Curatirea si paza inimii

„Fericiti cei cu inima curata” (Mt 5:8)

Acum in perioada Postului Sfintelor Pasti , cand accentul il punem pe imbunatatirea vietii noastre duhovnicesti prin aplecarea cu si mai mare devotiune asupra rugaciunii zilnice , prin efortul de a ne abtine de la cele rele – ganduri, fapte, vorbe – aceste cateva invataturi ale parintelui Ilarion Felea , privind puterea inimii omului si pe care le-am ales pentru postare , ne pot da un ajutor pretios pentru mentinerea unei stari sufletesti propice implinirii scopurilor noastre duhovnicesti.

„Lucrarea duhovniceasca pentru dezrobirea, imbunatatirea si desavarasirea omului incepe si se hotaraste inauntru sufletului sau, in inima”. Parintele face distinctia intre inima ca organ puternic si vital in functionarea corpului omenesc pe de o parte, si inima sufletului. Caci „inima este resedinta si motorul tuturor puterilor sufletesti…inima este constiinta morala…Inima e centrul de lumina al sufletului, focarul din care ies raze si sclipiri fara de sfarsit. Omul de inima este omul de constiinta, omul religiei si al iubirii. Omul „fara inima” este omul fara constiinta, fara religie, fara iubire. Cele mai mari virtuti si fapte bune le-au intruchipat oamenii de inima . Cele mai mari crime le-au facut oamenii fara de inima, fara  religie, fara iubire, fara Dumnezeu – ateii.”

In volumul al doilea al lucrarii sale „Spre Tabor” subintitulat „Curatirea” , parintele Ilarion Felea are un capitol special dedicat curatirii si pazei inimii. In paginilile lui el se opreste asupra invataturii pe care o gasim despre inima in  Sfanta Scriptura . Cunoscandu-le si retinandu-le , considera parintele pe buna dreptate , „Intelegem mai bine ce este inima si care e locul si puterea inimii in lupta pentru curatirea , luminarea si desavarsirea vietii spirituale .

„Cele dintai senzatii, simtiri sufletesti si sentimente de care aminteste Sfanta Scriptura sunt nevinovatia si iubirea fara prihana., Adam si Eva, cei dintai oameni  <<erau goi si nu se rusinau>>. Urmeaza dorinta de slava, lacomia de mancare, trufia si pofta si…rusinea.” Ispititi fiind dupa cum stim de catre sarpe (Satana) sa fie si ei ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, au mancat din pomul cunostintei care era ispititor la vedere. „Atunci si-au dat seama ca au gresit, li s-au deschis ochii si s-au rusinat (Facerea 3: 5-7). Trupul a trezit in ei pofta de mancare din fructul oprit, inima i-a mustrat  si i-a facut sa se rusineze de greseala facuta.”. Se mentioneaza in continuare ca in paginile Vechiului Tastament David aminteste foarte des despre inima in Psalmii sai. „Randuielile Domnului sunt drepte, ele veselesc inima, poruncile Domnului sunt stralucite, ele lumineaza ochii…Doamne, scaparea mea si izbavitorul meu, primite sa fie inaintea Ta cuvintele gurii mele si cugetele inimii mele placute sa fie inaintea Ta! (Ps. 18:8, 15).”  Urmeaza multe citate din proorocii si profetii Vechiului Testament si alti Psalmi ai lui David… ”  Profetul Natan zice : << Fa tot ce-ti spune inima, caci Dumnezeu este in tine>> (1 Paral. 17:2)  …Dupa profetul Ieremia, <<inima e mai adanca decat orisice>> (17:9)…Priceperea ei vine de la Domnul. Pocainta din inima aduce cu sine iertarea si dezrobirea sufletului (24:7) De aceea striga profetul ; <<Curateste-ti inima de rautate, Ierusalime, ca sa te mantuiesti>> (Ier 4:14) . Razvratirea, viclenia, stricaciunea si ticalosia (Oseia 5:4) inimii vor primi osanda meritata.  Rugaciunea cu lacrimi si din inima curata , ii obtine regelui Ezechia , de la Dumnezeu iertarea pacatelor si prelungirea vietii cu inca cincisprezece ani atunci cand el se pocaieste sincer dupa ce profetul Isaia ii aduce vestea mortii …Precum vedem, iubiti si binecuvantati crestini, e plin Vechiul Testament de invataturi care privesc inima si curatia ei. Faptul acesta arata insemnatatea ei hotaratoare in viata sufletului ca si in viata trupului.”.

