Marturisitor si martir intru HRISTOS – Parintele Ilarion V Felea

„O mare bucurie am avut astazi cand la un impuls am pornit sa caut aici pe youtube un material legat de Parintele Ilarion Felea .Nu mica mi-a fost surpriza , foarte placuta, de a afla acest video alcatuit de o echipa de la minunata publicatie „Fericiti cei prigoniti” .Multa pretuire pentru conducerea acestui site , care cu evlavie si multa dragoste duce o munca misionara de a face cunoscuti pe martirii si marturisitorii inchisorilor comuniste. Doamne ajuta!”
Scriam aceste randuri,  in urma cu cativa ani, cand am aflat, in sfarsit, un material video si audio despre preotul martir Ilarion V Felea , cel care a luptat cu abnegatie totala pentru Invatatura Lui Hristos spre a fi cunoscuta de tineret chiar in vremea neagra de dupa razboi. Pentru acest lucru a fost urmarit, arestat in multe randuri si in final inchis la Aiud, o temnita de crunt renume in Romania, ce avea ca scop exterminarea celor intemnitati.

Regret totusi, revazand acest filmuletz, ca aceasta prezentare foarte bine venita pentru readucerea in mintea credinciosilor romani a personalitatii carismatice si intens spirituale a  preotului martir Ilarion Felea , desi realizata cu multa abnegatie, este mult prea scurta, prea „seaca” , nu reuseste sa realizeze  un real indemn  la cunoasterea in profunzime a celui care a fost un mare preot, profesor, indrumator de tinere generatii , combatant al comunismului pe orice cai , un ilustru teolog (insusi parintele Staniloae care i-a fost bun prieten, a recunoscut ca parintele Ilarion Felea l-a intrecut inca dinaintea plecarii sale la Domnul). NU cunosc multi acest adevar care preferabil este dupa unii,  , din motive nestiute de mine, sa fie dat uitarii, daca s-ar putea…aici insa ,dupa cum stim ,isi spune cuvantul voia Domnului.
Incheind articolul, imi cer iertare daca am ranit sentimente, nu acest lucru l-am dorit…si multumesc din suflet singurilor realizatori – il cunosc personal pe Dl Dan Tudorache pe care il pretuiesc nespus , ii admir munca dusa pana la sacrificiu pentru realizarea cat mai amanuntita si conform realitatii, prin urmare documentata la desavarsire, a continutului site-ului ce-l administreaza impreuna cu colaboratorul sau : „FERICITI cei PRIGONITI” , dedicat tuturor acelora care sub anonimat sau bine cunoscuti,  au pierit jertfelnic in inchisorile comuniste inainte de amnistierea acordata in 1964. Vieti pline de sacrificiu intru CREDINTA STRAMOSEASCA , ei merita cinstirea noastra si rugaciuni neincetate. Odihneste-i, Doamne al nostru, in Pacea Ta alaturi cu dreptii ! AMIN.
articol scris de Cristina David

File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta : PARINTELE ILARION FELEA

 

Istoricul dr. GEORGE ENACHE: Moarte cumplită, mormânt fără cruce

“Pentru că părintelui Felea nu i s-a găsit nimic, a fost acuzat că în perioada cât a fost redactorul revistei “Biserica şi şcoala” a publicat mai multe articole cu conţinut “legionar”, anticomunist şi antisovietic. În cele din urmă, prin sentinţa nr. 347/14.03.1959 a Tribunalului Militar Cluj, Ilarion Felea a fost găsit vinovat de “crimă de uneltire contra ordinii sociale” şi “crimă de activitate intensă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, fiind condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru prima acuzaţie şi 20 de ani detenţie grea pentru a doua acuzaţie.

Închis iniţial la Gherla, în februarie 1960 a fost transferat la Aiud. Aici părintele Felea moare la 18 septembrie 1961, din cauza unui cancer galopant la colon, combinat cu insuficienţă cardio-respiratorie. Documentele medicale arată că se ştia foarte bine starea gravă de sănătate a părintelui, însă nu s-a făcut nimic. În certificatul de deces se pretinde că, în ziua morţii, când pacientul era în ultima fază, Ilarion Felea a fost supus unei operaţii de urgenţă, sucombând în timpul acesteia. Din păcate, există numeroase mărturii care arată că adesea aceste certificate erau contrafăcute, deci e foarte posibil ca operaţia să nu fi existat. Părintele Felea a fost îngropat în cimitirul deţinuţilor din Aiud, încă o victimă alături de multele care au pierit în lagărele comuniste”.

publicat in Razboi intru cuvant