Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Frati intru suferinta, in credinta si marturisirea Lui Hristos

Marturii despre Parintele Ilarion Felea  – Parintele Craciun Oprea , fiul sau dohovnicesc , ulterior ucenic al Parintelui Arsenie Boca

După ce absolvă Şcoala Normală din Arad, (viitorul parinte Craciun) se înscrie în 1947 la Facultatea de Teologie din Arad. În această perioadă Părintele îl are mentor duhovnicesc pe renumitul profesor de teologie, Părintele Ilarion Felea, care îi şi devine duhovnic. Faţă de Părintele Felea, Părintele Crăciun nutrea o deosebită dragoste şi evlavie, de la care a cules multe învăţături mântuitoare, ce l-au susţinut duhovniceşte în anii grei de încercări. I-a fost un ucenic devotat atât în timpul vieţii cât şi după martirizarea acestuia în temnița Aiudului, astfel încât Părintele Crăciun reuşeşte să aducă la lumină, ca pe o datorie sfântă, volumele de teologie mistică ale Părintelui Felea, aflate în manuscris, sub denumirea Spre Tabor.

craciun-oprea

Părintele Crăciun reuşeşte să aducă la lumină, ca pe o datorie sfântă, volumele de teologie mistică ale Părintelui Felea, aflate în manuscris, sub denumirea Spre Tabor.

Avându-l ca model de vieţuire, îi îndemna şi pe ucenicii săi să urmeze vieţuirii şi învăţăturilor Părintelui Ilarion Felea, despre care spunea: „Însuşi Părintele Stăniloae afirma despre părintele Ilarion Felea, care a murit pe 18 septembrie 1961, la Aiud: ca preot părintele Ilarion Felea m-a depăşit. Şi n-a spus-o doar din smerenie. Alt preot care l-a cunoscut pe părintele Ilarion pe când era rector la Arad şi obiceiul era ca studenţii să meargă duminica, miercurea şi vinerea la Sf. Liturghie la Catedrală, iar în restul zilelor la capelă, mărturiseşte după anii 90: Părintele Ilarion Felea se manifesta deosebit de firesc la orice slujbă bisericească. În timpul vecerniei când se cădeşte în Biserică şi zicea Psalmul 50 sau alte rugăciuni, antrena absolut toată Biserica în rugăciune. Lumea simţea sinceritatea şi duhul rugăciunii care îl stăpânea. Când spovedea, ţinea ca omul să se mărturisească în picioare pentru că cele mai multe informaţii le transmitem prin ochi şi astfel îl poţi simţi pe om cât de sincer este. Părintele Ilarion mi-a fost duhovnic, de aceea ştiu că spovedea în picioare”.

NOTA – despre Parintele Craciun Oprea

Preot al lui Dumnezeu, duhovnic iscusit

O altă personalitate duhovnicească ce îi marchează viaţa parintelui Craciun  a fost Părintele Arsenie Boca, faţă de care avea o deosebită evlavie. Îl cunoaşte personal pe Părintele Arsenie, după ce absolvă Facultatea de Teologie. La îndemnul Părintelui Arsenie, se căsătoreşte cu o tânără, Anişoara, din satul Cinciş, ucenică apropiată a Părintelui Arsenie. Din decembrie 1973 s-a transferat la parohia Cinciş, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Visarion spre a continua ridicarea bisericii de aici. În 1984 s-a încheiat ridicarea bisericii din Cinciş odată cu pictarea şi sfinţirea ei. În anul 2011 încheie lucrările la muzeul destinat păstrării frescelor extrase din biserica-monument istoric din satul Cinciş Vechi aflat acum sub lac.

postare – Cristina David