de Bunul Dumnezeu prin Ei si Povetele si Invataturile lor dar si prin Predicile Liturghice , nu ne-au indemnat sa lasam traditiile Calendarului crestin-ortodox al Neamului Romanesc pentru a trece la altele , eu care doar silabisesc cele propovaduite de catre Ei , ar insemna ca ma cred mult mai „educat crestin – ortodox ” ! Incerc sa invat sa fiu smerit si ascultator al celor ce Dumnezeu ne-a Aratat cum sa Incercam sa-L Urmam cu astfel de Invatatori Parinti Duhovnicesti cu mult Har !

Am sa inchei aceasta cu ceva ce mi-a placut foarte mult in ultimele zile si apartin Parintelui Ilarion V. Felea :

PREOT ILARION V. FELEA
CONVERTIREA Crestina
SIBIU, 1935
TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE

Trimit aceasta încercare de
studiu biblic si misionar în lumea
cetitorilor, cu nădejdea vie şi
cu dorinţa fierbinte de a-i povăţui
pe calea vieţii, spre lumina şi
bucuria Taborului.
Arad, la Schimbarea la Faţă a Domnului
1955
AUTORUL

10628513_843103662429364_8272180596518119606_n

„Orice apostolat este o funcţiune a pasiunii evanghelice .
Iar aceasta nu izvorăşte decât din sufletele convertite la dragostea de Hristos şi prin ea la iubirea deaproapelui .
Convertitul este un om întors către Dumnezeu după Voinţa Căruia îşi întocmeşte toate rosturile vieţii . El simte cu Dumnezeu , cugetă cu Dumnezeu , lucrează cu Dumnezeu .
Fiindcă şi-a curăţit simţirea în focul dragostei de Hristos , şi-a luminat mintea cu lumina nespusă care a răsărit pe seama celor „din umbra morţii” şi şi-a întărit voinţa , slobozindu-o din cătuşele trufiei şi supunându-o Celui ce toate le lucrează spre binele nostru .
Convertitul şi-a răstignit — cu Hristos —făptura veche cu păcatele ei , înviind ca o făptură nouă şi vieţuind sub imperiul graţiei . Prisosul credinţa şi iubirii prin care se simte legat de Hristos şi de obştea dreptmâritorilor săi fraţi —Biserica vie — se revarsă ca o Binecuvântare peste toată viaţa lui — îndrumându-o şi sfinţându-o .
Viaţa unui convertit se zideşte organic , impresionant de organic în toată înălţarea ei .
Fiindcă şi cugetul şi gestul şi vorba şi fapta lui au o singură obârşie — Hristos — şi sunt inspirate de-Un singur Duh — al Evangheliei .
Această impresionantă frumseţe morală a vieţii convertitului , propovedueşte prin ea însăşi .
Obştia se resimte de prezenţa în mijlocul ei a unui creştin adevărat . Un om ajuns în apropierea unui convertit , începe a se converti şi el —prin contagiune .
Totuşi , convertiţii adevăraţi nu se mulţumesc cu apostolatul oarecum pasiv al pilduitoarei lor vieţi , ci purced la misionarismul activ , chemând şi prin cuvânt sufletele la pocăinţă şi la viaţă nouă în Hristos .”

Doamne, cum se adevereste inca o data faptul ca lucrurile din viata noastra nu sunt intamplatoare. Nu mi-a fost dat sa citesc fragmentul acesta pana acum, dar cunosteam existenta lucrarii , iar autorul imi este ruda apropiata. De ce spun acest lucru : venind si stabilindu-ma in SUA , am avut binecuvantarea Domnului ca sa ajut in feluri variate Biserica Ortodoxa Romana aici. Intre cele infaptuite prin vrerea Lui a fost aducerea in fata altarului spre convertire (ca nasa de botez) a unui nativ american apartinand indienilor de aici si care a aflat, in final, trecand prin catolicism si diverse forme de protestantism (simtind chemarea) ca ortodoxia este calea dreapta catre Domnul nostru Iisus Hristos . Ocupatia lui , poate va veti intreba? Politist…Desigur, am ramas in stransa legatura , ca parte din aceeasi familie. Este o placere sa vorbesti cu el despre credinta ortodoxa , a devenit un aparator fervent al ei si fata de americanii apartinand multiplelor denominatii . Dumnezeu lucreaza ! Daniel Sava (Corey) , nu este nici pe departe un caz unic in sensul in care am vorbit.

postare – Cristina David

Preot prof. univ. dr. Ilarion Virgil Felea portret – biografie

Preot prof. univ. dr. Ilarion Vigil Felea (1903-1961)

Preot Ilarion Felea 7

Preot și profesor de teologie, rector al Academiei Teologice din Arad până în 1948.

