Ce este si cum se face meditatia

Gandirea adanca, (meditatia religioasa), cugetarea smerita, vorbirea cu sufletul si cu Dumnezeu in tacerea si singuratatea mintii si a inimii, o intalnim in vietile tuturor sfintilor.

…Meditatia ne ajuta sa ne lamurim si sa ne luminam; sa descoperim adevarurile mantuitoare si sa le urmam. Bucatele, numai gustate si mistuite ne hranesc. Asa si adevarurile religioase: dogmele, poruncile, legile, virtutile, fagaduintele si canoanele Bisericii – numai cugetate adanc, insusite cu toata seriozitatea si mistuite prin hotarari neclintite sunt folositoare si mantuitoare. Meditatia cu privirea in minte si cu mintea in inima este o scoala, un proces, o stiinta si o cale de lumina, care ne ajuta sa descoperim divinul, sa ajungem la trezirea, desteptarea, simtirea si trairea (experienta) lui Dumnezeu si a sufletului in noi insine.

Meditatia ne ajuta sa descoperim in noi eul dumnezeiesc, sufletul si in suflet pe Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu e imparatia sufletului. In meditatie cautam sa primim lumini, simtiri si impresii de la Dumnezeu prin suflet.. In meditatie, in linistea si reculegerea sufletului, creierul se uneste cu inima si inima cu Dumnezeu. Prin meditatie se aprinde in noi iubirea lui Dumnezeu si se primeste mai temeinic si trainic invatatura sfanta, cunostinta religioasa. Meditatia face sa patrunda mai adanc, in toate fibrele sufletului nostru stiinta crestina despre Dumnezeu, despre descoperire si despre lume, despre viata si despre om, despre pacat si mantuire, despre moarte si judecata, despre osanda si fericire…Meditatia ne invedereaza lipsurile vietii sufletesti, primejdiile care ne pandesc si calea pe care mergem spre mantuire si desavarsire. Prin meditatie se primesc si intaresc, se improspateaza si lumineaza puterile sufletului slabite de pacat: mintea, memoria, vointa.

Cele trupesti sunt aratate. Viata duhovniceasca e ascunsa, adanca, tacuta, launtrica, tainica. Meditatia – vederea si cugetarea adevarului – ne face mai buni, ne apropie de Dumnezeu, ne ajuta sa sporim in viata religioasa, duhovniceasca. Lipsa de meditatie imputineaza sentimentul religios si virtutea, destrama sufletul si pregateste nepasarea de cele sfinte si necredinta.

Preot Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol III Luminarea, pp 377-378

Cristina David

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s