„Inima buna si curata face omul bun si curat. Inima rea si pangarita face omul rau, ticalosit, indracit. De aceea nu trebuie sa lipseasca niciodata din mintea noastra gandul de a fi oameni dupa inima Lui Dumnezeu – care va face toate voile Lui Dumnezeu, ca David, nici de pe buzele noastre rugaciunea pentru curatirea inimii, care de trei mii de ani desteapta si inalta sufletele oamenilor credinciosi: <<Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste inlauntrul meu>>(Ps 50:11)”.

Noul Testament contine bogate referiri si invataturi referitoare la inima omului , si mai multe decat in Vechiul Testament.  „Mantuitorul, n cuvintele cele mai simple, cuprinde cea mai inalta intelepciune despre inima si curatia ei. <<Fericiti cei cu inima curata , ca aceia vor vedea pe Dumnezeu>>”

In postari viitoare , cu ajutor de la Domnul voi selecta si alte invataminte pentru credinciosii crestini care doresc sa duca o viata mai curata si pe placul Lui Dumnezeu, din aceeasi lucrare a parintelui Ilarion Felea.

 

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Ilarion V Felea despre NUMELE de CRESTIN

Cine este un adevarat crestin? Numele de crestin ne-a ramas mostenire peste veacuri din timpurile in care ucenicii Domnului Hristos au ramas sa-I implineasca indemnul si porunca de a raspandi Evanghelia Iubirii.. Apostolii Lui si aceia care s-au alaturat lor. au fost crestini adevarati. Cautand etimologia cuvantului, aflam ca semnificatia lui este  ” cel care Il urmeaza pe Cristos”. Asa si este, un crestin autentic nu pregeta sa urmeze Domnului si Mantuitorului Hristos in orice imprejurare, sa Ii asculte poruncile si sa raspandeasca Evanghelia in lume in orice situatie, fie si in cele mai grele imprejurari. Sunt crestini toti aceia care Il urmeaza si poarta crucea Lui, asa precum au fost chemati de El.

Despre aceasta trasatura profund morala si religioasa  a omului, de o importanta covarsitoare in toate imprejurarile vietii  ivite oricand ,oriunde,  ne vorbeste parintele Ilarion.

„Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Este crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului,  Fundatia Justin Parvu, 2014

postare  si comentarii – Cristina David

 

INIMA in VIATA DUHOVNICEASCA

Inima in Viata Duhovniceasca – Parintele Ilarion Felea

„Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru, in inima ” (Luca 17:21)

Nu este lucru usor sa privesti si sa citesti inima omului..”De ar putea cineva/ S-ami citeasca inima/ Ar ceti pan-ar rmuri/ si tot n-ar ispravi” (spune versul si cantecul popular)
Acolo, in adancurile ei sunt ascunse taine mari: lumini si umbre,virtuti si pacate, puteri si slabiciuni, vapai si ruini, viata si moarte, frumuseti si uraciuni, ingeri si demoni, ceruri si iaduri…In inima omului, mica, mari focuri ard; ardeaici ceva din vapaia vesniciei. aici se ascund visele si dorurile; aicieste mlastina deznadejdii si ancora nadejdii; aici se afla comorile cele mai scumpe, cele mai mari si adevarate …dar si cele false, uneori.
Dupa Sfantul Macarie cel Mare – adanc si mare cunoscator al sufletului omenesc – inima la unii este palat al Lui Hristos, la altii bordel..la unii holda de grau, la altii camp de spini: la unii cer si lumina, la altii prapastie intunecoasa.

„Palatul Lui Hristos este inima” ; aici locuieste si Se odihneste Hristos, cu ingerii si cu duhurile sfinte, cand e curata. (Sf Macarie cel Mare – Omilii duhovnicesti,p 96)

sursa : Pr Ilarion Felea – Spre Tabor vol II – Curatirea pp 162-163

Un simplu comentariu , de fapt o mica rugaciune :

Ajuta-ne Doamne al nostru ca inima sa ne fie Granarul gandurilor , simtirilor, si faptelor bune , sa culegem la sfarsitul vietii noastre aici mantuirea sufletelor noastre si viata vesnica in Lumina. Caci numai Tu ne poti da acest har prin Duhul Tau Sfant . AMIN

postare Cristina David

 

 

Cum lucreaza ispita – prin duhul lumii (Spre Tabor vol. I) – (II)

Am aratat in articolul precedent , despre ispitele puse in fata omului in aceasta viata trecatoare , ca ele nu vin de la Dumnezeu dar sunt permise de El a ne incerca si intari in multiple feluri ca sa devenim mai constienti de raul din noi si din jurul nostru , sa ne invete sa fim smeriti si sa luptam cu mai multa ravna pentru castigarea virtutilor ce fac din noi crestini adevarati, urmasi ai Domnului Iisus Hristos.

