Iisus Hristos este Intruparea Invataturii Sale

In lucrarea sa mentionata intr-un articol anterior , RELIGIA IUBIRII, Preotul martir Ilarion Felea exprima un alt adevar pe care multi dintre noi, desi crestini , nu il luam in seama.

poster_from_postermywallvbnmIn continuare , parintele Ilarion Felea scoate in evidenta o mare realitate constatata de cei care parcurg paginile Sfintei Scripturi si anume , a Noului Testament.

„Cuvantul Evangheliei Domnului are o putere misterioasa, revelatoare, restauratoare si linistitoare.

–  Misterioasa  deoarece atrage, vrajeste si cucereste sufletele intr-un mod negrait si neinteles;

–  Revelatoare, fiindca dezvaluie tainele vietii si ale divinitatii;

Restauratoare, pentru ca ne descopera adevarul mantuitor si inlatura intunerecul minciunii si al erorii ;

Linistitoare, caci impaca inima omului si pe om cu Dumnezeu.

646x404

Spre deosebire de cuvintele altor intelepti, profeti si intemeietori de religie , cuvintele Mantuitorului sunt una cu persoana Sa. Iisus Hristos este intruparea invataturii Sale. Cu o divina autoritate, El se declara Adevarul, Viata si Lumina lumii. „Eu sunt calea , adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine.”(Evanghelia lui Ioan 14:

„Eu sunt Invierea si Viata. Cel ce crede in Mine va fi viu, chiar daca va muri.” (Evanghelia lui Ioan 11:25).

„Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine dupa mine nu va umbla in intunerec, ci va avea lumina vietii.”(Evanghelia lui Ioan 8:12)

Asa se intelege ca unde este Iisus Hristos apare lumina, viata si mantuirea, harul si adevarul, care alunga intunericul , cu toate lucrurile, duhurile si puterile lui.”

sursa : Preot Ilarion V Felea „Religia iubirii” pp 381, 382

postare – Cristina David

INIMA in VIATA DUHOVNICEASCA

Inima in Viata Duhovniceasca – Parintele Ilarion Felea

„Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru, in inima ” (Luca 17:21)

Nu este lucru usor sa privesti si sa citesti inima omului..”De ar putea cineva/ S-ami citeasca inima/ Ar ceti pan-ar rmuri/ si tot n-ar ispravi” (spune versul si cantecul popular)
Acolo, in adancurile ei sunt ascunse taine mari: lumini si umbre,virtuti si pacate, puteri si slabiciuni, vapai si ruini, viata si moarte, frumuseti si uraciuni, ingeri si demoni, ceruri si iaduri…In inima omului, mica, mari focuri ard; ardeaici ceva din vapaia vesniciei. aici se ascund visele si dorurile; aicieste mlastina deznadejdii si ancora nadejdii; aici se afla comorile cele mai scumpe, cele mai mari si adevarate …dar si cele false, uneori.
Dupa Sfantul Macarie cel Mare – adanc si mare cunoscator al sufletului omenesc – inima la unii este palat al Lui Hristos, la altii bordel..la unii holda de grau, la altii camp de spini: la unii cer si lumina, la altii prapastie intunecoasa.

„Palatul Lui Hristos este inima” ; aici locuieste si Se odihneste Hristos, cu ingerii si cu duhurile sfinte, cand e curata. (Sf Macarie cel Mare – Omilii duhovnicesti,p 96)

step000256

sursa : Pr Ilarion Felea – Spre Tabor vol II – Curatirea pp 162-163

Un simplu comentariu , de fapt o mica rugaciune :

Ajuta-ne Doamne al nostru ca inima sa ne fie Granarul gandurilor , simtirilor, si faptelor bune , sa culegem la sfarsitul vietii noastre aici mantuirea sufletelor noastre si viata vesnica in Lumina. Caci numai Tu ne poti da acest har prin Duhul Tau Sfant . AMIN

postare Cristina David

 

 

Cum lucreaza Ispita prin om – Spre Tabor vol1 (III)

Pe langa duhurile necurate , si duhul lumii, cel de-al treilea ispititor este omul insusi , „cu sufletul si cu trupul sau (Efeseni 2:1-3, cu carnea, cu poftele, voile , gandurile, durerile, necazurile si patimile lui lumesti., despre care Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan scrie : <<Nu iubiti lumea ,nici cele ce sunt din lume, de iubeste cineva lumea, in acela nu este iubirea Tatalui. Caci tot ce este din lume, adica pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume.>> (1 Ioan 2:15-16).”