Prin viața, activitatea și destinul său de martir al Bisericii și Neamului românesc, părintele Ilarion a devenit o personalitate distinsă de care istoria bisericească și națională trebuie să țină seama de acum încolo.

S-a născut la 21 martie 1903, „în vinerea Floriilor”, în localitatea Valea Bradului din județul Hunedoara, fiind fiul preotului Ioan și al preotesei Marta, având încă opt frați.

Școala primară a făcut-o în comuna natală între anii 1910-1914. Apoi a continuat Gimnaziul ortodox român din Brad pe care l-a absolvit în 1918. A urmat apoi cursurile Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi Liceul „Avram Iancu” la Brad absolvind și susținând bacalaureatul la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. A absolvit în 1926 cursurile Academiei Teologice „Andreiene” din Sibiu.

În 1927 a funcționat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” Brad. La 23 iulie 1927 s-a cununat în biserica din Crișcior cu Valeria, fiica învățătorului de acolo. În 29 iulie a fost hirotonit diacon, iar apoi, la 6 august 1927, preot de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în capela Mitropoliei din Sibiu.

În august 1927 a fost instalat preot în comuna natală. Din 1930 este preot la parohia Arad-Șega. Începând cu 20 mai 1939 a fost numit preot paroh al IV-lea al parohiei Arad-Centru – vechea catedrală(1939-1958).

După hirotonia întru preot, în paralel, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Cluj. Între 1930-1932 a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, iar în 1939 a obținut doctoratul, cu teza: Pocăința, studiu de documentare teologică și psihologică.

cv-img-03

În anul școlar 1937-1938 a funcționat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar din 1938 la cea din Arad, unde începând cu 1947 a fost rector până la desființarea școlii (31 decembrie 1948). A fost redactor la revistele „Biserica și Școala” și „Calea Mântuirii” din Arad. A publicat sute de articole, studii și predici.

După 1944 a intrat în vizorul autorităților represive ale noii puteri totalitare. În 1945 a fos anchetat de mai multe ori, arestat, dus în lagăr la Caracal. În 1949 este din nou arestat, anchetat, condamnat și scos din rândul profesorilor de teologie. După eliberare, a fost o vreme bibliotecar al Episcopiei arădene, apoi, la 1 iulie 1952 a fost repus în drepturi la parohia Arad-Centru. În 1958 este anchetat din nou, iar în 14 martie 1959 este condamnat la 20 de ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică. Detenția a făcut-o la Gherla apoi la Aiud unde moare la 18 septembrie 1961. A fost îngropat în cimitirul deținuților din Aiud.

De la el ne-au rămas lucrări importante pentru teologia și cultura românească, unele publicate după 1990. În conștiința românilor ortodocși a rămas prin activitatea, opera și viața sa, ca unul dintre puținii „clerici care au putut întruni cele două calități – de a fi teolog și cărturar în același timp”.

http://www.catedralaveche.ro/preoti_parohi/preoti_parohi.php

Dumnezeu ne primeste la El pe toti de vrem sa-L urmam

Este multa vreme de cand nu am postat pe aceste pagini . Motivele nu au importanta , cred eu , decat pentru mine dar noi am invatat faptul ca peste tot , in toate cate ni se intampla voia Domnului este.

9b63f4ff941c84da41df4562a0d3ed4d_screen

A trecut cea mai luminosa si plina de bucurie Sarbatoare crestina a anului , cea pe care credinciosii o asteapta de fiecare data cu mare nerabdare si cu deosebita evlavie : Nasterea Domnului nostru.

