Parintele Ilarion – In Memoriam Felea – 18 septembrie

Am primit astazi delicate si pioase mentionari in amintirea parintelui Ilarion V Felea, de la doua persoane deosebite, pentru care le multumesc din suflet:

https://www.atitudini.com/2019/09/sinaxar-18-septembrie-preotul-ilarion-v-felea-teologul-luminii-taborice-din-temnitele-comuniste/

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2019/09/18/azi-pr-ilarion-felea/

La 18 septembrie 1961 pleca la ceruri sufletul parintelui Ilarion Felea, mult cunoscut si iubit de catre toti detinutii temnitei din Aiud pentru sfaturile, rugaciunile si incurajarile pe care le oferea cu multa idaruire celor care sufereau cumplit alaturi de el.

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.

Pentru o pioasa aducere aminte a celui care a fost parintele martir si marturisitor Ilarion V Felea am ales impresiile scrise, sub anonimat, de catre o cititoare :

„Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
“Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit ‘unchiul neamului romanesc’.
Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe, prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lor, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele Domnului Iisus Hristos!
Fie pomenirea lui in veci! ” (maria)

Cristina David

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor

Martiri ai neamului românesc – Preotul Ilarion Felea, teologul mărturisitor


Pentru că nu a vrut să înceteze a mai face religie cu tineretul în biserică, statul comunist ateu a hotărât în anul 1949 să-l condamne pe Părintele Ilarion Felea la 20 de ani muncă silnică “pentru uneltire contra ordinei sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoarei şi a mişcării revoluţionare”.

În închisoarea de la Aiud, Părintele Felea, a fost alături de Părintele Dumitru Stăniloaie, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulţi pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflaţi în întuneric şi în umbra morţii. Părintele Stăniloaie, cucerindu-se de evlavia şi trăirea Părintelui Felea a mărturisit că Părintele Ilarion Felea l-a depăşit.

Născut în 21 martie 1903, în Valea Brad, judeţul Hunedoara, în familie de preot, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu în 1932 şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, unde îşi susţine doctoratul cu teza „Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică”, în 1939, Părintele Felea era un misionar neîntrecut prin cuvântul rostit de la amvon. Era preot în Arad la parohia Şega şi profesor de teologie, fiind rector al Academiei Teologice din Arad. Pe lângă darul vorbirii, Dumnezeu l-a înzestrat şi cu cel al scrisului, opera sa de căpătâi, de o mare valoare teologică, „Spre Tabor”, publicată recent în trei volume, fiind lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor ce vor veni.

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” – Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor

Şi pentru a trăi o sărbătoare de bucurie veşnică, pe data de 18 septembrie 1961, Domnul l-a chemat la El. Îmbrăcat în slavă şi mantie de mucenic, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare de la Aiud în cea triumfătoare din ceruri.

MARIAN Măgureanu – bortodoxa.blogspot