„Ispita” , spune in continuare preotul Ilarion , „e un foc curatitor , un mijloc de incercare a credintei si a virtutii, de imbunatatire, desavarsire si mantuire. fapta buna in focul ispitelor se vadeste. Raul ajuta binele, binele si suferintele ajuta curatirea si desavarsirea sufletului. Incercarile ne vin spre invatatura si spre mantuire.”

La ce face referire autorul? Ispitit fiind , pe o cale sau alta din cele trei, credinciosul este indemnat, chemat as spune, sa incerce din rasputeri sa respinga si in final sa invinga ispita . Daca omul nu cauta sa lupte in ciuda suferintei si durerii si amagirilor, nu va putea depasi ispita si respinge pe ispititor,  iar sufletul lui va fi intinat si mai mult de cele lumesti si nu va avea parte de bucuria obtinerii virtutilor cerute lui de Dumnezeu . Nu va castiga nimic in rabdare, bunatate, milostivire, intelegere si iubire de aproapele. In concluzie, suntem cercetati de Domnul si incercati in credinta noastra si vointa de a invinge cele rele care ne tulbura sufletul impiedicandu-l sa vada lumina celor sfinte.

Citat Ilarion V Felea

„Ispitele sunt exercitii de intarire in credinta si in vointa, mijloace de formare a caracterului crestin, la care nu se poate ajunge decat prin sfortari si lupte <<pana la sange>> (Evrei 12::4).” Preotul Felea il citeaza pe Sfantul Macarie care constata si el ca „Tocmai pentru aceasta stau la mijloc ispitele si incercarile cele multe, supararile si luptele si picaturile de sudoare, pentru ca sa vadeasca cine a iubit numai pe Domnul singur cu adevarat pana la moarte cu toata vointa si din toata puterea lui.”

„Ispitele vadesc si sporesc in noi iubirea lui Dumnezeu, in bratele caruia aflam ajutor si ocrotire. Oricat am fi de buni sau de sfinti, cu cat se inmultesc mai mult ispitele, cu atat ne vom simti  mai aproape de Dumnezeu. Cu cat sunt mai grele si mai ingrozitoare, cu atat frica de primejdia lor ne face sa ne intoarcem si sa ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu.”

Rugaciune la vreme de ispite

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si ape intrat-au pana la sufletul meu – dar intru Tine este toata nadejdea mea.
Tu cunosti pricina raului ce ma bantuie.
La tine perii capului meu sunt numarati.
La Tine , deci scap sip e Tine te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet sis a-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluiesc. Ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

sursa : Spre Tabor vol1 (Pregatirea) – Preot Ilarion V Felea -ed Crugarux, 2007; pp149-151

postare si comentarii Cristina David

OPERA VIETII MELE – Jurnalul personal al Preotului martir Ilarion Felea –

In urma cu aproape o luna am primit de la un nepot al Parintelui Ilarion Felea vestea imbucuratoare ca jurnalul personal al Parintelui a fost editat ( in tiraj mic din pacate) de catre Editura Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad cu titlul „Opera vietii mele” . Cartea a fost tiparita in anul 2012. Manuscrisul (cuprins in trei caiete) a fost donat cu multa generozitate de fiul preotului Ilarion Felea, ing Ioan Felea, cu scopul precis de a vedea lumina tiparului.
1
 

M-am bucurat, fireste, chiar mult, sa vad o varianta tiparita a jurnalului tinut de Preotul Ilarion Felea cu multa constiinciozitate, „religiozitate” as spune, si mare raspundere pentru cele consemnate : observatii personale si duhovnicesti, reflectii asupra vietii din timpul sau si a vietii in general, trairile  lui  sufletesti . Stiam de multa vreme despre acest manuscris si soarta lui pe care Dumnezeu a hotarat sa-l aduca la lumina dupa zeci de ani. Un rol important l-a avut sotia preotului Ilarion , Valeria Felea ,care l-a incredintat unuia dintre fratii lui.

Din cate am fost instiintata ,fiind ruda cu Parintele Ilarion Felea (nepoata a fiului sau), asadar din surse directe, genul acesta de jurnal personal are o pozitie singulara printre scrierile genului si reprezinta o lucrare cu totul aparte. Lucrarea are o mare valoare in multe domenii si este un document viu al vremii cand a trait preotul Felea intrucat dansul a facut insemnari detaliate zi de zi timp de aproximativ 30 de ani.

