Duhul unirii si duhul dezbinarii – autor Parintele Ilarion Felea

Duhul unirii si duhul dezbinarii

Cand era la Cina cea de Taina si vedea inaintea ochilor Sai duhovnicesti drumul Crucii, Mantuitorul se roaga ca toti ucenicii si urmasii Sai „sa fie una”, sa formeze o singura Biserica.

Apostolii si cei dintai crestini, toti erau una, un suflet si o inima, formau o singura Biserica si astfel implineau testamentul Domnului. Desi se raspandeau prin toate partile si intemeiau mai multe comunitati crestine, in privinta credintei si a virtutilor, a dogmelor si a canoanelor, toti erau una: un trup si un Duh; un Domn, un Crez si o Biserica. De ce Iisus Hristos doreste si se roaga din toata inima, cu sudori de sange, ca toti crestinii sa fie una -o turma si un Pastor – ne-o spune tot El: „…ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis” (In 17, 21).

Daca toti crestinii traiesc infratiti si uniti in aceeasi Biserica, „lumea” vede in ei pe ucenicii si inchinatorii Mantuitorului. Daca crestinii traiesc dezbinati, impartiti in tabere si in „biserici” deosebite, atunci „lumea” cu dreptate se intreaba: Care este Biserica lui Hristos ? Daca sunt mai multe feluri de ucenici, mai multe feluri de invataturi si mai multe feluri de turme si de biserici, e limpede ca nu toate sunt de la Hristos.

Dezbinarea aduce sminteala; unirea aduce pace si dragoste. Dezbinarea e de la oameni; unirea si iubirea sunt de la Dumnezeu. Cine dezbina turma lui Hristos sau se desparte de Biserica Lui, lucreaza impotriva dorintei si a rugaciunii Mantuitorului ca „toti sa fie una”. In acelasi timp, cel ce dezbina Biserica Domnului e sminteala pentru „lume”, caci lumea isi pierde increderea in oamenii care se cearta si se dezbina.

De aceea Mantuitorul osandeste in cuvinte foarte aspre pe cei ce aduc in Biserica sminteala si dezbinarea: ” Vai de acela prin care vin smintelile ! Mai de folos i-arfi aceluia de i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici” (Lc. 17, 1-2). Cu alte cuvinte, e mai bine sa fie ucis cineva, decat sa duca la sminteala dezbinarii.

Desigur, Iisus Hristos nu vrea moartea nimanui, dar vrea sa ne deschidem ochii si sa intelegem cat de urata si de vinovata este fapta omului care aduce dezbinare si sminteala in sanul Bisericii crestine.

– „Indemnu-va pe voi, fratilor, – scrie Sf. Ap. Pavel – pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa graiti la fel si sa nu fie dezbinari in sanul vostru; ca sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere” (I Cor. 1, 10).

Marele apostol Pavel ne invata ca toti sa traim in aceeasi solidaritate, unire si iubire, ca si madularele trupului, care nu se cearta, nu se omoara unele pe altele. „Sunt multe madulare, insa un singur trup”. Asa l-a intocmit Dumnezeu, ca sa nu fie dezbinare in trup, ci sa se ingrijeasca madularele unul de altul: capul de trup, mainile de picioare, gura de stomac, ochii de urechi si asa mai departe. Nu poate trupul sa spuna ca nu are trebuinta de cap, nici picioarele de maini, nici urechile de ochi, nici stomacul de gura… Cand stomacul sufera, toate sufera; cand ochiul e orb, tot corpul e in intuneric; unde lipseste capul, vai de picioare. Cand un madular patimeste, toate madularele patimesc; cand este cinstit un madular, toate se bucura.

Nu este razboi intre maini si picioare, intre ochi si urechi, intre gura si stomac, ci armonie; toate sunt infratite si unite, in acelasi trup, dupa cum si noi toti, crestinii, ne-am botezat si suntem uniti in acelasi Duh. Si Apostolul incheie: – „Voi sunteti trupul lui Hristos, si madulare in parte” (I Cor. 12, 12-27).

Biserica e trupul lui Hristos (Efes. 1, 22-25; Col.1, 24) in intelesul ca toti crestinii formeaza un trup si un suflet. Toti suntem unii altora madulare (Efes. 4, 25); si avem un singur cap, care e Hristos.

Cine poate spune ca face parte din Biserica lui Iisus Hristos, daca se dezbina de corpul ei. „Oare s-a impartit Hristos ?” (I Cor. 1, 13).

Cei ce sunt ai lui Hristos, traiesc in Duhul unirii si al iubirii. Cei ce dezbina Biserica – trupul lui Hristos – traiesc in Duhul cel rau al urii, al maniei si al razvratirii, care stapaneste in „fiii neascultarii” (Efes.
2, 2; Col. 3, 6).

Drept aceea, „imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati si fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa domneasca in inimile voastre” (Col. 3, 14-15).

