Preotul ILARION FELEA – marturii

O IMAGINE IMPOSIBIL de  UITAT VREODATA atat cat TRAIESC
Imi este greu ca sa incep a scrie marturia personala despre „unchiu Ilarie” asa cum l-am „botezat” sora mea si cu mine la numai cativa ani de existenta. Era unchiul mamei dinspre mama ei, bunica noastra nascuta in Tara Motilor acolo unde a vazut lumina zilei  si cel care avea sa devina Preot Prof Dr Ilarion Felea . S-a nascut intr-o familie de moti in care tatal a fost preot. Motii au ceva aparte in structura lor , nu este doar impresia sau parerea mea. Vorbeste intreaga istorie.

Am fost nascuta in Bucuresti deci foarte departe de Arad , bunicii mei locuiau totusi la Timisoara…la o varsta frageda , in cateva randuri , am petrecut saptamani intregi in casa unchiului Ilarie si a „tusii Valeria” , in Arad . Casa lor nu era departe de Catedrala Crestin Ortodoxa din oras, aceea veche. Acolo slujea sf liturghie Parintele Ilarion Felea  si tinea predicile minunate la care se adunau studentimea si intelectualii orasului de nu incapeau in biserica , in paralel cu activitatea pe care o depunea din tot sufletul la Facultatea de Teologie din oras unde a fost numit decan in cele din urma .

 

 

Nu doresc sa repet nimic din cele ce s-au scris in legatura cu biografia si activitatea Preotului Ilarion Felea de-a lungul timpului in care a trait , aspecte ce pot fi aflate pe site-ul  https://preotulmartirilarionfelea.wordpress.com.

Dorinta mea este aceea de a aduce la viata portretul acestui om deosebit , daruit de Dumnezeu , care a ales a deveni preot , adica pastor de suflete omenesti din dragoste  mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos , in care calitate sfanta si-a implinit pana in ultima clipa a vietii sale menirea ce i-a fost acordata .

Prin urmare …voi reda aici ceea ce s-a imprimat in memoria mea incepand de la 5 ani si pana la 7 ani cand unchiul nostru a fost intemnitat ultima oara ca su nu se mai intoarca vreodata viu printre noi. Sufletul lui insa a fost alaturi de noi toti cei dragi lui. L-am simtit mereu.

O imagine clara in mintea mea imi arata una din camerele casei din Arad. Era spre seara si unchiu Ilarie revenise acasa dupa o indelunga activitate acolo unde i-a fost necesara prezenta . Imi amintesc si acum lumina veiozei aprinse caci era timpul de mers la culcare pentru noi, copiii. Il si vad , ii simt prezenta calda alaturi , aud cuvintele linistitoare care aveau darul intotdeauna de a ne aduce un somn profund plin de pace. Ne invata cu drag cum sa ne rugam insa  ne spunea in fraze lesne de inteles pentru mintea noastra de copii , de ce este necesar si bine ca sa ne rugam , Cui adresam rugamintea si ce urmare va avea ruga noastra. De la dansul am primit primele lectii catehetice fara ca sa realizam ca ne invata ceva, totul aparea ca o realitate deosebit de frumoasa care ne inconjura cu dragoste si lumina multa . Cu vocea lui blanda in tonuri baritonale ne istorisea lucruri adevarate ceea ce aveam mult mai tarziu sa le regasec citind Sfintele Scripturi cu de la mine vointa.

Ceea ce doresc sa subliniez in spusele mele este ca unchiul nostru ( care in perioada aceea era mult atacat si lovit de cei invidiosi care facusera pactul cu vrajmasul) nu lasa absolut nimic sa tulbure sufletele noastre de copii , mintea noastra nestiutoare de multe rele , rolul lui era de a ne pune pe calea dreapta. El doar asta vedea si doar asta facea. A fost un om daruit de Dumnezeu cu o mare credinta si cu iubire pentru cei din jur , cu grija de a educa pe toti cei tineri (printre alte acuze aceasta a fost una principala : ca nu inceta a predica tineretului despre Hristos) in credinta noastra ortodoxa mostenita din strabuni, singurul mod de a duce la mantuire. In acest fel el a reusit sa ne modeleze sufletele si inimile intr-un mod cu adevarat binecuvantat incat nu am mai parasit calea Domnului artata de el  in viata noastra care abia incepea ,vreodata de atunci si pana astazi..  Acesta este adevarul. Rugaciuni multe, prezenta la sf liturghii in timpuri grele , mersul la manastiri cu parintii (alta mare binecuvantare) au facut parte din copilaria si tineretea mea si a surorii mele mereu.

Ceea ce imi vine foarte greu sa scriu acum, este legat de procesul sau ultim care a dus la intemnitarea sa pe timp de 20 de ani. Acestea se pot citi in articole diverse, pe blog-ul meu….insa eu port in suflet durerea acelei zile cand unchiu Ilarie a venit la Bucuresti unde locuiam ca sa vorbeasca cu noi, familia mea si sa ne vada, poate, pentru ultima oara. El a nadajduit mereu spre bine dar a respectat Voia Domnului. Nu s-a plans, nu a facut compromisuri, nu a cedat sub nici o forma.

Imi amintesc ziua in care a sosit , avea cate o carticica de rugaciuni pentru copii pentru sora mea si pentru mine, o am la mine si acum , la mii de mile distanta de tara, nu am lasat-o de langa mine nicidecum caci pentru mine era „sfanta’ , daruita de unchiu Ilarie, martirul si eroul familiei noastre. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii ! Cred , stiu de fapt ca sufletul lui este cu Dumnezeu.

Cristia David (nascuta Niculiu)