De aceea ma surprinde faptul ca tirajul publicarii lui a fost atat de mic . Continutul lui ar trebui cunoscut de lumea credinciosilor – mireni, calugari, preoti – din tara noastra caci ar avea multe lucruri cu sens adanc (duhovnicesc , teologic si in planul trairilor personale raportate la credinta noastra ortodoxa)) de retinut si de invatat din el. Imi exprim speranta ca poate nu peste mult timp vom fi binecuvantati cu o editie pe masura meritelor acestei lucrari. Numai in acest fel am putea beneficia cat mai multi credinciosi , de o scriere fara precedent in lumea ortodoxa din tara noastra.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti si sa ne miluiasca !

Cristina David

 

 

 

Parintele Ilarion Felea – cuvinte care hranesc si inalta sufletul

 

lacrimi

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

teofanCHURC101

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

CHURC101

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” –

Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Parohia Sega I a fost ctitorita de Pr. Prof. Dr Ilarion V Felea.

PAROHIA SEGA I

Parohia Sega I a fost ctitorita de Pr. Prof. Ilarion Felea.

Preot, profesor de teologie Ilarion Felea
Mormantul Pr. prof. Ilarion Felea

FELEA ILARION, profesor de teologie. Nascut in 21 martie 1903, in Valea Brad, jud. Hunedoara, in familie de preot, a decedat la 18 Sept. 1961, in inchisoarea de la Aiud. Face studii secundare la Liceele „Avram Iancu” din Brad (1914 – 1920) si „Moise Nicoara” din Arad (1920 – 1922), Superioare la Academia Teologica „Andreiana” din Sibiu (1922 – 1926), cu examene de licenta (1932) si doctorat (1939) la „Facultatea de Teologie” din Bucuresti, „Facultatea de Litere si Filozofie” din Cluj (abs. 1929).

Preot in Valea Brad (1927 – 1930), in Arad-Sega (1930 – 1939), unde a ridicat o biserica parohiala, apoi la Catedrala din Arad (1939 – 1958), profesor de Dogmatica si Apologetica la Academia Teologica din Cluj (1937 – 1938) si la cea din Arad (1938 – 1948), rector (1947 – 1948) si iconom stavrofor (1947). A fost redactor al foilor „Biserica si Scoala” (1939 – 1945) si „Calea Mantuirii” (5 Sept. 1943 – 3 iun. 1945 si 1 ian. – 22 dec. 1946) din Arad. A fost arestat si detinut in timpul regimului comunist (6 ian. 1949 – 5 ian. 1950, sept. 1958 – 8 Sept. 1961), fiind condamnat la 20 de ani munca silnica „pentru uneltire contra ordinei sociale” si 20 ani temnita grea pentru „activitate intensa contra clasei muncitoarei si a miscarii revolutionare”.

Lucrari:

„Convertirea crestina”, Sibiu, 1935, 104 p.
„Critica ereziei baptiste”, Sibiu, 1937, 94 p.
„Dumnezeu si sufletul in poezia romana contemporana”, Cluj, 1937, 111 p.
„Pocainta. Studiu de documentare teologica si psihologica”, Sibiu, 1939, VIll + 443 p. (teza de doctorat)
„Teologie si preotie”, Arad, 1939 (extras din „Anuarul Academiei Teologice din Arad pe 1938/1939”)
„Paisie si paisianismul”, Cluj, 1940, 51 p.
„Catehism crestin ortodox”, Arad, 1940, 111 p. (alte editii 1946, 1957 si 1958)
„Duhul adevarului. Predici”, Arad, ed. I, 1942, ed. a II-a, 1943, 565 p. (premiata de Academia Romana)
„Religia iubirii (predici apologetice)”, Arad, 1946, 568 p.
„Sfintele Taine”, Sibiu, 1947, 189 p.
„Mantuirea”, Arad, 1947, 61 p.
„Religia culturii”, Arad, 1994, 367 p.
Cateva brosuri de aparare a credintei in colectia „Biblioteca crestinului ortodox” de la Arad (de pilda: Icoane alese din viata Ortodoxiei, Arad, 1933, 114 p.).
Sute de articole si predici in:
„Telegraful Roman” si „Revista Teologica” de la Sibiu, „Biserica si scoala” si „Calea Mantuirii” – Arad
„Duh si Adevar” – Timisoara, etc.
Sase volume ramase in manuscris.

Parohul parohiei Sega I este Pr. Dan Nicolau care a si infiintat Asociatia Buna Vestire. Asociatia Buna Vestire isi desfasoara activitatea sub indrumarea Parohiei Sega I.

Slujitori ai altarului la biserica Sega I sunt: Pr. Dan Nicolau, Pr. Rus Constantin si Pr. Aurel Bonchis.

Vizita scriitorului si teologului ortodox Danion Vasile.

„Danion Vasile aterizeaza intotdeauna precis in miezul problemelor si nu se lasa pana cand nu puncteaza incet, metodic dar sigur, pentru a castiga in arena uriasa a lumii acesteia inca un meci impotriva diavolului.

Si inca ceva, faptul ca uneori e si contestat nu inseamna altceva decat ca face ceea ce trebuie!” („Despre inaintemergatorii Antihristului” – Prefata „Inca un meci impotriva diavolului …” scrisa de Pr. prof. Radomir Stoica, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad)

Cristina David – admin

Preotul ILARION FELEA – marturii

O IMAGINE IMPOSIBIL de  UITAT VREODATA atat cat TRAIESC
Imi este greu ca sa incep a scrie marturia personala despre „unchiu Ilarie” asa cum l-am „botezat” sora mea si cu mine la numai cativa ani de existenta. Era unchiul mamei dinspre mama ei, bunica noastra nascuta in Tara Motilor acolo unde a vazut lumina zilei  si cel care avea sa devina Preot Prof Dr Ilarion Felea . S-a nascut intr-o familie de moti in care tatal a fost preot. Motii au ceva aparte in structura lor , nu este doar impresia sau parerea mea. Vorbeste intreaga istorie.

Am fost nascuta in Bucuresti deci foarte departe de Arad , bunicii mei locuiau totusi la Timisoara…la o varsta frageda , in cateva randuri , am petrecut saptamani intregi in casa unchiului Ilarie si a „tusii Valeria” , in Arad . Casa lor nu era departe de Catedrala Crestin Ortodoxa din oras, aceea veche. Acolo slujea sf liturghie Parintele Ilarion Felea  si tinea predicile minunate la care se adunau studentimea si intelectualii orasului de nu incapeau in biserica , in paralel cu activitatea pe care o depunea din tot sufletul la Facultatea de Teologie din oras unde a fost numit decan in cele din urma .

 

 

Nu doresc sa repet nimic din cele ce s-au scris in legatura cu biografia si activitatea Preotului Ilarion Felea de-a lungul timpului in care a trait , aspecte ce pot fi aflate pe site-ul  https://preotulmartirilarionfelea.wordpress.com.

Dorinta mea este aceea de a aduce la viata portretul acestui om deosebit , daruit de Dumnezeu , care a ales a deveni preot , adica pastor de suflete omenesti din dragoste  mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos , in care calitate sfanta si-a implinit pana in ultima clipa a vietii sale menirea ce i-a fost acordata .

Prin urmare …voi reda aici ceea ce s-a imprimat in memoria mea incepand de la 5 ani si pana la 7 ani cand unchiul nostru a fost intemnitat ultima oara ca su nu se mai intoarca vreodata viu printre noi. Sufletul lui insa a fost alaturi de noi toti cei dragi lui. L-am simtit mereu.

O imagine clara in mintea mea imi arata una din camerele casei din Arad. Era spre seara si unchiu Ilarie revenise acasa dupa o indelunga activitate acolo unde i-a fost necesara prezenta . Imi amintesc si acum lumina veiozei aprinse caci era timpul de mers la culcare pentru noi, copiii. Il si vad , ii simt prezenta calda alaturi , aud cuvintele linistitoare care aveau darul intotdeauna de a ne aduce un somn profund plin de pace. Ne invata cu drag cum sa ne rugam insa  ne spunea in fraze lesne de inteles pentru mintea noastra de copii , de ce este necesar si bine ca sa ne rugam , Cui adresam rugamintea si ce urmare va avea ruga noastra. De la dansul am primit primele lectii catehetice fara ca sa realizam ca ne invata ceva, totul aparea ca o realitate deosebit de frumoasa care ne inconjura cu dragoste si lumina multa . Cu vocea lui blanda in tonuri baritonale ne istorisea lucruri adevarate ceea ce aveam mult mai tarziu sa le regasec citind Sfintele Scripturi cu de la mine vointa.

Ceea ce doresc sa subliniez in spusele mele este ca unchiul nostru ( care in perioada aceea era mult atacat si lovit de cei invidiosi care facusera pactul cu vrajmasul) nu lasa absolut nimic sa tulbure sufletele noastre de copii , mintea noastra nestiutoare de multe rele , rolul lui era de a ne pune pe calea dreapta. El doar asta vedea si doar asta facea. A fost un om daruit de Dumnezeu cu o mare credinta si cu iubire pentru cei din jur , cu grija de a educa pe toti cei tineri (printre alte acuze aceasta a fost una principala : ca nu inceta a predica tineretului despre Hristos) in credinta noastra ortodoxa mostenita din strabuni, singurul mod de a duce la mantuire. In acest fel el a reusit sa ne modeleze sufletele si inimile intr-un mod cu adevarat binecuvantat incat nu am mai parasit calea Domnului artata de el  in viata noastra care abia incepea ,vreodata de atunci si pana astazi..  Acesta este adevarul. Rugaciuni multe, prezenta la sf liturghii in timpuri grele , mersul la manastiri cu parintii (alta mare binecuvantare) au facut parte din copilaria si tineretea mea si a surorii mele mereu.