Parintele Ilarion Felea –  articol preluat de pe Crestin Ortodox

IIsus Hristos Invatatorul , in opera lui Ilarion V Felea – Nicolae Codrea

 

 

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea
Nicolae Codrea
Învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează neştirbită, asemeni unui manual de teologie, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.

Nicolae Codrea
Alte scrieri ale aceluiași autor
• Despre Dragoste – virtute teologică

Părintele Ilarion V. Felea profesor de dogmatică şi apologetică a rămas în istoriografia Bisericii noastre prin activitatea sa rodnică şi folositoare depusă în slujba Bisericii lui Hristos. Viaţa, învăţătura şi activitatea sa, fac ca acesta să rămână un exemplu de urmat pentru noi. Dacă ne aplecăm asupra operelor sale vom observa că acestea sunt de actualitate, chiar dacă Părintele a trăit într-o perioadă foarte dificilă pentru Biserica lui Hristos şi pentru poporul nostru. Din păcate a fost condamnat la 20 de ani munca silnică “pentru uneltire contra ordinii sociale” şi 20 ani temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”[1]. Poate că regimul comunist ne-a lipsit de acest mare teolog, dar nu a putut să ne lipsească de ceea ce a rămas în urma lui de opera sa atât de folositoare nouă astăzi.

Întâlnim în învăţătura Bisericii noastre „întreita slujire a Mântuitorului” sau „cele trei direcţii ale lucrării mântuitoare a lui Hristos”. De obicei aceste trei aspecte sunt numite: trei chemări, trei slujiri, trei dregătorii, trei misiuni, trei demnităţi[2]. Acestea sunt: Iisus Hristos ca Învăţător-Profet, Iisus Hristos ca Arhiereu şi Iisus Hristos ca Împărat. Ne interesează în lucrarea de faţă prima chemare a lui Hristos ca Îvăţător-Profet, desigur este minunat cum aceste trei “slujiri” se completează reciproc în persoana Mântuitorului.

Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul suprem, întrucât El este unic şi învăţătura Lui este unică, El este identificat cu învăţătura Sa[3]. Calitatea Sa de Prooroc ţine de Persoana Sa, spre deosebire de sensul de prooroc din Vechiul Testament, unde acestă calitate este legată accidental de o persoană sau alta[4]. Iisus Hristos este Învăţătorul şi Proorocul prin Sine nu printr-un dar venit din altă parte. Este Învăţătorul prin excelenţă (In 3, 13) şi proorocul prin excelenţă, El a spus despre Sine”Eu sunt Lumina lumii” ( In 8,12: 14,16). El este Învăţătorul şi Proorocul culminant prin Însăşi Persoana Lui, pentru că nu e numai om, ci şi Dumnezeu şi ca atare are în El şi iradiază din El nu numai învăţătura adevărată despre Dumnezeu, ci şi despre omul adevărat, aşa cum este el realizat în Hristos şi cum trebuie să ajungă şi ceilalţi[5].

Uimit de învăţăturile pe care le asculta şi de faptele minunate pe care le vedea poporul numeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos „Profet” ( Lc 7, 16) şi „Învăţător” (in 6:14), profet vestit de Moise (Deut 18, 15-18) de Apostoli dar şi adversarii îl numeau „Învăţător” (Mt 8,19:Mc 10,35), de atunci şi pentu totdeauna El a rămas Profetul adevărului şi Învăţătorul lumii, profetul tutoror profeţilor şi Învăţătorul tuturor învăţătorilor, învăţătura Sa este mai înainte de toate persoana Sa[6]. Afirmaţiile Părintelui Ilarion V. Felea sunt întotdeauna exemplificate cu versete din Sfânta Scriptură, Părintele argumentează concret ce este învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, acesta ne explică: „învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. În ea se cuprind fericirile, virtuţile şi tainele vieţii sfinte şi nemuritoare. Învăţăturile despre Dumnezeu şi lume, despre îngeri şi oameni, despre păcate şi mântuire, despre virtuţile creştine”[7].