Am depasit-o in timp, asa cum trecem de zilele noastre de nastere an de an. Dar nu in suflete, Taina minunata impreuna cu sentimentul pe care ni-l trezeste ramane cu noi, sau ar trebui sa se intample asa. Sa fim constienti ca-L avem pe Hristos intre noi, langa noi, cu noi in suflete si in casele noastre clipa de clipa.Este darul cel mai mare pe care Dumnezeu Tatal ni l-a facut noua oamenilor precum si dovada suprema a iubirii Lui nesfarsite pentru noi , gresitii Lui.
Pentru aceasta am gasit cu cale sa postez un fragment dintr-un articol scris de Preot Ilarion Felea in care ni se reaminteste ce avem de facut , ceva ce cu totii am fost chemati sa facem din acel moment al venirii Mantuitorului in lume . De aceea S-a intrupat, de aceea ne-a invatat si de aceea a patimit . Cunoasterea si urmarea Lui Hristos – impreuna – sunt primul pas pe care  in mod liber si constient il facem pe o cale lunga stramta si anevoioasa , cel mai adesea presarata cu dureri si suferinte, cu piedici insurmontabile in aparenta . Este Calea  pe care Insusi Iisus a pasit fara preget pana la fine. Si El ne-a aratat-o noua.

De cate ori , chiar cei mai credinciosi dintre oameni  se aseamana lui Petru , acela dintre apostoli care din frica pentru sine s-a lepadat de Mantuitorul ? Noi toti suntem slabi , frica ne face asa. Sunt si multe alte pricini care ne arata cat de slabi suntem in credinta noastra , dar frica , gandesc eu ,este dusmanul cel mai mare al credintei in Dumnezeu.

Spiritul , Pacea si Bucuria Sarbatorii de Craciun sa stea cu noi mereu , sa le pastram in inimi si suflete caci prin aceasta putem deveni mai puternici in fata fricii si a celorlalte obstacole care ne opresc pe noi  in calea urmarii Mantuitorului . Asa sa ne ajute Dumnezeu !

3470e8761a29c24ec85124f4290aa2c8_screen

Treapta întâi a întoarcerii la Dumnezeu

Fiecare învăţăcel, când i-a zis Învăţătorul: „Vino după Mine”, a lăsat toate ale sale şi a plecat pe urmele lui Iisus. „Iată noi toate am lăsat ale sale şi am urmat Ție”, spun ei mai târziu. Această alegere şi asociere devotată a fost primul punct din prorgamul de învăţătură pe care ucenicii l-au primit de la Mântuitorul.

Primii ucenici cari au urmat spontan şi liber pe Mântuitorul, au fost Apostolii. Aceştia au renunţat de bună voie la îndeletnicirile şi câştigurile, casele şi comoditatea lor, la vămile, la corăbiile şi la tot ce le putea să le asigure traiul şi liniştea vieţii. Fiecare învăţăcel, când i-a zis Învăţătorului: „Vino după Mine”, a lăsat toate ale sale şi a plecat pe urmele lui Iisus. „Iată noi toate am lăsat ale sale şi am urmat ţie”, spun ei mai târziu. Această alegere şi asociere devotată a fost primul punct din prorgamul de învăţătură pe care ucenicii l-au primit de la Mântuitorul. Dar cu aceasta, convertirea nu era desăvârşită. Era abia la început. Urcaseră numai prima treaptă în actul convertirii.

Convertirea apostolilor este o lucrare lentă. Timp de 3 ani ei ascultă şi urmează pe Mântuitorul, îi fac şi declaraţii de credinţă şi iau parte cu El al intrarea sărbătorească în Ierusalim şi la Cina cea de taină. Dar a fost deajuns denunţarea unei slujnice, ca şi cel mai bătrân dintre apostoli, Petru, care a făcut cea mai hotărâtă mărturisire de credinţă în divinitatea Mântuitorului, să se lapede de El şi să spună că nici nu-l cunoaşte.

(Preot Ilarion V. Felea, Convertirea creştină, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, p. 18)

sursa :Doxologia

articol postat de Cristina David

imagini Cristina David

Viata Parintelui Ilarion Felea de Parintele Tudor Demian – un capitol din cartea ” DIN TEMNITE spre SINAXARE”

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Părintele Tudor Demian

Nota editorului: Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” [265]. Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”[266].

Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad.

La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega.

Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad -Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie, „care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), „fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4), îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor.

În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului, din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Aca­de­mia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai pro­di­gioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Prin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice.

Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946.

În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

preluat di cartea DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE ,Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008

Taborul Rugaciunii

Preotul Ilarion Felea, teologul marturisitor

Absolvent al Academiei Teologice din Sibiu si al Facultatii de Teologie a Universitatii Bucuresti, unde isi sustine doctoratul cu teza: “Pocainta. Studiu de documentare teologica si psihologica”, profesor si rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neintrecut prin cuvantul rostit de la amvon, Parintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut marturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu ravna prin cuvant si mai apoi cu insasi viata sa, fiind unul din cei care si-au lasat trupul de mucenic in “antimisul neamului romanesc”, Aiudul.

Vina pentru care Parintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temnita rea o aflam de la parintele Tudor Demian, care ne relateaza principala acuza adusa in proces:  “Ai stiut ca in 1948 Biserica a fost desprinsa de Stat, si totusi ai continuat sa faci religie cu tineretul in biserica”

In inchisoare Parintele Felea a fost, alaturi de parintele Dumitru Staniloae , o flacara arzanda a rugaciunii, hranind pe multi patimitori cu cuvantul lui Dumnezeu cel datator de viata, slujind ori de cate ori se putea Sfanta Liturghie pentru cei aflati in intuneric si in umbra mortii.

Parintele Ioan Sabau  ne-a lasat marturia plina de smerenie a Parintelui Staniloae care, cucerindu-se de evlavia si trairea Parintelui Felea, i-a spus: “Parintele Ilarion Felea m-a depasit”.

Si Insusi Domnul l-a iubit si l-a chemat la El, imbracat in slava si mantie de micenic, caci pe 18 septembrie 1961, in urma chinurilor indurate, Parintele Ilarion a urcat din Biserica luptatoare din Aiud in cea triumfatoare din ceruri. A lasat ca mostenire spirituala o adanca opera teoogica, care, in mare parte s-a publicat in ultimii ani in volumele “Spre Tabor”.

Autor – administratorul site-ului „Fericiti cei Prigoniti”

“Lacrimile spun in graiul lor tainic cat de mult iubim virtutea si cat de mult uram pacatul. Pamantul isi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pamant, izvoarele sunt puteri de viata si de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de inviorare si inviere duhovniceasca, de ispasire si sfintire, de mangaiere si fericire cereasca.

Pacatul ne desparte de Dumnezeu si ne spurca; rugaciunea ne spala, ne sfinteste, ne deschide din nou calea spre lumina si iubirea lui Dumnezeu. Cine inainteaza in rugaciune, se apropie de Dumnezeu. In rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si Dumnezeu de noi. Rugaciunea e scara spre cer si cheia minunata prin care se deschide raiul. Omul care sta mult timp in mijlocul florilor, se parfumeaza de mirosul lor. Asa si omul care petrece mult timp in rugaciune, isi parfumeaza sufletul cu insusirile vietii divine.

Rugaciunea umple inima de frumusete si de iubire, de pace si de bucurie, de sfintenie si de toate virtutile dumnezeiesti. De aceea, pe buna dreptate, a fost numita sarbatoarea bucuriei. Cine traieste o viata de rugaciune neincetata, de trezvie si de smerenie, poate praznui in fiecare zi si in fiecare ceas, in inima, in chip tainic, o sarbatoare de bucurie”.

(Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor)

publicat in Razboi intru cuvant – 10 iunie 2010

NOTA  autoarei blogului  – parintele Dumitru Staniloae si parintele Ilarion Felea au fost prieteni foarte buni in timpul vietii , au colaborat la redactarea unor reviste cu profil crestin ortodox iar dupa ce a inceput prigoana comunista impotriva religiei , a Bisericii si a  preotilor de elita s-au regasit incarcerati in aceeasi temnita de temut a Aiudului . Domnul sa-i odihneasca in pace !