Ceea ce imi vine foarte greu sa scriu acum, este legat de procesul sau ultim care a dus la intemnitarea sa pe timp de 20 de ani. Acestea se pot citi in articole diverse, pe blog-ul meu….insa eu port in suflet durerea acelei zile cand unchiu Ilarie a venit la Bucuresti unde locuiam ca sa vorbeasca cu noi, familia mea si sa ne vada, poate, pentru ultima oara. El a nadajduit mereu spre bine dar a respectat Voia Domnului. Nu s-a plans, nu a facut compromisuri, nu a cedat sub nici o forma.

Imi amintesc ziua in care a sosit , avea cate o carticica de rugaciuni pentru copii pentru sora mea si pentru mine, o am la mine si acum , la mii de mile distanta de tara, nu am lasat-o de langa mine nicidecum caci pentru mine era „sfanta’ , daruita de unchiu Ilarie, martirul si eroul familiei noastre. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii ! Cred , stiu de fapt ca sufletul lui este cu Dumnezeu.

Cristia David (nascuta Niculiu)

Iisus Hristos in istoria si viata omenirii – Preot Ilarion Felea

Pr. Ilarion Felea: Iisus Hristos în istoria şi în viaţa omenirii.

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi.

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4).

Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10, extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

Sfinţii Închisorilor

Sfinţii Închisorilor

„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…” (Valeriu Gafencu)

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA SFÎNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

După două decenii de la revoluţia din decembrie, România rămîne tributară moştenirii regimului comunist totalitar, manifestat şi prin cenzurarea memoriei personalităţilor creştine persecutate şi ucise în temniţele comuniste.

Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi.

Persecutarea pe motive religioase este condamnată de Constituţia actuală a României şi de legislaţia Uniunii Europene, din care România face parte.

Creştinii, care reprezintă majoritatea populaţiei României, cetăţeni cu drepturi depline ai Statului Român şi ai Uniunii Europene, sînt îngrijoraţi de metodele de intimidare folosite de către cei ce au recurs la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” şi se arată lezaţi de defăimările aduse martirilor creştini din închisorile comuniste.

Pentru a preveni alte posibile abuzuri şi atacuri la adresa creştinilor şi a memoriei martirilor maltrataţi şi ucişi în temniţele comuniste, ştiut fiind că tradiţia creştină dintotdeauna i-a considerat pe martiri sfinţi, creştinii cer impunerea unui cadru legal care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Creştine Universale, în special a martirilor din perioada comunistă.

În acest sens, a fost creat un grup de iniţiativă care solicită următoarele:

1. Recunoaşterea faptului că regimul comunist a persecutat creştinii: prin interzicerea exprimării libere a credinţei creştine, prin demolarea lăcaşurilor de cult, prin miile de arestări făcute în rîndurile preoţilor şi a monahilor, soldate cu mii de victime.

2. Recunoaşterea faptului că preoţii, monahii şi credincioşii creştini au fost maltrataţi şi ucişi în număr mare în închisorile comuniste, atingînd cote care permit declararea fenomenului drept un genocid pornit împotriva creştinilor.

3. Recunoaşterea faptului că preoţii şi monahii creştini erau bătuţi şi supuşi umilinţelor pentru a se dezice de credinţa în Dumnezeu.

4. Recunoaşterea faptului că în închisorile comuniste creştinii erau umiliţi prin batjocorirea cultului creştin, fiind consemnate cazuri cînd creştinii erau obligaţi, prin bătăi crunte, să mănînce fecale şi să bea urină într-un ritual grotesc, organizat de gardieni, angajaţi ai statului, care maimuţăreau actul sfînt al împărtăşirii cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

5. Condamnarea metodelor de persecuţie practicate de regimul comunist în România. Condamnarea discursului anticreştin de tip comunist, prin care slujitorii Bisericii şi credincioşii creştini sînt defăimaţi şi marginalizaţi.

6. Formularea unei legi care să exprime realitatea genocidului săvîrşit asupra creştinilor în perioada dictaturii comuniste şi care să condamne şi să urmărească penal pe oricine practică metode sau un discurs anticreştin de tipul celui comunist-ateu.

7. Înfiinţarea de către Statul Român al unui muzeu al Genocidului Anticreştin în România comunistă.