Făcând o comparaţie cu alţi înţelepţi, profeţi, învăţători, cuvintele Mântuitorului sunt una cu persoana Sa, Iisus Hristos este întruparea învăţăturii Sale[8], cu o autoritate divină El se declară Adevărul, Viaţa şi Lumina lumii (In 14,16;11,25;8,12). Părintele Ilarion V.Felea face o împărţire a învăţăturii Mântuitorului aşa cum aceasta ne apare în Evanghelie, astfel avem învăţături care cuprind o noua doctrină de credinţă, învăţături care cuprind un nou îndeptar de viaţă morală, şi învăţături care cuprind un nou cult religios [9]. Analizând fiecare dintre aceste învăţături, observăm de ce Iisus Hristos este Pedagogul, Învăţătorul suprem prin excelenţă. Învăţăturile care cuprind o noua doctrină religioasă, reprezintă o revelaţie, ultima şi suprema revelaţie, cuprind adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre om, adevărul despre existenţa şi puterea răului, adevărul despre necesitatea mântuirii şi mijloacele sfinţirii, şi adevărul despre misterele vieţii dincolo de mormânt[10]. Hristos ne prezintă astfel învăţături despre Persoana proprie (In 4,25-26), ne prezintă învăţături despre Dumnezeu: “spirit viu, unic, creator şi iubitor( In 4,24), Dumnezeu este Iubire( In 3,16), Dumnezeu este Lumina(I In 1,5) „fiinţa cu existenţă personală şi Viată mai presus de fire. Acesta e Dumnezul creştinilor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Mt 28,19), Treimea cea de o fiinţă, care crează, mântuieşte, sfinţeşte lumea, apoi intervenind desigur şi providenţa divină[11] (Mt 6, 25-32). Avem învăţături despre om, despre faptul că sunt înzestraţi cu suflet liber si nemuritor, despre faptul că toţi suntem fii lui Dumnezeu (Mt 23, 8; Lc 10, 27-37). Împreună cu învăţătura despre om, Hristos ne expune şi învăţătura despre existenţa răului, si puterea păcatului (In 8,34), desigur ne arată cât de important este Dumnezeu în viaţa noastră, şi dacă ne aplecăm asupra lui Dumnezeu El ne ajută întodeauna“ sub mâna lui Dumnezeu, suferinţa devine binecuvântare şi crucea izvor de sfinţire şi steag de biruinţă asupra morţii[12]. Tot Părintele Ilarion V. Felea ne arată şi importanţa Lucrării lui Hristos, adică opera mântuirii, lucrarea de răscumparare şi de împărtăşire a harului divin şi de împăcare cu Dumnezeu „în El avem Taina Dumnezeului iubirii devenit om, ca să deschidă omului calea mântuirii şi mijloacele prin care se obţine sfinţirea”[13].

Învăţăturile despre o viaţa morală sunt foarte bine exemplificate, Hristos ne învaţă prin exemplul personal virtuţile prin care se obţine desăvârşirea morală: iubirea, bunătatea, pacea, frăţia, smerenia, milostenia, răbdarea iertarea, sinceritatea, munca dezinteresată şi lepădarea de sine până la uitarea de sine şi jertfa pentru binele comun”[14]. În şcoala şi Evanghelia Mântuitorului se învaţă iubirea necunoscută oamenilor înainte de El: iubirea iertătoare, iubirea îndurătoare, iubirea pătimitoare, iubirea vrăşmaşilor, iubirea divină, iubirea creştină[15].

Totodată Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină[17] (Mt 7, 28). Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”[21].

Citind opera Părintelui Ilarion V. Felea descoperim aceeaşi învăţătura de credinţă despre Iisus Hristos şi „întreita slujire” a Acestuia. Desigur, foarte important este discursul Părintelui şi expunerea acestuia cu privire la învăţăturile Bisericii; observăm că acesta se modifică în funcţie de auditor. Dacă în lucrarea „Duhul Adevărului” Părintele prezintă foarte simplu, pe înţelesul tuturor, documentat pe Sfânta Scriptură învăţăturile Bisericii noastre, în lucrarea „Religia Iubirii”avem un autor mult mai complex, mai fin, mai matur. Dealtfel chiar autorul ne mărturiseşte în prologul cărţii „Religia Iubirii”: „Religia Iubirii” întregeşte „Duhul Adevărului”. Unele subiecte se cuprind în amândouă lucrările, cu deosebire că în „Duhul Adevărului” documentarea lor se întemeiază pe Sfânta Scriptură, aşa după cum se obisnuieşte în expunerea doctrinei dogmatice şi morale. În „Religia Iubirii” precumpăneşte logica inimii, întemeiată pe ştiinţă, conştiinţă şi filosofie, aşa după cum se obişnuieşte într-o expunere apologetică”[22]. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este importantă pentru noi în ziua de azi, putem fără nici o problemă să-l considerăm unul dintre teologii de seamă ai Bisericii noastre. Trebuie menţionat încă o dată faptul că lucrările Părintelui sunt actuale si astăzi şi nu trebuie deloc ignorat contextul în care Părintele Ilarion V. Felea şi-a desfăşurat activitatea. Opera Părintelui Ilarion V. Felea este foarte bine structurată, citind cu atenţie observăm, că autorul este foarte bine organizat, clar, concis, explicit, argumentează fiecare afirmaţie, fie cu versete din Sfânta Scriptură, fie prin tradiţia Bisericii noastre. Practic, putem considera că învăţăturille de credinţă expuse de Părintele Ilarion V. Felea păstrează ca un manual de teologie neştirbită învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Bisericii noastre.