Luminarea prin rugaciune (1)

„Cea mai veche scoala a omenirii e…rugaciunea. Cand inca nu erau dascali si abecedare, oamenii isi munceau mintea si isi mangaiau inima prin rugaciuni: invatau rugaciuni,cantau rugaciuni- se bucurau si se luminau prin rugaciuni. Scoala rugaciunii mai intai a imblanzit firea, a desteptat mintea si a intarit virtutea omului”.

Astfel isi incepe parintele Ilarion capitolul XII si ultimul al volumului III din lucrarea sa „Spre Tabor” (Luminarea). Acest capitol este evident dedicat importanteisi rolului  rugaciunii in viata crestinului.

„De cand exista omul, religia si mai ales Biserica, rugaciunea implineste un  foarte insemnat rol curatitor si sfintitor, luminator si indreptator.”

Parintele ne spune ca, „dupa cuprinsul lor, Biserica ne invata trei feluri de rugaciuni, intemeiate pe cele trei virtuti religioase ale  Evangheliei: rugaciuni de lauda intemeiate pe credinta; rugaciuni de cerere, intemeiate pe nadejde si rugaciuni de multumire intemeiate pe iubire – toate avand un rost si un folos luminator si mantuitor.”

Prin rugaciunea facuta din inima, cu atentie desavarsita, primim lumina si liniste în suflet, in minte şi in privire; primim putere, caldura, bucurie si viata duhovniceasca.

„Rugaciunea smereste inima in fata lui Dumnezeu, fereste de pacat, ajuta

sa ne innoim viata si sa crestem in virtuti si fapte bune. Rugaciunea alunga demonii

gandurilor rele, atrage mila si iertarea lui Dumnezeu, aprinde focul harului, incalzeste iubirea, intareste sufletul si ne ridica pe aripile evlaviei pana la cer.”

Parintele Ilarion V Felea – Spre Tabor vol III , Iluminarea, pp. 467,471

Cristina David