8. Legea despre Holocaust, adoptată de Parlamentul României în 2002, care obligă statul român să înfiinţeze un Muzeu al Holocaustului în România, creează un precedent care face posibilă în România promulgarea unei legi care să apere dreptul la cinstirea memoriei colective a unui grup persecutat de un regim totalitar.

9. O lege care ar condamna crimele regimului comunist totalitar, recunoscînd existenţa Genocidului Anticreştin în România comunistă, ar restabili adevărul istoric, ar înfăptui o judecată dreaptă asupra tuturor celor care au iniţiat acest genocid, fără a fi condamnaţi şi, nu în ultimul rînd, ar constitui o dovadă a despărţirii actualei guvernări de trecutul totalitar al României comuniste, în sprijinul democratizării reale a Statului Român.

La rîndul său, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susţină grupul de iniţiativă, militînd pentru promulgarea legii care să recunoască existenţa în România a Genocidului Anticreştin în perioada regimului comunist totalitar, în termenii descrişi mai sus şi să recunoască, printr-un document oficial:

1. Faptul că în perioada dictaturii comuniste în România a existat fenomenul martirajului creştin.

2. Să declare martiri pe toţi creştinii care au suferit în temniţele comuniste sau au fost ucişi în case şi oriunde de miliţia comunistă.

3. Să ridice post-mortem caterisirile şi excomunicările aplicate din conjunctură clericilor şi monahilor arestaţi.

4. Să instituie o comisie pe lîngă Sfîntul Sinod care să se ocupe de cercetarea dosarelor Securităţii, a mărturiilor scrise de foştii deţinuţi politici, cît şi colectarea declaraţiilor de la martori oculari ai martiriului creştinilor din orice loc. În acest sens, să declare mărturiile foştilor deţinuţi politici despre pătimirea unor preoţi, călugări sau simpli credincioşi ca fiind suficiente pentru întocmirea unor eventuale dosare de canonizare a martirilor din perioada comunistă.

5. Să instituie o zi de pomenire a tuturor martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste, alcătuind slujba şi zugrăvind icoana praznicului.

6. Să declare rămăşiţele fizice ale martirilor din perioada comunistă sfinte moaşte şi să dispună folosirea lor în antimisele prevăzute pentru săvîrşirea sfintei Euharistii.

7. Să pornească procesul de canonizare nominală a martirilor din perioada comunistă, mai întîi a episcopilor, preoţilor şi monahilor, apoi şi a tuturor celor a căror martiriu va putea fi dovedit. Să se alcătuiască slujbe şi să se zugrăvească icoane pentru fiecare martir canonizat în parte, instituindu-se zile diferite de prăznuire pentru fiecare, aşa încît credincioşii să aibă mai des prilejul de a pomeni jertfa martirilor din neamul lor.

8. Să trimită tomusurile de canonizare ale martirilor români din perioada comunistă către toate Bisericile Ortodoxe surori, conform tradiţiei ortodoxe, pentru a face cunoscut lumii întregi numărul mare de martiri care fac cinste Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român în general.

9. Practica Bisericilor Ortodoxe surori confirmă existenţa martiriului în perioada comunistă. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă, cu care Biserica Ortodoxă Română se află în comuniune canonică şi liturgică, deci recunoaşte aceiaşi sfinţi, a canonizat nominal, pînă la momentul de faţă, 1704 (o mie şapte sute patru) noi mucenici, aşa încît nu există nici o zi în an în care să nu fie pomeniţi cîţiva martiri din perioada comunistă.

10. Canonizarea martirilor din timpul prigoanei comuniste este conformă cu tradiţia bimilenară a Bisericii Creştine Universale care a considerat sfînt, fără alte dovezi, pe oricine a fost ucis pentru mărturisirea credinţei în Hristos.

11. Demararea procesului de canonizare a martirilor care au pătimit în timpul prigoanei comuniste ar consfinţi practica de cinstire a acestora existentă în rîndurile credincioşilor, satisfăcînd o necesitate firească a evlaviei poporului. Prin această măsură Biserica Ortodoxă Română ar spulbera acuzaţiile tot mai insitente de colaborare cu fostul sistem comunist totalitar, despărţindu-se de trecutul său nomenclaturist compromiţător.

12. Prin mulţimea martirilor, recunoscuţi şi cinstiţi oficial, România ar deveni un loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă, dar şi al tuturor celor interesaţi de istoria comunismului, promovînd o imagine demnă a poporului român.