„Cu toate ca nu sunt de la Dumnezeu,ci de la duhurile necurate, de la lume si de la om, Dumnezeu permite ispitele , ele fiindu-ne de folos din mai multe pricini si anume : ispitele sunt scoala smereniei, deoarece pun la incercare puterea, mandria, rabdarea si neputinta noastra . Oricat ar fi de suparatoare, ispitele ne inteleptesc si ne invata sa nu ne trufim cu virtuti pe care nu le avem fara ajutorul dumnezeiescului har.. Lupta pentru virtute si har se castiga prin ispite. << Cine fuge de ispite, fuge de virtute >>, spune Sfantul Isaac Sirul .”

Al doilea ispititor in ordine, dupa diavol, este „lumea, duhul lumii (1Corintieni 2:12) , << veacul de acum >>” , ne atrage atentia preotul Ilarion Felea in capitolul despre isptite din primul volum al lucrarii „Spre Tabor” (Pregatirea).

„Duhul lumii cu oamenii lui, cu desfatarile , placerile, maririle si desartaciunile lui. Lumea cu oamenii rai, carti rele, vorbe rele, fapte rele ispiteste necontenit sufletul si trupul omului. Nepasatorii, necredinciosii, pacatosii, patimasii de tot felul sunt oameni lumesti (mondeni). Prin ispitele, prin pildele si uneori prin prigoanele lor , ei infatiseaza lumea aceasta , lume cufundata in rau (1 Ioan 5:19), prin care vin smintelile (Matei 18:7). Cu lumea aceasta amagitoare , omul duhovnicesc este in necontenit razboi. Cu lumea aceasta, dusmana Lui Iisus Hristos, cu lumea care intruchipeaza dragostea de lucruri si de trupuri, in locul iubirii lui Dumnezeu si a sufletelor, nu putem fi prieteni. << Nu stiti oare ca prietenia cu lumea este dusmanie impotriva lui Dumnezeu? >> (Iacob 4:4).

Scara Sfantului Ioan – urcusul duhovnicesc

O alegere se impune intre Hristos si lume; intre Duhul cel Sfant al Lui Dumnezeu si duhul lumii. <<Noi n-am primit duhul lumii acesteia , ci Duhul Cel din Dumnezeu>> (1 Corintieni 2:12). Cu cat se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu,cu atat il intampina ispite mai puternice. Ispite noi aduc har mai mult. Dumnezeu nu da harul fara ispite. In masura biruintei asupra patimilor si ispitelor, se da harul.

<< Ia aminte si scrie in inima ta ca iubirea de placeri si de odihna este pricina pentru care Dumnezeu te paraseste si ingaduie sa fii ispitit.>>. Sfantul Macarie cel Mare, desigur din experienta vietii sale, spune ca puterea harului de care se invredniceste sufletul crestinului, <<se castiga numai cu lupta mare, cu rabdare multa si indurare, prin ispite si incercari>>”.

In continuare autorul subliniaza ca prin ispite suntem chemati la pocainta, „la ispasirea si inlaturarea pacatelor.”. Tot ispitele se dovedesca fi drumul de intoarcere la Dumnezeu caci ele pricinuiesc trezirea crestinului si dorinta lui de indreptare si reapropiere de Tatal ceresc.

va continua

sursa : SPRE TABOR – vol I (Pregatirea) Preot Ilarion V Felea, Editura Crigarux , 2007- pp 147 , 148, 149

Postare si comentarii – Cristina David

Parintele Ilarion Felea – cuvinte care hranesc si inalta sufletul

 

„Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea şi cât de mult urâm păcatul. Pământul îşi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viaţă şi de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare şi înviere duhovnicească, de ispăşire şi sfinţire, de mângâiere şi fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfinţeşte, ne deschide din nou calea spre lumina şi iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu şi Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer şi cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Aşa şi omul care petrece mult timp în rugăciune, îşi parfumează sufletul cu însuşirile vieţii divine.

Rugăciunea umple inima de frumuseţe şi iubire, de pace şi de bucurie, de sfinţenie şi de toate virtuţile dumnezeieşti. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăieşte o viaţă în rugăciune neîncetată, de trezvie şi de smerenie, poate prăznui în fiecare zi şi în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie” –

Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor