IN MEMORIAM PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul – Astăzi, 18 septembrie, se împlinesc 51 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui mucenic Ilarion Felea.

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră„cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” .

Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad – Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie,

„care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11),

„fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4),

îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor. În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Catedrala ortodoxa din AradPrin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946. În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

Autor: Pr. Tudor Demian – “Din temniţe spre sinaxare“, Editura Egumenița, Galați, 2008

 

Iisus Hristos Învăţătorul, în opera lui Ilarion V. Felea – comentarii facute de Nicolae Condrea

Părintele Ilarion V. Felea plasează în centrul învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „Predica de pe munte” (Mt cap 5-7) care cuprinde constituţia Bisericii, piatra de temelie a Împărăţiei lui Dumnezeu şi tălmăcirea voinţei lui Dumnezeu”[16]. Şi pentru o mai mare autoritate Iisus Hristos ne lasă exemplu viaţa Sa (in 13,15: Mt 11,29) şi porunca iubirii (In 13, 34-5: Lc 6, 27-8). Iisus Hristos este Învăţătorul, Profetul, care tălmăceşte oamenilor voinţa lui Dumnezeu, modelul ideal si extraordinar al tuturor învăţătorilor şi profeţilor (Mt 23.8). El este Unicul Învăţător al omenirii; Învăţătorul Evangheliei mânturii, profetul adevărului revelat, în cuvântul Său este viaţa, har ceresc, înţelepciune supraumană şi putere divină[17] (Mt 7, 28).

Părintele Ilarion V. Felea ne arată de ce învăţătura lui Hristos este cea adevărată, de ce ea se deosebeşte de învăţătura tuturor oamenilor, acest fapt se datorează virtuţilor Sale: „blând şi iubitor, simplu şi natural, cuvântul Mântuitorului ne îndumnezeieşte, simţim prezenţa lui Dumnezeu care ne atrage, ne îmbrăţişează, ne încălzeşte, ne luminează, ne convinge, ne înalţă, ne sfinţeşte şi ne mântuieşte[18]. Mântuitorul Iisus Hristos înlocuieşte cultul evreu sângeros şi material, prin închinarea în Duh şi Adevăr (In 4,24). Rugăciunea „Tatăl nostru” (Mt 6, 9-13), rugăciune simplă, dar sinceră, din adâncul inimii, o avem primită direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea Hristos întemeiază Biserica (Mt 29,19) pentru ca oamenii să se împărtăşească cu putearea şi darurile harului divin. Mântuitorul rânduieşte Sfintele Taine, prin intermediul cărora ne sfinţim şi desăvârşim în unirea cu Dumnezeu. Întreaga învăţătură a Mântuitorului “cuprinsă în doctrina de credinţă, în viaţa morală şi în cultul religios este expresia voinţei lui Dumnezeu[19] (In 5,30; 6, 38; 10, 37-38).

Ca şi profet al adevărului Mântuitorul Iisus Hristos a făcut proorocii de o însemnatate unică şi universală. Şi aici Parintele Ilarion V. Felea face o împărţire a profeţiilor Mântuitorului, astfel avem: profeţii cu privire la Sine Însuşi, la Apostoli, ucenici şi urmaşii Săi (In 15,26; 16,7; Lc 24,29; Mt 26, 21-25; 31-34), profeţii cu privire la soarta Ierusalimului (Mt 21, 34-44; Mc 13, 1-2) şi profeţii cu privire la sfârşitul lumii şi judecata de apoi (Mt 24,25; Mc 13; Lc 21). Dacă primele două categorii de profeţii s-au împlinit şi a treia se va împlini cu aceeaşi precizie „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele şi profeţiile Mântuitorului nu vor trece fără să se împlinească”[20]. Părintele Ilarion V. Felea ne face şi o scurtă, dar foarte concisă prezentare a slujirii de Învăţător a Mântuitorului: „Unul este Mântuitorul, Unul este Învăţătorul Lumii: Iisus Hristos. El este Învăţătorul ideal, Dascălul tuturor veacurilor şi Mântuitorul tuturor oamenilor; luminătorul minţii şi stăpânul inimii noastre”[21].

sursa : Agora Crestina

Note

1. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 167.
2. ^ Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj 2000, p. 218.
3. ^ Pr. Prof. Dr Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1978, p. 115.
4. ^ Ibidem, p. 115.
5. ^ Ibidem, p. 117.
6. ^ Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Editura Diecezana, Ard 1943, p. 88.
7. ^ Ibidem, p. 88.
8. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, Editura Diecezana , Arad 1946, p. 394.
9. ^ Ibidem, p. 397.
10. ^ Ibidem, p. 397.
11. ^ Ibidem, p. 398.
12. ^ Ibidem, p. 399.
13. ^ Ibidem, p. 400.
14. ^ Ibidem, p. 401.
15. ^ Ibidem, p. 402.
16. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 89.
17. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 394.
18. ^ Ibidem, p. 395.
19. ^ Ibidem, p. 404.
20. ^ I.V.Felea, Duhul Adevărului, p. 92.
21. ^ Ibidem, p. 94.
22. ^ I.V.Felea, Religia Iubirii, p. 7.