13. Sfîntul Sinod, după ce va lua act de iniţierea campaniei de recunoaştere a Genocidului Anticreştin în România comunistă, trebuie să dispună, prin circulare oficiale, trimise către toate episcopiile din componenţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), colectarea de semnături în sprijinul acestei campanii, care vor fi înaintate ulterior, din partea Sfîntului Sinod al BOR, organelor competente ale Statului Român. Orice refuz de colaborare venit din partea vreunui episcop sau preot din jurisdicţia canonică a BOR să fie catalogat drept dovadă a colaborării cu fostul regim comunist totalitar şi ca o ofensă adusă cinstirii martirilor în Biserica Ortodoxă.

14. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, în numele noilor martiri români, să-i ierte public şi să-i dezlege pe toţi clericii care au colaborat cu fostul regim totalitar comunist, solicitînd totodată neînceperea urmăririi penale şi confidenţialitatea numelor persoanelor care se vor dovedi vinovate de participarea la Genocidul Anticreştin în România comunistă. Astfel vor fi înfăptuite, pe de o parte, dreptatea istorică, iar pe de alta, dragostea creştină care propovăduieşte iertarea în nădejdea îndreptării celor ce greşesc.

Despre canonizarea sfinţilor închisorilor – Deva 2007 – AUDIO
Strângere de mărturii despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud
Piteşti: Genocidul sufletelor
Pr. Sofian BOGHIU – Rugăciunile celor din închisori
Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, http://www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

Danion Vasile – „Sa nu ne uitam mucenicii”

6. Danion Vasile: „Să nu ne uităm mucenicii”

Când se vorbeşte despre sfinţii închisorilor, mulţi îşi pun o întrebare firească: Dar de unde ştim că sunt sfinţi cei care au pătimit pentru Hristos în închisorile comuniste?
Cine-şi pune o astfel de întrebare nu cunoaşte învăţătura Bisericii despre canonizarea sfinţilor. Atunci când Biserica cercetează canonizarea unui mărturisitor, nu este nevoie nici de minuni, nici de sfinte moaşte. Este nevoie de un singur criteriu, şi anume dreapta credinţă. E de ajuns să fie ortodox cineva care moare în închisoare pentru Hristos, pentru a fi sfânt? Da! Ce simplu este! – ar putea zice unii! Dar în realitate, este foarte greu. Cei care au pătimit pentru Hristos în închisori, de la începutul Bisericii până în vremurile noastre au suferit bătăi şi chinuri pe care nouă ne este şi greu a le auzi descrise! Sau uneori unii nici măcar nu suportă să le citească, li se par sângeroase.
Aşa cum, de exemplu, unii, văzând filmul făcut de Mel Gibson despre Patimile lui Hristos, au zis că este un film sângeros, deşi în realitate, Hristos a suferit mult mai mult pe cruce decât poate arăta un film de câteva ore – nu mai ţin minte, parcă are în jur de două ore – cu atât mai mult, de mărturia sfinţilor mucenici nu ne place să ne apropiem. De ce? Pentru că noi ducem o viaţă căldicică. Noi iubim păcatul. Şi este şocant să auzim că este de ajuns să dai mărturia cea bună şi să mori pentru Hristos, ca să fii sfânt. De ce? Pentru că nouă ni se pare uşor. De ce? Pentru că noi vrem să fie foarte, foarte complicat.
Vrem ca mucenicia să fie ceva cu totul şi cu totul străin nouă, ca să putem zice: „Doamne, eu n-aş putea aşa ceva! Doamne, mărturisirea lui Hristos e pentru cei aleşi!” Dar în realitate, fiecare dintre noi este chemat să dea mărturie în faţa înşelăciunii acestui veac. Nu există o justificare prin care să zicem: „Doamne, dar nu pot să nu fac compromisuri! Doamne, mi-e greu!” În realitate, toţi – la locul de muncă, la serviciu, la facultate, la liceu – suntem chemaţi să dăm o mărturie creştină. E adevărat, nu mărturie sângeroasă. Dar uneori este mai greu să rezişti ani de zile ispitelor unui şef de birou, decât să fii bătut o dată pe lună de către torţionari.

Întrebarea, deci, de unde ştim că au fost sfinţi cei care au pătimit în închisorile comuniste îşi găseşte un răspuns simplu: dacă cercetăm viaţa lor şi vedem că au fost mădulare ale Bisericii Ortodoxe, că au fost fii ai Bisericii Ortodoxe, au ţinut dreapta credinţă, dacă au murit acolo, mărturisindu-L pe Hristos, sunt sfinţi.
Stareţul Daniil de la Rarău, care apare în icoana celor trei noi mărturisitori este pictat în mijloc, între Valeriu Gafencu şi părintele Ilarion Felea. Stareţul Daniil – cunoscut şi sub pseudonimul literar Sandu Tudor – a murit în urma bătăilor pe care le-a primit în închisoarea din Aiud. A murit în urma bătăilor şi este nou mucenic. De ce nu este canonizat stareţul Daniil? Nu există nicio justificare pentru a amâna canonizarea lui. Dacă în cazul celor care au făcut parte din Mişcarea Legionară, unii spun: „Dom’ne, au fost legionari, nu putem să-i canonizăm!”, stareţul Daniil, în tinereţea sa, a avut chiar simpatii de stânga. Deci, nu numai că nu a fost legionar, a avut chiar unele opinii contrare legionarilor. Chiar dacă a fost acuzat, înainte de a fi închis, şi de apartenenţă la Mişcarea Legionară şi de propagandă legionară. Dar, ar trebui să fie clar pentru oricine cercetează viaţa lui că a fost de stânga. Deci, nu poţi amâna canonizarea pe motiv că a fost legionar.
Părintele Ilarion Felea, care a murit tot în închi¬soarea de la Aiud, a fost un profesor de teologie care a scris cărţi de o adâncime deosebită – ştiţi poate volumele tipărite sub îngrijirea mănăstirii Petru Vodă. Ei bine, părintele Ilarion a fost aruncat în închisoare pentru că se îngrijea de familiile preoţilor care fuseseră închişi de comunişti. Când afla că unele preotese nu aveau ce să dea să mănânce copiilor, că nu se descurcau din cauza diferitelor lipsuri materiale, părintele Ilarion strângea bani şi încerca să le ajute pe preotesele respective. Şi a fost aruncat în închisoare, fiind acuzat că este legionar.
Valeriu Gafencu, cel care este cunoscut ca sfânt al închisorilor, – de fapt este cel mai cunoscut dintre sfinţii închisorilor – a făcut parte din Frăţiile de cruce, şi în închisoare a murit, dându-şi viaţa pentru a salva viaţa unui evreu, cel care a ajuns cunoscut în întreaga lume, pastorul Richard Wurmbrandt. În loc să se trateze de boala la plămâni, i-a dat Gafencu medicamentele evreului. Şi e acuzat de atitudine antisemită, de fanatism, nu-l putem canoniza pentru că a fost antisemit! Câţi dintre noi suntem gata să murim în locul mamei noastre? Sau în locul tatălui nostru? Sau în locul copiilor noştri? Sau în locul soţului sau al soţiei sau al prietenilor noştri? Câţi dintre noi, dacă ni s-ar zice acum: „Trebuie să mori pentru el!”, am zice Da?
Cum s-a întâmplat cu Sfântul Serafim de Sarov: avea o ucenică care a aflat că fratele ei trebuia să moară, fiind foarte, foarte bolnav. Şi ucenica sfântului Serafim, o maică, care este şi ea sfântă, a zis: „Uite, batiuşka Serafim, nu se poate să mor eu în locul lui?” Şi Sfântul Serafim s a rugat şi a zis: „Bine, Dumnezeu a primit rugăciunea ta.” Şi ea a murit, oferindu-se ca un fel de jertfă pentru fratele ei.

E trist că, în vreme ce aşa-zisa biserică catolică îi canonizează pe cei pe care îi consideră eroii credinţei în secolul XX – se fac pregătiri pentru canonizarea lui Vladimir Ghica şi a altora -, Biserica Ortodoxă din România tace.
Biserica rusă a canonizat peste o mie şapte sute de noi mucenici. Oare nu sunt aceleaşi criterii de sfinţenie în România şi Rusia? Criteriile de sfinţenie trebuie să fie aceleaşi în toată Biserica. Dacă un om a murit mărturisindu-L pe Hristos în Africa sau în Australia, dacă l-a canonizat biserica din Australia, după aceleaşi criterii ar trebui să canonizeze şi Biserica din America, de exemplu.
De ce nu sunt canonizaţi martirii anticomunişti? Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost întrebat: „Toţi aceştia care au suferit în închisori şi pe care poporul îi consideră sfinţi ar trebui canonizaţi?” Şi părintele Calciu a răspuns: „Incontestabil! Numai că Biserica se teme atunci când se vorbeşte despre cei din închisori. A rămas cu aceeaşi idee: că sunt duşmanii poporului sau ceva de genul ăsta. Cred că ezitarea vine din pricină că au fost legionari. Dar această discriminare, ca să spun aşa, pe motive politice, nu religioase, este un act pentru care ierarhia va răspunde în faţa lui Dumnezeu.” Cuvinte foarte dure, dar cât se poate de realiste.

Danion Vasile – cartea „Marturisitorii”